21 Dintre creaturile care zboară şi umblă pe patru picioare, le veţi putea mânca pe acelea care au fluierul picioarelor din spate mai mare, ca să poată sări pe pământ. 22 Astfel, veţi putea mânca: lăcusta Arbe[a], lăcusta Solam[b], lăcusta Hargol[c] şi lăcusta Hagab[d], după speciile lor. 23 Însă toate celelalte insecte înaripate care au patru picioare, să le consideraţi o urâciune. 24 Ele vă vor face necuraţi; oricine se va atinge de hoiturile lor va fi necurat până seara 25 şi oricine va căra părţi ale hoiturilor lor, va trebui să-şi spele hainele şi va fi necurat până seara.

Read full chapter

Footnotes

  1. Leviticul 11:22 Termenul ebraic este unul general (apare de 24 de ori în VT), derivat din rădăcina rbh (a înmulţi). Este asociat în general cu plaga a opta şi desemnează probabil lăcustele migratoare
  2. Leviticul 11:22 Termenul ebraic se referă probabil la o specie de cosaş
  3. Leviticul 11:22 Termenul ebraic derivă probabil din rădăcina hrgl (a alerga repede)
  4. Leviticul 11:22 Termenul ebraic derivă probabil din rădăcina hgb (a ascunde), cu referire la faptul că roiurile acestor lăcuste acopereau cerul. Identificarea exactă a corespondentului modern pentru fiecare dintre aceste lăcuste este nesigură