Unei jumătăţi din seminţia lui Manase, Moise îi dăduse moştenirea în Başan, iar celeilalte jumătăţi Iosua îi dăduse moştenirea lângă fraţii lor, în partea de apus a Iordanului. Când Iosua i-a trimis la corturile lor, el i-a binecuvântat şi le-a spus: „Întoarceţi-vă la corturile voastre cu mulţimea bogăţiilor voastre – cu nenumăratele cirezi de vite, cu argintul, cu aurul, cu bronzul, cu fierul şi cu îmbrăcămintea voastră numeroasă – şi împărţiţi apoi şi cu ceilalţi fraţi ai voştri prada luată de la duşmani!“

Altarul mărturiei de la Ghelilot

Atunci rubeniţii, gadiţii şi jumătate din seminţia lui Manase s-au despărţit de israeliţi la Şilo, în Canaan, şi au pornit către Ghilad, spre teritoriul pe care l-au primit ca moştenire potrivit celor spuse de Domnul prin Moise.

Read full chapter