12 Atunci Solomon a zis: „Domnul a spus că va locui în negură. 13 Eu am zidit o Casă măreaţă pentru Tine, un loc unde vei locui pe vecie!“ 14 Apoi regele s-a întors cu faţa spre întreaga adunare a lui Israel şi a binecuvântat-o. Întreaga adunare a lui Israel stătea în picioare. 15 El a zis:

„Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, Care a împlinit prin puterea Sa ceea ce i-a promis tatălui meu, David, când a zis: 16 «Din ziua în care l-am scos pe poporul Meu, Israel, din Egipt, nu am ales nici o cetate din toate seminţiile lui Israel ca să-Mi zidesc acolo o Casă pentru Numele Meu, ci l-am ales pe David ca să domnească peste poporul Meu, Israel.» 17 Tatăl meu, David, avea de gând să zidească o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel. 18 Dar Domnul i-a zis tatălui meu, David: «Tu te-ai gândit să zideşti o Casă Numelui Meu şi este bine că te-ai gândit în felul acesta! 19 Totuşi, nu tu vei zidi Casa, ci fiul tău; cel ce ţi s-a născut va zidi o Casă Numelui Meu.» 20 Domnul a împlinit ceea ce a promis. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu, David, m-am aşezat pe tronul lui Israel, aşa cum a promis Domnul, şi am zidit Casa pentru Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel. 21 Am pregătit acolo un loc pentru Chivotul în care se află legământul Domnului, pe care l-a încheiat cu strămoşii noştri după ce i-a scos din ţara Egiptului.“

Rugăciunea lui Solomon

22 După aceea, Solomon s-a aşezat înaintea altarului Domnului şi, stând în prezenţa întregii adunări a lui Israel, şi-a întins mâinile spre cer 23 şi a zis:

Doamne, Dumnezeul lui Israel, nu este nici un dumnezeu asemenea Ţie, nici sus în ceruri, nici jos pe pământ: Tu păstrezi legământul şi îndurarea[a] faţă de slujitorii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor! 24 Tu Ţi-ai ţinut promisiunea faţă de robul Tău, tatăl meu, David; ce ai spus cu gura Ta, ai împlinit cu mâna Ta, cum se vede astăzi. 25 Doamne, Dumnezeul lui Israel, împlineşte ce ai promis robului Tău, tatăl meu, David, când ai zis: «Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş care să stea înaintea Mea pe tronul lui Israel, dacă fiii tăi vor veghea la calea lor şi vor umbla înaintea Mea tot aşa cum ai umblat şi tu.» 26 Acum, Dumnezeul lui Israel, împlinească-se promisiunea pe care ai făcut-o robului Tău David, tatăl meu.

27 Dar va locui într-adevăr Dumnezeu pe pământ? Iată că nici chiar cerurile şi cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde, cu atât mai puţin Casa aceasta pe care am zidit-o eu! 28 Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea slujitorului Tău şi la cererea lui! Ascultă strigătul şi rugăciunea pe care Ţi-o face slujitorul Tău astăzi! 29 Fie ca ochii Tăi să vegheze zi şi noapte asupra acestei Case, asupra locului despre care ai zis: «Acolo va fi Numele Meu!» Ascultă rugăciunea pe care Ţi-o face slujitorul Tău cu privire la acest loc. 30 Ascultă cererea slujitorului Tău şi a poporului Tău, Israel, când se va ruga înspre acest loc. Ascultă din tărâmul locuinţei Tale, din ceruri, ascultă şi iartă.

31 Când va păcătui cineva împotriva semenului său şi va fi obligat apoi să facă un jurământ, când va veni să jure înaintea altarului din Casa aceasta, 32 ascultă din ceruri, lucrează şi judecă-i pe slujitorii Tăi, condamnându-l pe cel nelegiuit, aruncând asupra capului lui faptele lui, şi îndreptăţindu-l pe cel drept, răsplătindu-i potrivit cu dreptatea lui!

33 Când poporul Tău, Israel, fiind biruit de duşman pentru că a păcătuit împotriva Ta, se va întoarce la Tine, va da slavă Numelui Tău, Ţi se va ruga şi va căuta bunăvoinţa Ta în Casa aceasta, 34 ascultă din ceruri, iartă păcatul poporului Tău, Israel, şi adu-l înapoi în ţara pe care le-ai dat-o strămoşilor lui!

35 Când cerul va fi închis şi nu va mai fi ploaie pentru că au păcătuit împotriva Ta, iar ei se vor ruga înspre acest loc, vor da slavă Numelui Tău şi se vor întoarce de la păcatul lor pentru că i-ai pedepsit, 36 ascultă din ceruri şi iartă păcatul slujitorilor Tăi şi al poporului Tău, Israel. Învaţă-i calea cea bună pe care trebuie să meargă şi trimite ploaie peste ţara Ta, pe care i-ai dat-o ca moştenire poporului Tău! 37 Când va fi în ţară foamete, molimă, filoxeră, mană, lăcuste sau omizi, când duşmanul lor le va asedia cetăţile, orice urgie sau boală ar veni, 38 dacă cineva din popor sau dacă tot poporul Tău, Israel, va face rugăciuni şi cereri, recunoscându-şi fiecare întinarea inimii lui şi va întinde mâinile spre Casa aceasta, 39 ascultă din ceruri, tărâmul locuinţei Tale, şi iartă-l! Lucrează şi răsplăteşte-i fiecăruia după faptele lui, Tu Care cunoşti inima fiecăruia, căci numai Tu cunoşti inimile tuturor oamenilor. 40 Astfel, ei se vor teme de Tine în tot timpul cât vor trăi în ţara pe care le-ai dat-o strămoşilor noştri.

41 De asemenea, când străinul, care nu este din poporul Tău, Israel, va veni dintr-o ţară îndepărtată datorită Numelui Tău, 42 căci oamenii vor auzi despre Numele Tău cel mare, despre mâna Ta cea tare şi despre braţul Tău cel întins, deci când va veni şi se va ruga înspre această Casă, 43 ascultă din ceruri, tărâmul locuinţei Tale, şi dă-i acelui străin tot ceea ce-Ţi va cere, pentru ca toate popoarele pământului să-Ţi cunoască Numele, să se teamă de Tine aşa cum se teme poporul Tău, Israel, şi să ştie că Numele Tău este chemat peste această Casă, pe care am zidit-o eu.

44 Când poporul Tău va merge la război împotriva duşmanului său, acolo unde îl vei trimite, şi se va ruga Domnului cu mâinile îndreptate înspre cetatea pe care ai ales-o Tu şi înspre Casa pe care am zidit-o pentru Numele Tău, 45 ascultă din ceruri rugăciunea lor şi cererea lor şi fă-le dreptate.

46 Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu este om care să nu păcătuiască – şi, mâniindu-Te pe ei, îi vei da pe mâna duşmanilor lor care îi vor duce captivi într-o ţară vrăjmaşă, îndepărtată sau apropiată, 47 dacă acolo, în ţara în care au fost luaţi captivi, îşi vor cerceta inimile, dacă se vor întoarce la Tine şi vor căuta bunăvoinţa Ta în ţara celor ce i-au luat captivi, spunând: «Am păcătuit, am greşit şi am săvârşit răul!», 48 dacă de acolo, din ţara duşmanilor lor care i-au luat captivi, se vor întoarce la Tine din toată inima lor şi din tot sufletul lor, dacă Ţi se vor ruga cu mâinile îndreptate înspre ţara lor, pe care le-ai dat-o strămoşilor lor, înspre cetatea pe care Tu ai ales-o şi înspre Casa pe care am zidit-o eu pentru Numele Tău, 49 atunci ascultă din ceruri, tărâmul locuinţei Tale, rugăciunea lor şi cererea lor şi fă-le dreptate. 50 Iartă poporul Tău, cel ce a păcătuit faţă de Tine! Iartă toate fărădelegile pe care le-au săvârşit împotriva Ta şi fă să găsească îndurare la cei ce i-au luat captivi, ca să le arate milă; 51 căci ei sunt poporul Tău şi moştenirea Ta, poporul pe care l-ai scos din Egipt, din mijlocul cuptorului de fier!

52 Fie ca ochii Tăi să fie deschişi la cererea slujitorului Tău şi la cererea poporului Tău, Israel, ca să-i asculţi ori de câte ori vor striga către Tine după ajutor, 53 căci Tu, Stăpâne Doamne, i-ai pus deoparte dintre toate popoarele pământului pentru a fi moştenirea Ta, după cum i-ai spus robului Tău Moise când i-ai scos pe strămoşii noştri din Egipt!“

Read full chapter

Footnotes

  1. 1 Regi 8:23 Sau: păstrezi cu loialitate legământul; sau: păstrezi legământul dragostei