Bible in 90 Days
Al treilea discurs al lui Bildad din Şuah
25 Atunci Bildad din Şuah i-a zis:
2 „Domnia şi veneraţia sunt ale Lui!
El face pace în înălţimile cerului Său.
3 Cine-I poate număra oştirile?
Peste cine nu răsare lumina Sa?
4 Cum poate fi un om drept înaintea lui Dumnezeu?
Cum poate fi curat cel născut din femeie?
5 Dacă nici luna nu e strălucitoare
şi nici stelele nu sunt curate înaintea Sa,
6 cu atât mai puţin un om, care nu e decât o larvă
şi fiul omului, care nu e decât un vierme.“
Răspunsul lui Iov
26 Iov a răspuns:
2 „Ce bine l-ai ajutat tu pe cel fără putere!
Ce bine ai sprijinit tu braţul fără tărie!
3 Ce sfaturi bune ai dat tu celui lipsit de înţelepciune!
Ce multă înţelegere i-ai arătat!
4 Cui i se datorează aceste cuvinte?
A cui suflare a ieşit din tine?
5 Cei din tărâmul umbrelor tremură,
cei de sub ape şi locuitorii lor.
6 Locuinţa Morţilor este goală înaintea lui Dumnezeu,
iar Locul Nimicirii[a] nu este acoperit.
7 El întinde nordul asupra golului
şi atârnă pământul pe nimic.
8 El leagă apele în nori groşi,
iar norii nu se rup de greutatea lor.
9 El acoperă faţa tronului Său,
întinzându-Şi norii peste el.
10 El a însemnat o boltă deasupra apelor,
la marginea dintre lumină şi întuneric.
11 Stâlpii cerului se clatină
şi se înspăimântă la mustrarea Sa.
12 Prin puterea Lui a potolit marea
şi prin priceperea Lui l-a zdrobit pe Rahab[b].
13 Suflarea Lui înseninează cerul,
mâna Lui străpunge şarpele fugar[c].
14 Acestea sunt doar marginile căilor Sale
şi numai o adiere uşoară auzim de la El.
Dar cine poate înţelege tunetul puterii Sale?“
27 Iov şi-a continuat discursul şi a zis:
2 „Viu este Dumnezeu, Care nu-mi dă dreptate,
Cel Atotputernic, Care mi-a amărât sufletul,
3 că atâta vreme cât am suflare,
cât am suflarea lui Dumnezeu în nările mele,
4 buzele mele nu vor rosti vreo nedreptate
şi limba mea nu va spune nimic înşelător.
5 Departe de mine gândul să vă dau dreptate;
îmi voi apăra integritatea până îmi voi da suflarea!
6 Îmi voi susţine neclintit dreptatea,
inima nu mă va mustra pentru nici una din zilele mele.
7 Fie ca duşmanul meu să se poarte ca cel rău
şi împotrivitorul meu ca cel nedrept.
8 Ce nădejde mai are cel lipsit de evlavie
când Dumnezeu îi taie firul vieţii,
când Dumnezeu îi ia viaţa?
9 Îi va auzi Dumnezeu strigătul
când va veni necazul asupra lui?
10 Se va desfăta el în Cel Atotputernic?
Va chema el pe Dumnezeu în orice vreme?
11 Vă voi învăţa despre puterea lui Dumnezeu!
Nu vă voi ascunde căile Celui Atotputernic.
12 Voi înşivă aţi văzut toate acestea.
De ce atunci toată vorbirea aceasta fără rost?
13 Aceasta este partea dată de Dumnezeu celui rău
şi moştenirea dată de Cel Atotputernic celui asupritor.
14 Dacă i se înmulţesc copiii, soarta lor este sabia
şi urmaşii lui nu vor avea niciodată mâncare de ajuns.
15 Ciuma îi va îngropa urmaşii,
iar văduvele acestora nu-i vor jeli.
16 Deşi el adună argintul precum adună ţărâna
şi hainele precum grămezile de lut,
17 lucrurile pe care el le strânge le va îmbrăca cel drept,
iar cel nevinovat va împărţi argintul lui.
18 Casa zidită de el este ca cea a unei molii,
ca o colibă făcută de un străjer.
19 Când se culcă e bogat, dar nu va mai fi aşa;
când îşi deschide ochii toate s-au dus.
20 Spaimele îl cuprind ca un şuvoi;
o vijelie îl smulge în timpul nopţii.
21 Vântul de răsărit îl ia şi îl duce,
îl smulge din locul său ca o furtună.
22 Vuieşte asupra lui fără milă
când el fuge grăbit de puterea lui.
23 Îi bate din palme în derâdere
şi-l goneşte cu glas şuierător.
28 Cu siguranţă, argintul are o mină din care este scos,
iar aurul are un loc unde este curăţit.
2 Fierul este luat din pământ
şi arama este scoasă din minereu.
3 Omul pune capăt întunericului
şi caută până în locurile cele mai adânci
după minereurile ascunse în cel mai negru întuneric.
4 El sapă un puţ departe de locuinţa oamenilor,
în locuri necălcate de piciorul omului;
el stă atârnat şi se clatină, departe de oameni.
5 Pământul din care vine hrana
este răscolit pe dedesubt ca de foc.
6 Safirul[d] iese din pietrele lui
şi colbul lui are pulbere de aur.
7 Nici o pasăre de pradă nu ştie acea cărare ascunsă,
nici ochiul şoimului n-a văzut-o.
8 Nici fiarele cele mai mândre n-au călcat pe ea,
leul n-a trecut niciodată pe acolo.
9 Omul pune mâna pe stânca de cremene
şi răstoarnă munţii din rădăcini.
10 El sapă şanţuri în stâncă
şi ochii lui îi văd toate bogăţiile.
11 El caută[e] izvoarele râurilor
şi aduce la lumină lucruri ascunse.
12 Dar unde poate fi găsită înţelepciunea?
Unde locuieşte priceperea?
13 Omul nu-i cunoaşte locuinţa[f];
ea nu poate fi găsită pe pământul celor vii.
14 Adâncul zice: «Nu este în mine!»,
iar marea zice: «Nu este la mine!»
15 Ea nu se dă în schimbul aurului ales,
nici preţul ei nu poate fi cântărit în argint.
16 Ea nu poate fi cumpărată cu aur de Ofir
şi nici cu onix preţios sau cu safir.
17 Nici aurul, nici diamantul nu se pot compara cu ea,
nici nu poate fi schimbată pe bijuterii de aur.
18 Coralul şi cristalul nu merită a fi amintite;
preţul înţelepciunii este dincolo de al mărgăritarelor.
19 Topazul de Cuş[g] nu se poate compara cu ea,
ea nu poate fi cumpărată cu aur curat.
20 De unde vine atunci înţelepciunea?
Unde locuieşte priceperea?
21 Ea este ascunsă de ochii tuturor celor vii,
ascunsă chiar şi de păsările cerului.
22 Locul Nimicirii[h] şi Moartea zic:
«Am auzit doar vorbindu-se despre ea.»
23 Dumnezeu cunoaşte calea spre ea
şi doar El ştie unde locuieşte,
24 pentru că El se uită până la marginile pământului,
vede tot ce se întâmplă sub ceruri.
25 Când i-a dat vântului puterea
şi a hotărât mărimea apelor,
26 când a dat o lege pentru ploaie
şi o cărare pentru trăsnet,
27 atunci s-a uitat la înţelepciune şi a lăudat-o;
a aşezat-o şi a încercat-o.
28 Apoi i-a zis omului:
«Frica de Domnul – acesta este înţelepciune
şi depărtarea de rău este pricepere.»“
29 Iov şi-a continuat discursul şi a mai zis:
2 „O! de-aş mai fi ca în lunile trecute,
ca în zilele când mă păzea Dumnezeu!
3 Când candela Lui lumina peste capul meu
şi prin lumina Lui umblam în întuneric!
4 Când eram în zilele puterii mele,
când prietenia lui Dumnezeu era peste cortul meu,
5 când Cel Atotputernic era încă cu mine
şi copiii mei erau în jurul meu,
6 când mi se scăldau paşii în smântână,
iar stânca turna lângă mine pâraie de untdelemn.
7 Când mergeam la poarta cetăţii,
când îmi pregăteam scaunul în piaţă,
8 cei tineri mă vedeau şi se trăgeau înapoi
şi cei bătrâni se ridicau şi rămâneau în picioare,
9 conducătorii se opreau din vorbit
şi-şi puneau mâna la gură,
10 glasul căpeteniilor amuţea
şi li se lipea limba de cerul gurii.
11 Oricine mă auzea mă vorbea de bine
şi oricine mă vedea era de partea mea,
12 pentru că scăpam pe săracul care cerea ajutor
şi pe orfanul care nu avea sprijin.
13 Omul care murea mă binecuvânta;
făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
14 Mă îmbrăcam cu dreptatea precum cu o haină,
judecata dreaptă îmi era robă şi turban;
15 eram ochi pentru cel orb
şi picior pentru cel olog;
16 eram tată pentru cel în nevoie
şi cercetam cauza celui străin.
17 Zdrobeam colţii celui nedrept
şi smulgeam prada din dinţii lui.
18 Îmi ziceam: «Voi muri în cuibul meu
şi zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19 Rădăcinile mele vor ajunge la apă
şi roua va sta toată noaptea pe ramurile mele;
20 gloria mea va fi mereu proaspătă,
iar în mână voi avea întotdeauna un arc nou.»
21 Toţi mă ascultau şi aşteptau,
tăceau aşteptând sfatul meu.
22 După ce vorbeam, nu mai vorbea nimeni,
şi cuvântul meu cădea peste ei ca picăturile de ploaie.
23 Ei mă aşteptau cum se aşteaptă ploaia,
îşi deschideau gura ca după o ploaia târzie[i].
24 Când îşi pierdeau încrederea, le zâmbeam,
şi seninătatea feţei mele le era scumpă[j].
25 Le alegeam calea şi le eram conducător,
locuiam ca un rege în mijlocul cetelor sale,
eram ca unul care îi mângâie pe cei ce se jelesc.
30 Dar acum ei mă batjocoresc,
ei, cei mai tineri decât mine,
pe ai căror părinţi nu i-am considerat vrednici
să-i pun printre câinii turmei mele.
2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,
de vreme ce rămăseseră fără vigoare?
3 Epuizaţi de sărăcie şi de foame,
cutreierau pustia[k],
noaptea, prin locuri părăsite şi pustii,
4 smulgeau nalbă dintre arbuşti,
mâncau chiar şi[l] rădăcini de verigel.
5 Erau izgoniţi din mijlocul oamenilor,
striga lumea după ei ca după nişte hoţi.
6 Ei locuiau în văi uscate,
între stânci şi-n gropile pământului.
7 Urlau printre tufişuri,
se îngrămădeau în mărăcini.
8 Fii ai nebunilor şi ai celor fără nume,
ei au fost izgoniţi din ţară.
9 Dar acum ei cântă, râzând de mine;
am devenit de pomină printre ei.
10 Mă urăsc, se îndepărtează de mine,
nu se sfiesc să mă scuipe în faţă.
11 Pentru că El mi-a slăbit coarda arcului[m] şi m-a smerit,
ei nu mai au frâu faţă de mine.
12 La dreapta mea se ridică o gloată.[n]
Ei întind curse picioarelor mele
şi ridică o rampă de asalt în drumul lor devastator către mine.
13 Îmi nimicesc cărările,
îmi măresc necazul
şi nimeni nu-i opreşte[o].
14 Ajung la mine ca printr-o spărtură largă.
Se rostogolesc printre dărâmături.
15 Spaimele mă copleşesc,
demnitatea mi-e smulsă ca de vânt,
siguranţa mea se risipeşte ca un nor.
16 Sufletul mi-e vărsat din mine,
m-au cuprins zilele suferinţei.
17 Noaptea îmi străpunge oasele,
iar durerile care mă rod n-au odihnă.
18 Cu o mare putere Dumnezeu îmi smulge haina,
mă strânge ca gulerul de la tunică.
19 El m-a aruncat în noroi
şi-am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.
20 Strig către Tine, dar Tu nu răspunzi;
stau în picioare, dar Tu stai şi te uiţi la mine[p].
21 Ai devenit crud cu mine,
mă loveşti cu tăria mâinii Tale,
22 mă ridici deasupra vântului
şi mă arunci în furia furtunii.
23 Ştiu că mă duci la moarte,
în locul hotărât pentru toţi cei vii.
24 Nimeni nu întinde mâna unui om deznădăjduit,
când strigă după ajutor în necazul său.
25 N-am plâns eu pentru cel ce a avut zile grele?
N-a fost întristat sufletul meu pentru cel sărac?
26 Dar când aşteptam binele, a venit răul
şi când aşteptam lumina, a venit întunericul.
27 Măruntaiele îmi fierb fără încetare,
zile de suferinţă vin peste mine.
28 Umblu înnegrit, dar nu de soare.
Mă ridic în adunare şi strig după ajutor.
29 Am ajuns frate cu şacalii
şi tovarăş cu struţii.
30 Pielea mi se înnegreşte şi cade,
şi oasele îmi ard de febră.
31 Lira îmi este instrument de jale,
iar fluierul meu scoate sunete de plâns.
31 Am încheiat un legământ cu ochii mei,
să nu-mi aţintesc privirea asupra unei fecioare.
2 Dar ce parte am de la Dumnezeu de sus
şi moştenire de la Cel Atotputernic din înălţimi?
3 Oare necazul nu este pentru cel nedrept
şi dezastrul pentru cei ce săvârşesc fărădelegea?
4 Oare nu vede El căile mele
şi nu numără El toţi paşii mei?
5 Dacă am umblat în minciună
şi paşii mei s-au grăbit să înşele,
6 atunci să mă cântărească Dumnezeu într-o cumpănă dreaptă
şi-mi va cunoaşte curăţia!
7 Dacă paşii mi s-au abătut de pe cale,
dacă inima mi-a urmat ochii
şi dacă mi s-au pângărit mâinile,
8 atunci alţii să mănânce ce am semănat
şi roadele mele să fie smulse din rădăcini.
9 Dacă mi-a fost atrasă inima de vreo femeie
şi dacă am pândit la uşa vecinului meu,
10 atunci soţia mea să macine pentru altul
şi alţii să se culce cu ea.
11 Aceasta ar fi fost o nelegiuire,
ar fi fost un păcat ce ar fi trebuit judecat.
12 Ar fi fost un foc ce ar fi mistuit până la Nimicire,
ce mi-ar fi ars până la rădăcină tot secerişul.
13 Dacă n-am făcut dreptate sclavului sau sclavei mele,
atunci când s-au plâns împotriva mea,
14 ce voi face când se va ridica Dumnezeu?
Ce voi răspunde când va cerceta El?
15 Cel Ce m-a făcut pe mine în pântece, nu i-a făcut şi pe ei?
Oare nu Acelaşi ne-a întocmit în pântecele mamelor noastre?
16 Dacă n-am dat celui sărac ce-mi cerea
sau dacă am făcut să se mâhnească ochii văduvei,
17 dacă mi-am mâncat pâinea de unul singur,
iar cel orfan nu a mâncat din ea, –
18 eu care, din tinereţe, l-am crescut ca un tată
şi de când m-am născut am călăuzit pe văduvă, –
19 dacă am văzut pe cel nenorocit lipsit de haine
sau pe cel nevoiaş fără îmbrăcăminte,
20 iar inima lui nu m-a binecuvântat
atunci când l-am încălzit cu lâna oilor mele,
21 dacă mi-am ridicat mâna împotriva orfanului
pentru că aveam sprijinul celor de la poarta cetăţii,
22 atunci să-mi cadă umărul de la locul lui
şi să-mi fie smulsă mâna din încheietură.
23 Dar pentru că m-am temut de nenorocirile lui Dumnezeu
şi îmi era frică de măreţia Sa, n-am putut face astfel de lucruri.
24 Dacă mi-am pus încrederea în aur
sau am zis aurului curat: «Tu îmi dai încredere!»
25 sau dacă m-am bucurat de marea mea avere
şi de bogăţia pe care mâinile mele au adunat-o,
26 dacă am privit soarele în strălucirea sa
sau luna mişcându-se în splendoarea ei
27 şi mi s-a amăgit în taină inima,
dacă mâna mea le-a dat sărutări,
28 aceasta ar fi fost o nelegiuire de judecat,
pentru că aş fi fost necredincios Celui Preaînalt.
29 Dacă m-am bucurat de nenorocirea celui ce mă ura
sau dacă mi-a părut bine când a venit necazul peste el,
30 dacă mi-am lăsat gura să păcătuiască
cerând blestem peste vieţile lor,
31 dacă oamenii din cortul meu n-au zis niciodată:
«Cine nu s-a săturat din carnea lui?»,
32 – străinul însă n-a rămas în drum peste noapte
şi uşa mea a fost întotdeauna deschisă călătorului, –
33 dacă mi-am ascuns păcatele cum fac oamenii[q],
zăvorându-mi nedreptatea în inimă
34 pentru că m-aş fi temut de mulţime,
iar dispreţul clanurilor m-ar fi înspăimântat,
tăcând şi neîndrăznind să ies afară …
35 Oh! De-aş găsi pe cineva să mă asculte!
(Iată, îmi semnez acum apărarea! Să-mi răspundă Cel Atotputernic!
Să Îşi scrie plângerea Cel Ce mă acuză.
36 O voi pune pe umăr,
o voi purta ca pe o coroană.
37 Îi voi da socoteală de toţi paşii mei,
mă voi apropia de El ca un prinţ.)
38 Dacă pământul meu a strigat împotriva mea
şi dacă brazdele lui au plâns împreună,
39 dacă i-am mâncat roada fără să plătesc
sau dacă i-am dat la moarte pe proprietarii lui,
40 atunci să crească pe el spini în loc de grâu
şi neghină în loc de orz!“
Cuvintele lui Iov au luat sfârşit.
32 Aceşti trei oameni au încetat să-i mai răspundă lui Iov, pentru că el se considera drept. 2 Atunci Elihu, fiul lui Barachel din Buz, din familia lui Ram, s-a aprins de mânie. El s-a mâniat pentru că acesta se îndreptăţea pe sine înaintea lui Dumnezeu. 3 S-a aprins de mânie şi pe cei trei prieteni ai lui Iov pentru că aceştia nu mai găseau nimic de răspuns şi totuşi îl condamnau pe Iov.[r] 4 Elihu aşteptase să-i vorbească lui Iov la urmă, pentru că aceştia erau mai în vârstă decât el. 5 Dar, văzând că cei trei oameni nu mai au nimic de zis, s-a mâniat. 6 Elihu, fiul lui Barachel din Buz, i-a zis:
„Eu sunt tânăr,
iar voi sunteţi în vârstă;
de aceea m-am temut
şi n-am îndrăznit să vă spun ce ştiu.
7 Mi-am zis: «Să vorbească bătrâneţea,
anii cei mulţi să ne înveţe înţelepciunea!»
8 Dar există un duh[s] în om,
suflarea Celui Atotputernic, care-i dă pricepere.
9 Nu vârsta te face înţelept,
nu bătrâneţea te face să înţelegi ce e drept.
10 De aceea zic: «Ascultaţi-mă,
îmi voi spune şi eu părerea!»
11 Am aşteptat în timp ce vorbeaţi,
am ascultat cuvintele voastre înţelepte
în timp ce căutaţi ce să îi spuneţi.
12 V-am ascultat cu atenţie,
dar nici unul din voi n-a dovedit că Iov a greşit,
nici unul nu a răspuns cuvintelor lui.
13 Să nu spuneţi: «Am dat peste înţelepciune[t];
să-l confrunte Dumnezeu, nu un om.»
14 El nu şi-a îndreptat cuvintele împotriva mea
şi nu-i voi răspunde folosind cuvântările voastre.
15 Sunt uimiţi, nu mai au nimic de spus,
au rămas fără cuvinte.
16 Să aştept pentru că ei nu mai vorbesc,
pentru că stau acolo fără să răspundă?
17 Voi răspunde şi eu
şi îmi voi spune părerea.
18 Sunt plin de cuvinte,
duhul din mine nu-mi dă pace;
19 înăuntrul meu este ca un vin care n-are pe unde să iasă,
ca nişte burdufuri noi, gata să plesnească.
20 Voi vorbi ca să găsesc uşurare.
Îmi voi deschide gura şi voi răspunde.
21 Nu voi fi părtinitor,
nu voi linguşi pe nimeni.
22 Nici nu ştiu să linguşesc;
Făcătorul meu m-ar lua într-o clipă.
33 Aşadar, Iov, ascultă cuvintele mele,
ia aminte la tot ce-ţi voi spune!
2 Sunt gata să-mi deschid gura;
cuvintele îmi sunt pe vârful limbii.
3 Cuvintele mele vin dintr-o inimă dreaptă
şi buzele mele spun sincer ceea ce ştiu.
4 Duhul lui Dumnezeu m-a făcut;
Suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.
5 Răspunde-mi, dacă poţi,
pregăteşte-te şi confruntă-mă!
6 Înaintea lui Dumnezeu şi eu sunt ca tine,
şi eu am fost făcut din lut.
7 Nu-ţi fie teamă de mine,
nu voi apăsa greu asupra ta.
8 Tu ai vorbit în auzul meu –
am auzit sunetul cuvintelor tale.
9 Tu zici: «Sunt curat, fără greşeală;
sunt curat, nu este nelegiuire în mine,
10 dar Dumnezeu caută să-mi stea împotrivă,
mă consideră duşmanul Lui.
11 Îmi pune picioarele-n butuci
şi îmi urmăreşte toate căile.»
12 Îţi spun că aici n-ai dreptate,
pentru că Dumnezeu este mai mare decât omul.
13 De ce te cerţi cu El
pentru că nu răspunde la nici unul din cuvintele Sale?[u]
14 Căci Dumnezeu vorbeşte când într-un fel,
când în altul, dar omul nu ia seama.
15 Într-un vis, într-o vedenie de noapte,
când oamenii sunt cuprinşi de un somn adânc,
când ei dorm în paturile lor,
16 atunci El le deschide urechile
şi îi înştiinţează prin învăţăturile Lui,
17 ca să-l întoarcă pe om de la faptele lui
şi să-l ferească de mândrie,
18 să-i cruţe sufletul de groapă[v]
şi viaţa de loviturile sabiei[w].
19 El este mustrat pe un pat al durerii,
cu o luptă neîncetată în oase,
20 aşa că i se face greaţă de pâine
şi chiar şi de cele mai alese bucate.
21 Carnea i se prăpădeşte şi piere
şi oasele lui, care erau cândva ascunse, se pot vedea.
22 Sufletul i se apropie de groapă
şi viaţa sa de cei ce aduc moartea.
23 Dar dacă se găseşte un înger pentru el, un mijlocitor,
unul dintr-o mie, care să-l înştiinţeze pe om ce este drept,
24 care să fie bun cu el şi să zică:
«Cruţă-l, ca să nu se coboare în groapă;
am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!»,
25 atunci carnea lui devine fragedă ca cea din copilărie;
el se întoarce la zilele tinereţii sale.
26 Se roagă lui Dumnezeu şi El îi arată bunăvoinţă;
el vede faţa Lui strigând de bucurie,
este adus din nou în starea sa cea dreaptă.
27 Apoi cântă înaintea oamenilor şi zice:
«Am păcătuit şi am pervertit ce era drept,
dar n-am primit ce meritam,
28 ci El mi-a răscumpărat sufletul de la groapă,
iar viaţa mea va vedea lumina.»
29 Dumnezeu face toate aceste lucruri omului,
de două, de trei ori,
30 pentru a-i aduce înapoi sufletul din groapă,
ca să fie luminat cu lumina vieţii.
31 Ia aminte, Iov, şi ascultă-mă!
Taci şi voi vorbi!
32 Dacă ai ceva de zis, răspunde-mi!
Vorbeşte, pentru că vreau să-ţi dau dreptate.
33 Dacă nu, ascultă-mă!
Taci şi te voi învăţa înţelepciunea!“
34 Elihu a continuat:
2 „ Ascultaţi cuvintele mele, înţelepţilor,
ascultaţi-mă, voi cei ce aveţi cunoştinţă!
3 Căci urechea analizează cuvintele,
aşa cum cerul gurii gustă mâncarea.
4 Să alegem ce este drept;
să învăţăm împreună ce este bine.
5 Căci Iov a zis: «Sunt nevinovat,
însă Dumnezeu nu-mi dă dreptate.
6 Deşi sunt drept, sunt considerat mincinos.
Deşi sunt fără vină, săgeţile Lui mă rănesc şi nu mă mai vindec.»
7 Este vreun alt om ca Iov,
care să bea batjocura ca pe apă,
8 care să umble cu cei ce fac răul
şi să se însoţească cu nelegiuiţii?
9 Căci el a zis: «Nu e de nici un folos omului
să-şi găsească desfătarea în Dumnezeu.»
10 De aceea voi, oameni pricepuţi, ascultaţi-mă!
Departe de Dumnezeu fărădelegea
şi de Cel Atotputernic nedreptatea!
11 El răsplăteşte omului după faptele lui
şi dă fiecăruia după purtarea lui.
12 Dumnezeu nu poate săvârşi fărădelegea,
Cel Atotputernic nu poate perverti dreptatea.
13 Cine I-a încredinţat pământul?
Cine I-a supus întreaga lume?
14 Dacă ar fi vrut
să-Şi retragă duhul[x] şi suflarea,
15 toată omenirea ar pieri
şi omul s-ar întoarce în ţărână.
16 Dacă ai pricepere, ascultă-mă,
ia aminte la ce îţi voi spune!
17 Poate stăpâni cel ce urăşte dreptatea?
Îl vei condamna tu pe Cel Drept şi Puternic,
18 Care zice împăraţilor: «Ticăloşilor!»,
Care zice prinţilor: «Răilor!»,
19 Care nu părtineşte pe domnitori,
nici nu face deosebire între bogat şi sărac,
pentru că toţi sunt lucrarea mâinilor Sale?
20 Ei îşi pierd viaţa într-o clipă, la miezul nopţii;
poporul se clatină şi piere.
Cel puternic piere fără amestecul vreunei mâini.
21 Ochii Săi cunosc căile oamenilor;
El le vede fiecare pas.
22 Nu există loc întunecos sau întuneric adânc
unde să se ascundă cei ce fac răul.
23 Căci nu de om depinde
vremea în care să vină la judecată înaintea lui Dumnezeu.[y]
24 Îi scutură pe cei puternici fără cercetare
şi-i pune pe alţii în locul lor.
25 Pentru că le cunoaşte faptele,
îi răstoarnă noaptea şi sunt zdrobiţi;
26 îi loveşte pentru răutatea lor
înaintea ochilor tuturor,
27 pentru că nu L-au mai urmat
şi nu le-a mai păsat de nici una din căile Lui.
28 Ei au făcut ca strigătul celui sărac să ajungă înaintea Lui,
aşa că El a auzit strigătul celui în necaz.
29 Când tace, cine-L poate condamna?
Când Îşi ascunde faţa, cine-L poate vedea?
La fel se poartă fie cu un neam, fie cu un om.
30 Aşa că cel lipsit de evlavie nu va domni, ca să nu fie o cursă pentru popor.
31 I-a spus cineva vreodată lui Dumnezeu:
«Am răbdat pedeapsa, dar nu voi mai păcătui.»?
32 Învaţă-mă ceea ce nu văd!
Dacă am făcut nedreptate, nu voi mai face!»
33 Ar trebui El să îndrepte ceea ce a făcut pentru că tu protestezi?
Tu trebuie să hotărăşti, nu eu!
Deci spune ceea ce ştii!
34 Oamenii pricepuţi vorbesc ca mine,
iar omul înţelept care mă aude, spune şi el:
35 «Iov vorbeşte fără să cunoască,
cuvintele lui sunt lipsite de chibzuinţă.»
36 Să fie încercat mai departe,
pentru că vorbeşte ca un om rău.
37 El adaugă răzvrătire la păcatul său,
bate din palme între noi
şi îşi înmulţeşte cuvintele împotriva lui Dumnezeu.“
35 Elihu a mai zis:
2 „Crezi că lucrul acesta este drept?
Tu zici: «Sunt drept înaintea lui Dumnezeu.»
3 Însă mai spui: «Ce folos am[z]
şi ce câştig dacă nu păcătuiesc?»
4 Îţi voi răspunde ţie
şi prietenilor tăi.
5 Uită-te la ceruri şi vezi;
priveşte cât sunt de sus norii faţă de tine!
6 Dacă ai păcătuit, ce rău Îi faci Lui?
Dacă ai greşit de multe ori, ce-I faci Lui?
7 Dacă eşti drept, ce-I dai Lui?
Ce primeşte El din mâna Ta?
8 Răutatea ta nu dăunează decât semenului tău
şi dreptatea ta nu e de folos decât fiilor oamenilor.
9 Oamenii strigă din cauza asupririlor grele;
ei cer izbăvire de sub mâna celui puternic,
10 dar nimeni nu zice: «Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu,
Care ne dă cântări de veselie noaptea,
11 Care ne învaţă prin[aa] animalele pământului
şi ne face înţelepţi prin[ab] păsările cerului?»
12 El nu răspunde când oamenii strigă,
din cauza mândriei celor răi.
13 Într-adevăr Dumnezeu nu ascultă strigătul lor în van;
Cel Atotputernic nu-i dă atenţie.
14 Cu atât mai mult deci când zici că nu-L vezi,
că pricina ta este înaintea Lui şi că trebuie să aştepţi,
15 că mânia Sa nu pedepseşte niciodată
şi că nu-I pasă prea mult de nelegiuire[ac].
16 Prin urmare, Iov îşi deschide gura degeaba
şi spune o mulţime de vorbe fără cunoştinţă.“
36 Elihu a continuat:
2 „Mai rabdă-mă puţin şi-ţi voi arăta
că mai sunt lucruri de spus în favoarea lui Dumnezeu.
3 Îmi voi aduce cunoştinţa de departe
şi voi arăta dreptatea Făcătorului meu.
4 Fiţi siguri că vorbele mele nu sunt mincinoase;
unul desăvârşit în cunoaştere este cu voi.
5 Dumnezeu este puternic, dar nu dispreţuieşte pe nimeni;
este puternic, ferm în scopurile Sale.
6 Nu-l ţine în viaţă pe cel rău,
dar îi face dreptate celui în suferinţă.
7 Nu-Şi ia ochii de la cei drepţi,
ci îi aşază pe tron împreună cu împăraţii
şi îi înalţă pentru totdeauna.
8 Dacă oamenii sunt legaţi în lanţuri
şi ţinuţi în legăturile suferinţei,
9 El le spune ce-au făcut –
că s-au mândrit şi au păcătuit.
10 El le deschide urechile spre a se îndrepta
şi le porunceşte să se întoarcă de la nedreptate.
11 Dacă Îl ascultă şi-L slujesc,
îşi vor sfârşi zilele în fericire
şi anii lor în mulţumire sufletească.
12 Dar dacă ei nu ascultă, vor pieri de sabie[ad]
şi vor muri fără cunoştinţă.
13 Cei nelegiuiţi nutresc mânie;
nu strigă după ajutor nici chiar atunci când El îi leagă.
14 Ei mor în tinereţe,
sfârşesc printre cei ce se prostituează[ae].
15 Dar pe cei suferinzi El îi scapă prin suferinţa lor
şi le deschide urechea prin asuprire.
16 Tot aşa te-ar fi scos şi pe tine din necaz,
la un loc larg, departe de strâmtorare
şi ar fi pus pe masa ta bucate alese.
17 Dar tu te-ai umplut cu judecata celui rău;
judecata şi dreptatea te cuprind.
18 Fii atent ca nimeni să nu te amăgească prin bogăţii[af]
şi nu lăsa ca un dar bogat să te abată de pe cale!
19 Te-ar putea feri de necaz bogăţia
sau toate eforturile pe care le faci?
20 Nu tânji după noapte,
ca să smulgi popoarele din locul lor[ag].[ah]
21 Ai grijă! Nu te întoarce spre nedreptate;
căci se pare că ai ales-o mai degrabă pe aceasta decât suferinţa.
22 Iată, Dumnezeu este înălţat în puterea Sa;
care învăţător este ca El?
23 Cine I-a rânduit căile
sau cine-I poate spune: «Ai greşit!»
24 Nu uita să-I preamăreşti lucrarea
pe care oamenii au lăudat-o în cântare.
25 Toţi oamenii au văzut-o;
fiecare priveşte la ea de departe.
26 Ce mare este Dumnezeu, dincolo de înţelegerea noastră!
Numărul anilor Lui nu poate fi pătruns.
27 El ia picăturile din apă
şi preface ceaţa în ploaie,[ai]
28 pe care norii o lasă să cadă
şi care picură din plin peste oameni.
29 Cine poate înţelege ruperea norilor,
tunetele cortului său?
30 El Îşi răspândeşte fulgerul în jurul Lui
şi acoperă adâncurile mării.
31 În acest fel judecă[aj] El popoarele;
El le dă hrană din belşug.
32 Îşi umple mâinile cu un fulger
şi-i porunceşte unde să lovească.
33 Tunetul său Îi vesteşte sosirea,
iar furtuna anunţă mânia Sa aprinsă.[ak]
37 În faţa acestor lucruri, inima îmi tremură
şi saltă din locul ei.
2 Ascultaţi! Ascultaţi tunetul glasului Său
şi bubuitul care iese din gura Sa!
3 Îşi desfăşoară fulgerul sub cerul întreg
şi-l trimite până la marginile pământului.
4 Apoi se aude vuietul glasului Său;
El tună cu glasul Său măreţ.
Când I se aude glasul,
El nu opreşte fulgerele.
5 Vocea lui Dumnezeu tună într-un mod deosebit;
El face fapte măreţe, dincolo de înţelegerea noastră.
6 El spune zăpezii: «Cazi pe pământ!»
şi ploii: «Fii o ploaie puternică!»
7 El îl opreşte pe orice om din lucrul lui,
pentru ca toţi oamenii să recunoască lucrarea Lui[al].
8 Atunci animalele se duc la adăpostul lor
şi rămân în vizuinile lor.
9 Vijelia iese din odaia sa
şi frigul din vânturile cele năprasnice.
10 Suflarea lui Dumnezeu face gheaţa
şi îngheaţă apele mari.
11 El încarcă norii grei cu umezeală;
împrăştie norii cu fulgerul Său.
12 Ei se mişcă după călăuzirea Lui
şi fac tot ceea ce le porunceşte pe faţa întregului pământ.
13 El aduce norii ca să-i pedepsească pe oameni
sau să ude pământul Său şi să-Şi arate îndurarea[am].
14 Iov, ia aminte la aceasta!
Stai şi cugetă la minunile lui Dumnezeu!
15 Ştii tu cum conduce Dumnezeu norii
şi cum face să strălucească fulgerul Său?
16 Ştii tu cum plutesc norii?
Înţelegi tu minunile Celui Desăvârşit în cunoştinţă?
17 Ştii tu de ce ţi se încălzesc hainele,
când pământul se odihneşte de vântul dinspre sud?
18 Poţi tu să întinzi cerurile ca El,
tari ca o oglindă turnată?
19 «Învaţă-ne ce trebuie să-I spunem!
Din pricina întunericului nu ştim să[an] ne apărăm cauza.»
20 Cine Îi va spune că vreau să-I vorbesc?
Va vrea cineva să-I vorbească ca să fie înghiţit?
21 Nimeni nu poate privi
cum străluceşte soarele în ceruri,
după ce vântul le-a înseninat.
22 El vine din nord într-o splendoare de aur;
împrejurul lui Dumnezeu este o măreţie înfricoşătoare.
23 Cel Atotputernic este dincolo de înţelegerea noastră. Este măreţ în putere,
în judecată şi în dreptate. El nu va asupri.
24 De aceea oamenii se tem de El;
da, toţi cei cu inima înţeleaptă se vor teme de El[ao].“
Domnul vorbeşte
38 Domnul i-a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii:
2 „Cine este cel ce-Mi întunecă sfatul,
prin cuvântări lipsite de cunoştinţă?
3 Încinge-ţi mijlocul ca un bărbat,
ca Eu să te întreb şi tu să Mă înveţi.
4 Unde erai când am aşezat temeliile pământului?
Spune, dacă ai pricepere!
5 Cine i-a hotărât măsurile? Ştii?
Cine a întins sfoara de măsurat peste el?
6 Pe ce îi sunt sprijinite temeliile
şi cine i-a pus piatra din capul unghiului,
7 atunci când stelele dimineţii cântau împreună
şi toţi fiii lui Dumnezeu[ap] strigau de bucurie?
8 Cine a închis marea cu porţi,
când a ţâşnit din pântece,
9 când i-am făcut îmbrăcăminte din nori
şi am înfăşat-o în întuneric gros,
10 când i-am pus hotare,
zăvoare şi porţi,
11 când i-am zis: «Până aici să vii, să nu treci mai departe,
aici să se oprească mândria valurilor tale!»?
12 Ai poruncit tu vreodată dimineţii
sau ai arătat zorilor locul lor,
13 ca să prindă pământul de margini
şi să-i scuture pe cei răi de pe el?
14 Pământul ia forma lutului sub o pecete;
înfăţisarea lui este ca cea a unei haine.
15 Lumina este luată de la cei răi
şi braţul lor cel ridicat este zdrobit.
16 Ai fost tu la izvoarele mării
sau te-ai plimbat[aq] tu prin adâncurile ei?
17 Ţi-au fost arătate porţile morţii
sau ai văzut tu porţile umbrei morţii[ar]?
18 Pricepi tu cât de larg este pământul?
Vorbeşte dacă ştii toate aceste lucruri.
19 Unde este calea către locuinţa luminii
şi unde este locuinţa întunericului?
20 Poţi să le duci tu la hotarul lor
şi cunoşti tu căile către casa lor?
21 Cu siguranţă, ar trebui să ştii, căci doar erai deja născut!
Şi numărul zilelor tale este mare!
22 Ai intrat tu în cămările zăpezii
sau ai văzut tu cămările grindinei,
23 pe care Eu le-am păstrat pentru vreme de necaz,
pentru ziua de luptă şi de război?
24 Unde este calea către locul de unde iese fulgerul[as]?
De unde este împrăştiat vântul de răsărit pe pământ?
25 Cine deschide o cale pentru ploaie
şi o cărare pentru trăsnet,
26 ca să ude pământul nelocuit,
deşertul în care nu trăieşte nimeni,
27 ca să adape pământul pustiit
şi să facă să încolţească iarba?
28 Are ploaia tată?
Sau cine dă naştere picăturilor de rouă?
29 Din care pântece iese gheaţa
şi cine naşte bruma cerului
30 când apele se fac tari ca piatra
şi când îngheaţă faţa adâncului?
31 Poţi tu lega lanţul Pleiadelor[at]
sau poţi să dezlegi frânghiile Orionului?
32 Poţi face să răsară constelaţiile[au] la vremea lor
sau poţi să călăuzeşti Ursul cu puii săi?
33 Cunoşti tu legile cerului?
Poţi hotărî stăpânirea Lui[av] asupra pământului?
34 Poţi să-ţi înalţi glasul până la nori
şi să te acoperi cu un şuvoi de apă?
35 Poţi tu trimite fulgere ca astfel ele să plece?
Îţi spun ele: «Iată-ne»!
36 Cine a pus înţelepciunea în locuri lăuntrice
şi a dat pricepere minţii[aw]?
37 Cine are înţelepciune să numere norii?
Cine poate vărsa burdufurile cerurilor,
38 pentru ca praful să se facă noroi
şi bulgării de pământ să se lipească laolaltă?
39 Poţi tu vâna prada pentru leoaică
sau poţi să potoleşti pofta leilor tineri,
40 când stau ghemuiţi în viziunile lor
sau când stau la pândă în culcuşul lor?
41 Cine pregăteşte corbului hrana,
când puii lui strigă către Dumnezeu
şi rătăcesc din lipsă de hrană?
39 Ştii tu când nasc caprele de munte?
Vezi tu când zămislesc cerboaicele?
2 Numeri tu lunile în care sunt însărcinate,
ştii tu vremea când trebuie să nască?
3 Ele se pleacă şi-şi fată puii
şi durerile lor se sfârşesc.
4 Puii lor se întăresc şi cresc în sălbăticie;
se duc şi nu se mai întorc la ele.
5 Cine a lăsat liber măgarul sălbatic?
Cine i-a desfăcut legăturile?
6 I-am dat pustia drept casă,
ţinutul sărat[ax] drept locuinţă.
7 Râde de zarva din cetate;
nu aude glasul celui ce mână.
8 Străbate munţii pentru păşune
şi caută tot ce este verde.
9 Vrea bivolul sălbatic să te slujească?
Stă el noaptea la ieslea ta?
10 Îl poţi lega cu funii ca să tragă la brazdă,
va grăpa el bulgării din văi pentru tine?
11 Te încrezi tu în el pentru că puterea lui este mare,
vei lăsa în seama lui lucrul tău cel greu?
12 Crezi tu că se va reîntoarce
şi că-ţi va strânge el grâul în aria ta?
13 Aripile struţului bat cu bucurie,
deşi nu se compară cu aripile şi penele berzei.
14 El îşi lasă ouăle în pământ,
le lasă să se încălzească în nisip,
15 uitând că piciorul cuiva le poate sparge
şi că un animal sălbatic le poate călca în picioare.
16 Se poartă aspru cu puii lui, ca şi cum n-ar fi ai lui,
nu-i pasă că truda lui poate fi în zadar,
17 pentru că Dumnezeu nu i-a dat înţelepciune,
nici nu i-a făcut parte de pricepere.
18 Când se ridică şi fuge,
râde de cal şi de călăreţul lui.
19 Îi dai tu calului putere?
Îi îmbraci tu gâtul cu o coamă?
20 Îl faci tu să sară ca o lăcustă
şi să răspândească groază cu nechezatul lui măreţ?
21 Mândru de puterea lui, el scurmă valea
şi se aruncă asupra celor înarmaţi.
22 Râde în faţa fricii, nu se teme de nimic;
nu se dă înapoi dinaintea sabiei.
23 Tolba cu săgeţi zăngăne pe el,
lancea şi suliţa strălucesc.
24 Fierbe de aprindere, mănâncă pământul,
n-are astâmpăr când sună trâmbiţa.
25 La sunetul trâmbiţei el nechează.
De departe adulmecă bătălia,
tunetul comandanţilor şi strigătul de luptă.
26 Prin înţelepciunea ta zboară şoimul
şi îşi întinde aripile spre sud?
27 La porunca ta se înalţă vulturul
şi îşi face cuibul pe înălţimi?
28 El are casa pe stâncă, acolo îşi are locuinţa,
pe vârful stâncilor şi pe întărituri.
29 De acolo caută prada,
ochii lui o văd din depărtări.
30 Puii lui îi beau sângele;
unde sunt stârvuri, acolo e şi el.“
40 Domnul i-a mai zis lui Iov:
2 „Cel ce se ceartă cu Cel Atotputernic Îi va da Lui învăţătură?
Acela care Îl mustră pe Dumnezeu trebuie să-I răspundă!“
3 Atunci Iov I-a răspuns Domnului:
4 „Iată, eu sunt neînsemnat! Ce-aş putea să-Ţi răspund?
Îmi pun mâna la gură.
5 Am vorbit o dată şi nu voi răspunde;
de două ori, dar nu voi mai zice nimic.“
6 Domnul i-a vorbit lui Iov din mijlocul furtunii astfel:
7 „Încinge-ţi mijlocul ca un bărbat,
ca Eu să te întreb şi tu să Mă înveţi.
8 Vei nesocoti oare dreptatea Mea?
Mă vei condamna pentru a te îndreptăţi tu?
9 Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu
şi poate tuna glasul tău ca al Lui?
10 Împodobeşte-te cu splendoare şi onoare,
îmbracă-te cu frumuseţe şi slavă.
11 Varsă-ţi şuvoiul mâniei tale,
uită-te la toţi cei mândri şi umileşte-i.
12 Uită-te la toţi cei mândri şi doboară-i,
zdrobeşte-i pe cei răi acolo unde stau,
13 ascunde-i pe toţi împreună în ţărână,
îngroapă-le faţa în întuneric.
14 Şi Eu voi recunoaşte atunci
că mâna ta dreaptă te poate salva.
15 Uită-te la behemot[ay], căruia i-am dat viaţă ca şi ţie;
mănâncă iarbă ca un bou.
16 Tăria lui stă în şalele lui
şi puterea în muşchii pântecelui său.
17 Îşi îndoaie coada ca un cedru;
tendoanele coapselor sale sunt întreţesute,
18 oasele îi sunt ţevi de bronz,
mădularele lui sunt ca nişte drugi de fier.
19 El este cel mai mare între lucrările lui Dumnezeu.
Cel Ce l-a făcut l-a înzestrat cu o sabie.[az]
20 Căci munţii îi dau hrană
acolo unde se joacă animalele sălbatice.[ba]
21 Se culcă sub lotus,
între trestii şi în mlaştină.
22 Lotusul îl acoperă şi-i ţine umbră,
sălciile râului îl înconjoară.
23 Dacă râul creşte, el nu se teme,
stă liniştit chiar dacă Iordanul se năpusteşte asupra gurii lui.
24 Crezi că-l poţi prinde lovindu-l în ochi
sau îi poţi străpunge nasul într-o cursă?
41 Poţi tu prinde leviatanul[bb] cu undiţa
sau îi poţi lega limba cu o funie?
2 Poţi să-i treci o funie prin nări
sau să-i străpungi falca cu un cârlig?
3 Îţi va face el multe rugăminţi,
îţi va vorbi el cu glas dulce?
4 Va încheia un legământ cu tine,
ca să te slujească întotdeauna?
5 Te vei juca tu cu el precum cu o pasăre
sau îi vei pune lesă ca să-l ai pentru fetele tale?
6 Fac negustorii comerţ cu el?
Este împărţit el între comercianţi?
7 Îi vei acoperi pielea cu harpoane
sau capul cu căngi?
8 Dacă vei pune mâna pe el,
îţi vei aduce aminte de luptă şi nu o vei mai face a doua oară!
9 Orice speranţă de a-l prinde e o înşelătorie.
Numai când îl vezi, eşti deja îngrozit!
10 Nimeni nu are curajul să-l întărâte.
Cine atunci Mi s-ar putea împotrivi?
11 Cine Mi-a dat vreodată ceva,
ca Eu să trebuiască să-i dau înapoi?
Totul de sub ceruri Îmi aparţine.
12 Nu voi înceta să vorbesc despre mădularele lui,
despre puterea lui cea mare sau despre minunata lui întocmire.
13 Cine-i poate scoate haina?
Cine poate pătrunde între fălcile lui[bc]?
14 Cine ar îndrăzni să deschidă poarta gurii sale?
Dinţii ce o înconjoară sunt de temut.
15 Spatele lui e făcut din şiruri de scuturi[bd],
legate strâns împreună;
16 fiecare e aşa apropiat de celălalt,
încât nici aerul nu poate trece printre ele.
17 Sunt unite unele cu altele,
se ţin împreună şi nu pot fi despărţite.
18 Strănuturile lui fac să strălucească lumina,
ochii lui sunt ca pleoapele zorilor.
19 Din gura lui ies torţe aprinse;
el scapără scântei de foc.
20 Din nările lui iese fum,
ca dintr-un vas care fierbe pe un foc de uscături.
21 Suflarea lui aprinde cărbunii
şi gura lui aruncă flăcări.
22 În grumaz îi stă puterea
şi înaintea lui merge groaza.
23 Straturile cărnii sale se ţin împreună,
sunt ca turnate pe el, de neclintit.
24 Pieptul îi este tare ca piatra,
tare ca piatra de moară de dedesubt.
25 Când el se ridică, cei puternici tremură;
groaza lui îi pune pe fugă.
26 Deşi sabia îl atinge, nu îi face nimic,
la fel nici suliţa, săgeata sau lancea.
27 Pentru el fierul e ca paiul
şi bronzul ca lemnul putred.
28 Săgeata nu-l pune pe fugă,
pietrele aruncate cu praştia sunt ca pleava,
29 buzduganul e pentru el ca un pai;
râde la şuieratul suliţei.
30 Dedesubtul lui arată ca un strat de cioburi ascuţite;
lasă în noroi o urmă ca o grapă trasă.
31 Face adâncul să fiarbă ca un cazan,
face marea să clocotească ca un vas cu untdelemn.
32 Lasă o urmă luminoasă după el,
de parcă adâncul ar avea plete albe.
33 Nu este nimic pe pământ ca el,
este făcut să fie fără frică.
34 Priveşte cu dispreţ tot ce este înălţat,
este împărat peste tot ce este mândru.“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.