M-am uitat şi iată că era un cal verde pal, iar numele celui ce-l călărea era Moartea. Împreună cu el, urmându-l, era Locuinţa Morţilor[a]. Le-a fost dată autoritate peste a patra parte a pământului, ca să omoare cu sabia, cu foametea, cu molima şi prin fiarele sălbatice de pe pământ.

Când Mielul a rupt al cincilea sigiliu, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră ucişi[b] din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei pe care o avuseseră. 10 Ei au strigat cu glas puternic: „Stăpâne peste toate, Tu Care eşti sfânt şi adevărat, cât mai este până când îi vei judeca pe locuitorii pământului şi vei răzbuna sângele nostru?“

Read full chapter

Footnotes

  1. Apocalipsa 6:8 Gr.: Hades
  2. Apocalipsa 6:9 În VT sângele jertfelor trebuia să fie vărsat la picioarele altarului (vezi Ex. 29:12; Lev. 4:7)