Geneza 3:1-13
Nouă Traducere În Limba Română
Căderea în păcat şi consecinţele sale
3 Şarpele era mai şiret[a] decât toate fiarele câmpului, pe care Domnul Dumnezeu le făcuse. El i-a spus femeii:
– A zis oare Dumnezeu: „Să nu mâncaţi din orice pom din grădină.“?
2 – Putem să mâncăm din rodul pomilor din grădină, i-a răspuns femeia şarpelui, 3 dar Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din rodul pomului care este în mijlocul grădinii; nici să nu-l atingeţi, pentru că veţi muri negreşit!“
4 Dar şarpele i-a zis femeii:
– Nu veţi muri nicidecum! 5 Dimpotrivă, Dumnezeu ştie că, atunci când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.
6 Când a văzut că rodul pomului era bun de mâncat, plăcut la înfăţişare şi de dorit să facă pe cineva înţelept, femeia a luat din rodul lui şi a mâncat; i-a dat şi soţului ei, care era cu ea, şi a mâncat şi el. 7 Atunci li s-au deschis ochii, şi-au dat seama că sunt goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut învelitori cu ele.
8 Ei au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin grădină în adierea amurgului[b] şi s-au ascuns de Domnul Dumnezeu printre pomii din grădină. 9 Dar Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam şi i-a zis:
– Unde eşti?
10 – Am auzit glasul Tău în grădină, a răspuns el, dar mi-a fost teamă pentru că eram gol; de aceea m-am ascuns.
11 Dumnezeu l-a întrebat:
– Cine ţi-a spus că eşti gol? Ai mâncat cumva din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci?
12 – Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie cu mine mi-a dat din pom şi am mâncat, a răspuns Adam.
13 Atunci Domnul Dumnezeu i-a zis femeii:
– Ce ai făcut?
– Şarpele m-a înşelat şi am mâncat, a răspuns femeia.
Read full chapterFootnotes
- Geneza 3:1 Termenul ebraic pentru şiret (arum) sună asemănător cu cel pentru goi (arom), din 2:25
- Geneza 3:8 Lit.: vântul (adierea) zilei, cel mai probabil cu referire la amurg
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.