Exodul 13:17-15:21

Nouă Traducere În Limba Română

Trecerea Mării Roşii

¹⁷ Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i-a condus prin ţara filistenilor, deşi era mai aproape, pentru că Dumnezeu a zis: „S-ar putea ca poporul să se răzgândească şi să se întoarcă în Egipt, dacă va trebui să poarte război.“ ¹⁸ Astfel, Dumnezeu a condus poporul, punându-l să ocolească pe drumul spre pustie, către Marea Roşie^[a]. Israeliţii au ieşit din ţara Egiptului pregătiţi pentru război. ¹⁹ Moise a luat cu el oasele lui Iosif care-i pusese pe israeliţi să jure: „Când Dumnezeu va veni în ajutorul vostru, să luaţi oasele mele de aici.“^{[b] 20} Ei au ieşit spre Sucot şi şi-au aşezat tabăra la Etam, la marginea pustiei. ²¹ Ca să-i conducă pe drum, Domnul a mers înaintea lor într-un stâlp de nor ziua şi într-un stâlp de foc noaptea, ca să le dea lumină, astfel că puteau călători atât ziua, cât şi noaptea. ²² Nici stâlpul de nor din timpul zilei, nici stâlpul de foc din timpul nopţii nu se depărta dinaintea poporului.

14 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: ² „Spune-le israeliţilor să se întoarcă şi să-şi aşeze tabăra lângă Pi-Hahirot, între Migdol şi mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon; să vă aşezaţi tabăra lângă mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon. ³ Faraon va zice despre israeliţi: «Rătăcesc fără ţintă prin ţară, îi înghite pustia.» ⁴ Eu îi voi împietri inima lui Faraon şi el îi va urmări; însă Îmi voi aduce slavă de pe urma lui Faraon şi a întregii lui oştiri. Egiptenii vor recunoaşte astfel că Eu sunt Domnul.“ Şi ei au făcut întocmai.

⁵ Când i s-a spus monarhului egiptean că poporul a fugit, Faraon şi slujitorii săi s-au răzgândit cu privire la israeliţi, zicând: „Cum de-am putut să-l lăsăm pe Israel să plece şi să nu ne mai slujească?“ ⁶ Faraon şi-a pregătit carul şi şi-a luat oştirea cu el; ⁷ a luat şase sute de care alese şi toate celelalte care ale Egiptului, fiecare cu propria lui căpetenie. ⁸ Domnul a împietrit inima lui Faraon, monarhul Egiptului, astfel că acesta a început să-i urmărească pe israeliţi; în acest timp, israeliţii îşi continuau drumul cu îndrăzneală. ⁹ Egiptenii i-au urmărit cu toţi caii şi carele lui Faraon, cu călăreţii^[c] şi oştirea acestuia. I-au ajuns tocmai când aveau tabăra aşezată lângă mare, lângă Pi-Hahirot, faţă în faţă cu Baal-Ţefon. ¹⁰ În timp ce Faraon se apropia, israeliţii îi priveau pe egipteni mărşăluind înspre ei. Atunci s-au temut şi au început să strige către Domnul. ¹¹ Apoi i-au zis lui Moise:

– Pentru că nu mai erau morminte în Egipt ne-ai adus să murim în pustie? Ce ne-ai făcut scoţându-ne din Egipt? ¹² Nu-ţi spuneam noi în Egipt să ne laşi să lucrăm pentru egipteni? Ar fi fost mult mai bine pentru noi să lucrăm pentru egipteni decât să murim în pustie.

¹³ Dar Moise i-a zis poporului:

– Nu vă temeţi, staţi fermi şi veţi vedea eliberarea pe care Domnul v-o va da azi, pentru că pe egiptenii pe care îi vedeţi azi nu-i veţi mai vedea. ¹⁴ Domnul se va lupta pentru voi; voi trebuie doar să tăceţi.

¹⁵ Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „De ce strigi către Mine? Spune poporului să meargă înainte. ¹⁶ Tu să-ţi ridici toiagul şi să-ţi întinzi mâna spre mare, iar ea se va despărţi şi israeliţii vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat. ¹⁷ Apoi voi împietri inimile egiptenilor şi aceştia vor merge după ei; astfel Îmi voi aduce slavă de pe urma lui Faraon, a întregii lui oştiri, a carelor şi a călăreţilor lui. ¹⁸ Egiptenii vor recunoaşte că Eu sunt Domnul, atunci când Îmi voi aduce slavă de pe urma lui Faraon, a carelor şi călăreţilor lui.“ ¹⁹ Îngerul Domnului, Care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi-a schimbat locul şi a început să meargă în spatele israeliţilor. Stâlpul de nor şi-a schimbat locul şi, din faţa lor, a început să meargă în spatele lor. ²⁰ El s-a aşezat între tabăra egiptenilor şi tabăra lui Israel. Noaptea, norul era întunecos într­o parte şi luminos în cealaltă. Astfel, cele două tabere nu s-au apropiat una de cealaltă întreaga noapte. ²¹ Apoi Moise şi-a întins mâna spre mare. Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt puternic dinspre răsărit, care a despărţit apele şi a făcut din mare pământ uscat. ²² Israeliţii au trecut prin mijlocul mării ca pe pământ uscat, apele făcându-se zid la dreapta şi la stânga lor. ²³ Egiptenii i-au urmărit şi toţi caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui au intrat după ei în mare. ²⁴ Spre dimineaţă Domnul s-a uitat din stâlpul de foc şi din nor la oştirea egiptenilor şi a adus învălmăşeală în rândul acestora. ²⁵ A făcut ca roţile de la carele lor să cadă^[d], astfel că egiptenii au început să le mânuiască cu greutate. Ei au zis: „Să fugim dinaintea lui Israel căci Domnul se luptă pentru ei împotriva Egiptului!“ ²⁶ Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre mare şi apele vor veni înapoi peste egipteni, peste carele şi peste călăreţii lor.“ ²⁷ Moise şi-a întins mâna spre mare şi, înspre dimineaţă, marea a revenit la adâncimea ei deplină. În timp ce egiptenii fugeau din calea ei, Domnul i-a năpustit pe aceştia în mijlocul mării; ²⁸ apele s-au întors şi au acoperit carele, călăreţii şi toată oştirea lui Faraon, care venise după israeliţi în mijlocul mării; nici unul n-a rămas în viaţă. ²⁹ Însă israeliţii au mers prin mijlocul mării ca pe uscat, apele făcându-se zid la dreapta şi la stânga lor.

³⁰ Aşa l-a salvat Domnul pe Israel în ziua aceea de egipteni. Israeliţii i-au văzut pe egipteni zăcând morţi pe malul mării. ³¹ Ei au văzut lucrarea măreaţă pe care Domnul a înfăptuit-o împotriva egiptenilor; poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în robul Său Moise.

Cântarea de laudă a lui Moise şi a lui Miriam

15 Atunci Moise şi israeliţii au cântat această cântare Domnului:

¹⁹ Când caii, carele şi călăreţii^[i] lui Faraon au intrat în mare, Domnul a adus înapoi apele mării peste ei; israeliţii însă au mers prin mare ca pe pământ uscat.

²⁰ Apoi Miriam, profetesa, sora lui Aaron, a luat o tamburină în mână şi toate femeile au ieşit după ea având tamburine în mâini şi dansând. ²¹ Miriam le cânta: