2 Regi 1:10-16
Nouă Traducere În Limba Română
10 Dar Ilie i-a răspuns căpeteniei:
– Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se coboare foc din cer şi să te mistuie pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi.
Atunci s-a coborât foc din cer şi l-a mistuit pe el şi pe cei cincizeci de oameni care erau împreună cu el. 11 Apoi regele a trimis o altă căpetenie peste cincizeci de oameni, împreună cu cei cincizeci de oameni ai acestuia. Căpetenia i-a zis:
– Omule al lui Dumnezeu, regele îţi porunceşte să cobori repede!
12 Dar Ilie i-a răspuns:
– Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se coboare foc din cer şi să te mistuie pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi.
Atunci s-a coborât focul lui Dumnezeu din cer şi l-a mistuit pe el şi pe cei cincizeci de oameni care erau împreună cu el. 13 Regele a trimis o a treia căpetenie peste cincizeci de oameni, împreună cu cei cincizeci de oameni ai acestuia. Această a treia căpetenie s-a dus şi s-a plecat pe genunchi înaintea lui Ilie şi l-a implorat zicându-i: „Omule al lui Dumnezeu, te rog, pune preţ pe viaţa mea şi pe viaţa acestor cincizeci de slujitori ai tăi! 14 Ştim că focul care s-a coborât din ceruri le-a mistuit deja pe primele două căpetenii peste cincizeci şi pe oamenii lor, dar acum, pune preţ pe viaţa mea!“
15 Atunci îngerul Domnului i-a zis lui Ilie: „Însoţeşte-l şi nu te teme de el!“ Ilie s-a dus îndată împreună cu el la rege. 16 El i-a zis regelui: „Aşa vorbeşte Domnul: «Nu este în Israel Dumnezeu al Cărui cuvânt să-L poţi întreba de trimiţi mesageri să-l întrebe pe Baal-Zebub, zeul Ekronului? Pentru că ai făcut aceasta, nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri cu siguranţă!»“
Read full chapterNouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.