Deuteronom 15:1-10
Nouă Traducere În Limba Română
Reglementări privind anul iertării
15 La sfârşitul fiecăror şapte ani să acordaţi iertarea datoriilor. 2 Şi iertarea datoriilor se va face astfel: orice proprietar care l-a împrumutat pe semenul său va trebui să anuleze împrumutul dat. Să nu pretindă semenului sau fratelui său să-i plătească, pentru că Domnul a instituit acest timp de iertare a datoriilor. 3 Vei putea pretinde plata de la străin, dar datoria celui din poporul tău va trebui s-o anulezi. 4 Nu va trebui să existe între voi nici un sărac, deoarece în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă în stăpânire ca s-o moşteneşti, El te va binecuvânta foarte mult, 5 bineînţeles, numai dacă vei asculta întru totul de glasul Domnului, Dumnezeul tău, păzind şi împlinind toate poruncile acestea, pe care eu ţi le dau astăzi. 6 Căci Domnul, Dumnezeul vostru, vă va binecuvânta după cum v-a promis şi veţi putea împrumuta multor neamuri, dar voi nu veţi lua cu împrumut. Veţi domni peste multe neamuri, dar nimeni nu va stăpâni peste voi.
7 Dacă va exista printre voi vreun sărac, dintre fraţii voştri, într-una din cetăţile voastre, în ţara pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul vostru, să nu vă împietriţi inimile şi să nu vă închideţi mâna faţă de fratele vostru sărac. 8 Ci să-ţi deschizi mâna ca să-l împrumuţi cu tot ceea ce are nevoie. 9 Ai grijă ca nu cumva să te gândeşti cu răutate în inima ta şi să spui: «Of, se apropie anul al şaptelea, anul iertării datoriilor!» şi ca nu cumva să priveşti cu ochi rău pe fratele tău nevoiaş şi să nu-l împrumuţi. Atunci el va striga către Domnul şi vei fi vinovat de păcat. 10 Să-i dai cu dărnicie, nu cu părere de rău în inimă, căci pentru aceasta te va binecuvânta Domnul, Dumnezeul tău, în toate lucrările tale şi în orice lucru pe care vei pune mâna.
Read full chapterNouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.