Leviticul 7:11-21
Nouă Traducere În Limba Română
Jertfa de pace
11 Iată care este legea cu privire la jertfa de pace[a] pe care cineva vrea s-o aducă în cinstea Domnului: 12 dacă acesta o va aduce drept mulţumire, va trebui să aducă odată cu jertfa de mulţumire şi câteva turte nedospite, amestecate cu ulei; turte subţiri, nedospite, stropite cu ulei şi turte din făină aleasă, amestecată cu ulei. 13 Alături de jertfa de mulţumire, din jertfa lui de pace va trebui să aducă ca dar şi turte de pâine dospită. 14 Din toate acestea să aducă câte o turtă ca dar pentru Domnul; aceasta va fi a preotului care stropeşte sângele jertfei de pace. 15 Carnea jertfei de mulţumire din jertfa lui de pace să fie mâncată în ziua în care este adusă ca jertfă; să nu se lase nimic din ea până dimineaţă. 16 Dar dacă jertfa pe care o aduce este în vederea împlinirii unui jurământ[b] sau este un dar de bunăvoie, aceasta să fie mâncată în ziua în care este adusă, iar ce a mai rămas să se mănânce în ziua următoare. 17 Ceea ce va mai rămâne din carnea jertfei până a treia zi să fie ars. 18 Dacă va mânca cineva din carnea jertfei a treia zi, jertfa lui de pace nu va fi primită. Ea nu i se va lua în considerare celui ce a adus-o, ci va fi privită ca o urâciune, iar cel ce o mănâncă îşi va purta vina.
19 Carnea care a fost atinsă de ceva necurat să nu fie mâncată, ci să fie arsă. Carnea considerată curată însă poate fi mâncată de oricine este curat. 20 Cât despre cel care va mânca din carnea jertfei de pace a Domnului când este necurat, acela să fie nimicit din poporul său. 21 Dacă cineva va atinge un lucru necurat, fie vreo necurăţie omenească, fie vreun animal necurat sau orice altă necurăţie şi va mânca apoi din jertfa de pace a Domnului, să fie nimicit din poporul său.»“
Read full chapterFootnotes
- Leviticul 7:11 Vezi nota de la 3:1; şi în vs. 13-37
- Leviticul 7:16 A unei promisiuni de a aduce Domnului un dar, ca răspuns la ajutorul dat într-o situaţie anume
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.