Ultimii ani ai domniei lui Solomon: duşmanii lui Solomon

14 Apoi Domnul a ridicat un duşman împotriva lui Solomon, pe edomitul Hadad, din neamul regal al Edomului. 15 Pe vremea când David se lupta cu Edomul, Ioab, conducătorul oştirii, mergând să-i îngroape pe cei morţi, i-a omorât pe toţi bărbaţii din Edom. 16 Ioab şi tot Israelul rămăseseră acolo timp de şase luni, până i-au omorât pe toţi bărbaţii din Edom, 17 însă Hadad fugise în Egipt împreună cu câţiva edomiţi dintre slujitorii tatălui său; pe atunci el era doar un copil. 18 Ei plecaseră din Midian şi se duseseră în Paran; din Paran au luat cu ei nişte bărbaţi şi s-au dus în Egipt, la Faraon, monarhul Egiptului, care i-a dat lui Hadad o casă şi nişte pământ şi s-a îngrijit de hrana lui. 19 Hadad a găsit o aşa mare bunăvoinţă înaintea lui Faraon, încât acesta i-a dat-o de soţie pe sora soţiei sale, regina Tahpenes. 20 Sora reginei Tahpenes i-a născut un fiu cu numele Ghenubat, pe care Tahpenes l-a crescut la curtea lui Faraon. Ghenubat a locuit împreună cu fiii lui Faraon în palatul acestuia.

21 În timp ce era în Egipt, Hadad a aflat că David s-a culcat alături de părinţii săi şi că şi Ioab, conducătorul oştirii, era mort. Atunci Hadad i-a zis lui Faraon:

– Dă-mi voie să mă întorc în ţara mea!

22 – Ce-ţi lipseşte la mine de vrei să te întorci în ţara ta? l-a întrebat Faraon.

– Nimic, a răspuns el, dar lasă-mă să plec!

23 Dumnezeu a ridicat un alt duşman împotriva lui Solomon: pe Rezon, fiul lui Eliada, care fugise de la stăpânul său, Hadad-Ezer, regele din Ţoba. 24 El a adunat în jurul său nişte bărbaţi şi a devenit căpetenia unei bande de prădători, atunci când David i-a omorât pe cei din Ţoba. Ei s-au dus la Damasc, s-au stabilit şi au domnit[a] acolo. 25 Rezon a fost un duşman al lui Israel în tot timpul vieţii lui Solomon, adăugând la răul pe care Hadad i l-a făcut lui Solomon. El domnea peste Aram şi l-a urât pe Israel.

26 Apoi, slujitorul lui Solomon, Ieroboam, fiul lui Nebat, un efraimit din Ţereda, a cărui mamă era Ţerua, a ridicat mâna împotriva regelui.

Read full chapter

Footnotes

  1. 1 Regi 11:24 Adică au pus stăpânire pe cetate; sau: şi l-au făcut rege; sau: şi a domnit