11 Domnul Şi-a întins mâna peste mare
    şi a făcut împărăţiile să se cutremure.
Cu privire la Canaan[a], a poruncit
    să-i fie distruse fortăreţele.
12 El a zis: «Nu te vei mai bucura,
    o, fecioară asuprită, fiică a Sidonului!
Ridică-te şi du-te în Chitim,
    însă nici măcar acolo nu vei avea odihnă!»

13 Priviţi la ţara caldeenilor[b],
    la un popor care nu mai este!
        Asirienii au făcut din ea un loc pentru animalele sălbatice.
Şi-au ridicat turnurile de asalt,
    i-au jefuit palatele
        şi au făcut din ea o ruină.

Read full chapter

Footnotes

  1. Isaia 23:11 Este vorba mai exact despre Fenicia (teritoriul, în linii mari, al Libanului de astăzi)
  2. Isaia 23:13 babilonienilor