Ezechiel 16:44-58
Nouă Traducere În Limba Română
44 Iată că toţi cei ce spun zicători, vor spune despre tine următoarea zicală: ‘Precum e mama, aşa e şi fiica!’ 45 Tu semeni cu mama ta, care s-a scârbit de soţul şi de fiii ei, şi semeni cu surorile tale, care s-au scârbit de soţii şi de fiii lor. Mama voastră a fost hitită, iar tatăl vostru – amorit. 46 Sora ta cea mare a fost Samaria. Ea locuia la nord de tine împreună cu fiicele ei. Sora ta cea mică a fost Sodoma. Ea locuia la sud de tine împreună cu fiicele ei. 47 Tu nu numai că ai umblat pe căile lor şi ai săvârşit urâciunile lor, ci, ca şi cum atât ar fi fost prea puţin, te-ai stricat mai mult decât ele în toate umbletele tale. 48 Viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că sora ta, Sodoma, şi fiicele ei n-au făcut ceea ce tu şi fiicele tale aţi făcut.
49 Iată care a fost nelegiuirea surorii tale, Sodoma: era mândră, îmbuibată de hrană, ea şi fiicele ei trăind în lâncezeală şi nepăsare. Ele nu sprijineau mâna săracului şi a nevoiaşului. 50 S-au îngâmfat şi au săvârşit urâciuni înaintea Mea. Când am văzut ce fac, le-am îndepărtat.
51 Iar Samaria nu a păcătuit nici pe jumătate din cât ai păcătuit tu. Urâciunile tale au fost mai multe decât ale lor. De fapt prin toate urâciunile pe care le-ai săvârşit, le-ai făcut pe surorile tale să pară drepte. 52 De aceea poartă-ţi şi tu ruşinea cu care le-ai făcut pe surorile tale să pară drepte! Căci păcatele tale, care te-au făcut mai vrednică de dispreţ decât ele, le-au făcut pe ele să pară mai drepte decât tine! Acum, fii şi tu ruşinată şi poartă-ţi ruşinea care le-a făcut pe surorile tale să pară drepte!
53 Îi voi aduce însă înapoi atât pe captivii lor – pe captivii Sodomei şi ai fiicelor ei şi pe captivii Samariei şi ai fiicelor ei – cât şi pe captivii tăi alături de ei, 54 ca şi tu să-ţi porţi ruşinea şi să fii umilită pentru tot ce ai făcut! Le vei fi astfel o pricină de mângâiere. 55 Când sora ta, Sodoma, împreună cu fiicele ei, se vor întoarce la starea lor de dinainte şi sora ta, Samaria, împreună cu fiicele ei, se vor întoarce la starea lor de dinainte, atunci te vei întoarce şi tu împreună cu fiicele tale, la starea voastră de dinainte. 56 Nu aminteai nimic de Sodoma, sora ta,[a] în ziua înălţării tale, 57 înainte de a ţi se descoperi răutatea. Acum însă tu eşti de batjocura fiicelor Edomului[b] şi a tuturor vecinelor lor, a fiicelor filistenilor, a celor ce te dispreţuiesc de pretutindeni! 58 Vei purta acum pedeapsa pentru desfrânarea ta şi pentru urâciunile tale, zice Domnul.»
Read full chapterFootnotes
- Ezechiel 16:56 Sau: Oare nu aminteai de Sodoma, sora ta,
- Ezechiel 16:57 Multe mss TM, Siriacă; cele mai multe mss TM, LXX, VUL: Aramului
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.