Daniel 6:3-14
Nouă Traducere În Limba Română
3 Daniel însă era mai distins decât toţi supraveghetorii şi satrapii, deoarece în el era un duh deosebit, iar împăratul se gândea să-i dea autoritate peste toată împărăţia.
4 Atunci supraveghetorii şi satrapii au plănuit să găsească o pricină împotriva lui Daniel în privinţa treburilor împărăţiei, dar nu au putut să găsească nici o pricină şi nici o greşeală, deoarece era om de încredere şi nu se putea găsi în el vreo neglijenţă sau vreo greşeală. 5 Oamenii aceia au zis: „Nu găsim în acest Daniel nici o pricină, numai dacă nu am găsi ceva în privinţa Legii Dumnezeului său!“
6 Atunci supraveghetorii şi satrapii aceştia s-au dus cu mare zarvă la împărat şi i-au vorbit astfel: „Să trăieşti veşnic, împărate Darius! 7 Toţi supraveghetorii împărăţiei, demnitarii, satrapii, sfetnicii şi guvernatorii au căzut de acord să se dea un decret împărătesc, întărit printr-o interdicţie, ca oricine se va ruga, în următoarele treizeci de zile, altui zeu sau altui om decât ţie, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei. 8 Acum, împărate, întăreşte interdicţia şi semnează decretul pentru ca nimeni să nu-l poată schimba, după legea mezilor şi perşilor, care, odată ce a fost dată, nu mai poate fi anulată.“
9 În urma celor spuse, împăratul Darius a semnat decretul şi interdicţia.
10 Deşi ştia că s-a semnat decretul, Daniel continua să meargă în casa lui, care avea ferestrele de sus deschise înspre Ierusalim şi, de trei ori pe zi, se punea pe genunchi, se ruga şi Îl lăuda pe Dumnezeul său, aşa cum făcuse şi mai înainte. 11 Atunci oamenii aceia au dat năvală în casă şi l-au găsit pe Daniel rugându-se şi cerând milă de la Dumnezeul său. 12 Apoi s-au înfăţişat înaintea împăratului şi i-au amintit de interdicţia împărătească:
– Oare nu ai semnat o interdicţie potrivit căreia, în următoarele treizeci de zile, oricine se roagă altui zeu sau altui om în afară de tine să fie aruncat în groapa cu lei?
Împăratul a răspuns:
– Lucrul acesta este adevărat, după legea mezilor şi a perşilor, care odată ce a fost dată, nu mai poate fi anulată.
13 Ei i-au mai zis împăratului:
– Daniel, unul dintre exilaţii lui Iuda, nu ţine seama deloc la tine, împărate, şi nici la interdicţia pe care ai semnat-o şi îşi spune rugăciunea de trei ori pe zi.
14 Când a auzit lucrul acesta, împăratul s-a mâhnit foarte tare şi s-a gândit cum să-l scape pe Daniel; până la apusul soarelui s-a frământat cum să-l scape.
Read full chapterNouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.