2 Cronici 6:36-38
Nouă Traducere În Limba Română
36 Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu este om care să nu păcătuiască – şi, mâniindu-te pe ei, îi vei da pe mâna duşmanilor lor, care îi vor duce captivi într-o ţară îndepărtată sau apropiată, 37 dacă acolo, în ţara unde au fost luaţi captivi, îşi vor cerceta inimile, dacă se vor întoarce la Tine şi vor căuta bunăvoinţa Ta în ţara captivităţii lor, spunând: «Am păcătuit, am greşit şi am săvârşit răul!», 38 dacă de acolo, din ţara unde au fost luaţi captivi, se vor întoarce la Tine din toată inima lor şi din tot sufletul lor, dacă se vor ruga cu mâinile îndreptate înspre ţara lor, pe care le-ai dat-o strămoşilor lor, înspre cetatea pe care Tu ai ales-o şi înspre Casa pe care am zidit-o eu pentru Numele Tău,
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.