24 Ioab şi Abişai au continuat să-l urmărească pe Abner. Pe înserate au ajuns la dealul Ama, care se află la răsărit de Ghiah, pe drumul care duce spre pustia Ghivon. 25 În acelaşi timp, beniamiţii s-au adunat în jurul lui Abner, au format o ceată şi s-au aşezat pe vârful unui alt deal. 26 Abner l-a strigat pe Ioab şi i-a zis:

– Trebuie ca sabia să nimicească la nesfârşit? Nu-ţi dai seama că se va sfârşi cu amărăciune? Cât timp va mai trece până când vei porunci oamenilor tăi să nu-şi mai urmărească fraţii?

27 Ioab i-a răspuns:

– Viu este Dumnezeu că, dacă nu ai fi vorbit, oamenii mei ar fi continuat urmărirea fraţilor lor până dimineaţă.

28 Apoi Ioab a sunat din corn şi toţi oamenii săi s-au oprit; nu i-au mai urmărit pe israeliţi şi nici nu s-au mai luptat cu ei. 29 Atunci Abner, împreună cu oamenii săi, au mărşăluit toată noaptea aceea prin Araba[a]. Au trecut Iordanul, au străbătut tot Bitronul[b] şi au ajuns la Mahanayim. 30 În acelaşi timp, Ioab s-a întors de la urmărirea lui Abner şi şi-a adunat toţi oamenii. Dintre slujitorii lui David, în afară de Asael, au murit doar nouăsprezece bărbaţi. 31 Slujitorii lui David însă au ucis dintre beniamiţii care erau cu Abner trei sute şaizeci de bărbaţi. 32 Apoi au luat trupul lui Asael şi l-au îngropat în mormântul familiei sale din Betleem. Ioab şi oamenii săi au mărşăluit toată noaptea, ajungând la Hebron în zori.

Read full chapter

Footnotes

  1. 2 Samuel 2:29 Denumirea, în Vechiul Testament, a riftului care se întinde de la Marea Galileii până la Marea Roşie; de obicei se referă la Valea Iordanului
  2. 2 Samuel 2:29 Sau au mărşăluit întreaga dimineaţă; sau tot defileul, sensul termenului ebraic fiind nesigur