Font Size
Ezechiel 3:20-22
Nouă Traducere În Limba Română
Ezechiel 3:20-22
Nouă Traducere În Limba Română
20 Dacă cel drept se va întoarce de la dreptatea lui şi va săvârşi nedreptate, voi pune înaintea lui o cursă şi el va muri. Dacă nu l-ai avertizat, atunci el va muri în păcatul lui şi nu-i vor fi amintite faptele drepte pe care le-a făcut, iar sângele lui îl voi cere din mâna ta. 21 Dacă tu însă l-ai avertizat pe cel drept să nu păcătuiască, şi el nu a păcătuit, atunci acesta va trăi, datorită faptului că a fost avertizat, iar tu îţi vei scăpa sufletul.“
Muţenia lui Ezechiel
22 Mâna Domnului a fost peste mine acolo şi El mi-a zis: „Ridică-te, du-te în vale şi acolo îţi voi vorbi!“
Read full chapter
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.