Cetăţile de refugiu

19 Când Domnul, Dumnezeul vostru, va fi nimicit neamurile din ţara pe care El v-o dă, după ce o veţi fi luat în stăpânire şi veţi fi locuit în cetăţile şi în casele lor, atunci să alegeţi trei cetăţi în ţara pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-o dă în stăpânire. Să construiţi drumuri până la ele[a] şi să împărţiţi teritoriul ţării, pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-o dă ca moştenire, în trei părţi, astfel încât orice ucigaş să se refugieze acolo. Aceasta este porunca privitoare la ucigaşul care se va refugia acolo ca să trăiască, atunci când îl va omorî fără voie pe semenul său, fără să-i fi fost duşman mai dinainte. De exemplu, dacă un om se va duce la pădure împreună cu semenul lui ca să taie lemne şi, ridicând securea cu mâna pentru a tăia lemnul, i se va desprinde fierul securii din mâner şi-l va lovi pe semenul său omorându-l, el va trebui să se refugieze într-una din cetăţile acestea ca să-şi salveze viaţa. Altfel, s-ar putea ca atunci când îl va urmări pe ucigaş, răzbunătorul sângelui, cuprins de mânie, să-l ajungă din urmă deoarece distanţa va fi prea mare şi să-l omoare pe cel ce nu era vinovat de moarte, pentru că nu-l duşmănise mai dinainte pe semenul său. De aceea v-am poruncit să alegeţi trei cetăţi.

Când Domnul, Dumnezeul vostru, vă va mări teritoriul, aşa cum a promis strămoşilor voştri şi vă va da toată ţara, pe care le-a promis-o lor (doar dacă veţi fi păzit şi împlinit toate poruncile acestea, pe care eu vi le poruncesc astăzi, iubindu-L pe Domnul, Dumnezeul vostru, şi umblând întotdeauna pe căile Lui), atunci să adăugaţi încă trei cetăţi la acestea trei, 10 ca să nu fie vărsare de sânge nevinovat în ţara pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-o dă ca moştenire şi astfel să fiţi vinovaţi de acest sânge.

Read full chapter

Footnotes

  1. Deuteronom 19:3 Sau: să întreţii drumurile care ajung până la ele; sau: să calculezi distanţele până la ele