Gloria Sionului

60 «Ridică-te! Străluceşte! Căci lumina ta a venit
    şi slava Domnului a răsărit peste tine.
Iată! Deşi întunericul învăluie pământul,
    şi negura groasă acoperă popoarele,
peste tine răsare Domnul
    şi slava Lui apare deasupra ta.
Neamurile vor veni la lumina ta
    şi împăraţii vor lua parte la strălucirea zorilor tale.

Ridică-ţi ochii şi priveşte în jur!
    Cu toţii se adună şi vin la tine:
fiii tăi vor veni de departe,
    iar fiicele tale vor fi aduse pe braţe.
Văzând acestea vei radia de bucurie,
    inima ta va tresări şi va fi fericită,
căci belşugul mării[a] va fi adus la tine,
    la tine vor veni bogăţiile neamurilor.
O mulţime de cămile îţi vor străbate ţara,
    cămile tinere din Midian şi Efa.
Toţi cei din Şeba vor veni
    aducând aur şi tămâie
        şi vestind laudele Domnului.
Toate turmele Chedarului vor fi adunate la tine;
    berbecii din Nebaiot îţi vor sluji,
suindu-se pe altarul Meu ca jertfe acceptate,
    iar Eu Îmi voi împodobi slăvita Mea Casă.

Cine sunt aceştia care zboară ca nişte nori
    şi ca nişte porumbei spre cuiburile lor?
Ţinuturile de lângă mare Mă aşteaptă,
iar corăbiile de Tarşiş[b] sunt cele dintâi care
    îţi aduc fiii de departe,
        împreună cu argintul şi aurul lor,
pentru Numele Domnului, Dumnezeul tău,
    şi pentru Sfântul lui Israel,
        căci El te-a împodobit cu glorie.

10 Străinii îţi vor reface zidurile
    şi împăraţii lor îţi vor sluji,
pentru că, deşi în mânia Mea te-am lovit,
    totuşi, în bunătatea Mea, îţi arăt îndurare.
11 Porţile tale vor fi pentru totdeauna deschise;
    ele nu vor fi închise nici ziua şi nici noaptea,
pentru ca neamurile să îţi aducă bogăţia lor,
    cu împăraţii lor în fruntea procesiunii.
12 Căci neamul şi împărăţia care nu-ţi vor sluji vor pieri;
    neamurile acelea vor fi în întregime pustiite.

13 Gloria Libanului va veni la tine –
    chiparosul, ulmul şi pinul împreună –
pentru a împodobi locul Sanctuarului Meu
    şi Eu voi glorifica astfel locul unde Mi se odihnesc picioarele.
14 Urmaşii celor ce te-au asuprit
    vor veni plecându-se înaintea ta
şi cei ce te-au dispreţuit
    se vor prosterna la picioarele tale;
te vor numi Cetatea Domnului,
    Sionul Sfântului lui Israel.

15 În loc să mai fii părăsită,
    urâtă şi ocolită de toţi,
Eu voi face din tine o minunăţie veşnică
    şi o pricină de bucurie pentru toate generaţiile.
16 Vei suge laptele neamurilor,
    vei suge bogăţiile[c] împăraţilor
şi vei înţelege că Eu, Domnul, sunt mântuitorul
    şi răscumpărătorul tău, puternicul lui Iacov.
17 În schimbul bronzului îţi voi aduce aur,
    iar în schimbul fierului, argint;
în schimbul lemnului îţi voi aduce bronz,
    iar în schimbul pietrelor, fier.
Voi pune pacea drept supraveghetor
    şi dreptatea drept domnitor.
18 Nu se va mai auzi de violenţă în ţara ta,
    nici de pustiire sau distrugere între hotarele tale,
ci îţi vei numi zidurile ‘Mântuire’
    şi porţile ‘Laudă’.

19 Nu soarele îţi va mai fi lumină ziua,
    nu luna îţi va mai da lumină noaptea,
ci Domnul va fi lumina ta veşnică,
    şi Dumnezeul tău va fi slava ta.
20 Soarele tău nu va mai apune,
    iar luna ta nu se va mai întuneca,
pentru că Domnul va fi lumina ta veşnică
    şi zilele tale de jale se vor sfârşi.
21 Toţi din poporul tău vor fi drepţi
    şi vor stăpâni ţara pe vecie.
Ei sunt vlăstarul pe care l-am plantat,
    lucrarea mâinilor Mele,
        prin care Eu Mă slăvesc.
22 Cel mai mic va creşte de o mie de ori
    şi cel mai neînsemnat va deveni un neam puternic.
Eu sunt Domnul
    şi, la vremea cuvenită lor, voi face să se împlinească repede aceste lucruri.»“

Anul de îndurare al Domnului

61 „Duhul Stăpânului Domn este peste Mine,
    căci Domnul M-a uns
ca să aduc celor sărmani vestea bună.
    El M-a trimis să-i vindec[d] pe cei cu inima zdrobită,
să vestesc celor captivi eliberarea
    şi celor legaţi[e] – izbăvirea,
să vestesc anul de îndurare[f] al Domnului
    şi ziua răzbunării Dumnezeului nostru,
să mângâi pe toţi cei ce jelesc,
    să le ofer celor ce plâng în Sion –
să le ofer coroană în loc de cenuşă,
    untdelemnul bucuriei în locul plânsetului,
        mantaua laudei în locul duhului mâhnit.
Vor fi numiţi stejari ai dreptăţii,
    un sad al Domnului, care să-I arate slava.

Ei vor rezidi vechile ruine
    şi vor ridica ceea ce a fost devastat în trecut;
vor restaura cetăţile aflate în ruină,
    pe acelea care, timp de generaţii, au rămas devastate.

Străinii vor rămâne şi vă vor paşte turmele,
    iar fiii străinului vă vor fi plugari şi vieri.
Voi însă veţi fi chemaţi preoţi ai Domnului,
    veţi fi numiţi slujitori ai Dumnezeului nostru;
vă veţi înfrupta din bogăţiile neamurilor
    şi vă veţi lăuda cu bogăţiile lor.

În locul ruşinii lor, vor primi îndoită porţie
    şi în locul ocării, se vor bucura de moştenirea lor.
Astfel, ei vor moşteni o îndoită parte în ţara lor
    şi bucuria veşnică va fi a lor.

Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea,
    Eu urăsc jaful şi nedreptatea;
îi voi răsplăti cu credincioşie
    şi voi încheia un legământ veşnic cu ei.
Urmaşii[g] lor vor fi cunoscuţi printre neamuri
    şi descendenţii lor printre popoare.
Toţi cei ce-i vor vedea vor recunoaşte
    că ei sunt descendenţi care au fost binecuvântaţi de Domnul.

10 Sunt copleşit de bucurie în Domnul
    şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu,
căci El M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii şi
    M-a acoperit cu mantia dreptăţii
ca pe un mire care se încununează cu o mitră
    şi ca pe o mireasă care se împodobeşte cu bijuteriile ei.
11 Căci aşa cum pământul face să răsară vlăstarul
    şi aşa cum grădina face să încolţească ceea ce este semănat,
tot aşa Stăpânul Domn va face ca dreptatea şi lauda
    să răsară înaintea tuturor neamurilor.

Sionul primeşte un nume nou

62 De dragul Sionului nu voi tăcea,
    de dragul Ierusalimului nu voi rămâne tăcut,
până când dreptatea lui nu va răsări ca zorile
    şi mântuirea lui nu va arde ca o torţă.
Neamurile vor vedea dreptatea ta
    şi toţi împăraţii vor privi slava ta;
ţi se va da un nume nou,
    unul pe care-l va hotărî gura Domnului.
Vei fi o coroană minunată în mâna Domnului
    şi o cunună regală în palma Dumnezeului tău.
Nu te vor mai chema «Cea părăsită»,
    iar ţara ta n-o vor mai numi «Pustie»,
ci te vor chema «Plăcerea Mea este în ea»[h],
    iar ţara ta o vor numi «Măritată»[i],
pentru că Domnul Îşi va găsi plăcerea în tine,
    iar ţara ta va fi măritată.
Aşa cum un tânăr se căsătoreşte cu o fecioară,
    tot aşa fiii tăi se vor[j] căsători cu tine;
aşa cum un mire se bucură de mireasa lui,
    tot aşa se va bucura Dumnezeul tău de tine.

Pe zidurile tale, Ierusalime,
    am pus străjeri.
Ei nu vor tăcea niciodată,
    nici zi, nici noapte!
Voi, care-I aduceţi aminte Domnului,
    nu vă odihniţi
şi nu-I daţi pace până nu restaurează Ierusalimul
    şi până nu-l face o laudă pe pământ!

Domnul a jurat cu mâna Sa dreaptă,
    cu braţul Său puternic:
«Nu voi mai da grânele tale
    drept hrană duşmanilor tăi,
iar străinii nu vor mai bea vinul nou
    pentru care tu ai trudit,
ci cei ce adună grânele le vor şi mânca
    şi-L vor lăuda pe Domnul,
iar cei ce adună strugurii vor bea vinul
    în curţile Sfântului Meu Lăcaş.»“

10 „Intraţi! Intraţi pe porţi!
    Pregătiţi calea pentru popor!
Construiţi! Construiţi drumul larg!
    Îndepărtaţi pietrele!
        Ridicaţi un steag pentru popoare!

11 Iată că Domnul a vestit
    până la capătul pământului:
«Spuneţi fiicei Sionului:
    ‘Iată, Mântuitorul tău vine la tine!
Iată, plata Lui este cu El
    şi răsplata Lui merge înaintea Lui!’»
12 Ei vor fi numiţi: «Poporul sfânt»,
    «Răscumpăraţi ai domnului»,
iar tu vei fi numită: «Cea căutată»
    «Cetatea care nu va mai fi părăsită».“

Footnotes

  1. Isaia 60:5 Este vorba despre comerţul maritim
  2. Isaia 60:9 Vezi nota de la 2:16
  3. Isaia 60:16 Lit.: sânul; neamurile şi împăraţii sunt descrişi ca o mamă care-şi alăptează copiii; imaginea prezintă Sionul ca fiind hrănit de aceasta
  4. Isaia 61:1 Lit.: să-i bandajez
  5. Isaia 61:1 TM; LXX: celor orbi
  6. Isaia 61:2 Aluzie la anul de veselie sau anul jubiliar (vezi Lev. 25:8-55), an în care sclavii erau eliberaţi, datoriile erau anulate şi fiecare îşi primea înapoi proprietatea pierdută
  7. Isaia 61:9 Lit.: Sămânţa; vezi nota de la 53:10
  8. Isaia 62:4 Ebr.: Hefţi-Ba; în ebraică toate referirile la Sion şi la Ierusalim sunt de genul feminin
  9. Isaia 62:4 Ebr.: Beula
  10. Isaia 62:5 Sau: Făcătorul tău se va