A opta viziune: cele patru care

Mi-am ridicat din nou ochii, m-am uitat şi am văzut patru care ieşind dintre doi munţi; erau nişte munţi de bronz. La primul car erau nişte cai roşii, la al doilea car erau cai negri, la al treilea car erau cai albi, iar la al patrulea car erau nişte cai tărcaţi, toţi cai puternici[a].

L-am întrebat atunci pe îngerul care vorbea cu mine:

– Ce înseamnă acestea, stăpânul meu?

Îngerul mi-a răspuns:

– Acestea sunt cele patru vânturi[b] ale cerurilor, care ies de unde le era locul, de lângă Stăpânul întregului pământ.

Caii cei negri au pornit înspre ţinutul din nord, cei albi au pornit după ei[c], iar cei tărcaţi au pornit înspre ţinutul din sud.

Read full chapter

Footnotes

  1. Zaharia 6:3 Sau: tărcaţi şi suri; şi în v. 7
  2. Zaharia 6:5 Sau: duhuri
  3. Zaharia 6:6 Sau: înspre apus