10 Tot ceea ce mâna ta găseşte să facă, fă cu toată puterea ta, căci lucrare, chibzuinţă, cunoştinţă şi înţelepciune nu există în Locuinţa Morţilor[a], acolo unde vei merge şi tu de altfel.

11 Apoi m-am întors şi am văzut că, sub soare,

nu cei sprinteni câştigă alergarea
    şi nu cei puternici câştigă războiul;
nu cei înţelepţi au parte de pâine,
    nu cei iscusiţi îşi însuşesc bogăţii
şi nu cei cunoscători au parte de bunăvoinţă,
    ci toate ţin de vreme şi de împrejurări.

12 Omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul morţii:

la fel cum sunt prinşi peştii în nada înşelătoare
    şi precum sunt prinse păsările în laţ,
tot aşa sunt traşi în capcană şi fiii oamenilor,
    atunci când vremea nenorocirii cade peste ei pe neaşteptate.

Read full chapter

Footnotes

  1. Eclesiastul 9:10 Ebr.: Şeol