Femeia sunamită este repusă în drepturi

Elisei îi zisese femeii pe al cărei fiu îl înviase: „Scoală-te şi pleacă din ţară împreună cu familia ta şi locuieşte pe unde vei putea, pentru că Domnul a hotărât să vină o foamete de şapte ani peste ţară şi ea a şi început.“ Femeia a făcut îndată aşa cum îi spusese omul lui Dumnezeu. A plecat împreună cu familia ei şi a locuit în Filistia timp de şapte ani. La sfârşitul celor şapte ani femeia s-a întors din Filistia şi a venit să facă regelui o rugăminte pentru casa şi pământul ei. Regele tocmai vorbea cu Ghehazi, slujitorul omului lui Dumnezeu, şi-i zicea: „Istoriseşte-mi, te rog, toate isprăvile făcute de Elisei!“ Chiar în momentul în care Ghehazi îi istorisea regelui cum a înviat Elisei un mort, a intrat femeia pe al cărei fiu îl înviase Elisei, ca să facă o rugăminte regelui pentru casa şi pământul ei. Şi Ghehazi a zis: „O, rege, stăpânul meu, aceasta este femeia despre care vorbeam şi acesta este fiul ei, care a fost înviat de Elisei!“ Regele a întrebat-o pe femeie şi ea i-a istorisit totul. Apoi regele i-a dat un slujbaş, zicându-i: „Să i se înapoieze tot ce a fost al ei, împreună cu tot venitul pământului ei, din ziua în care a părăsit ţara şi până acum!“

Read full chapter