În al treilea an al domniei sale, Ahaşveroş a dat un ospăţ în cinstea tuturor demnitarilor şi a slujitorilor săi. Comandanţii oştirii Persiei şi ai Mediei, nobilii şi conducătorii provinciilor se aflau cu toţii acolo, înaintea împăratului. Timp de mai multe zile, mai precis timp de o sută optzeci de zile, împăratul le-a arătat strălucita bogăţie a împărăţiei sale şi nepreţuita glorie a măreţiei sale. Când zilele acestea s-au încheiat, împăratul a pregătit întregului popor care se afla în citadela Susei, celor mari şi celor mici deopotrivă, un ospăţ de şapte zile, în curtea grădinii palatului împărătesc.

Read full chapter