17 Aşadar, de la Avraam până la David sunt în total paisprezece generaţii, de la David până la exilul în Babilon sunt paisprezece generaţii, iar de la exilul în Babilon până la Cristos sunt paisprezece generaţii.[a]

Naşterea lui Isus Cristos

18 Iată însă cum a avut loc naşterea lui Isus Cristos: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif, dar înainte ca ei să locuiască împreună, ea a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt. 19 Iosif însă, soţul ei, era un om drept şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii. De aceea el şi-a propus s-o părăsească pe ascuns[b].

Read full chapter

Footnotes

  1. Matei 1:17 În genealogiile biblice, unele nume, care nu sunt atât de importante, sunt omise fie pentru a relaţiona un anume individ în mod direct la un strămoş important, fie pentru a obţine numărul dorit, care de multe ori este un multiplu de şapte, așa cum este în acest text
  2. Matei 1:19 În contextul iudaic, logodna era un angajament mult mai puternic decât în zilele noastre şi nu putea fi ruptă decât printr-un act de divorţ; în Deut. 22:24 femeia logodită este numită soţie, iar în acest verset Iosif este numit soţul Mariei, chiar dacă erau doar logodiţi