15 Amoniţii, văzând că arameii dau bir cu fugiţii, au fugit şi ei dinaintea lui Abişai, fratele lui Ioab, şi s-au retras în cetate. Apoi Ioab s-a întors la Ierusalim.

16 Văzând că au fost învinşi de Israel, arameii au trimis mesageri şi i-au adus pe arameii de dincolo de râu[a], aceştia avându-l în fruntea lor pe Şofac, conducătorul oştirii lui Hadad-Ezer. 17 Când a aflat David acest lucru, i-a adunat pe toţi israeliţii, a trecut Iordanul, le-a ieşit înainte şi a ocupat poziţii de luptă împotriva lor. David a ocupat poziţii de luptă împotriva arameilor şi s-au încleştat în luptă. 18 Arameii au fugit dinaintea lui Israel. David le-a ucis arameilor şapte mii de oameni care conduceau carele şi patruzeci de mii de pedestraşi. L-a mai ucis şi pe Şofac, conducătorul oştirii lor. 19 Văzând că au fost învinşi de Israel, vasalii lui Hadad-Ezer au făcut pace cu David şi i s-au supus. Şi arameii n-au mai îndrăznit să-i ajute pe amoniţi.

Read full chapter

Footnotes

  1. 1 Cronici 19:16 Eufrat