Plângeri 2:9-11
Nouă Traducere În Limba Română
9 Porţile ei au fost îngropate în pământ,
iar zăvoarele i-au fost rupte şi distruse.
Regele şi conducătorii ei sunt exilaţi printre neamuri,
Legea nu mai este,
iar profeţii ei nu mai primesc
nici o vedenie de la Domnul.
10 Bătrânii fiicei Sionului
stau pe pământ tăcuţi;
şi-au presărat ţărână deasupra capului
şi s-au îmbrăcat cu saci.
Fecioarele Ierusalimului
îşi pleacă capul în pământ.
11 Ochii mei s-au sfârşit de atâta plâns,
iar măruntaiele-mi fierb;
ficatul mi se varsă pe pământ,
deoarece fiica poporului meu este zdrobită;
copiii şi cei alăptaţi
sunt leşinaţi pe străzile cetăţii.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.