Bible in 90 Days

¹¹ Aşa vorbeşte Domnul: „Voi ridica nenorocirea asupra ta din propria ta familie. Îţi voi lua soţiile sub privirea ta şi le voi da altuia, iar el se va culca cu ele la lumina zilei. ¹² Tu ai lucrat în ascuns, însă eu voi împlini acest cuvânt la lumina zilei, înaintea întregului Israel.“

¹³ David i-a zis lui Natan:

– Am păcătuit împotriva Domnului.

– Domnul ţi-a iertat păcatul, i-a răspuns Natan, şi nu vei muri. ¹⁴ Totuşi, pentru că prin fapta aceasta ai făcut pe duşmanii Domnului să-L dispreţuiască^[a], copilul care ţi s-a născut va muri.

Copilul născut de Batşeba moare

¹⁵ Natan a plecat acasă, iar Domnul a lovit copilul pe care i-l născuse soţia lui Urie lui David şi s-a îmbolnăvit grav. ¹⁶ David s-a rugat lui Dumnezeu pentru copil şi a postit, apoi a intrat în palat şi a stat culcat la pământ toată noaptea. ¹⁷ Sfetnicii palatului lui au stăruit de el să se ridice de la pământ, dar el nu a dorit şi nici n-a vrut să mănânce cu ei. ¹⁸ În ziua a şaptea, copilul a murit. Slujitorii lui David s-au temut însă să-i spună lucrul acesta pentru că îşi ziceau: „Când copilul trăia încă, îi vorbeam, dar el nu ne asculta. Cum să îndrăznim să-i spunem că a murit copilul? Şi-ar face mai mult rău.“ ¹⁹ David a observat că slujitorii săi şuşoteau între ei şi a înţeles că a murit copilul. El i-a întrebat:

– A murit copilul?

– Da, a murit, i-au răspuns ei.

²⁰ Atunci David s-a ridicat de la pământ, s-a spălat, s-a uns şi şi-a schimbat hainele. Apoi a intrat în Casa Domnului şi

s-a închinat. După aceea, întorcându-se acasă, a cerut să i se dea de mâncare şi a mâncat. ²¹ Slujitorii săi l-au întrebat:

– Ce înseamnă ceea ce faci tu? Când trăia copilul posteai şi plângeai, iar acum, când copilul a murit, te ridici de la pământ şi mănânci?

²² David le-a răspuns:

– Când trăia copilul posteam şi plângeam pentru că îmi ziceam: „Cine ştie, poate Domnul îmi va arăta îndurare şi copilul va trăi.“ ²³ Dar acum, că a murit, de ce să mai postesc? Aş putea oare să-l aduc înapoi? Eu voi merge la el, dar el nu se va mai întoarce la mine.

²⁴ David a mângâiat-o pe soţia sa, Batşeba. A intrat la ea^[b] şi ea a născut un fiu pe care l-au numit Solomon. Domnul îl iubea ²⁵ şi de aceea El a transmis prin profetul Natan mesaj să-l numească Iedidia^[c], de dragul Domnului.

Amoniţii, subjugaţi de David

²⁶ Între timp, Ioab a asediat Raba amoniţilor şi a pus stăpânire pe cetatea regală^[d]. ²⁷ Apoi a trimis mesageri la David să-i spună: „Am luptat împotriva Rabei şi am pus stăpânire pe sursele de apă ale cetăţii. ²⁸ Acum, strânge restul trupelor, asediază cetatea şi cucereşte-o, ca să n-o cuceresc eu şi să primească numele meu.“ ²⁹ David a strâns întreaga oştire, s-a îndreptat către Raba, a luptat împotriva ei şi a cucerit-o. ³⁰ A luat de pe capul regelui^[e] lor coroana care cântărea un talant^[f] de aur şi care era împodobită cu pietre preţioase; ea a fost pusă pe capul lui David. Prada luată din cetate era foarte multă. ³¹ Pe locuitorii cetăţii i-a scos afară, i-a pus să muncească cu ferăstraie, cu grape de fier şi cu securi de fier şi i-a pus la făcut cărămizi^[g]. La fel a făcut el şi cu celelalte cetăţi amonite. Apoi David s-a întors la Ierusalim împreună cu întreaga oştire.

Amnon şi Tamar

13 Timpul a trecut. Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, pe nume Tamar, de care s-a îndrăgostit Amnon, fiul lui David. ² Amnon era atât de chinuit din această cauză, încât s-a îmbolnăvit tânjind după sora sa Tamar; căci ea era fecioară şi-i venea greu lui Amnon să-i facă ceva. ³ Amnon avea un prieten, pe Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David. Ionadab acesta era un om foarte şiret. ⁴ L-a întrebat pe Amnon:

– De ce tu, fiul regelui, arăţi tot mai slăbit cu fiecare dimineaţă ce trece? Nu vrei să-mi spui?

– Sunt îndrăgostit de Tamar, sora fratelui meu Absalom, i-a răspuns Amnon.

⁵ – Culcă-te în patul tău, i-a zis Ionadab, şi prefă-te că eşti bolnav. Când tatăl tău va veni să te vadă, să-i spui: „Să vină, te rog, sora mea Tamar şi să-mi dea să mănânc ceva; să-mi prepare mâncarea sub privirea mea ca s-o pot vedea şi să pot mânca din mâna ei.“

⁶ Amnon s-a culcat şi s-a prefăcut bolnav. Regele a venit să-l vadă, iar Amnon i-a zis:

– Să vină, te rog, sora mea, Tamar, să-mi coacă două turte sub privirea mea şi să mănânc din mâna ei.

⁷ David a trimis acasă la Tamar să i se spună: „Du-te, te rog, acasă la fratele tău Amnon şi găteşte-i ceva de mâncare.“ ⁸ Tamar s-a dus acasă la fratele său Amnon, pe care l-a găsit culcat. A luat nişte aluat, l-a frământat, a făcut turtele sub privirea lui şi apoi le-a copt. ⁹ După aceea, a luat tigaia şi l-a servit, însă Amnon n-a vrut să mănânce. El a zis:

– Toată lumea să iasă afară!

Şi toţi slujitorii au ieşit afară. ¹⁰ Atunci Amnon i-a zis lui Tamar:

– Adu mâncarea în dormitor pentru ca să pot mânca din mâna ta.

Tamar a luat turtele pe care le făcuse şi le-a adus fratelui său Amnon în dormitor. ¹¹ Când ea s-a apropiat de el ca să-i dea să mănânce, el a apucat-o strâns şi i-a zis:

– Soro, vino şi culcă-te cu mine!

¹² – Nu, frate, nu mă necinsti! i-a răspuns Tamar. Nu săvârşi ticăloşia aceasta, căci un asemenea lucru nu este îngăduit în Israel. ¹³ Unde mă voi duce cu ruşinea mea? Iar tu vei fi socotit drept un ticălos în Israel. Vorbeşte, te rog, cu regele şi el nu mă va opri să fiu a ta.

¹⁴ El însă n-a vrut s-o asculte şi, fiind mai puternic decât ea, a necinstit-o culcându-se cu ea. ¹⁵ După aceea, Amnon a urât-o foarte tare pe Tamar, ura aceasta fiind chiar mai mare decât iubirea pe care o avusese pentru ea. Amnon i-a zis:

– Scoală-te şi pleacă!

¹⁶ – Nu! i-a zis ea. Alungându-mă, faci un rău şi mai mare decât cel pe care l-ai făcut deja.

Amnon însă n-a vrut s-o asculte ¹⁷ şi, chemându-l pe tânărul care-l slujea, i-a zis:

– Scoateţi-o afară pe femeia aceasta şi închideţi uşa după ea!

¹⁸ Slujitorul său a făcut întocmai cum i se poruncise. Tamar purta o tunică decorată^[h], căci cu astfel de veşminte se îmbrăcau fiicele regelui care erau fecioare. ¹⁹ Fiind izgonită, ea şi-a presărat cenuşă pe cap, şi-a sfâşiat roba decorată pe care o purta, şi-a pus mâinile pe cap şi a plecat ţipând. ²⁰ Absalom, fratele ei, a întrebat-o: „Fratele tău Amnon a fost cu tine? Acum, sora mea, taci şi nu fi mâhnită pentru ceea ce s-a întâmplat, căci este fratele tău.“ Şi Tamar, îndurerată, a rămas în casa fratelui său Absalom.

²¹ Când regele David a auzit ce s-a întâmplat s-a mâniat foarte tare. ²² Absalom nu a mai vorbit deloc cu Amnon, dar Absalom îl ura pe Amnon pentru că acesta o necinstise pe sora sa, Tamar.

Absalom se răzbună pe Amnon

²³ Doi ani mai târziu, Absalom îşi tundea oile la Baal-Haţor, lângă hotarul cu Efraim. Şi Absalom i-a invitat pe toţi fiii regelui. ²⁴ S-a dus la rege şi i-a zis:

– Iată, slujitorul tău îşi tunde oile. Te rog, să vină regele cu slujitorii lui la slujitorul tău!

²⁵ Dar regele i-a zis lui Absalom:

– Nu, fiule, nu vom veni toţi, ca să nu fim o povară pentru tine.

Deşi Absalom a stăruit de el, regele n-a vrut să meargă, însă l-a binecuvântat. ²⁶ Atunci Absalom i-a zis:

– Dă-i voie, te rog, măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi.

– De ce să vină tocmai Amnon cu tine? l-a întrebat regele.

²⁷ Absalom însă a stăruit de el, astfel că regele l-a trimis pe Amnon, împreună cu toţi ceilalţi fii ai săi, să meargă cu el. ²⁸ Absalom le-a poruncit slujitorilor săi: „Aşteptaţi până când inima lui Amnon se va înveseli de vin şi când vă voi zice: «Loviţi-l pe Amnon!», atunci să-l ucideţi. Nu vă fie teamă! Oare nu eu v-am poruncit acest lucru? Fiţi tari şi arătaţi-vă vitejia!“ ²⁹ Slujitorii lui Absalom i-au făcut lui Amnon întocmai cum le poruncise stăpânul lor. Atunci ceilalţi fii ai regelui au încălecat fiecare pe catârul lui şi au fugit. ³⁰ În timp ce veneau ei spre palat, regelui i-a sosit vestea că Absalom i-a ucis pe toţi fiii regelui, nelăsând în viaţă pe nici unul dintre ei. ³¹ Auzind acestea, regele s-a sculat, şi-a sfâşiat hainele şi s-a culcat la pământ; slujitorii săi stăteau în picioare, având şi ei hainele sfâşiate. ³² Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David, i-a spus însă regelui: „Să nu se gândească stăpânul meu că toţi tinerii, fiii regelui, au fost ucişi; numai Amnon a murit. Acest lucru a fost plănuit de către Absalom încă din ziua în care Amnon a necinstit-o pe sora acestuia, pe Tamar. ³³ De aceea să nu pună la inimă stăpânul meu, regele, zvonul că toţi fiii regelui au murit, pentru că doar Amnon a murit.“

³⁴ Între timp, Absalom a fugit. La un moment dat, străjerul şi-a ridicat privirea şi a zărit venind pe drumul dinspre apus, coborând muntele, o ceată mare de oameni^[i]. ³⁵ Atunci Ionadab i-a zis regelui: „Iată că sosesc fiii regelui; s-a întâmplat întocmai cum a spus slujitorul tău.“ ³⁶ Nu a terminat bine de vorbit că au şi sosit fiii regelui. Ei au început să plângă în hohote, iar regele împreună cu slujitorii săi au început şi ei să plângă foarte tare.

³⁷ Absalom a fugit şi s-a dus la Talmai, fiul lui Amihud, regele Gheşurului, iar regele David plângea după fiul său în fiecare zi. ³⁸ După ce Absalom a fugit şi a ajuns în Gheşur, a rămas acolo trei ani. ³⁹ Regele David a încetat să-l mai urmărească pe Absalom deoarece se împăcase cu gândul că Amnon a murit^[j].

Femeia înţeleaptă din Tekoa

14 Ioab, fiul Ţeruiei, şi-a dat seama că regelui îi era dor de Absalom. ² A trimis pe cineva la Tekoa şi a adus de acolo o femeie înţeleaptă. I-a zis femeii: „Prefă-te că eşti în doliu: îmbracă-te în haine de doliu şi nu te unge cu ulei. Să arăţi ca o femeie care de multă vreme jeleşte după un mort. ³ Aşa să te duci la rege şi să-i vorbeşti cum te voi învăţa eu.“ Şi Ioab i-a făcut cunoscut femeii ce avea de spus. ⁴ Când femeia din Tekoa a ajuns^[k] la rege, a căzut cu faţa la pământ şi i s-a închinat. Ea i-a zis:

– Ajută-mă, o, rege.

⁵ – Ce necaz ai? a întrebat-o regele.

– Sunt o femeie văduvă, i-a răspuns femeia. Soţul meu a murit. ⁶ Slujitoarea ta mai avea doi fii care, într-o zi, se băteau pe câmp şi nu era nimeni acolo care să-i despartă, astfel că unul l-a lovit pe celălalt şi l-a omorât. ⁷ Acum, tot clanul s-a ridicat împotriva slujitoarei tale, spunându-i: „Predă-ni-l pe cel care şi-a ucis fratele, ca să-l omorâm, căci i-a luat viaţa fratelui său. Îl vom nimici şi pe moştenitor!“ Ei vor stinge astfel singurul cărbune care mi-a mai rămas, lăsându-l pe soţul meu fără nume şi fără moştenitor pe pământ.

⁸ Regele i-a răspuns femeii:

– Du-te acasă. Voi da porunci cu privire la tine.

⁹ – O, rege, stăpânul meu, i-a zis femeia din Tekoa regelui, asupra mea şi asupra familiei tatălui meu să cadă vina. Iar regele şi tronul său să rămână fără vină.

¹⁰ – Dacă cineva va vorbi împotriva ta, adu-l la mine şi nu se va mai atinge de tine, i-a zis regele.

¹¹ – Fie ca regele să-şi aducă aminte de Domnul, Dumnezeul său, pentru ca să-l împiedice pe răzbunătorul sângelui să mărească prăpădul şi să-mi ucidă fiul, l-a rugat femeia pe rege.

– Viu este Domnul că nici un fir de păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ, i-a zis regele.

¹² Atunci femeia i-a mai zis:

– Dă voie, te rog, slujitoarei tale să-i spună ceva stăpânului meu, regele.

– Vorbeşte! i-a zis regele.

¹³ – De ce ai plănuit un astfel de lucru împotriva poporului lui Dumnezeu? Pentru că, din însăşi vorbele lui, regele se face vinovat neaducându-l înapoi pe cel pe care l-a izgonit. ¹⁴ În ceea ce ne priveşte, asemenea unor ape care cad pe pământ şi nu se mai adună, aşa vom muri cu toţii. Dumnezeu însă nu ia viaţa, ci dimpotrivă, plănuieşte căi prin care cel izgonit să se poată întoarce la El. ¹⁵ De aceea am venit să-i vorbesc stăpânului meu, regele, pentru că oamenii m-au înspăimântat. Slujitoarea ta şi-a zis: „Să-i vorbesc regelui, poate el va îndeplini cererea slujitoarei sale. ¹⁶ Poate că regele o va asculta şi o va scăpa pe slujitoarea sa de cei care vor s-o şteargă pe ea şi pe fiul ei din moştenirea lui Dumnezeu.“ ¹⁷ Acum, slujitoarea ta spune: „Fie să-mi aducă pace cuvintele stăpânului meu, regele! Căci stăpânul meu, regele, este ca un înger al lui Dumnezeu, ştiind să înţeleagă binele şi răul. Fie ca Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine!“

¹⁸ Regele i-a zis femeii:

– Să nu-mi tăinuieşti răspunsul la întrebarea pe care ţi-o voi pune.

– Să întrebe stăpânul meu, regele, i-a răspuns femeia.

¹⁹ – Oare mâna lui Ioab nu este ea cu tine în toate acestea? a întrebat-o regele.

– Viu este sufletul tău, o, rege, stăpânul meu, că nimeni nu se poate abate nici la dreapta nici la stânga de la tot ceea ce a zis stăpânul meu, regele, i-a răspuns femeia. Într-adevăr, slujitorul tău, Ioab, mi-a poruncit şi tot el a pus în gura slujitoarei tale toate aceste cuvinte. ²⁰ Slujitorul tău, Ioab, a făcut acest lucru pentru a schimba situaţia. Stăpânul meu însă are o înţelepciune ca cea a unui înger al lui Dumnezeu, cunoscând tot ce se petrece în ţară.

²¹ Regele i-a zis atunci lui Ioab:

– Iată, vreau să fac lucrul acesta! Du-te deci şi adu-l pe tânărul Absalom.

²² Ioab a căzut cu faţa la pământ, s-a închinat şi l-a binecuvântat pe rege. El a zis:

– Astăzi slujitorul tău ştie că a găsit bunăvoinţă la stăpânul său, regele, fiindcă regele a făcut după cuvântul slujitorului său.

Absalom se întoarce la Ierusalim

²³ Ioab s-a ridicat, a plecat la Gheşur şi l-a adus înapoi pe Absalom la Ierusalim. ²⁴ Dar regele a zis: „Să se ducă în casa lui şi să nu-mi vadă faţa!“ Absalom s-a întors astfel acasă la el şi nu a văzut faţa regelui. ²⁵ În tot Israelul nu era nici un om atât de vestit pentru frumuseţea lui, aşa cum era Absalom. Din creştetul capului şi până la talpa piciorului nu se găsea nici un cusur în el. ²⁶ Când îşi tundea părul – şi-l tundea în fiecare an căci devenea prea greu să-l poarte – acesta cântărea două sute de şecheli^[l], potrivit greutăţii regale. ²⁷ Lui Absalom i s-au născut trei fii şi o fiică, fiică al cărei nume era Tamar; aceasta era foarte frumoasă. ²⁸ Absalom a locuit doi ani în Ierusalim fără să vadă faţa regelui. ²⁹ Apoi Absalom l-a chemat pe Ioab pentru a-l trimite la rege, însă acesta nu a vrut să vină. A trimis a doua oară după el, dar tot nu a vrut să vină. ³⁰ Atunci Absalom le-a zis slujitorilor săi: „Ogorul lui Ioab este aproape de al meu şi are semănat orz pe el. Mergeţi şi daţi-i foc!“ Slujitorii săi au făcut întocmai cum le poruncise. ³¹ Aflând acest lucru, Ioab s-a dus acasă la Absalom şi l-a întrebat:

– De ce slujitorii tăi au dat foc ogorului meu?

³² – Pentru că nu ai venit când te-am chemat. Am vrut să te trimit la rege să-i spui: „De ce am venit din Gheşur? Nu ar fi fost mai bine pentru mine să fi rămas acolo?“ Doresc acum să văd faţa regelui şi dacă este vreo nelegiuire în mine, atunci să mă omoare.

³³ Ioab s-a dus la rege şi i-a spus lucrul acesta. Atunci regele l-a chemat la el pe Absalom. Acesta a venit la rege şi i s-a închinat cu faţa la pământ. Regele l-a sărutat pe Absalom.

Răzvrătirea lui Absalom

15 După toate acestea, Absalom şi-a făcut rost de un car, de cai şi de cincizeci de oameni care alergau înaintea lui. ² Se trezea dis-de-dimineaţă şi stătea pe marginea drumului care ducea spre poarta cetăţii. Oricine venea la rege cu vreo neînţelegere pe care acesta s-o judece, Absalom îl chema şi-l întreba de unde este, iar acesta îi spunea seminţia din care face parte. ³ Atunci Absalom îi zicea: „Tu ai dreptate în această neînţelegere, însă nimeni din partea regelui nu te va asculta.“ ⁴ Apoi adăuga: „Dacă m-ar pune pe mine judecător în ţară! Atunci oricine ar avea vreo neînţelegere sau vreo pricină de judecată, ar veni la mine şi eu i-aş face dreptate!“ ⁵ Se mai întâmpla că oricine se apropia de el să i se închine, el îi întindea mâna, îl îmbrăţişa şi-l săruta. ⁶ Aşa se purta Absalom faţă de toţi israeliţii care veneau la rege pentru a le fi judecate pricinile. Astfel, Absalom a câştigat inima bărbaţilor lui Israel.

⁷ După o perioadă de patru ani^[m], Absalom i-a zis regelui:

– Dă-mi voie, te rog, să merg la Hebron ca să împlinesc un jurământ pe care I l-am făcut Domnului ⁸ căci, pe când se afla în Aram, la Gheşur, slujitorul tău a făcut un jurământ spunând: „Dacă Domnul mă va aduce înapoi, la Ierusalim, Îi voi sluji^[n] Domnului!“

⁹ – Mergi în pace, i-a răspuns regele.

Atunci Absalom a plecat îndată la Hebron. ¹⁰ De acolo Absalom a trimis mesageri la toate seminţiile lui Israel să le spună: „Atunci când veţi auzi sunetul cornului, să ziceţi: «Absalom s-a întronat la Hebron!»“ ¹¹ Două sute de oameni din Ierusalim îl însoţeau pe Absalom, fiind invitaţii acestuia. În naivitatea lor, ei îl însoţeau fără să bănuiască nimic. ¹² În timp ce aducea jertfele, Absalom a trimis în cetatea Ghilo după ghilonitul Ahitofel, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere şi tot mai mulţi din popor treceau de partea lui Absalom.

Fuga lui David

¹³ Cineva a venit şi i-a zis lui David:

– Israeliţii au trecut de partea lui Absalom.

¹⁴ Atunci David le-a zis tuturor slujitorilor săi:

– Să fugim repede! Altfel nu vom scăpa de Absalom! Să plecăm în grabă ca nu cumva să fie mai iute decât noi şi să ne ajungă. Pentru că astfel va aduce nenorocirea asupra noastră şi va trece cetatea prin ascuţişul sabiei.

¹⁵ – Slujitorii tăi sunt gata să facă tot ceea ce va hotărî stăpânul nostru, regele, i-au răspuns slujitorii.

¹⁶ Astfel, regele a plecat urmat fiind de întreaga sa familie; a lăsat totuşi zece ţiitoare ca să îngrijească de palat. ¹⁷ Regele a plecat împreună cu toţi cei care-l urmau şi s-au oprit într-un loc, la o oarecare distanţă. ¹⁸ Toţi slujitorii săi au trecut pe dinaintea lui: toţi cheretiţii, toţi peletiţii^[o] şi toţi cei şase sute de ghitiţi care-l însoţiseră din Gat. ¹⁹ Regele i-a zis atunci ghititului Itai:

– Tu de ce vii cu noi? Întoarce-te şi rămâi cu regele Absalom, căci tu eşti un străin şi ai fost alungat din ţara ta. ²⁰ Nu de mult timp ai venit şi acum să fac din tine un hoinar asemeni nouă, care nu ştim încotro vom merge!? Nu! Întoarce-te împreună cu oamenii tăi şi fie ca bunătatea şi credincioşia să te însoţească!

²¹ – Viu este Domnul, i-a răspuns Itai, şi viu este stăpânul meu, regele, că acolo unde se va afla stăpânul meu, regele, fie că va însemna moarte, fie viaţă, acolo se va afla şi slujitorul tău.

²² – Bine, atunci vino şi treci înainte! i-a răspuns regele.

Astfel, şi ghititul Itai, împreună cu toţi oamenii şi toţi copiii care erau cu el, au trecut înainte. ²³ Toţi oamenii din acel ţinut plângeau în hohote, în timp ce treceau toţi acei oameni. Regele a trecut şi el uedul^[p] Chidron şi toţi cei care-l însoţeau s-au îndreptat spre pustie. ²⁴ Se afla acolo şi Ţadok, împreună cu toţi leviţii, ducând Chivotul Legământului cu Dumnezeu. Leviţii au aşezat Chivotul lui Dumnezeu jos, iar Abiatar a adus jertfe până când au ieşit toţi din cetate. ²⁵ După aceea, regele i-a zis lui Ţadok: „Du Chivotul lui Dumnezeu înapoi, în cetate. Dacă voi găsi bunăvoinţă la Domnul, atunci El mă va aduce înapoi şi mă va lăsa să revăd Chivotul şi locuinţa lui. ²⁶ Dacă însă va spune: «Nu Îmi eşti plăcut!», atunci sunt pregătit ca El să facă cu mine ce va crede de cuviinţă.“ ²⁷ „Oare nu eşti tu un văzător? l-a întrebat apoi regele. Întoarceţi-vă în pace în cetate atât tu şi fiul tău Ahimaaţ, cât şi Abiatar cu fiul său Ionatan. ²⁸ Eu voi aştepta la vadurile pustiei până voi primi veşti de la voi.“

²⁹ Aşadar, Ţadok şi Abiatar au dus Chivotul lui Dumnezeu înapoi, la Ierusalim şi au rămas acolo. ³⁰ David urca Muntele Măslinilor, plângând, cu capul acoperit şi desculţ. Toţi cei care erau cu el şi-au acoperit capetele şi urcau şi ei, plângând. ³¹ David a fost înştiinţat că Ahitofel se află printre trădători, de partea lui Absalom. Atunci David a zis: „Te rog, Doamne, fă ca Ahitofel să-i dea sfaturi proaste lui Absalom!“ ³² Când a ajuns în vârf, în locul unde oamenii obişnuiesc să I se închine lui Dumnezeu, architul Huşai îl aştepta acolo cu tunica sfâşiată şi cu pământ pe cap. ³³ David i-a zis: „Dacă vii cu mine, vei fi doar o povară pentru mine. ³⁴ Dacă însă te vei întoarce în cetate şi-i vei spune lui Absalom: «Slujitorul tău voi fi, o, rege. Până acum am fost slujitorul tatălui tău, însă acum doresc să fiu slujitorul tău!», atunci vei putea zădărnici pentru mine sfaturile lui Ahitofel. ³⁵ Vor fi cu tine, acolo, preoţii Ţadok şi Abiatar. Orice vei auzi vorbindu-se în palatul regelui să le spui lor. ³⁶ Se mai află cu ei, acolo, şi fiii lor: Ahimaaţ, fiul lui Ţadok, şi Ionatan, fiul lui Abiatar. Să-mi trimiteţi prin ei orice ştire pe care o veţi afla.“

³⁷ Huşai, prietenul lui David, a intrat în Ierusalim chiar atunci când Absalom intra şi el în cetate.

David şi Ţiba

16 Îndată ce a trecut de vârful muntelui, pe David l-a întâmpinat Ţiba, slujitorul lui Mefiboşet. Acesta avea cu el o pereche de măgari încărcaţi cu două sute de pâini, o sută de turte de stafide, o sută de turte de smochine şi un burduf de vin. ² Regele l-a întrebat:

– Ce vrei să faci cu aceste lucruri?

– Măgarii, a răspuns Ţiba, sunt pentru familia regelui, ca să-i călărească; pâinile şi turtele sunt pentru hrana tinerilor, iar vinul este pentru potolirea setei celor ce vor fi istoviţi în pustie.

³ – Nepotul stăpânului tău unde este? l-a mai întrebat regele.

– A rămas în Ierusalim, i-a răspuns Ţiba, pentru că a zis: „Astăzi, Casa lui Israel îmi va da înapoi regatul bunicului meu.“

⁴ Atunci regele i-a zis:

– Tot ce aparţinuse lui Mefiboşet este acum al tău.

– Mă închin înaintea ta, i-a zis Ţiba. Fie să găsesc bunăvoinţă la stăpânul meu, regele.

Şimei îl blestemă pe David

⁵ În timp ce regele David se apropia de Bahurim, din cetate a ieşit un bărbat care a început să blesteme. Numele lui era Şimei, fiul lui Ghera, din clanul lui Saul. ⁶ Acesta a început să arunce cu pietre în David şi în toţi slujitorii regelui David, în timp ce întreaga oştire şi toţi vitejii se aflau la dreapta şi la stânga regelui. ⁷ Blestemându-l pe David, Şimei striga:

– Pleacă! Pleacă, om al sângelui şi nelegiuit ce eşti! ⁸ Domnul a întors asupra ta tot sângele pe care l-ai vărsat în familia lui Saul, căruia i-ai luat domnia. Astfel că Domnul i-a dat domnia fiului tău Absalom, iar tu eşti nenorocit, căci eşti un om al sângelui.

⁹ Abişai, fiul Ţeruiei, i-a zis regelui:

– Cum îndrăzneşte acest câine mort să-l blesteme pe stăpânul meu, regele? Dă-mi voie să mă duc şi să-i retez capul!

¹⁰ – Ce am eu de-a face cu voi, fii ai Ţeruiei? a zis regele. Dacă blestemă, este pentru că Domnul i-a zis: „Blestemă-l pe David!“ Cine-i va zice deci: „De ce faci lucrul acesta?“

¹¹ Apoi David le-a zis lui Abişai şi tuturor slujitorilor săi:

– Propriul meu fiu caută să-mi ia viaţa. Cu atât mai mult, acum, acest beniamit! Lăsaţi-l să blesteme pentru că Domnul i-a spus s-o facă! ¹² Poate că Domnul va privi spre necazul meu şi îmi va face bine în schimbul blestemului său de astăzi.

¹³ David şi oamenii săi şi-au continuat drumul, în timp ce Şimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, blestemând şi aruncând pietre şi praf după acesta. ¹⁴ În cele din urmă, David şi toţi cei care-l însoţeau au ajuns istoviţi la un loc anume şi s-au odihnit acolo.

Sfaturile lui Ahitofel şi Huşai

¹⁵ Între timp, Absalom şi toţi israeliţii care-l însoţeau, au ajuns la Ierusalim; împreună cu el era şi Ahitofel. ¹⁶ Ajungând la Ierusalim, architul Huşai, prietenul lui David, s-a înfăţişat înaintea lui Absalom, zicându-i:

– Trăiască regele! Trăiască regele!

¹⁷ – Aceasta este loialitatea pe care o ai faţă de prietenul tău? l-a întrebat Absalom. De ce nu te-ai dus împreună cu prietenul tău?

¹⁸ – Pentru că, i-a răspuns Huşai, voi fi de partea celui pe care l-a ales Domnul, acest popor şi toţi israeliţii. Cu acela voi rămâne. ¹⁹ De altfel, cui ar trebui să-i slujesc? Oare nu fiului său? Cum l-am slujit pe tatăl tău, aşa îţi voi sluji şi ţie.

²⁰ Atunci Absalom i-a poruncit lui Ahitofel:

– Sfătuiţi-vă împreună! Ce avem de făcut?

²¹ – Intră la^[q] ţiitoarele tatălui tău^[r], pe care el le-a lăsat să îngrijească de palat! i-a zis Ahitofel. În felul acesta tot Israelul va afla că te-ai făcut urât regelui şi astfel toţi cei ce sunt de partea ta se vor întări.

²² Au întins, aşadar, un cort pentru Absalom pe acoperiş, iar acesta a intrat la ţiitoarele tatălui său sub privirea întregului Israel. ²³ În acea vreme, sfatul pe care îl dădea Ahitofel avea aceeaşi autoritate ca şi când cineva L-ar fi întrebat pe Dumnezeu. Aşa erau toate sfaturile pe care le dădea Ahitofel atât lui David, cât şi lui Absalom.

17 Ahitofel l-a rugat pe Absalom:

– Lasă-mă să aleg douăsprezece mii de oameni şi să pornesc degrabă, la noapte, în urmărirea lui David. ² Îl voi ataca pe neaşteptate, când încă va fi obosit şi slăbit. Voi aduce groaza peste el şi toţi cei ce sunt cu el vor fugi. Atunci îl voi ucide numai pe rege. ³ Astfel voi întoarce tot poporul la tine şi moartea omului pe care-l cauţi va însemna întoarcerea celorlalţi; toţi ceilalţi se vor întoarce în pace.

⁴ Acest sfat a părut bun atât lui Absalom, cât şi tuturor celor din sfatul bătrânilor lui Israel. ⁵ Absalom însă a zis:

– Chemaţi-l şi pe architul Huşai, să auzim şi ce va zice el.

⁶ Când a sosit Huşai, Absalom i-a zis:

– Acesta este sfatul lui Ahitofel. Să facem cum a zis el? Dacă nu, sfătuieşte-ne tu.

⁷ – De data aceasta, a răspuns Huşai, sfatul dat de Ahitofel nu este bun. ⁸ Tu ştii că tatăl tău şi oamenii lui sunt războinici viteji, iar acum sunt înfuriaţi ca o ursoaică în câmp, căreia i-au fost răpiţi puii. Pe lângă aceasta, tatăl tău, fiind un războinic, nu va petrece noaptea cu poporul. ⁹ Chiar acum este ascuns în vreo peşteră sau în vreun alt loc. Dacă una din trupele tale va fi învinsă de la început, atunci oricine va auzi va spune: „Oştirea care este de partea lui Absalom a suferit o înfrângere.“ ¹⁰ Astfel, chiar şi celor mai viteji războinici, care au o inimă de leu, li se va topi inima de frică, căci tot Israelul ştie că tatăl tău este un viteaz şi că are nişte războinici cu el. ¹¹ Prin urmare, iată sfatul meu: adună tot Israelul la tine, de la Dan şi până la Beer-Şeba^[s] – o mulţime cât nisipul de pe malul mării – şi condu-i tu însuţi în luptă. ¹² Apoi îl vom ataca acolo unde îl vom găsi, ne vom năpusti asupra lui aşa cum cade roua pe pământ şi nu va fi lăsat în viaţă nici el, nici vreunul dintre oamenii lui. ¹³ Dacă se va retrage în vreo cetate, atunci toţi israeliţii vor aduce funii şi vom trage acea cetate spre vale până nu va mai rămâne din ea nici măcar o pietricică.

¹⁴ Absalom şi toţi cei din sfatul bătrânilor lui Israel au zis: „Sfatul architului Huşai este mai bun decât cel al lui Ahitofel.“ Aceasta pentru că Domnul a hotărât să zădărnicească sfatul cel bun al lui Ahitofel ca să aducă nenorocirea asupra lui Absalom. ¹⁵ Huşai le-a zis preoţilor Ţadok şi Abiatar care a fost sfatul dat de Ahitofel lui Absalom şi celor din sfatul bătrânilor lui Israel şi care a fost sfatul pe care l-a dat el însuşi. ¹⁶ Le-a mai zis: „Trimiteţi-i imediat un mesaj lui David şi spuneţi-i: «Să nu-ţi petreci noaptea lângă vadurile pustiei, ci să traversezi repede, ca nu cumva regele şi toţi oamenii care sunt cu el să fie ucişi.»“

¹⁷ Ionatan şi Ahimaaţ aşteptau veştile la En-Roghel, deoarece nu îndrăzneau să intre în cetate. O slujnică venea şi le aducea veştile, iar ei se duceau şi îl înştiinţau pe regele David. ¹⁸ Totuşi, un tânăr i-a văzut şi i-a spus lui Absalom. Aflând aceasta, cei doi au plecat repede şi au ajuns la casa unui anume om din Bahurim. Acesta avea în curte o fântână şi cei doi au coborât în ea. ¹⁹ Soţia omului a luat o învelitoare pe care a întins-o peste gura fântânii şi a împrăştiat nişte grâne^[t] pe ea, pentru ca nimeni să nu poată bănui ceva. ²⁰ Slujitorii lui Absalom au ajuns la casa femeii şi au întrebat-o:

– Unde sunt Ahimaaţ şi Ionatan?

– Au trecut pârâul^[u]! le-a răspuns femeia.

Ei au căutat după cei doi, dar, negăsindu-i, s-au întors la Ierusalim.

²¹ După ce s-au îndepărtat oamenii lui Absalom, cei doi au ieşit din fântână şi s-au dus să-l înştiinţeze pe regele David. Ei i-au zis lui David: „Sculaţi-vă şi traversaţi repede râul, căci iată sfatul pe care l-a dat Ahitofel împotriva voastră.“ ²² David împreună cu cei ce erau cu el au trecut în grabă Iordanul şi, până în zorii zilei, nu a mai rămas nici unul care să nu fi trecut râul.

²³ Ahitofel, văzând că nu i-a fost urmat sfatul, şi-a înşeuat măgarul şi a plecat în grabă acasă, în cetatea sa. Şi-a pus casa în rânduială şi apoi s-a spânzurat. Astfel el a murit şi a fost înmormântat în mormântul tatălui său.

David la Mahanayim

²⁴ David a ajuns la Mahanayim, în timp ce Absalom trecea Iordanul împreună cu toţi israeliţii. ²⁵ Absalom l-a numit pe Amasa drept conducător al oştirii, în locul lui Ioab. Amasa era fiul unui israelit^[v] pe nume Ieter^[w], care fusese căsătorit cu Abigail, fiica lui Nahaş şi sora Ţeruiei, mama lui Ioab. ²⁶ Israeliţii împreună cu Absalom şi-au aşezat tabăra pe teritoriul Ghiladului. ²⁷ Când David a ajuns la Mahanayim, Şobi, fiul lui Nahaş, din Raba amoniţilor, Machir, fiul lui Amiel, din Lo-Debar şi ghiladitul Barzilai, din Roghelim, ²⁸ au adus paturi, lighene, vase din lut, grâu, orz, făină, grâne prăjite, fasole şi linte, ²⁹ miere, lapte bătut, oi şi brânză de vaci pentru ca David şi cei ce erau cu el să mănânce. Ei îşi ziceau: „Poporul este flămând, ostenit şi însetat în urma călătoriei prin pustie.“

Absalom este ucis

18 David a numărat oştirea care se afla cu el şi a numit căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute. ² A pus o treime din oştire sub comanda lui Ioab, o altă treime sub comanda lui Abişai, fiul Ţeruiei şi fratele lui Ioab, iar cealaltă treime a pus-o sub comanda ghititului Itai. Apoi le-a zis oamenilor:

– Bineînţeles că voi veni şi eu cu voi.

³ – Să nu ieşi! i-au răspuns cei din oştire. Dacă noi vom fugi, duşmanilor nu le va păsa atât de mult de noi şi chiar dacă jumătate dintre noi ar muri, nici chiar atunci nu le va păsa de noi. Tu însă faci cât zece mii dintre noi. Prin urmare, ar fi mai bine să ne sprijini din cetate.

⁴ – Voi face cum credeţi voi că este mai bine, le-a răspuns regele.

Apoi regele a stat lângă poartă, în timp ce toată oştirea ieşea cu sutele şi miile. ⁵ Regele le-a poruncit lui Ioab, lui Abişai şi lui Itai: „De dragul meu, purtaţi-vă blând cu tânărul Absalom!“ Şi întreaga oştire a auzit această poruncă, pe care regele a dat-o fiecărui conducător cu privire la Absalom.

⁶ Oştirea a ieşit în câmp ca să lupte împotriva lui Israel, iar lupta s-a dat în pădurea lui Efraim. ⁷ Oştirea lui Israel a fost învinsă acolo de slujitorii lui David. A avut loc acolo un mare măcel în acea zi – douăzeci de mii de oameni au fost ucişi. ⁸ Lupta s-a întins pe întreg teritoriul şi în ziua aceea, pădurea a mistuit mai mulţi oameni decât a mistuit sabia. ⁹ Absalom, călare pe un catâr, s-a pomenit deodată în faţa slujitorilor lui David. Încercând să scape, a intrat cu catârul pe sub ramurile încâlcite ale unui stejar mare. Capul lui Absalom s-a prins însă între ramurile stejarului şi el a rămas astfel atârnat între cer şi pământ, în timp ce catârul său a plecat mai departe. ¹⁰ Unul dintre luptători a văzut acest lucru şi i-a spus lui Ioab:

– L-am văzut pe Absalom, atârnând de un stejar.

¹¹ – Cum? L-ai văzut? Atunci de ce nu l-ai ucis acolo, pe loc? l-a întrebat Ioab. Ţi-aş fi dat zece şecheli^[x] de argint şi o cingătoare.

¹² – Chiar dacă aş cântări în mâna mea o mie de şecheli^[y] de argint, n-aş ridica mâna împotriva fiului regelui, i-a răspuns omul acela lui Ioab. Căci în auzul nostru v-a poruncit regele atât ţie, cât şi lui Abişai şi lui Itai, să aveţi grijă să nu i se întâmple vreun rău tânărului Absalom. ¹³ Dacă l-aş fi ucis mişeleşte, acest lucru n-ar fi rămas necunoscut de către rege iar tu nu mi-ai fi luat apărarea^[z].

¹⁴ – Nu am timp de pierdut cu tine, i-a răspuns Ioab.

A luat trei suliţe şi le-a înfipt în pieptul lui Absalom, în timp ce acesta era încă viu, prins între ramurile stejarului. ¹⁵ Zece tineri, care duceau armele lui Ioab, l-au înconjurat după aceea pe Absalom, l-au lovit şi l-au omorât. ¹⁶ Ioab a suflat apoi din corn şi oştirea s-a întors de la urmărirea israeliţilor, chemată fiind de Ioab. ¹⁷ L-au luat pe Absalom, l-au aruncat în pădure, într-o groapă mare, şi au aruncat peste el un morman foarte mare de pietre. Israeliţii au fugit fiecare acasă.

¹⁸ Pe când trăia, Absalom îşi ridicase un monument în Valea Regelui, pentru că nu avea nici un fiu care să-i poarte mai departe amintirea numelui. A dat monumentului propriul său nume şi, chiar până în ziua de astăzi, acesta se numeşte „Monumentul lui Absalom“^[aa].

Vestea morţii lui Absalom

¹⁹ Ahimaaţ, fiul lui Ţadok, i-a zis lui Ioab:

– Lasă-mă să alerg şi să-i duc regelui vestea cea bună că Domnul l-a izbăvit din mâna duşmanilor săi.

²⁰ – Nu tu vei duce veştile astăzi! Tu vei duce altă dată veştile; astăzi însă nu vei duce tu veştile, pentru că a murit fiul regelui, i-a răspuns Ioab.

²¹ Apoi i-a poruncit unui cuşit^[ab]:

– Du-te şi vesteşte-i regelui ce ai văzut.

Cuşitul s-a închinat înaintea lui Ioab şi a luat-o la fugă.

²² Ahimaaţ, fiul lui Ţadok, i-a zis din nou lui Ioab:

– Orice s-ar întâmpla, lasă-mă şi pe mine să alerg după cuşit.

– Fiule, de ce vrei să alergi? l-a întrebat Ioab. Nu sunt nişte veşti pentru care să fii răsplătit.

²³ – Orice s-ar întâmpla, vreau să alerg, i-a zis Ahimaaţ.

– Bine, i-a spus Ioab, aleargă.

Ahimaaţ a alergat pe drumul care traversează Araba^[ac] şi l-a întrecut pe cuşit.

²⁴ În timp ce David se afla undeva între cele două porţi, străjerul s-a urcat pe acoperişul porţii, înspre zid şi, uitându-se, a zărit un om singur care alerga. ²⁵ L-a strigat pe rege şi i-a spus acest lucru. Regele a zis:

– Dacă este singur înseamnă că aduce veşti.

Omul se apropia din ce în ce mai mult. ²⁶ La un moment dat, străjerul a zărit un alt om care alerga şi a strigat către portar:

– Văd un alt om singur care aleargă.

– Şi el aduce veşti, a zis regele.

²⁷ – Felul de alergare al celui dintâi pare a fi cel al lui Ahimaaţ, fiul lui Ţadok, a spus străjerul.

– Înseamnă că aduce veşti bune, a zis regele, deoarece acesta este un om bun.

²⁸ Ahimaaţ i-a strigat regelui:

– Totul este bine!

Apoi s-a închinat cu faţa la pământ înaintea lui şi i-a zis:

– Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, Care i-a dat în mâinile noastre pe cei ce se răzvrătiseră împotriva stăpânului meu, regele.

²⁹ – Tânărul Absalom este bine? a întrebat regele.

– Slujitorul tău a văzut o mare învălmăşeală, atunci când a fost trimis de Ioab, dar nu ştie despre ce era vorba, a răspuns Ahimaaţ.

³⁰ – Aşteaptă puţin deoparte, i-a zis regele.

Ahimaaţ a stat deoparte. ³¹ Îndată a sosit şi cuşitul, care a zis:

– Am veşti bune pentru stăpânul meu, regele. Domnul te-a izbăvit astăzi din mâna tuturor celor ce se ridicaseră împotriva ta.

³² – Tânărul Absalom este bine? l-a întrebat regele.

– Ca acest tânăr să fie toţi duşmanii stăpânului meu, regele, şi toţi cei ce se ridică împotriva ta ca să-ţi facă vreun rău, i-a răspuns cuşitul.

David îl plânge pe Absalom

³³ Atunci regele, cutremurându-se, s-a dus în încăperea care se afla deasupra porţii şi a început să plângă. În timp ce mergea, el spunea: „O, fiul meu Absalom! O, fiul meu, fiul meu Absalom! De ce n-am murit eu în locul tău? O, Absalom, fiul meu, fiul meu!“

19 Ioab a fost înştiinţat că David plânge şi-l jeleşte pe Absalom. ² Astfel, acea zi, care trebuia să fie o zi de biruinţă, s-a transformat într-o zi de jale pentru întreg poporul, căci poporul a aflat în acea zi că regele îşi jeleşte fiul. ³ În aceeaşi zi, oştirea a intrat pe furiş în cetate, ca nişte oameni ruşinaţi că au fugit din luptă. ⁴ Regele îşi acoperise faţa şi striga în gura mare: „Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu!“

⁵ Ioab a intrat în palat la rege şi i-a zis: „Tu astăzi acoperi de ruşine feţele tuturor slujitorilor tăi, cei care ţi-au salvat viaţa ţie, fiilor, fiicelor, soţiilor şi ţiitoarelor tale. ⁶ Tu îi iubeşti pe cei ce te urăsc şi îi urăşti pe cei ce te iubesc, căci astăzi ne-ai arătat că, pentru tine, conducătorii şi războinicii nu înseamnă nimic. Înţeleg că, dacă Absalom ar fi viu, iar noi toţi am fi morţi, tu ai fi mai mulţumit. ⁷ Aşadar, ridică-te, ieşi afară şi vorbeşte pe placul slujitorilor tăi, pentru că, dacă nu vei face acest lucru, îţi jur pe Domnul că toţi te vor părăsi în noaptea aceasta. Această nenorocire ar fi astfel mai mare decât toate nenorocirile care ţi s-au întâmplat din tinereţe şi până astăzi. ⁸ Regele s-a dus la poartă şi a stat acolo. S-a dat de veste poporului: „Iată că regele stă la poartă!“ Şi tot poporul a venit înaintea regelui.

David se întoarce la Ierusalim

Între timp, israeliţii fugiseră cu toţii la corturile lor. ⁹ În toate seminţiile lui Israel, toţi oamenii vorbeau între ei şi ziceau: „Regele ne-a eliberat de sub puterea duşmanilor noştri. El a fost cel care ne-a izbăvit de sub puterea filistenilor, iar acum a trebuit să fugă din ţară, izgonit de Absalom. ¹⁰ Acum însă Absalom, pe care l-am uns să domnească peste noi, a murit în luptă. Prin urmare, de ce nu spuneţi nimic ca să-l aduceţi pe rege înapoi?“ ¹¹ Când regele David a aflat ce vorbesc între ei toţi israeliţii, a trimis acest mesaj preoţilor Ţadok şi Abiatar: „Întrebaţi-i pe cei din sfatul bătrânilor lui Iuda: «De ce trebuie să fiţi voi cei de pe urmă care să-l aduceţi pe rege înapoi acasă? ¹² Voi sunteţi din aceeaşi seminţie cu mine; prin urmare, de ce trebuie să fiţi ultimii care să-l aduceţi acasă pe rege?»“ ¹³ Iar lui Amasa să-i spuneţi: „Nu eşti tu os din oasele mele şi carne din carnea mea? Dumnezeu să se poarte cu mine cu toată asprimea^[ad] dacă, de azi înainte, nu vei fi tu conducătorul oştirii, în locul lui Ioab.“ ¹⁴ Regele a câştigat inima tuturor bărbaţilor din Iuda, ca şi cum aceştia ar fi fost un singur om. Ei au trimis vorbă regelui, spunându-i: „Întoarce-te împreună cu slujitorii tăi.“ ¹⁵ Regele s-a întors. El a ajuns la un moment dat la Iordan. Între timp, cei din Iuda veniseră la Ghilgal pentru a-l întâmpina pe rege şi a-l trece Iordanul. ¹⁶ Beniamitul Şimei, fiul lui Ghera, din Bahurim, s-a grăbit să vină împreună cu cei din Iuda în întâmpinarea regelui David. ¹⁷ O mie de bărbaţi din Beniamin îl însoţeau. Alături de ei se afla şi Ţiba, slujitorul familiei lui Saul, împreună cu cei cincizeci de fii ai lui şi douăzeci de slujitori. Au venit în grabă la Iordan, unde era şi regele. ¹⁸ El a trecut vadul ca să ajute familia regelui să traverseze şi ca să facă orice altceva ar mai fi dorit regele. După ce a trecut Iordanul, Şimei, fiul lui Ghera, s-a plecat înaintea regelui şi ¹⁹ i-a zis:

– Fie ca stăpânul meu să nu ia în seamă nelegiuirea mea şi să nu-şi aducă aminte de răul pe care slujitorul său i l-a făcut în ziua în care stăpânul meu, regele, părăsea Ierusalimul. Să nu pună regele la inimă lucrul acesta. ²⁰ Slujitorul tău recunoaşte că a păcătuit, dar iată că astăzi vin primul din întreaga Casă a lui Iosif^[ae] ca să-l întâmpin pe stăpânul meu, regele.

²¹ Abişai, fiul Ţeruiei, a zis:

– Nu trebuie oare ca Şimei să moară pentru că l-a blestemat pe unsul Domnului?

²² – Ce am eu de-a face cu voi, fii ai Ţeruiei? i-a răspuns regele. De ce îmi sunteţi astăzi împotrivă? Astăzi să fie oare pedepsit cu moartea vreun om în Israel? Nu ştiu eu că astăzi sunt rege peste Israel?

²³ Apoi regele i-a zis lui Şimei:

– Nu vei muri!

Şi regele i-a promis printr-un jurământ. ²⁴ În întâmpinarea regelui a venit, de asemenea, şi Mefiboşet, nepotul lui Saul. Acesta nu-şi îngrijise picioarele, nu-şi aranjase barba şi nu-şi spălase hainele din ziua în care regele plecase şi până când acesta sosise în pace. ²⁵ Când a sosit de la Ierusalim în întâmpinarea regelui, acesta l-a întrebat:

– Mefiboşet, de ce nu ai venit cu mine?

²⁶ – O, rege, stăpânul meu! i-a răspuns Mefiboşet. Slujitorul tău, fiind olog, s-a gândit: „Voi înşeua un măgar şi, călare pe el, voi putea merge cu regele.“ Slujitorul meu însă m-a trădat. ²⁷ L-a defăimat pe slujitorul tău înaintea stăpânului meu, regele. Însă stăpânul meu, regele, este ca un înger al lui Dumnezeu: fă ce vei crede de cuviinţă. ²⁸ Întregul neam al bunicului meu nu merită nimic decât moartea din partea stăpânului meu, regele. Cu toate acestea, tu i-ai dat voie slujitorului tău să mănânce la masa ta. Ce alt drept aş mai putea cere de la rege?

²⁹ – Ce mai vorbeşti atâta? i-a zis regele. Am hotărât: tu şi Ţiba veţi împărţi pământul.

³⁰ – Poate să ia el chiar tot acum, de vreme ce stăpânul meu, regele, s-a întors teafăr acasă, i-a răspuns Mefiboşet.

³¹ Ghiladitul Barzilai a venit şi el din Roghelim şi l-a însoţit pe rege până dincolo de Iordan, lăsându-l apoi să-şi vadă de drum. ³² Barzilai era foarte bătrân – avea optzeci de ani – şi, deoarece era un om foarte bogat, îngrijise de rege cât timp acesta a locuit la Mahanayim. ³³ Regele i-a zis lui Barzilai:

– Vino cu mine la Ierusalim şi eu voi îngriji de tine.

³⁴ – Oare câţi ani voi mai trăi, ca să mă sui la Ierusalim cu regele? l-a întrebat Barzilai. ³⁵ Am ajuns la optzeci de ani. Pot eu să mai fac deosebirea între ceea ce este bun şi ceea ce este rău? Poate slujitorul tău să mai simtă gustul mâncării şi al băuturii? Pot eu să mai ascult cântecele cântăreţilor şi ale cântăreţelor? Şi de ce să fie slujitorul tău o povară în plus pentru stăpânul meu, regele? ³⁶ Slujitorul tău îl va însoţi pe rege dincolo de Iordan doar o mică distanţă. Oricum, de ce mi-ar oferi regele o asemenea răsplată? ³⁷ Dă-i voie, te rog, slujitorului tău să se întoarcă şi să moară în cetatea sa, unde sunt înmormântaţi tatăl său şi mama sa. Iată însă că aici este slujitorul tău, Chimham. Să-l ia stăpânul meu, regele, cu el şi să se poarte faţă de el cum va crede de cuviinţă.

³⁸ – Bine, i-a zis regele. Chimham va veni cu mine şi mă voi purta cu el aşa cum vei dori tu, iar tu, orice vei cere de la mine îţi voi dărui.

³⁹ Întreg poporul a trecut Iordanul. În cele din urmă l-a trecut şi regele. Acesta l-a sărutat şi l-a binecuvântat pe Barzilai, care s-a întors acasă. ⁴⁰ Regele s-a îndreptat spre Ghilgal împreună cu Chimham. Întreaga oştire a lui Iuda şi jumătate din oştirea lui Israel îl însoţeau. ⁴¹ Toţi bărbaţii lui Israel au venit însă la rege şi i-au zis:

– De ce bărbaţii lui Iuda, fraţii noştri, te-au furat şi l-au trecut pe rege Iordanul împreună cu familia lui şi cu toţi oamenii lui David?

⁴² Bărbaţii lui Iuda le-au dat bărbaţilor lui Israel următorul răspuns:

– Pentru că regele este rudă cu noi. Deci de ce vă mâniaţi pentru acest lucru? Am mâncat noi pe cheltuiala regelui? Am primit noi vreun dar din partea lui?

⁴³ Bărbaţii lui Israel le-au zis bărbaţilor lui Iuda:

– Noi avem, de zece ori mai mult decât voi, dreptul la rege! Chiar la David avem mai mult drept decât voi! Aşadar, de ce ne dispreţuiţi? Noi am fost cei dintâi care l-am chemat pe regele nostru înapoi.

Cuvintele bărbaţilor lui Iuda au avut însă mai mare greutate decât cuvintele bărbaţilor lui Israel.

Rebeliunea lui Şeba

20 S-a întâmplat că se afla acolo un om nelegiuit pe nume Şeba, fiul lui Bicri, un beniamit. Acesta a sunat din corn şi a zis:

² Toţi bărbaţii lui Israel l-au părăsit astfel pe David şi l-au urmat pe Şeba, fiul lui Bicri. Bărbaţii lui Iuda însă au rămas alipiţi de regele lor, în tot drumul său, de la Iordan până la Ierusalim. ³ După ce a sosit acasă, la Ierusalim, David le-a luat pe cele zece ţiitoare pe care le lăsase să îngrijească de palat şi le-a aşezat într-o casă, sub supraveghere. Le-a purtat de grijă, dar nu a mai intrat la ele^[af]. Acestea au rămas închise până în ziua morţii lor, trăind asemenea unor văduve.

⁴ Regele i-a zis lui Amasa: „Cheamă-i la mine pe bărbaţii lui Iuda în trei zile şi adu-i înaintea mea! Să fii şi tu prezent aici!“ ⁵ Amasa a plecat să îndeplinească porunca regelui, însă el a întârziat, stând peste timpul hotărât de acesta. ⁶ Atunci David i-a zis lui Abişai: „Să ştii că Şeba, fiul lui Bicri, ne va face mai mult rău decât ne-a făcut Absalom. Ia cu tine pe slujitorii stăpânului tău şi urmăreşte-l ca nu cumva să găsească cetăţi fortificate şi să scape de noi.“ ⁷ Astfel oamenii lui Ioab, cheretiţii, peletiţii^[ag] şi toţi războinicii viteji au ieşit din Ierusalim, sub comanda lui Abişai, pentru a-l urmări pe Şeba, fiul lui Bicri. ⁸ În timp ce se aflau ei la stânca aceea mare din Ghivon, a venit şi Amasa să-i întâlnească. Ioab era îmbrăcat într-o tunică de război şi peste aceasta, la şold, purta o cingătoare cu o sabie în teacă. În timp ce se îndrepta înspre Amasa sabia i-a ieşit din teacă. ⁹ Ioab l-a salutat pe Amasa, spunându-i: „Ce mai faci, frate?“ Apoi l-a apucat cu mâna dreaptă de barbă ca să-l sărute. ¹⁰ Amasa n-a dat atenţie sabiei pe care Ioab o avea în mână, iar acesta l-a lovit cu ea în stomac, vărsându-i măruntaiele pe pământ. Fără a mai fi nevoie de încă o lovitură, Amasa a murit. Apoi Ioab, împreună cu fratele său Abişai, a continuat să-l urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri. ¹¹ Unul dintre slujitorii lui Ioab a rămas lângă trupul lui Amasa şi striga: „Cine este de partea lui Ioab şi cine este de partea lui David să-l urmeze pe Ioab!“ ¹² Trupul lui Amasa zăcea în sânge, în mijlocul drumului. Slujitorul lui Ioab a văzut că toţi luptătorii se opreau. Când a văzut el că fiecare om se oprea în dreptul lui Amasa, a tras trupul de pe drum pe câmp şi a aruncat o haină peste el. ¹³ După ce a fost luat din drum, toţi oamenii l-au urmat pe Ioab în urmărirea lui Şeba, fiul lui Bicri. ¹⁴ El a străbătut toate seminţiile lui Israel, îndreptându-se înspre Abel-Bet-Maaca^[ah]. Toţi beriţii s-au adunat şi l-au urmat. ¹⁵ Ioab cu oamenii săi au venit şi l-au asediat pe Şeba în Abel-Bet-Maaca. Au ridicat o rampă de asalt împotriva cetăţii până la înălţimea meterezei şi au început să dărâme zidul. ¹⁶ Atunci o femeie înţeleaptă din cetate a strigat:

– Ascultaţi! Ascultaţi! Spuneţi-i lui Ioab să se apropie ca să-i vorbesc.

¹⁷ Ioab s-a apropiat, iar femeia l-a întrebat:

– Tu eşti Ioab?

– Da, eu sunt! i-a răspuns acesta.

– Ascultă ce are de spus slujitoarea ta! i-a zis femeia.

– Ascult, i-a zis Ioab.

¹⁸ – Odinioară, a continuat femeia, se obişnuia să se spună: „Să întrebăm la Abel!“ Şi totul se termina aici. ¹⁹ Noi suntem una din cetăţile paşnice şi credincioase ale lui Israel, iar tu cauţi să distrugi o cetate care este o mamă în Israel. De ce vrei să devorezi moştenirea Domnului?

²⁰ Ioab i-a răspuns femeii:

– Cu nici un chip nu doresc să devorez şi să distrug. ²¹ Nu asta vreau! Dar un om din regiunea muntoasă a lui Efraim, pe nume Şeba, fiul lui Bicri, s-a răzvrătit împotriva regelui, împotriva lui David. Daţi-mi-l doar pe el şi mă voi îndepărta de cetate.

– Bine, i-a zis femeia lui Ioab, capul lui îţi va fi aruncat de pe zid.

²² Femeia i-a înduplecat pe toţi cei din cetate cu sfatul ei înţelept. Aceştia i-au tăiat capul lui Şeba, fiul lui Bicri, şi i l-au aruncat lui Ioab. Atunci el a sunat din corn şi oamenii săi s-au retras de lângă cetate, plecând fiecare la cortul lui. Ioab s-a întors la rege, în Ierusalim.

²³ Ioab era conducătorul întregii oştiri a lui Israel; Benaia, fiul lui Iehoiada, era conducătorul cheretiţilor şi al peletiţilor; ²⁴ Adoniram^[ai] era căpetenie peste oamenii de corvoadă; Iehoşafat, fiul lui Ahilud, era cronicar; ²⁵ Şeva era scrib, iar Ţadok şi Abiatar erau preoţi. ²⁶ De asemenea, şi iairitul Ira era preotul lui David.

Răzbunarea ghivoniţilor

21 Pe vremea lui David a fost o foamete timp de trei ani la rând. David L-a întrebat pe Domnul şi Domnul i-a zis: „Din cauza lui Saul şi a Casei lui sângeroase a venit această foamete, deoarece i-a ucis pe ghivoniţi.“ ² Regele i-a chemat pe ghivoniţi ca să le vorbească. (Ghivoniţii nu erau israeliţi; ei erau o rămăşiţă a amoriţilor^[aj]. Israeliţii le-au jurat că-i vor cruţa^[ak], însă Saul, în râvna lui pentru Israel şi Iuda, a încercat să-i nimicească). ³ David i-a întrebat pe ghivoniţi:

– Ce ar trebui să fac pentru voi? Cum aş putea să fac ispăşire ca să binecuvântaţi moştenirea Domnului?

⁴ – Nu vrem nici argint, nici aur de la Saul şi de la familia sa, i-au răspuns ghivoniţii. De asemenea, nu este treaba noastră să omorâm pe cineva din Israel.

– Voi face ceea ce-mi cereţi, le-a zis regele.

⁵ Atunci ei i-au zis regelui:

– Fiindcă omul acesta ne-a distrus şi-şi pusese în gând să ne nimicească ca să dispărem de pe întreg teritoriul lui Israel, ⁶ să ni se dea şapte bărbaţi dintre fiii lui ca să-i spânzurăm^[al] înaintea Domnului, în Ghiva lui Saul, alesul Domnului^[am].

– Bine, le-a răspuns regele, vi-i voi da.

⁷ Regele, din pricina jurământului făcut înaintea Domnului între el şi Ionatan, fiul lui Saul, l-a cruţat însă pe Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul. ⁸ I-a luat pe Armoni şi pe Mefiboşet, cei doi fii pe care i-i născuse lui Saul Riţpa, fiica lui Aia, împreună cu cei cinci fii pe care i-i născuse Merab, fiica lui Saul, lui Adriel, fiul lui Barzilai meholatitul, ⁹ şi i-a dat în mâinile ghivoniţilor. Aceştia i-au spânzurat înaintea Domnului, pe un deal. Toţi cei şapte au murit împreună, fiind ucişi în primele zile ale seceratului, la începutul seceratului orzului. ¹⁰ Riţpa, fiica lui Aia, a luat un sac şi l-a întins sub ea pe o stâncă. De la începutul seceratului şi până când a început să cadă ploaia peste trupuri, ea le-a păzit în timpul zilei de păsările văzduhului şi în timpul nopţii de animalele sălbatice. ¹¹ Spunându-i-se lui David ce făcea Riţpa, fiica lui Aia, ţiitoarea lui Saul, ¹² acesta s-a dus şi a adus osemintele lui Saul şi ale fiului său Ionatan de la locuitorii Iabeş-Ghiladului (aceştia le furaseră din piaţa din Bet-Şan, unde le puseseră filistenii în ziua când l-au ucis pe Saul la Ghilboa). ¹³ A adus de acolo osemintele lui Saul şi ale fiului său Ionatan şi au fost adunate, de asemenea, şi rămăşiţele celor care tocmai fuseseră spânzuraţi. ¹⁴ Au înmormântat osemintele lui Saul şi ale fiului său Ionatan în teritoriul lui Beniamin, la Ţela, în mormântul tatălui său, Chiş. Şi au făcut tot ce poruncise regele. În urma acestor fapte, Dumnezeu a răspuns rugăciunilor făcute pentru ţară.

Bătălii împotriva filistenilor

¹⁵ Între filisteni şi Israel a avut loc o nouă bătălie, iar David a pornit la luptă împotriva filistenilor, împreună cu oamenii săi. David însă a obosit. ¹⁶ Işbi-Benob, unul dintre urmaşii lui Rafa, care avea o suliţă cu un vârf de bronz în greutate de trei sute de şecheli^[an] şi care era încins cu o sabie nouă, şi-a pus în gând să-l omoare pe David. ¹⁷ În ajutorul lui David a venit însă Abişai, fiul Ţeruiei, care l-a lovit pe filistean şi l-a ucis. Atunci oamenii lui David i-au jurat spunându-i: „Nu vei mai merge împreună cu noi la război pentru ca să nu stingi lumina lui Israel.“

¹⁸ După aceea, o altă bătălie împotriva filistenilor a avut loc la Gob. Cu acest prilej, huşatitul Sibecai l-a ucis pe Saf, unul dintre urmaşii lui Rafa. ¹⁹ În timpul unei alte lupte cu filistenii la Gob, Elhanan, fiul betleemitului Iaare-Oreghim^[ao], l-a ucis pe Goliat ghititul^[ap], care avea o suliţă al cărei mâner era ca sulul unui ţesător. ²⁰ S-a mai dat o luptă la Gat. Acolo era un bărbat uriaş, care avea câte şase degete la ambele mâini şi la ambele picioare – douăzeci şi patru în total. Şi acesta se trăgea din Rafa. ²¹ El a batjocorit pe Israel, dar Ionatan, fiul lui Şimea, fratele lui David, l-a ucis. ²² Aceştia patru i s-au născut lui Rafa în Gat; ei au fost ucişi de David şi de slujitorii săi.

Cântecul de laudă al lui David

22 David I-a dedicat Domnului cuvintele acestui cântec în ziua în care Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor duşmanilor lui şi din mâna lui Saul. ² El a zis: