Ele vor fi un loc de refugiu pentru ucigaşul care va omorî fără voie o persoană (adică din greşeală) şi care va vrea să scape de răzbunătorul sângelui.

Când se va refugia într-una dintre aceste cetăţi, să se oprească la intrarea porţii acelei cetăţi şi să le spună celor din sfatul bătrânilor acelei cetăţi ce i s-a întâmplat. Ei să-l primească în cetate şi să-i dea un loc ca să locuiască împreună cu ei. Dacă răzbunătorul sângelui îl va urmări, ei să nu-l dea pe ucigaş în mâinile lui, deoarece el l-a ucis fără voie pe semenul său, fără să-l fi urât mai dinainte.

Read full chapter