Domnia lui Asa în Iuda

În al douăzecilea an al domniei lui Ieroboam, regele lui Israel, Asa a început să domnească peste Iuda. 10 El a domnit la Ierusalim timp de patruzeci şi unu de ani. Bunica lui se numea Maaca şi era fiica lui Absalom. 11 Asa a făcut ce este drept înaintea Domnului, ca strămoşul său David. 12 I-a nimicit din ţară pe bărbaţii care se prostituau[a] şi a îndepărtat toţi idolii pe care părinţii lui îi făcuseră. 13 De asemenea, chiar şi pe bunica[b] sa, Maaca, nu a mai lăsat-o să fie regină, pentru că făcuse un idol hidos al Aşerei[c]. Asa i-a sfărâmat idolul şi l-a ars lângă uedul[d] Chidron. 14 Dar înălţimile nu au fost îndepărtate, deşi inima lui Asa I-a fost devotată în întregime Domnului în tot timpul vieţii lui. 15 El a adus în Casa Domnului lucrurile pe care el şi tatăl său le închinaseră Domnului: argintul, aurul şi vasele.[e]

16 Între Asa şi Başa, regele lui Israel, a fost război în tot timpul vieţii lor. 17 Başa, regele lui Israel, a înaintat împotriva lui Iuda. El a început să fortifice Rama, ca să nu dea voie nimănui să iasă sau să intre în teritoriul lui Asa, regele lui Iuda. 18 Asa a luat tot argintul şi aurul care rămăsese în vistieriile Casei Domnului şi în vistieriile palatului regelui şi l-a dat slujitorilor săi. Apoi, regele Asa i-a trimis pe aceştia la Ben-Hadad, fiul lui Tab-Rimon, fiul lui Hezion, regele Aramului, care locuia în Damasc, zicându-i astfel: 19 „Să fie un legământ între mine şi tine, aşa cum a fost între tatăl meu şi tatăl tău. Iată, îţi trimit un dar de argint şi de aur! Du-te deci şi rupe legământul tău cu Başa, regele lui Israel, ca el să se retragă dinaintea mea.“ 20 Ben-Hadad a ascultat de regele Asa şi i-a trimis pe conducătorii oştirilor sale împotriva cetăţilor lui Israel. Ei au cucerit cetăţile Iyon, Dan, Abel-Bet-Maaca, tot Chineretul, precum şi toată ţara lui Neftali. 21 Când Başa a auzit acest lucru, a încetat să mai fortifice Rama şi s-a retras la Tirţa. 22 Atunci regele Asa i-a chemat pe toţi cei din Iuda – nici unul n-a fost scutit – ca să ia pietrele şi lemnele folosite de Başa la fortificarea Ramei. Regele Asa le-a folosit la fortificarea Ghevei din Beniamin şi a Miţpei.

23 Celelalte fapte ale lui Asa, toată puterea lui, tot ce a făcut el şi cetăţile pe care le-a zidit, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? La bătrâneţe el a avut o boală de picioare. 24 Asa s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat alături de părinţii săi, în cetatea strămoşului său David. Apoi în locul lui a domnit fiul său Iehoşafat.

Read full chapter

Footnotes

  1. 1 Regi 15:12 Bărbaţi care practicau prostituţia în temple
  2. 1 Regi 15:13 Lit.: mama
  3. 1 Regi 15:13 Zeiţa canaanită a mării (soţia lui El, zeul suprem), adesea confundată cu Aştoret (numită în greacă Astarte)
  4. 1 Regi 15:13 Vezi nota de la 2:37
  5. 1 Regi 15:15 Probabil din prada de război pe care Abia o luase de la Ieroboam (vezi 2 Cron. 13) iar Asa de la cuşitul Zerah (2 Cron. 14:8-15)