2 Regi 8:7-15
Nouă Traducere În Limba Română
Hazael ajunge rege al Aramului
7 Elisei a venit la Damasc. În acest timp Ben-Hadad, regele Aramului, era bolnav. El a fost înştiinţat că a venit omul lui Dumnezeu. 8 Regele i-a zis lui Hazael: „Ia cu tine un dar, du-te, întâlneşte-te cu omul lui Dumnezeu şi întreabă-L pe Domnul prin el, zicându-i: «Mă voi vindeca de boala aceasta? »“ 9 Hazael s-a dus, aşadar, să se întâlnească cu Elisei şi a luat cu el, ca dar, patruzeci de cămile încărcate cu tot ce era mai bun în Damasc. Când a ajuns la Elisei, s-a înfăţişat înaintea lui şi a zis:
– Fiul tău, Ben-Hadad, regele Aramului, m-a trimis la tine să te întreb dacă se va vindeca de boala lui.
10 Elisei i-a răspuns:
– Du-te şi spune-i: „Cu siguranţă te vei vindeca“, deşi Domnul mi-a arătat că sigur va muri.
11 Apoi el şi-a aţintit privirea spre Hazael şi s-a uitat la el până când acesta s-a jenat. Şi omul lui Dumnezeu a început să plângă.
12 – De ce plângi, stăpâne? a întrebat Hazael.
– Pentru că ştiu răul pe care îl vei face israeliţilor, a răspuns el. Vei da foc cetăţilor lor întărite, îi vei ucide cu sabia pe tinerii lor, îi vei tăia în bucăţi pe copiii lor şi le vei spinteca pe femeile lor însărcinate.
13 Hazael i-a zis:
– Cum ar putea slujitorul tău, un biet câine, să poată face un lucru atât de mare?
– Domnul mi-a arătat că vei fi regele Aramului, i-a răspuns Elisei.
14 Apoi Hazael a plecat de la Elisei şi s-a întors la stăpânul său, care l-a întrebat:
– Ce ţi-a spus Elisei?
– Mi-a spus că sigur te vei vindeca, i-a răspuns el.
15 Dar a doua zi Hazael a luat o pânză netedă şi, după ce a înmuiat-o în apă, a întins-o pe faţa regelui, care a murit. Şi în locul lui a domnit Hazael.
Read full chapterNouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.