Ioaş le-a zis preoţilor: „Strângeţi tot argintul care a fost adus ca dar sfânt la Casa Domnului, argintul strâns la numărătoarea poporului[a], argintul pentru răscumpărarea lucrurilor închinate[b] şi tot argintul pe care cineva îl aduce de bunăvoie la Casa Domnului. Fiecare preot să-l ia de la vistiernici şi să-l folosească la restaurarea Casei, oriunde va descoperi ceva de restaurat.“ Dar în al douăzeci şi treilea an al regelui Ioaş, preoţii încă nu restauraseră Casa, aşa că regele Ioaş i-a chemat pe preotul Iehoiada şi pe ceilalţi preoţi şi le-a zis: „De ce n-aţi restaurat încă Templul? Acum, să nu mai luaţi argint de la vistiernicii voştri, ci să-l daţi pentru restaurarea Templului.“ Preoţii au fost de acord să nu mai ia argint de la popor şi să nu se mai ocupe ei de restaurarea Templului. Prin urmare, preotul Iehoiada a luat un cufăr, i-a făcut o gaură în capac şi l-a pus alături de altar, pe partea dreaptă cum se intră în Casa Domnului. Preoţii care păzeau poarta puneau în el tot argintul care se aducea la Casa Domnului. 10 Şi când vedeau că era prea mult argint în cufăr, venea scribul regelui împreună cu marele preot, numărau tot argintul care era adus la Casa Domnului şi îl puneau în săculeţi. 11 Apoi dădeau argintul cântărit celor ce supravegheau lucrarea la Casa Domnului. Acest argint era folosit pentru plata tâmplarilor şi a constructorilor care lucrau la Casa Domnului, 12 a zidarilor şi a cioplitorilor în piatră, pentru cumpărarea lemnelor şi a pietrelor cioplite necesare restaurării Casei Domnului şi pentru orice altă cheltuială care se făcea pentru restaurarea Casei. 13 Argintul care era adus la Casa Domnului n-a fost folosit pentru confecționarea lighenelor de argint, a mucarniţelor, a cupelor, a trâmbiţelor şi nici pentru achiziţionarea vreunui vas de aur sau de argint pentru Casa Domnului, 14 ci cu el au fost plătiţi cei ce lucrau la restaurarea Casei Domnului. 15 Nu se cerea nici o socoteală oamenilor cărora li se încredinţa argintul pentru a plăti lucrătorii, fiindcă erau cinstiţi. 16 Argintul de la jertfele pentru vină şi argintul de la jertfele pentru păcat nu era adus la Casa Domnului, ci era pentru preoţi.

Read full chapter