Isaia 44:12-14
Nouă Traducere În Limba Română
12 Fierarul ia o matriţă
cu care lucrează în cărbunii aprinşi;
o modelează cu lovituri de ciocan
şi o forjează cu puterea mâinii lui.
Apoi i se face foame şi îi slăbesc puterile,
iar pentru că nu bea apă, rămâne fără vlagă.
13 Tâmplarul măsoară cu o linie,
însemnează măsura cu un stilet,
apoi finisează lemnul cu o rindea
şi îl măsoară cu compasul;
îi dă formă de om,
om în toată splendoarea lui,
şi apoi îl pune într-o casă.
14 Taie cedri
sau îşi alege un gorun ori un stejar
pe care îl lăsase să crească printre ceilalţi copaci ai pădurii
sau taie un dafin pe care-l sădise, iar ploaia îl făcuse să crească.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.