13 Obiceiul preoţilor faţă de popor era acesta: slujitorul preotului venea, în timp ce se fierbea carnea, la fiecare om care îşi aducea jertfa şi, ţinând în mână o furculiţă cu trei dinţi, 14 o băga în tigaie, în cratiţă, în cazan sau în oală şi tot ceea ce era apucat cu furculiţa, preotul lua pentru sine. În felul acesta făceau cu toţi israeliţii care veneau acolo, la Şilo. 15 Pe lângă aceasta, înainte de a arde grăsimea,[a] slujitorul preotului venea şi îi spunea omului care jertfea: „Dă pentru preot carne de fript, căci el nu va lua de la tine carne fiartă, ci doar crudă!“ 16 Dacă omul îi răspundea: „Să ardem mai întâi grăsimea, iar după aceea vei lua atât cât doreşti“, slujitorul îi spunea: „Chiar acum trebuie să dai! Dacă nu, voi lua cu forţa!“ 17 Păcatul acestor tineri era foarte mare în ochii Domnului, pentru că dispreţuiau darurile Domnului.

18 Samuel însă slujea înaintea Domnului; şi copilul acesta era încins cu un efod de in. 19 Mama sa îi făcea în fiecare an câte o mantie mică pe care i-o aducea atunci când se suia împreună cu soţul ei pentru a aduce jertfa anuală. 20 Eli binecuvânta pe Elkana şi pe soţia acestuia, spunând: „Să-ţi dea Domnul copii din femeia aceasta, în schimbul celui pe care ea l-a oferit Domnului.“ Apoi ei plecau acasă. 21 Domnul a binecuvântat-o pe Ana, iar aceasta a rămas însărcinată şi a născut trei fii şi două fiice. Cât despre tânărul Samuel, el creştea în prezenţa Domnului.

22 Eli era foarte bătrân şi când a auzit tot ce făceau fiii lui cu întregul Israel şi cum se culcau cu femeile care slujeau la intrarea Cortului Întâlnirii, 23 le-a spus: „Pentru ce faceţi asemenea lucruri? Am auzit despre faptele voastre rele de la întregul popor. 24 Nu, fiii mei! Nu este bine ceea ce aud spunându-se despre voi în poporul Domnului. 25 Dacă un om păcătuieşte împotriva altui om, poate Dumnezeu[b] îi va lua apărarea. Dar dacă un om păcătuieşte împotriva Domnului, cine va interveni pentru el?“ Dar ei nu au ascultat de glasul tatălui lor, căci Domnul dorea să-i omoare.

26 Tânărul Samuel însă creştea în statură şi era tot mai plăcut Domnului şi oamenilor.

Vestirea pedepsei împotriva familiei lui Eli

27 Un om al lui Dumnezeu a venit la Eli şi i-a spus: „Aşa vorbeşte Domnul: «Nu M-am descoperit Eu familiei tatălui tău atunci când erau în Egipt, sub stăpânirea lui Faraon? 28 Nu l-am ales pe el dintre toate seminţiile lui Israel ca să fie preotul Meu, să se suie la altarul Meu, să ardă tămâia şi să poarte efodul înaintea Mea? Nu am dat eu familiei tatălui tău toate jertfele mistuite de foc ale israeliţilor? 29 De ce aţi nesocotit jertfa şi darurile Mele, care am poruncit să fie aduse în locuinţa Mea şi cum de i-ai onorat pe fiii tăi mai mult decât pe Mine, îngrăşându-vă voi înşivă din partea aleasă a fiecărei jertfe aduse de poporul Meu, Israel?»

30 De aceea aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Am promis cu privire la familia ta şi la familia tatălui tău că vor umbla înaintea Mea pentru totdeauna. Acum însă, zice Domnul, departe de Mine lucrul acesta! Voi cinsti doar pe cei care Mă cinstesc, însă cei care Mă dispreţuiesc vor fi dispreţuiţi. 31 Iată că vine timpul când voi reteza puterea ta şi puterea familiei tatălui tău, astfel încât nu va mai fi nici un bătrân în familia ta. 32 Vei privi suferinţa din locuinţa Mea. Israel va avea parte de tot binele, însă în familia ta nu va mai fi vreodată un bătrân.

Read full chapter

Footnotes

  1. 1 Samuel 2:15 Cf. Lev. 3:16; 4:8-10, 26, 31, 35; 7:28, 30-31; 17:6
  2. 1 Samuel 2:25 Termenul ebraic poate desemna şi judecătorii