Regele îşi acoperise faţa şi striga în gura mare: „Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu!“

Ioab a intrat în palat la rege şi i-a zis: „Tu astăzi acoperi de ruşine feţele tuturor slujitorilor tăi, cei care ţi-au salvat viaţa ţie, fiilor, fiicelor, soţiilor şi ţiitoarelor tale. Tu îi iubeşti pe cei ce te urăsc şi îi urăşti pe cei ce te iubesc, căci astăzi ne-ai arătat că, pentru tine, conducătorii şi războinicii nu înseamnă nimic. Înţeleg că, dacă Absalom ar fi viu, iar noi toţi am fi morţi, tu ai fi mai mulţumit.

Read full chapter