31 Regele a stat în picioare lângă locul său şi a încheiat un legământ înaintea Domnului, hotărându-se să-L urmeze pe Domnul şi să păzească poruncile, mărturiile şi hotărârile Sale, din toată inima şi din tot sufletul lui, împlinind astfel cuvintele legământului, scrise în Cartea aceasta. 32 Apoi el i-a determinat să intre în legământ pe toţi cei ce se aflau la Ierusalim şi în Beniamin. Şi astfel locuitorii Ierusalimului au urmat legământul lui Dumnezeu, Dumnezeul strămoşilor lor. 33 Regele Iosia a îndepărtat toate urâciunile din toate teritoriile locuite de israeliţi şi i-a determinat pe toţi cei ce se aflau în Israel să slujească Domnului, Dumnezeul lor. Cât timp a trăit Iosia, israeliţii nu s-au îndepărtat de Domnul, Dumnezeul strămoşilor lor.

Read full chapter