Add parallel Print Page Options

Îmi plânge inima(A) pentru Moab, ai cărui fugari aleargă până la Ţoar, până la(B) Eglat-Şelişia, căci suie, plângând, suişul(C) Luhitului şi scot ţipete de durere pe drumul Horonaimului. Căci apele Nimrim(D) sunt pustiite, s-a uscat iarba, s-a dus verdeaţa şi nu mai este niciun fir verde. De aceea strâng ce le mai rămâne şi îşi strămută averile dincolo de pârâul sălciilor.

Read full chapter