Font Size
Faptele Apostolilor 19:38-40
Nouă Traducere În Limba Română
Faptele Apostolilor 19:38-40
Nouă Traducere În Limba Română
38 Deci, dacă într-adevăr Demetrius şi lucrătorii lui au o acuzaţie împotriva cuiva, tribunalele sunt deschise şi există proconsuli[a]; să se acuze acolo unii pe alţii! 39 Însă dacă vreţi ceva în plus, se va clarifica într-o adunare legală[b]. 40 Căci, din cauza celor întâmplate astăzi, suntem în pericol să fim acuzaţi de răscoală, deoarece nu există nici o cauză pentru această zarvă, şi noi nu putem motiva agitaţia aceasta!“
Read full chapterFootnotes
- Faptele Apostolilor 19:38 Probabil la modul general, nu în sensul că în Efes s-ar fi găsit mai multe tribunale şi mai mulţi proconsuli; sau, dacă trebuie să luăm textul în sens literal, trebuie ştiut că în anul 54 d.Cr., cu ocazia înscăunării lui Nero, proconsulul Asiei, M. Iunius Silvanus, a fost otrăvit de subordonaţii săi, Helius şi Celer, care au rămas proconsuli până la sosirea succesorului oficial (vezi Tacitus, Anale, 13.1)
- Faptele Apostolilor 19:39 O astfel de adunare se ţinea de trei ori pe lună
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.