Rămăşiţa lui Israel

20 În ziua aceea rămăşiţa lui Israel şi supravieţuitorii Casei lui Iacov nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea, ci se vor sprijini, cu adevărat, pe Domnul, Sfântul lui Israel. 21 O rămăşiţă se va întoarce[a] – rămăşiţa lui Iacov – la Dumnezeul cel Puternic. 22 Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării, totuşi numai o rămăşiţă din el se va întoarce. Distrugerea este hotărâtă, făcând să se reverse astfel dreptatea. 23 Căci Stăpânul, Domnul Oştirilor, va duce la îndeplinire în toată ţara sentinţa hotărâtă.

24 De aceea, aşa vorbeşte Stăpânul, Domnul Oştirilor: «Poporul Meu care locuieşti în Sion, nu te teme de asirieni, când ei te bat cu nuiaua şi îşi înalţă ciomagul împotriva ta, aşa cum au făcut şi egiptenii, 25 pentru că, foarte curând, indignarea Mea împotriva ta va înceta şi furia Mea va fi îndreptată spre distrugerea lor.» 26 Domnul Oştirilor îi va bate cu un bici, aşa cum l-a bătut pe Midian la stânca Oreb şi Îşi va înălţa toiagul asupra mării, aşa cum a făcut în Egipt. 27 În ziua aceea îţi va fi luată povara lor de pe umeri şi jugul lor de pe gât; jugul va fi zdrobit din cauza grăsimii[b].

28 A ajuns la Aiat,
    a trecut prin Migron,
        iar la Micmaş şi-a lăsat lucrurile.
29 Au trecut trecătoarea
    şi au zis: «La Gheva vom înnopta!»
Rama tremură,
    iar Ghiva lui Saul fuge.
30 Ţipă tare, fiica Galimului!
    Ia aminte, Laişa!
        Sărmanul de tine, Anatot!
31 Madmena fuge,
    locuitorii Ghebimului caută scăpare.
32 Astăzi va face un nou popas la Nob,
    de unde va ameninţa cu pumnul muntele fiicei Sionului,
        dealul Ierusalimului.

33 Iată, Stăpânul, Domnul Oştirilor,
    taie crăcile cu o mare putere.
Cei mai înalţi copaci vor fi tăiaţi,
    cei mândri vor fi doborâţi.

Read full chapter

Footnotes

  1. Isaia 10:21 Ebr.: Şear-Iaşub; şi în v. 22
  2. Isaia 10:27 TM; LXX: jugul va fi zdrobit de pe umerii tăi