Add parallel Print Page Options

14 De aceea, şi Domnul a îngrijit(A) ca nenorocirea aceasta să vină peste noi; căci Domnul, Dumnezeul nostru(B), este drept în toate lucrurile pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat(C) glasul Lui. 15 Şi acum, Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, care ai scos(D) pe poporul Tău din ţara Egiptului prin mâna Ta cea puternică şi Ţi-ai făcut un Nume(E), aşa cum este şi astăzi: noi am păcătuit(F), am săvârşit nelegiuire. 16 Dar, Doamne, după toată îndurarea Ta(G), abate mânia şi urgia Ta de la cetatea Ta, Ierusalimul, de la muntele(H) Tău cel sfânt, căci din pricina păcatelor noastre şi din pricina nelegiuirilor(I) părinţilor noştri sunt Ierusalimul(J) şi poporul Tău de ocara(K) tuturor celor ce ne înconjoară.

Read full chapter