1 Samuel 22:6-8
Nouă Traducere În Limba Română
Represaliile lui Saul asupra cetăţii Nob
6 Saul a auzit că David, împreună cu oamenii care se aflau cu el, a fost descoperit. Saul, având în mână o suliţă, şedea sub tamariscul de pe înălţimea din Ghiva şi toţi slujitorii săi se aflau în jurul său. 7 Saul le-a zis acestora:
– Ascultaţi, beniamiţi! Vă va da fiul lui Işai vouă, tuturor, ogoare şi vii? Vă va face el pe voi, pe toţi, căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute? 8 Totuşi voi toţi aţi uneltit împotriva mea şi nimeni nu m-a înştiinţat când fiul meu a încheiat un legământ cu fiul lui Işai. Nici unuia dintre voi nu i-a păsat de mine şi nu m-a înştiinţat că fiul meu l-a răsculat pe slujitorul meu împotriva mea, ca să mă pândească aşa cum o face astăzi.
Read full chapterNouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.