38 Toţi aceşti războinici, care puteau ajuta oştirea, au venit cu gând de pace la Hebron ca să-l pună pe David rege peste tot Israelul. De asemenea, toţi ceilalţi din Israel s-au unit cu ei ca să-l facă pe David rege. 39 Au stat acolo, împreună cu David, timp de trei zile, mâncând şi bând, căci cei din poporul lor le pregătiseră masa. 40 Chiar şi vecinii lor, până în ţinutul lui Isahar, al lui Zabulon şi al lui Neftali, au adus mâncare încărcată pe măgari, pe cămile, pe catâri şi pe vite – provizii de făină, turte de smochine şi de stafide, ulei şi vin, vite şi oi din belşug, căci era bucurie în Israel.

Read full chapter