Ascultaţi-Mă, voi, care cunoaşteţi dreptatea,
    tu, popor, care ai în inimă Legea Mea !
Nu te teme de ocara oamenilor,
    nu-ţi fie frică de insultele lor,
căci îi va mânca molia ca pe o haină,
    viermele îi va mânca aşa cum mănâncă lâna.
Dreptatea Mea însă va dăinui pururea,
    iar mântuirea Mea va fi pentru toate generaţiile.»

Trezeşte-Te! Trezeşte-Te! Îmbracă-Te în putere,
    braţ al Domnului!
Trezeşte-Te ca în zilele din vechime,
    ca în generaţiile de demult!
Nu eşti Tu Acela Care l-ai tăiat pe Rahab[a] în bucăţi,
    Care ai străpuns monstrul Tanin[b]?

Read full chapter

Footnotes

  1. Isaia 51:9 Vezi nota de la 30:7
  2. Isaia 51:9 Referire la mitologia canaanită, în care personaje mitice ca Rahab şi Tanin reprezintă haosul, răzvrătindu-se împotriva zeului suprem, care reprezintă ordinea