Bible in 90 Days
Ucenicii şi ura din partea lumii
18 Dacă lumea vă urăşte, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră! 19 Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei. Dar lumea vă urăşte pentru că voi nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales din lume. 20 Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: „Un sclav nu este mai mare decât stăpânul lui.“[a] Dacă pe Mine M-au persecutat, vă vor persecuta şi pe voi! Dacă au păzit cuvântul Meu, îl vor păzi şi pe al vostru! 21 Dar vă vor face toate aceste lucruri din pricina Numelui Meu, pentru că ei nu-L cunosc pe Cel Ce M-a trimis. 22 Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat, dar acum n-au nici o scuză pentru păcatul lor. 23 Cine Mă urăşte pe Mine Îl urăşte şi pe Tatăl Meu. 24 Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat. Dar acum au văzut şi M-au urât şi pe Mine, şi pe Tatăl Meu. 25 Însă aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească cuvântul care este scris în Legea[b] lor: „M-au urât fără motiv.“[c]
26 Când va veni Apărătorul[d] pe Care vi-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, Care iese de la Tatăl, El va depune mărturie despre Mine. 27 De asemenea, şi voi veţi depune mărturie, pentru că aţi fost cu Mine de la început.
16 V-am spus aceste lucruri ca să nu fie pentru voi un prilej de poticnire. 2 Vă vor da afară din sinagogi; mai mult, vine vremea când oricine vă va omorî va crede că-I aduce închinare[e] lui Dumnezeu! 3 Vor face aceste lucruri pentru că nu L-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. 4 V-am spus însă aceste lucruri pentru ca atunci când va veni timpul lor să vă amintiţi că Eu vi le-am spus. Nu v-am spus aceste lucruri de la început, pentru că eram cu voi.
Lucrarea Duhului Sfânt
5 Dar acum Mă duc la Cel Ce M-a trimis şi nici unul dintre voi nu Mă întreabă: „Unde Te duci?“ 6 Însă pentru că v-am spus aceste lucruri, întristarea v-a umplut inima. 7 Totuşi vă spun adevărul: vă este de folos să plec, pentru că dacă nu plec, Apărătorul[f] nu va veni la voi, dar dacă Mă duc, Îl voi trimite la voi. 8 Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată cu privire la păcat, la dreptate şi la judecată. 9 Cu privire la păcat: pentru că ei nu cred în Mine; 10 cu privire la dreptate: pentru că Eu Mă duc la Tatăl şi nu Mă mai vedeţi; 11 cu privire la judecată: pentru că domnitorul lumii acesteia a fost judecat.
12 Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. 13 Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi şi vă va anunţa lucrurile ce urmează să vină. 14 El Mă va proslăvi pe Mine, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va face cunoscut. 15 Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am spus că va lua din ce este al Meu şi vă va face cunoscut.
16 Încă puţin şi nu Mă veţi mai vedea; apoi iarăşi, încă puţin şi Mă veţi vedea, (pentru că Mă duc la Tatăl)[g].
Întristarea ucenicilor se va preface în bucurie
17 Unii dintre ucenicii Lui şi-au zis unul altuia: „Ce vrea să ne spună prin: «Încă puţin şi nu Mă veţi mai vedea; apoi iarăşi, încă puţin şi Mă veţi vedea.»? Şi prin: «Pentru că Mă duc la Tatăl.»?“ 18 Ei au zis: „Ce vrea să spună prin: «Încă puţin»? Nu ştim despre ce vorbeşte!“
19 Isus a înţeles că voiau să-L întrebe şi le-a zis:
–Vă întrebaţi unii pe alţii ce am vrut să spun prin: „Încă puţin şi nu Mă veţi mai vedea; apoi iarăşi, încă puţin şi Mă veţi vedea.“? 20 Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi jeli, dar lumea se va bucura. Voi veţi fi întristaţi, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. 21 Femeia, când naşte, se întristează, pentru că i-a venit timpul, dar după ce s-a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de necaz, din cauza bucuriei că s-a născut un om pe lume. 22 Şi voi sunteţi trişti acum, dar vă voi vedea din nou şi inima voastră se va bucura;[h] şi nimeni nu vă va lua bucuria! 23 În ziua aceea nu Mă veţi ruga nimic. Adevărat, adevărat vă spun că orice-I veţi cere Tatălui în Numele Meu vă va da. 24 Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu; cereţi şi veţi primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.
25 V-am spus aceste lucruri în chip figurat[i]. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în chip figurat, ci vă voi vorbi deschis despre Tatăl. 26 În ziua aceea veţi cere în Numele Meu şi nu vă spun că Eu Îl voi ruga pe Tatăl pentru voi, 27 căci Tatăl Însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că Eu am ieşit de la Dumnezeu[j]. 28 Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl.
29 Ucenicii Lui I-au zis:
– Iată că acum vorbeşti deschis şi nu mai spui nici o pildă! 30 Acum cunoaştem că Tu ştii toate lucrurile şi că n-ai nevoie să Te întrebe nimeni! De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu!
31 Isus le-a răspuns:
– Acum credeţi? 32 Iată că vine ceasul, şi a şi venit, să fiţi risipiţi fiecare la ale lui, iar pe Mine să Mă lăsaţi singur. Şi totuşi nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. 33 V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar curaj, Eu am învins lumea!
Isus se roagă Tatălui pentru Sine
17 După ce a spus aceste lucruri, Isus Şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis:
„Tată, a venit ceasul! Proslăveşte-Ţi Fiul, pentru ca şi Fiul să Te proslăvească pe Tine, 2 de vreme ce I-ai dat autoritate peste orice făptură, ca să le dea viaţă veşnică tuturor celor pe care I i-ai dat Tu. 3 Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos[k], pe Care L-ai trimis Tu. 4 Eu Te-am proslăvit pe pământ, terminând lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. 5 Acum, proslăveşte-Mă Tu, Tată, în prezenţa Ta, cu slava pe care o aveam în prezenţa Ta înainte de a fi lumea!
Isus se roagă Tatălui pentru ucenici
6 Le-am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Erau ai Tăi şi Tu Mi i-ai dat, iar ei au păzit Cuvântul Tău. 7 Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu este de la Tine. 8 Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu, iar ei le-au primit şi au cunoscut că într-adevăr am ieşit de la Tine şi au crezut că Tu M-ai trimis. 9 Pentru ei mă rog; nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi. 10 Tot ce este al Meu este al Tău şi tot ce este al Tău este al Meu. Şi Eu am fost proslăvit în ei. 11 Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte-i, în Numele Tău, pe care Mi L-ai dat, pentru ca ei să fie una, aşa cum suntem Noi! 12 Când eram cu ei, îi păzeam Eu în Numele Tău, pe care Mi L-ai dat. I-am păzit şi nici unul din ei n-a pierit, în afară de fiul pierzării[l], ca să se împlinească Scriptura[m]. 13 Acum însă, Eu vin la Tine; şi spun aceste lucruri pe când sunt încă în lume pentru ca să aibă în ei bucuria mea deplină. 14 Eu le-am dat Cuvântul Tău şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, la fel cum nici Eu nu sunt din lume. 15 Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău! 16 Ei nu sunt din lume, aşa cum nici Eu nu sunt din lume. 17 Sfinţeşte-i[n] prin[o] adevăr! Cuvântul Tău este adevărul. 18 Aşa cum Tu M-ai trimis pe Mine în lume, tot aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume. 19 Eu Însumi M-am sfinţit pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.
Isus se roagă pentru toţi credincioşii
20 Şi mă rog nu numai pentru aceştia, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor, 21 ca toţi să fie una, aşa cum Tu, Tată, eşti în Mine, iar Eu în Tine; mă rog ca şi ei să fie în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. 22 Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, aşa cum şi Noi suntem una; 23 Eu în ei şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie pe deplin una, astfel încât lumea să cunoască faptul că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit aşa cum M-ai iubit pe Mine. 24 Tată, doresc ca acolo unde sunt Eu, să fie cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii! 25 Neprihănitule Tată, lumea nu Te cunoaşte, dar Eu Te cunosc şi aceştia ştiu că Tu M-ai trimis. 26 Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit să fie în ei şi Eu să fiu în ei.“
Arestarea lui Isus
18 După ce a spus aceste lucruri, Isus a plecat împreună cu ucenicii Lui dincolo de uedul[p] Chidron, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Lui. 2 Iuda, cel care L-a trădat, cunoştea şi el acel loc, pentru că de multe ori Isus se strânsese acolo cu ucenicii Lui. 3 Prin urmare, Iuda a luat o cohortă[q] şi nişte gărzi, trimise de conducătorii preoţilor şi de farisei, şi au venit acolo cu lămpi, făclii şi arme. 4 Isus, ştiind tot ce urmează să I se întâmple, a ieşit şi i-a întrebat:
– Pe Cine căutaţi?
5 Ei I-au răspuns:
– Pe Isus din Nazaret!
El le-a zis:
– Eu sunt!
Iuda, cel care L-a trădat, stătea şi el împreună cu ei. 6 Când Isus le-a zis: „Eu sunt!“, ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ. 7 El i-a întrebat din nou:
– Pe Cine căutaţi?
Ei I-au zis:
– Pe Isus din Nazaret!
8 Isus a răspuns:
– V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă pe Mine Mă căutaţi, lăsaţi-i pe aceştia să se ducă!
9 Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească cuvântul pe care-l spusese: „N-am pierdut pe nici unul din cei pe care Mi i-ai dat.“[r] 10 Atunci Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o şi l-a lovit pe sclavul marelui preot, tăindu-i urechea dreaptă. Numele acelui sclav era Malchus. 11 Însă Isus i-a zis lui Petru: „Bagă-ţi sabia în teacă! Nu voi bea oare paharul[s] pe care Mi l-a dat Tatăl?“
Isus este dus la Ana; prima lepădare a lui Petru
12 Atunci cohorta, comandantul ei şi gărzile iudeilor L-au prins pe Isus, L-au legat 13 şi L-au dus mai întâi la Ana[t]. Căci acesta era socrul lui Caiafa[u], care era mare preot în anul acela. 14 Iar Caiafa era cel care-i sfătuise pe iudei că este mai de folos să moară un singur om pentru popor.
15 Simon Petru împreună cu un alt ucenic L-au urmat pe Isus. Acel ucenic era cunoscut marelui preot şi a intrat cu Isus în curtea marelui preot. 16 Petru însă stătea afară, la poartă. Celălalt ucenic, care era cunoscut marelui preot, a ieşit afară, a vorbit cu portăreasa şi l-a adus pe Petru înăuntru. 17 Atunci slujnica, portăreasa, i-a zis lui Petru:
– Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Acestui Om?
El i-a răspuns:
– Nu sunt.
18 Sclavii şi gărzile făcuseră un foc, pentru că era frig, şi se încălzeau. Petru stătea şi el cu ei şi se încălzea.
19 Marele preot L-a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui. 20 Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii deschis; întotdeauna am dat învăţătură în sinagogă şi în Templu, unde se adună toţi iudeii, şi n-am spus nimic în ascuns. 21 De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit! Iată că ei ştiu ce am vorbit!“
22 După ce a spus acestea, una dintre gărzile care stăteau acolo L-a lovit cu palma, spunându-i:
– Aşa-i răspunzi marelui preot?!
23 Isus i-a răspuns:
– Dacă am vorbit rău, depune mărturie cu privire la ceea ce am spus rău, dar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?
24 Ana L-a trimis legat la Caiafa, marele preot.
A doua şi a treia lepădare a lui Petru
25 Simon Petru stătea acolo şi se încălzea. I-au zis:
– Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Lui?
Dar el s-a lepădat şi a zis:
– Nu sunt.
26 Unul dintre sclavii marelui preot, rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, a zis:
– Nu te-am văzut eu în grădină cu El?!
27 Petru s-a lepădat din nou; şi imediat a cântat cocoşul[v].
Isus înaintea lui Pilat
28 Atunci L-au dus pe Isus de la Caiafa la pretoriu[w]. Era în zori. Ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se pângărească şi să poată mânca Paştele. 29 Aşadar, Pilat[x] a ieşit afară la ei şi le-a zis:
– Ce acuzaţie aduceţi împotriva Acestui Om?
30 Ei i-au răspuns:
– Dacă n-ar fi fost un răufăcător, nu L-am fi dat pe mâna ta!
31 Atunci Pilat le-a zis:
– Luaţi-L voi şi judecaţi-L potrivit cu Legea voastră!
Iudeii i-au răspuns:
– Nouă nu ne este permis să omorâm pe nimeni!
32 Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească cele spuse de Isus, când a arătat prin ce fel de moarte urma să moară.
33 Atunci Pilat a intrat din nou în pretoriu, L-a chemat pe Isus şi L-a întrebat:
– Eşti Tu Împăratul iudeilor?
34 Isus i-a răspuns:
– De la tine spui lucrul acesta sau ţi l-au spus alţii despre Mine?
35 Pilat I-a răspuns:
– Sunt eu cumva iudeu?! Neamul Tău şi conducătorii preoţilor Te-au dat pe mâna mea! Ce-ai făcut?
36 Isus i-a zis:
– Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă Împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar lupta ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor; dar Împărăţia Mea nu este de aici.
37 Pilat L-a întrebat:
– Deci un Împărat tot eşti.
Isus i-a răspuns:
– Este aşa cum ai spus: sunt Împărat! Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să depun mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă de glasul Meu.
38 Pilat L-a întrebat:
– Ce este adevărul?
Şi, spunând aceasta, a ieşit din nou la iudei şi le-a zis:
– Eu nu găsesc nici o vină în El! 39 Dar este în obiceiul vostru ca de Paşte să vă eliberez un deţinut; vreţi deci să vi-L eliberez pe „Împăratul iudeilor“?
40 Ei au strigat din nou:
– Nu pe El, ci pe Baraba[y]!
Baraba era un răsculat[z].
Condamnarea lui Isus
19 Atunci Pilat L-a luat pe Isus şi a pus să-L biciuiască[aa]. 2 Soldaţii au împletit o coroană de spini, I-au aşezat-o pe cap şi L-au îmbrăcat într-o mantie purpurie. 3 Ei veneau la El şi-I ziceau: „Salutare, Împărate al iudeilor!“[ab] Şi-I dădeau palme. 4 Pilat a ieşit iarăşi afară şi le-a zis:
– Iată, vi-L aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc nici o vină în El!
5 Isus a ieşit deci afară, purtând cununa de spini şi mantia purpurie. Pilat le-a zis:
– Iată Omul!
6 Când L-au văzut, conducătorii preoţilor şi gărzile au strigat:
– Răstigneşte-L[ac]! Răstigneşte-L!
Pilat le-a zis:
– Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, pentru că eu nu găsesc nici o vină în El!
7 Iudeii i-au răspuns:
– Noi avem o Lege şi potrivit cu Legea aceasta El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.
8 Când Pilat a auzit aceste cuvinte, s-a temut şi mai tare. 9 A intrat din nou în pretoriu[ad] şi L-a întrebat pe Isus:
– De unde eşti?
Dar Isus nu i-a dat nici un răspuns. 10 Atunci Pilat I-a zis:
– Nu vorbeşti cu mine? Nu ştii că am autoritate să Te eliberez şi am autoritate să Te răstignesc?
11 Isus i-a răspuns:
– N-ai avea nici o autoritate asupra Mea dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea cel ce Mă dă pe mâna ta are un mai mare păcat.
12 De atunci Pilat căuta să-L elibereze, însă iudeii strigau:
– Dacă-L eliberezi, nu eşti prieten al Cezarului[ae]! Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului!
13 Când a auzit Pilat aceste cuvinte, L-a dus afară pe Isus şi s-a aşezat pe scaunul de judecată, în locul numit „Pavajul de piatră“, iar în aramaică: „Gabbatha“[af]. 14 Era Ziua Pregătirii Paştelui, cam pe la ceasul al şaselea[ag]. Pilat le-a zis iudeilor:
– Iată-L pe Împăratul vostru!
15 Ei au strigat:
– Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!
Pilat i-a întrebat:
– Să-L răstignesc pe Împăratul vostru?
Conducătorii preoţilor au răspuns:
– Noi n-avem alt împărat decât pe Cezar!
16 Atunci Pilat L-a dat pe mâna lor ca să fie răstignit.
Răstignirea
L-au luat deci pe Isus, 17 iar El, ducându-Şi crucea, S-a îndreptat spre locul numit „al Craniului“[ah], care în aramaică se numeşte „Golgota“. 18 L-au răstignit acolo şi cu El au răstignit alţi doi, unul într-o parte şi unul în cealaltă parte, cu Isus la mijloc. 19 Pilat a scris o însemnare şi a pus-o pe cruce. Pe ea era scris: „Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor“. 20 Mulţi dintre iudei au citit această inscripţie, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate; era scrisă în aramaică, latină şi greacă. 21 Atunci conducătorii preoţilor iudeilor i-au zis lui Pilat:
– Nu scrie: „Împăratul iudeilor“, ci: „El a zis: «Eu sunt Împăratul iudeilor!»“
22 Pilat le-a răspuns:
– Ce-am scris, am scris!
23 Când soldaţii L-au răstignit pe Isus, I-au luat hainele şi le-au împărţit în patru părţi, câte o parte pentru fiecare soldat. De asemenea, I-au luat şi tunica. Tunica era fără nici o cusătură, fiind ţesută dintr-o singură bucată de sus până jos. 24 Atunci şi-au zis unii altora: „Să n-o sfâşiem, ci să tragem la sorţi a cui să fie!“ Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească Scriptura care zice:
„Şi-au împărţit veşmintele Mele între ei
şi au tras la sorţi pentru cămaşa Mea.“[ai]
Soldaţii sunt deci cei ce au făcut aceste lucruri.
25 Lângă crucea lui Isus stăteau mama Lui, sora mamei Lui, Maria – soţia lui Clopa – şi Maria Magdalena. 26 Când Isus a văzut-o pe mama Lui şi, lângă ea, pe ucenicul pe care-l iubea[aj], i-a zis mamei Sale: „Femeie, iată-l pe fiul tău!“. 27 Apoi i-a zis ucenicului: „Iat-o pe mama ta!“ Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o acasă la el.
Moartea lui Isus
28 După aceea, Isus, Care ştia că acum totul s-a sfârşit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete!“[ak] 29 Acolo era pus un vas plin cu vin acru[al]. Au pus într-o ramură de isop un burete plin cu vin acru şi I l-au dus la gură. 30 Când a primit vinul, Isus a zis: „S-a terminat!“. Apoi Şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul.
31 Pentru că era Ziua Pregătirii, iudeii, ca să nu rămână trupurile pe cruce în timpul Sabatului, pentru că acel Sabat era o zi mare, i-au cerut lui Pilat să fie zdrobite picioarele celor răstigniţi şi să fie luaţi de pe cruce. 32 Soldaţii au venit deci şi i-au zdrobit picioarele primului, apoi şi ale celuilalt care fusese răstignit împreună cu El. 33 Însă, când au venit la Isus, au văzut că deja murise şi nu I-au mai zdrobit picioarele, 34 ci unul dintre soldaţi I-a străpuns coasta cu suliţa; şi imediat a ieşit sânge şi apă. 35 Cel ce a văzut lucrul acesta a depus mărturie şi mărturia lui este adevărată. Şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi. 36 Căci aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Scriptura care zice: „Nici unul din oasele Lui nu va fi rupt.“[am] 37 Şi în altă parte, Scriptura mai zice: „Vor privi la Cel pe Care L-au străpuns.“[an]
38 După aceea, Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Isus, dar în secret, de frica iudeilor, i-a cerut lui Pilat să-l lase să ia trupul lui Isus. Pilat i-a dat voie. Prin urmare, el a venit şi a luat trupul lui Isus. 39 A venit şi Nicodim, cel care la început se dusese la Isus noaptea, şi a adus un amestec de aproape o sută de litre[ao] de smirnă şi aloe. 40 Au luat trupul lui Isus şi L-au înfăşurat în fâşii de pânză de in, cu miresme, aşa cum este obiceiul de înmormântare la iudei. 41 În locul unde fusese răstignit era o grădină, iar în grădină era un mormânt nou, în care nu mai fusese pus nimeni. 42 Pentru că era Ziua Pregătirii Iudeilor şi pentru că mormântul era aproape, L-au pus pe Isus acolo.
Învierea lui Isus
20 În prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, când încă era întuneric, şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. 2 A alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic, cel pe care-l iubea Isus[ap], şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus!“ 3 Atunci Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi s-au dus la mormânt. 4 Cei doi au început să alerge împreună, dar celălalt ucenic a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. 5 Când s-a aplecat să se uite înăuntru, a văzut fâşiile de pânză întinse pe jos, dar n-a intrat. 6 Simon Petru, care îl urma, a ajuns şi el; a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză întinse pe jos, 7 dar ştergarul care fusese pe capul lui Isus nu era pus împreună cu fâşiile de pânză, ci era împăturit şi aşezat într-un loc separat. 8 Atunci celălalt ucenic, care ajunsese primul la mormânt, a intrat şi el, a văzut şi a crezut. 9 Căci tot nu înţeleseseră Scriptura, potrivit căreia El trebuia să învie dintre cei morţi[aq]. 10 Apoi ucenicii s-au întors acasă.
Isus i Se arată Mariei Magdalena
11 Maria însă stătea afară, lângă mormânt, şi plângea. În timp ce plângea, s-a aplecat să se uite în mormânt 12 şi a văzut doi îngeri îmbrăcaţi în alb, şezând unul la cap şi unul la picioare în locul unde fusese pus trupul lui Isus. 13 Ei au întrebat-o:
– Femeie, de ce plângi?
Ea le-a răspuns:
– Pentru că L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus!
14 După ce a spus acestea, s-a întors şi L-a văzut pe Isus stând acolo, dar nu ştia că este Isus. 15 Isus a întrebat-o:
– Femeie, de ce plângi? Pe Cine cauţi?
Crezând că este grădinarul, ea I-a zis:
– Domnule, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi lua!
16 – Maria! i-a zis Isus.
Ea s-a întors şi I-a zis în aramaică:
– Rabbuni[ar]! – care înseamnă: „Învăţătorule!“.
17 Isus i-a zis:
– Nu Mă ţine, pentru că încă nu M-am suit la Tatăl! Du-te însă la fraţii Mei şi spune-le: „Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru!“
18 Maria Magdalena s-a dus şi i-a anunţat pe ucenici: „L-am văzut pe Domnul!“ şi că El i-a spus aceste lucruri.
Isus li Se arată ucenicilor
19 În seara acelei zile, prima zi a săptămânii, în timp ce acolo unde se aflau ucenicii uşile erau încuiate de frica iudeilor, Isus a venit, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!“ 20 Şi spunând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta Lui. Ucenicii s-au bucurat când L-au văzut pe Domnul. 21 Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi!“ 22 Şi spunând aceasta, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt! 23 Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate, iar celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.“
24 Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Didimus“[as], nu era cu ei când a venit Isus. 25 Ceilalţi ucenici i-au zis:
– L-am văzut pe Domnul!
Dar el le-a zis:
– Dacă nu văd semnul cuielor în mâinile Lui, dacă nu pun degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu pun mâna mea în coasta Lui, nu voi crede!
Isus i Se arată lui Toma
26 După opt zile, ucenicii erau din nou înăuntru, iar Toma era cu ei. Pe când uşile erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!“
27 Apoi i-a zis lui Toma:
– Adu-ţi degetul aici şi priveşte-Mi mâinile! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea! Şi nu fi necredincios, ci credincios!
28 Toma I-a răspuns:
– Domnul meu şi Dumnezeul meu!
29 Isus i-a zis:
– Ai crezut pentru că M-ai văzut? Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut!
Scopul scrierii acestei cărţi
30 Isus a mai făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi, semne care nu sunt scrise în această carte. 31 Însă acestea au fost scrise pentru ca voi să ajungeţi să credeţi[at] că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând, să aveţi viaţă în Numele Lui.
Isus li Se arată câtorva ucenici la Marea Tiberiadei
21 După aceea, Isus li S-a arătat din nou ucenicilor, la Marea Tiberiadei[au]. Li S-a arătat astfel: 2 Simon Petru, Toma – cel numit „Didimus“[av] –, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei şi alţi doi dintre ucenicii lui Isus, erau împreună. 3 Simon Petru le-a zis:
– Mă duc să pescuiesc!
Ei i-au răspuns:
– Venim şi noi cu tine!
Au ieşit şi s-au suit într-o barcă, dar în noaptea aceea n-au prins nimic.
4 Când se făcuse deja dimineaţă, Isus stătea pe ţărm. Ucenicii însă nu ştiau că este Isus. 5 El le-a zis:
– Copilaşi, nu aveţi ceva peşte de mâncare?
– Nu! I-au răspuns ei.
6 El le-a zis:
– Aruncaţi năvodul în partea dreaptă a bărcii şi veţi găsi!
L-au aruncat şi nu l-au mai putut trage din cauza mulţimii peştilor.
7 Atunci ucenicul pe care-l iubea Isus[aw] i-a zis lui Petru: „Este Domnul!“ Auzind că este Domnul, Simon Petru şi-a pus haina pe el, pentru că era dezbrăcat, şi s-a aruncat în mare. 8 Ceilalţi ucenici au venit cu barca, trăgând năvodul cu peşti, căci nu era departe de ţărm, doar cam la două sute de coţi[ax]. 9 Când au coborât pe uscat, au văzut un foc de cărbuni, peşte pus deasupra şi pâine. 10 Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!“ 11 Simon Petru s-a suit în barcă şi a tras năvodul la ţărm, plin cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari; însă, cu toate că erau atâţia, năvodul nu s-a rupt.
12 Isus le-a zis: „Veniţi şi luaţi micul dejun!“ Nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: „Tu Cine eşti?“, pentru că ştiau că este Domnul. 13 Isus S-a apropiat, a luat pâinea şi le-a dat-o; la fel a făcut şi cu peştele. 14 Aceasta era deja a treia oară când Isus li Se arăta ucenicilor Săi după ce fusese înviat dintre cei morţi.
Isus şi Petru
15 După ce au luat micul dejun, Isus l-a întrebat pe Simon Petru:
– Simon, fiul lui Ioan, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?
El I-a răspuns:
– Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc!
Isus i-a zis:
– Paşte mieii Mei!
16 L-a întrebat din nou, a doua oară:
– Simon, fiul lui Ioan, Mă iubeşti?
El I-a răspuns:
– Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc!
Isus i-a zis:
– Păstoreşte oile Mele!
17 L-a întrebat a treia oară:
– Simon, fiul lui Ioan, Mă iubeşti?
Petru s-a întristat pentru că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?“ şi I-a răspuns:
– Doamne, Tu le ştii pe toate, Tu ştii că Te iubesc!
Isus i-a zis:
– Paşte oile Mele! 18 Adevărat, adevărat îţi spun că, atunci când erai mai tânăr, tu însuţi te încingeai şi te duceai unde voiai; însă când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altcineva te va încinge şi te va duce unde nu vei voi!
19 A spus acestea ca să arate cu ce fel de moarte Îl va proslăvi Petru pe Dumnezeu.
Apoi i-a zis:
– Urmează-Mă!
Isus şi ucenicul iubit
20 Petru s-a întors şi l-a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus[ay], acela care la cină stătuse la masă la pieptul[az] lui Isus şi-L întrebase: „Doamne, cine este cel ce Te va trăda?“ 21 Văzându-l, Petru L-a întrebat pe Isus:
– Doamne, dar cu acesta ce va fi?
22 Isus i-a răspuns:
– Dacă vreau ca el să rămână până vin Eu, ce te priveşte pe tine?! Tu urmează-Mă!
23 Din pricina aceasta a ieşit zvonul între fraţi că acel ucenic nu va muri. Dar Isus nu-i spusese că nu va muri, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până vin Eu, ce te priveşte pe tine?!“
24 Acesta este ucenicul care depune mărturie cu privire la aceste lucruri şi care a scris aceste lucruri. Şi ştim că mărturia lui este adevărată.
25 Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă ar fi fost scrise fiecare, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi încăput cărţile scrise.
Promisiunea Duhului Sfânt şi înălţarea lui Isus la cer
1 Teofilus,
În prima carte[ba] am scris despre toate lucrurile pe care a început Isus să le facă şi să-i înveţe pe oameni 2 până în ziua în care a fost luat în cer, după ce le dăduse mai întâi porunci, prin Duhul Sfânt, apostolilor pe care-i alesese. 3 După suferinţa Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi convingătoare, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile şi vorbind despre Împărăţia lui Dumnezeu[bb].
4 În timp ce se afla laolaltă cu ei, le-a poruncit astfel: „Să nu vă îndepărtaţi de Ierusalim, ci să aşteptaţi promisiunea Tatălui, despre care aţi auzit de la Mine. 5 Căci Ioan a botezat cu[bc] apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.“
6 Prin urmare, atunci când s-au strâns laolaltă, ei L-au întrebat:
– Doamne, în vremea aceasta vei restaura împărăţia lui Israel?
7 El le-a răspuns:
– Nu este treaba voastră să cunoaşteţi vremurile sau momentele pe care Tatăl le-a aşezat prin propria Sa autoritate. 8 Voi însă veţi primi putere atunci când va veni Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.
9 După ce a spus aceste lucruri, Isus a fost înălţat şi, în timp ce ei se uitau, un nor L-a luat dinaintea ochilor lor. 10 Şi cum priveau ei spre cer, în timp ce El pleca, iată că li s-au înfăţişat doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe, 11 care le-au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer?! Acest Isus, Care a fost luat în cer de la voi, va veni în acelaşi fel în care L-aţi văzut mergând spre cer.“
Matia ales în locul lui Iuda
12 Atunci ei s-au întors în Ierusalim de pe muntele numit „al Măslinilor“, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum parcurs în ziua de Sabat[bd]. 13 Când au intrat în casă, au urcat în camera de sus, unde stăteau de obicei. Acolo erau: Petru, Ioan, Iacov, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov – fiul lui Alfeus –, Simon zelotul şi Iuda – fiul lui Iacov. 14 Toţi aceştia stăruiau în rugăciune în acelaşi gând, împreună cu femeile, cu Maria – mama lui Isus – şi cu fraţii Lui.
15 În zilele acelea, Petru s-a ridicat în mijlocul fraţilor, o mulţime de aproape o sută douăzeci de oameni, şi le-a zis: 16 „Bărbaţi, fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă mai dinainte de Duhul Sfânt, prin gura lui David, cu privire la Iuda, care a devenit călăuza celor ce L-au arestat pe Isus. 17 El era numărat ca fiind unul dintre noi şi fusese ales să ia parte la această slujire. 18 (Din răsplata pentru nelegiuirea lui, omul acesta şi-a cumpărat un ogor şi, căzând cu capul în jos, a plesnit în două pe la mijloc şi i s-au vărsat toate intestinele în acel loc. 19 Lucrul acesta a devenit cunoscut tuturor locuitorilor din Ierusalim, astfel că ogorul acela a fost numit, în limba lor, „Acheldama“, adică „Ogorul sângelui“.) 20 Căci în cartea Psalmilor este scris:
«Fie-i locuinţa pustiită
şi nimeni să nu mai locuiască în ea!»[be]
şi
«Slujba lui s-o ia altul!»[bf]
21 Trebuie deci ca, dintre bărbaţii care ne-au însoţit în toată perioada în care Domnul Isus a umblat printre noi, 22 începând de la botezul lui Ioan şi până în ziua în care Isus a fost luat sus de la noi, unul din aceştia să devină împreună cu noi un martor al învierii Lui.“
23 Şi au propus doi: pe Iosif, numit Barsabas, căruia i se mai zicea şi Iustus, şi pe Matias. 24 Ei s-au rugat astfel: „Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată-ne pe care dintre aceştia doi l-ai ales 25 ca să ia locul în slujirea şi apostolia aceasta, de la care s-a abătut Iuda ca să se ducă la locul lui!“ 26 Au tras la sorţi şi sorţul a căzut pe Matias, care a fost socotit împreună cu cei unsprezece apostoli.
Coborârea Duhului Sfânt
2 Când a sosit ziua Cincizecimii[bg], erau cu toţii la un loc. 2 Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic[bh] şi a umplut toată casa în care şedeau ei. 3 Li s-au arătat nişte limbi ca de foc[bi], care s-au împrăştiat şi s-au aşezat câte una pe fiecare dintre ei. 4 Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.
5 Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni evlavioşi din fiecare neam de sub cer. 6 Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas uluită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în propria lui limbă. 7 Toţi se mirau şi se minunau zicând: „Oare nu sunt galileeni toţi aceştia care vorbesc?! 8 Cum de îi auzim, fiecare dintre noi, vorbind în propria noastră limbă, în care ne-am născut?! 9 Parţi, mezi, elamiţi, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea, din Capadocia, din Pont, din Asia[bj], 10 din Frigia, din Pamfilia, din Egipt, de prin părţile Libiei dinspre Cirena[bk], vizitatori din Roma, 11 iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi, pe toţi îi auzim vorbind în limbile noastre despre lucrările măreţe ale lui Dumnezeu!“ 12 Toţi erau uimiţi şi nedumeriţi şi se întrebau unul pe altul: „Ce vrea să însemne aceasta?“ 13 Alţii însă îşi băteau joc şi ziceau: „Sunt plini de must!“
Petru vorbeşte mulţimii în ziua Cincizecimii
14 Dar Petru s-a sculat în picioare împreună cu cei unsprezece, şi-a ridicat glasul şi le-a vorbit astfel:
– Bărbaţi iudei şi voi, toţi locuitorii Ierusalimului, să vă fie cunoscut lucrul acesta şi să ascultaţi cuvintele mele! 15 Oamenii aceştia nu sunt beţi, aşa cum presupuneţi voi, pentru că nu este decât ceasul al treilea din zi[bl], 16 ci aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioel:
17 „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu,
voi turna din Duhul Meu peste orice făptură.
Fiii şi fiicele voastre vor profeţi,
tinerii voştri vor vedea viziuni,
iar bătrânii voştri vor visa visuri!
18 Chiar şi peste slujitorii Mei şi slujitoarele Mele
voi turna din Duhul Meu în acele zile
şi vor profeţi.
19 Voi face minuni sus în cer
şi semne jos pe pământ,
sânge, foc şi coloane de fum.
20 Soarele se va preface în întuneric,
iar luna în sânge,
înainte să vină ziua cea mare şi glorioasă a Domnului.
21 Atunci oricine va chema Numele Domnului
va fi mântuit!“[bm]
22 Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea: pe Isus din Nazaret, bărbat adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin faptele puternice, minunile şi semnele pe care Dumnezeu le-a făcut prin El în mijlocul vostru, după cum voi înşivă ştiţi, 23 pe Omul Acesta, dat pe mâna voastră după planul hotărât şi după preştiinţa lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fără de lege[bn]! 24 Dumnezeu însă L-a înviat, dezlegându-L de durerile[bo] morţii, pentru că nu era posibil să fie ţinut de ea. 25 Căci David zice despre El:
„Îl văd pe Domnul neîncetat înaintea mea,
căci El este la dreapta mea ca să nu mă clatin!
26 De aceea, mi se bucură inima şi mi se înveseleşte limba[bp]!
Mai mult, trupul meu va locui în nădejde,
27 căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa Morţilor[bq]
şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.
28 Mi-ai făcut cunoscute cărările vieţii …
mă vei umple de bucurie cu prezenţa Ta!“[br]
29 Bărbaţi, fraţilor, cât despre patriarhul David, daţi-mi voie să vă spun deschis că el a murit şi a fost îngropat, iar mormântul lui a rămas în mijlocul nostru până în ziua aceasta. 30 Aşadar, el era profet şi ştia că Dumnezeu îi promisese prin jurământ că va pune pe tronul lui pe unul din urmaşii lui.[bs] 31 Ştiind deci mai dinainte, el vorbea despre învierea lui Cristos, atunci când spunea că nu va fi lăsat în Locuinţa Morţilor şi că trupul Lui nu va vedea putrezirea.
32 Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martorii acestui fapt. 33 Aşadar, fiind înălţat la dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, El a turnat ceea ce vedeţi şi auziţi. 34 Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el însuşi zice:
„Domnul I-a zis Domnului meu[bt]:
«Şezi la dreapta Mea,
35 până voi face din duşmanii Tăi
aşternut al picioarelor Tale!»“[bu]
36 Să ştie bine deci toată casa lui Israel, că Dumnezeu L-a făcut Domn şi Cristos[bv] pe acest Isus pe Care L-aţi răstignit voi!
37 Când au auzit aceste lucruri, ei au rămas străpunşi în inimă şi i-au întrebat pe Petru şi pe ceilalţi apostoli:
– Fraţilor, ce să facem?
38 Petru le-a răspuns:
– Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos[bw] spre iertarea păcatelor voastre; şi veţi primi darul Duhului Sfânt! 39 Căci promisiunea este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru!
40 Şi cu multe alte cuvinte el mărturisea şi îi îndemna zicând:
– Mântuiţi-vă din mijlocul acestei generaţii corupte!
41 Cei ce au primit cuvântul lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor au fost adăugate cam trei mii de suflete.
Părtăşia credincioşilor
42 Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în părtăşie, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. 43 Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. 44 Toţi credincioşii erau la un loc şi aveau toate în comun; 45 îşi vindeau proprietăţile şi averile, iar banii îi împărţeau între ei, după cum avea nevoie fiecare. 46 În fiecare zi continuau să se întâlnească în acelaşi gând în Templu, frângeau pâinea acasă, luau parte la masă cu bucurie şi simplitate a inimii, 47 Îl lăudau pe Dumnezeu şi aveau parte de bunăvoinţă din partea întregului popor. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.
Vindecarea schilodului de la poarta Templului
3 Petru şi Ioan se duceau împreună la Templu, la ceasul de rugăciune; era ceasul al nouălea[bx]. 2 Un om schilod încă din pântecele mamei lui era adus şi aşezat în fiecare zi la poarta Templului, cea numită „Frumoasă“, ca să ceară milostenie de la cei ce intrau în Templu[by]. 3 Când acesta i-a văzut pe Petru şi pe Ioan că urmau să intre în Templu, a cerut şi de la ei, ca să primească milostenie. 4 Petru, ca şi Ioan, s-a uitat ţintă la el şi a zis: „Uită-te la noi!“ 5 El şi-a aţintit privirea la ei, aşteptând să primească ceva de la aceştia. 6 Dar Petru i-a zis: „Argint şi aur n-am, însă ceea ce am, îţi dau: în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, ridică-te şi umblă!“ 7 Şi, apucându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat. Imediat picioarele şi gleznele i s-au întărit, 8 a sărit în picioare şi a început să umble. Apoi a intrat în Templu împreună cu ei şi umbla, sărea şi-L lăuda pe Dumnezeu. 9 Tot poporul l-a văzut umblând şi lăudându-L pe Dumnezeu. 10 Ei l-au recunoscut ca fiind cel ce stătea şi cerea milostenie la Poarta Frumoasă a Templului şi s-au umplut de uimire şi de mirare pentru ceea ce i se întâmplase.
Petru vorbeşte mulţimii
11 În timp ce el se ţinea după Petru şi Ioan, tot poporul, uimit, a alergat la ei în porticul numit „al lui Solomon“. 12 Când a văzut Petru acest lucru, a zis poporului: „Bărbaţi israeliţi, de ce vă miraţi de acest lucru şi de ce vă uitaţi la noi de parcă prin propria noastră putere sau evlavie l-am făcut să umble?! 13 Dumnezeul lui Avraam, (Dumnezeul lui) Isaac şi (Dumnezeul lui)[bz] Iacov, Dumnezeul strămoşilor noştri, L-a proslăvit pe Slujitorul Său Isus, pe Care voi L-aţi dat pe mâna lui Pilat şi v-aţi lepădat de El în prezenţa acestuia, măcar că el hotărâse să-L elibereze. 14 Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Drept şi aţi cerut să vi se elibereze un ucigaş. 15 L-aţi ucis pe Autorul vieţii, pe Care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi şi ai Cărui martori suntem noi. 16 Pe baza credinţei în Numele Lui, a întărit Numele Lui pe omul acesta pe care-l vedeţi şi pe care-l cunoaşteţi; şi credinţa care este prin Isus i-a dat această vindecare deplină înaintea voastră, a tuturor!
17 Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi conducătorii voştri. 18 Dar Dumnezeu a împlinit astfel ceea ce prevestise prin gura tuturor profeţilor, şi anume că Cristosul Său urma să sufere. 19 Pocăiţi-vă deci şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, 20 ca să vină din prezenţa Domnului vremuri de înviorare[ca], şi El să-L trimită pe Cel pe Care L-a rânduit pentru voi, pe Cristos Isus, 21 pe Care cerul trebuie să-L primească până la vremurile restaurării tuturor lucrurilor, fapt despre care Dumnezeu a vorbit încă din vechime prin gura sfinţilor Săi profeţi. 22 Căci Moise a zis: «Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un Profet asemenea mie. De El să ascultaţi în tot ce vă va spune! 23 Dacă cineva nu va asculta de Acel Profet va fi nimicit din popor.»[cb] 24 De asemenea, toţi profeţii, de la Samuel şi până la toţi ceilalţi care au vorbit după el, au vestit zilele acestea. 25 Voi sunteţi fiii profeţilor şi ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu strămoşii voştri, când i-a spus lui Avraam: «Prin sămânţa ta[cc] vor fi binecuvântate toate neamurile[cd] pământului!»[ce] 26 Când Dumnezeu L-a ridicat pe Slujitorul Său, L-a trimis mai întâi la voi ca să vă binecuvânteze, întorcându-vă pe fiecare de la nelegiuirile voastre.“
Petru şi Ioan în faţa Sinedriului
4 În timp ce Petru şi Ioan vorbeau poporului, au venit la ei preoţii, comandantul gărzii Templului şi saducheii[cf], 2 foarte supăraţi de faptul că ei dădeau învăţătură poporului şi vesteau în Isus învierea dintre cei morţi. 3 Au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat în închisoare până în ziua următoare, căci era deja seară. 4 Însă mulţi dintre cei ce auziseră cuvântarea au crezut, şi numărul bărbaţilor a ajuns la aproape cinci mii.
5 În ziua următoare s-au adunat în Ierusalim conducătorii lor, bătrânii[cg] şi cărturarii[ch], 6 precum şi Ana – marele preot[ci] –, Caiafa[cj], Ioan, Alexandru şi toţi cei care erau din neamul marilor preoţi. 7 I-au pus pe apostoli să stea în mijloc şi i-au întrebat:
– Prin ce putere sau în numele cui aţi făcut aceasta?
8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a răspuns:
– Conducători şi bătrâni ai poporului, 9 dacă astăzi suntem cercetaţi pentru o faptă bună făcută unui om neputincios şi pentru felul în care a fost el vindecat, 10 să vă fie cunoscut vouă tuturor şi întregului popor Israel că acest om stă sănătos înaintea voastră în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, pe Care voi L-aţi răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi! 11 El este:
12 În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi!
13 Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi când şi-au dat seama că erau oameni neînvăţaţi[cm] şi de rând, s-au mirat şi au înţeles că fuseseră cu Isus. 14 Văzându-l însă stând lângă ei pe omul care fusese vindecat, n-au avut ce să zică. 15 Prin urmare, le-au poruncit să iasă afară din Sinedriu[cn] şi s-au sfătuit între ei, zicând: 16 „Ce să le facem oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că, prin ei, s-a făcut un semn clar şi nu putem nega. 17 În schimb, pentru ca acest lucru să nu se răspândească şi mai departe în popor, să-i ameninţăm, ca să nu mai vorbească nici unui om în Numele acesta!“ 18 I-au chemat şi le-au poruncit să nu mai vorbească deloc şi să nu mai dea învăţătură în Numele lui Isus. 19 Însă Petru şi Ioan le-au răspuns: „Judecaţi voi înşivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu! 20 Căci nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi auzit!“ 21 După ce i-au ameninţat din nou, le-au dat drumul, negăsind un mod prin care să-i pedepsească, din pricina poporului, deoarece toţi Îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 22 Căci omul cu care se făcuse acest semn de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani.
Credincioşii se roagă pentru a primi îndrăzneală
23 După ce li s-a dat drumul, s-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră conducătorii preoţilor şi bătrânii. 24 Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul în acelaşi gând către Dumnezeu şi au zis: „Stăpâne peste toate, Tu, Cel Care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele, 25 Tu ai vorbit, prin Duhul Sfânt, prin gura strămoşului nostru David, slujitorul Tău, astfel:
«De ce se întărâtă neamurile
şi de ce cugetă popoarele lucruri deşarte?
26 Regii pământului iau poziţie
şi conducătorii se strâng laolaltă,
împotriva Domnului şi împotriva Unsului[co] Său.»[cp]
27 Căci într-adevăr, împotriva Slujitorului Tău cel sfânt, Isus, pe Care L-ai uns Tu, s-au adunat în această cetate Irod[cq], Ponţiu Pilat[cr], neamurile şi poporul[cs] lui Israel, 28 ca să facă, de fapt, tot ceea ce ai hotărât mai dinainte să se întâmple prin mâna Ta şi planul Tău. 29 Şi acum, Doamne, uită-te la ameninţările lor şi dă-le robilor Tăi toată îndrăzneala ca să vestească Cuvântul Tău! 30 Întinde-Ţi mâna ca să se facă vindecări, semne şi minuni prin Numele Slujitorului Tău cel sfânt, Isus!“
31 După ce s-au rugat, locul unde erau adunaţi s-a cutremurat, şi toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vestească Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Credincioşii îşi împart între ei averile
32 Mulţimea celor ce crezuseră era una în inimă şi gând şi nici unul nu spunea că vreunul din bunurile lui este al lui, ci aveau toate în comun. 33 Apostolii depuneau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus şi un mare har era peste ei toţi. 34 Căci nu era nimeni printre ei în nevoie, pentru că toţi cei care aveau în proprietatea lor ogoare sau case le vindeau, iar banii obţinuţi pe lucrurile vândute îi aduceau 35 şi-i puneau la picioarele apostolilor; apoi erau împărţiţi fiecăruia după cum avea nevoie. 36 Iosif, numit de apostoli şi Barnabas, care tradus înseamnă „Fiul încurajării“, un levit originar din Cipru, 37 a vândut un ogor care-i aparţinea şi apoi a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.
Ananias şi Safira
5 Dar un om pe nume Ananias, a vândut o proprietate împreună cu soţia lui, Safira, 2 şi a păstrat pentru sine o parte din bani cu ştirea soţiei lui; apoi a adus cealaltă parte din bani şi a pus-o la picioarele apostolilor. 3 Petru i-a zis: „Ananias, de ce ţi-a umplut Satan[ct] inima ca să-L minţi pe Duhul Sfânt, păstrând pentru tine o parte din preţul ogorului? 4 Dacă rămânea nevândut, nu rămânea el al tău? Şi, după ce a fost vândut, nu erau banii la dispoziţia ta? De ce ai pus la cale acest lucru în inima ta? Nu pe oameni i-ai minţit, ci pe Dumnezeu!“ 5 Când a auzit Ananias aceste cuvinte, a căzut la pământ şi şi-a dat duhul. O mare frică i-a cuprins pe toţi cei ce auziseră aceste lucruri. 6 Cei tineri s-au ridicat, l-au învelit, l-au scos afară şi l-au îngropat.
7 Cam după trei ore, a intrat şi soţia lui, fără să ştie ce se întâmplase. 8 Petru a întrebat-o:
– Spune-mi, cu atât aţi vândut ogorul?
Ea i-a răspuns:
– Da, cu atât.
9 Atunci Petru i-a zis:
– De ce v-aţi înţeles între voi să-L puneţi la încercare pe Duhul Domnului? Iată, picioarele celor ce l-au îngropat pe soţul tău sunt la uşă şi te vor duce şi pe tine!
10 Dintr-odată, ea a căzut la picioarele lui şi şi-a dat duhul. Când au intrat tinerii, au găsit-o moartă; au dus-o afară şi au îngropat-o lângă soţul ei. 11 O mare frică a cuprins toată biserica[cu] şi pe toţi cei ce auziseră aceste lucruri.
Prin apostoli se fac semne şi minuni
12 Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în popor. Toţi se adunau în acelaşi gând în Porticul lui Solomon 13 şi nici unul din ceilalţi nu îndrăznea să li se alăture, deşi poporul îi lăuda foarte mult. 14 Totuşi, tot mai mulţi oameni, o mulţime de bărbaţi şi femei care credeau în Domnul, erau adăugaţi la numărul lor, 15 astfel că oamenii îi scoteau pe străzi pe cei neputincioşi şi-i puneau pe tărgi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când trecea Petru, măcar umbra lui să cadă peste vreunul dintre ei. 16 Mulţimea, de asemenea, se aduna din cetăţile din jurul Ierusalimului, aducându-i pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate; şi toţi erau vindecaţi.
Apostolii persecutaţi
17 Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de invidie, 18 au pus mâinile pe apostoli şi i-au băgat în închisoarea publică. 19 Dar un înger al Domnului a deschis uşile închisorii în timpul nopţii, i-a condus afară şi le-a zis: 20 „Duceţi-vă, staţi în Templu şi spuneţi poporului toate cuvintele vieţii acesteia!“ 21 Auzind aceasta, ei au intrat în Templu dis-de-dimineaţă şi au început să dea învăţătură. Când a sosit marele preot şi cei ce erau împreună cu el, au convocat Sinedriul, adică toată adunarea bătrânilor[cv] fiilor lui Israel, şi au trimis după apostoli la închisoare, ca să fie aduşi. 22 Dar gărzile, când au sosit acolo, nu i-au găsit în închisoare, aşa că s-au întors şi au anunţat 23 spunând: „Închisoarea am găsit-o încuiată cu toată grija, iar pe gardieni i-am găsit stând la uşi, dar când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru!“ 24 Când au auzit cuvintele acestea, atât comandantul gărzii Templului, cât şi conducătorii preoţilor au rămas înmărmuriţi din pricina lor şi au început să se întrebe ce se întâmplă. 25 Cineva însă a venit şi i-a anunţat: „Iată că bărbaţii pe care i-aţi băgat în închisoare stau în Templu şi dau învăţătură poporului!“ 26 Atunci comandantul s-a dus împreună cu gărzile şi i-a adus, însă nu cu forţa, pentru că se temeau să nu fie loviţi cu pietre de popor.
27 I-au adus şi i-au pus să stea înaintea Sinedriului. Marele preot i-a întrebat 28 zicând:
– (Nu)[cw] v-am poruncit răspicat să nu mai daţi învăţătură în Numele acesta? Dar iată că voi aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi vreţi să aruncaţi peste noi vina pentru sângele Acestui Om!
29 Petru şi ceilalţi apostoli i-au răspuns:
– Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! 30 Dumnezeul strămoşilor noştri L-a înviat pe Isus, Cel pe Care voi L-aţi prins şi L-aţi ucis pironindu-L pe lemn[cx]! 31 Pe El, Dumnezeu L-a înălţat la dreapta Sa, ca Prinţ şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţă şi iertare de păcate! 32 Iar noi suntem martori ai acestor lucruri şi, de asemenea, şi Duhul Sfânt pe Care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El!
33 Când au auzit ei acestea, s-au înfuriat şi au vrut să-i omoare. 34 Dar un fariseu[cy] pe nume Gamaliel[cz], un cărturar respectat de tot poporul, s-a ridicat în Sinedriu şi a poruncit ca oamenii să fie scoşi afară puţin. 35 Apoi le-a zis: „Bărbaţi israeliţi, luaţi seama ce aveţi de gând să le faceţi acestor oameni! 36 Căci, nu demult, s-a ridicat Teudas, care spunea despre sine că este cineva şi căruia i s-au alăturat aproape patru sute de bărbaţi. El a fost omorât, iar toţi cei ce-l urmaseră au fost împrăştiaţi şi nu s-a ales nimic de ei. 37 După el, pe vremea recensământului[da], s-a ridicat Iuda, galileeanul, şi a tras pe popor după el. Dar şi el a pierit, iar cei ce-l urmaseră au fost împrăştiaţi. 38 Iar acum, eu vă spun: depărtaţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i în pace! Dacă planul sau lucrarea aceasta este de la oameni, i se va pune capăt, 39 dar dacă este de la Dumnezeu nu-i veţi putea opri pe aceşti oameni! Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu!“ 40 Ei au fost convinşi de el. Apoi i-au chemat pe apostoli, i-au biciuit, le-au poruncit să nu mai vorbească în Numele lui Isus şi le-au dat drumul. 41 Prin urmare, apostolii au plecat dinaintea Sinedriului, bucurându-se că au fost consideraţi vrednici să fie înjosiţi pentru Numele lui Isus. 42 Şi, în fiecare zi, în Templu şi prin case, nu încetau să dea învăţătură şi să ducă vestea bună că Isus este Cristosul.
Alegerea celor şapte diaconi[db]
6 În zilele acelea, când numărul ucenicilor creştea, evreii elenişti au început să murmure împotriva evreilor autohtoni[dc], pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la distribuirea zilnică a celor necesare. 2 Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi le-au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese! 3 Prin urmare, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune, pe care să-i punem responsabili cu îndatorirea aceasta, 4 iar noi vom continua să dăm atenţie rugăciunii şi slujirii Cuvântului.“ 5 Vorbirea aceasta a plăcut întregii mulţimi, aşa că l-au ales pe Ştefan, un bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohorus, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmenas şi pe Nicolaus, un prozelit din Antiohia; 6 i-au adus înaintea apostolilor, care s-au rugat şi şi-au pus mâinile peste ei.
7 Cuvântul lui Dumnezeu continua să se răspândească, numărul ucenicilor creştea tot mai mult în Ierusalim şi foarte mulţi preoţi veneau la credinţă.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.