16 Pavel s-a ridicat, a făcut semn cu mâna şi a zis:

„Bărbaţi israeliţi şi voi care vă temeţi de Dumnezeu[a], ascultaţi! 17 Dumnezeul acestui popor Israel i-a ales pe strămoşii noştri; El l-a înălţat în cinste pe poporul acesta în timpul peregrinării lui în ţara Egiptului şi l-a scos de acolo cu braţul Său puternic. 18 Apoi, timp de aproape patruzeci de ani, i-a suportat[b] în pustie. 19 Şi, după ce a distrus şapte neamuri în ţara Canaanului, le-a dat drept moştenire ţara acestora. 20 Perioada aceasta[c] s-a întins pe aproape patru sute cincizeci de ani. După aceea le-a dat judecători[d], până la profetul Samuel. 21 Atunci ei au cerut un rege. Şi Dumnezeu le-a dat timp de patruzeci de ani pe Saul, fiul lui Chiş, din seminţia lui Beniamin. 22 Apoi l-a înlăturat pe Saul şi li l-a ridicat ca rege pe David, despre care a mărturisit: «L-am găsit pe David, fiul lui Iese, ca fiind un om după inima Mea şi care va împlini toate planurile Mele.»[e] 23 Dintre urmaşii acestuia, Dumnezeu, după promisiunea Sa, a adus lui Israel un Mântuitor, pe Isus. 24 Înainte de venirea lui Isus, Ioan predicase botezul pocăinţei la tot poporul Israel. 25 Când Ioan era pe cale de a-şi împlini misiunea, zicea: «Cine presupuneţi că sunt eu? Nu eu sunt Acela; ci iată, după mine vine Cel Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg sandalele din picioare!»

26 Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam, şi voi, care vă temeţi de Dumnezeu, nouă ne-a fost trimis cuvântul acestei mântuiri! 27 Însă locuitorii Ierusalimului şi conducătorii lor nu L-au recunoscut pe Isus şi, prin faptul că L-au condamnat, au împlinit cuvintele din Profeţi, care sunt citite în fiecare zi de Sabat. 28 Şi, măcar că nu au găsit nici un motiv de condamnare la moarte, ei i-au cerut lui Pilat să-L omoare. 29 După ce au împlinit tot ce a fost scris cu privire la El, L-au dat jos de pe lemn şi L-au pus într-un mormânt. 30 Dar Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi; 31 El S-a arătat timp de mai multe zile celor ce veniseră cu el din Galileea în Ierusalim şi care acum sunt martorii Lui în faţa poporului. 32 Aşadar, noi vă aducem această veste bună că, promisiunea făcută strămoşilor noştri, 33 Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviindu-L pe Isus, aşa cum este scris în Psalmul al doilea:

«Tu eşti Fiul Meu!
    Astăzi Te-am născut!»[f]

34 Că L-a înviat dintre cei morţi, aşa că nu urmează să Se mai întoarcă în putrezire, a spus-o când a zis:

«Vă voi da promisiunile sfinte şi demne de încredere făcute lui David.»[g]

35 De aceea mai zice şi în alt psalm:

«Nu vei îngădui ca Sfântul Tău[h] să vadă putrezirea.»[i]

36 Însă David, după ce a slujit scopului lui Dumnezeu în generaţia sa, a adormit, a fost adăugat la strămoşii săi şi a văzut putrezirea! 37 Dar Cel pe Care L-a înviat Dumnezeu n-a văzut putrezirea! 38 Să vă fie deci cunoscut, fraţilor, că prin El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi, de toate păcatele de care nu aţi putut fi îndreptăţiţi prin Legea lui Moise, 39 este îndreptăţit oricine crede în El. 40 Vedeţi deci ca nu cumva să vi se întâmple ceea ce s-a spus în Profeţi:

41 «Uitaţi-vă, dispreţuitorilor,
    miraţi-vă şi pieriţi!
Căci în zilele voastre am să fac o lucrare
    pe care n-aţi crede-o
        dacă v-ar povesti-o cineva!»“[j]

Read full chapter

Footnotes

  1. Faptele Apostolilor 13:16 Vezi nota de la 10:2
  2. Faptele Apostolilor 13:18 Unele mss importante conţin: a avut grijă de ei (vezi şi Deut. 1:31)
  3. Faptele Apostolilor 13:20 Adică perioada prezenţei lui Israel în Egipt (aproximativ 400 de ani) plus anii pustiei (40 de ani)
  4. Faptele Apostolilor 13:20 Cu sensul de conducători, cârmuitori
  5. Faptele Apostolilor 13:22 Pavel citează din Ps. 89:20 şi 1 Sa 13:14
  6. Faptele Apostolilor 13:33 Vezi Ps. 2:7
  7. Faptele Apostolilor 13:34 Vezi Is. 55:3
  8. Faptele Apostolilor 13:35 Sau: Credinciosul Tău (vezi nota de la Ps. 16:10)
  9. Faptele Apostolilor 13:35 Vezi Ps. 16:10
  10. Faptele Apostolilor 13:41 Vezi Hab. 1:5