Add parallel Print Page Options

Adormisem, dar inima îmi veghea…
Este glasul preaiubitului meu, care bate(A):
„Deschide-mi, soro, scumpo, porumbiţo, neprihănito!
Căci capul îmi este plin de rouă,
cârlionţii îmi sunt plini de picurii nopţii.” –
„Mi-am scos haina. Cum să mă îmbrac iarăşi?
Mi-am spălat picioarele. Cum să le murdăresc iarăşi?
Dar iubitul meu a vârât mâna pe gaura zăvorului,
şi mi-a fost milă de el atunci.

Read full chapter