Bible in 90 Days

Arestarea lui Ştefan

⁸ Ştefan, un om plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor. ⁹ Unii din sinagoga^[a] numită „A oamenilor liberi^[b]“ – a celor din Cirena^[c], a celor din Alexandria^[d] şi a celor din Cilicia^[e] şi din Asia^[f] – au început o dispută cu Ştefan, ¹⁰ dar nu puteau să se opună înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el. ¹¹ Atunci au plătit nişte bărbaţi care să spună: „Noi l-am auzit rostind cuvinte blasfemiatoare împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu!“ ¹² Au incitat pe popor, pe bătrâni şi pe cărturari, s-au repezit asupra lui, l-au înşfăcat şi l-au dus înaintea Sinedriului. ¹³ Au scos nişte martori mincinoşi, care au zis: „Omul acesta nu încetează să rostească cuvinte blasfemiatoare împotriva acestui Lăcaş sfânt şi împotriva Legii! ¹⁴ Căci l-am auzit spunând că Acest Isus din Nazaret va distruge locul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a încredinţat Moise!“ ¹⁵ Toţi cei ce şedeau în Sinedriu s-au uitat ţintă la el şi au văzut că faţa lui arăta ca faţa unui înger.

Ştefan se adresează Sinedriului

7 Marele preot l-a întrebat:

– Aşa stau lucrurile?

² El a răspuns:

– Fraţi şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul slavei i S-a arătat strămoşului nostru Avraam în timp ce se afla în Mesopotamia, înainte de a locui în Haran, ³ şi i-a zis: „Ieşi din ţara ta şi dintre rudeniile tale şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta!“^{[g] 4} Atunci el a ieşit din ţara caldeenilor^[h] şi a locuit în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a mutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum, ⁵ dar nu i-a dat în ea nici o moştenire, nici măcar o palmă de pământ, ci i-a promis că i-o va da ca posesiune, lui şi seminţei^[i] lui după el, cu toate că nu avea nici un copil. ⁶ Dumnezeu i-a spus că urmaşii lui vor locui ca străini într-o ţară străină şi că vor fi înrobiţi şi asupriţi timp de patru sute de ani^[j]. ⁷ „Dar pe neamul căruia îi vor sluji ei îl voi judeca Eu, a zis Dumnezeu, iar după aceea vor ieşi de acolo şi Mi se vor închina Mie în locul acesta.“^{[k] 8} Apoi i-a dat legământul circumciziei. Astfel, când i s-a născut Isaac, Avraam l-a circumcis în ziua a opta; apoi Isaac l-a circumcis pe Iacov, şi Iacov pe cei doisprezece patriarhi.

⁹ Patriarhii, fiind invidioşi pe Iosif, l-au vândut în Egipt. Dar Dumnezeu era cu el ¹⁰ şi l-a scăpat din toate necazurile lui; El i-a dat har şi înţelepciune în prezenţa lui Faraon, monarhul Egiptului, care l-a pus conducător peste Egipt şi peste toată casa lui. ¹¹ A venit o foamete în tot Egiptul şi în Canaan; necazul era mare şi strămoşii noştri nu găseau de mâncare. ¹² Iacov a auzit că în Egipt era grâu, aşa că i-a trimis acolo pe strămoşii noştri pentru prima oară. ¹³ Când s-au dus a doua oară, Iosif li s-a făcut cunoscut fraţilor săi, iar Faraon a aflat despre neamul lui Iosif. ¹⁴ Apoi Iosif a trimis să fie chemat tatăl său Iacov precum şi întreaga familie, în număr de şaptezeci şi cinci de suflete^[l]. ¹⁵ Şi astfel Iacov s-a coborât în Egipt, unde atât el, cât şi strămoşii noştri au murit. ¹⁶ Au fost mutaţi în Şehem şi puşi în mormântul pe care-l cumpărase Avraam de la fiii lui Hamor, în Şehem, în schimbul unei sume în argint. ¹⁷ Cu cât se apropia vremea împlinirii promisiunii pe care Dumnezeu i-o făcuse lui Avraam, poporul creştea şi se înmulţea tot mai mult în Egipt, ¹⁸ până când peste Egipt s-a ridicat un alt monarh, care nu-l cunoscuse pe Iosif. ¹⁹ Acesta ne-a exploatat cu viclenie neamul şi i-a tratat rău pe strămoşii noştri, cerându-le să-şi abandoneze copiii, ca să nu mai trăiască. ²⁰ În vremea aceea s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit timp de trei luni în casa tatălui său, ²¹ iar când a fost abandonat, l-a luat fiica lui Faraon şi l-a crescut ca pe propriul ei fiu. ²² Moise a fost educat în toată înţelepciunea egiptenilor şi era puternic în cuvinte şi fapte.

²³ Când avea patruzeci de ani, i-a venit în inimă dorinţa să-i viziteze pe fraţii săi, pe israeliţi. ²⁴ A văzut pe unul căruia i se făcea o nedreptate şi i-a luat apărarea; el l-a răzbunat pe cel asuprit, ucigându-l pe egiptean. ²⁵ Credea că fraţii săi vor înţelege că Dumnezeu le va da eliberarea prin mâna lui, însă ei n-au înţeles. ²⁶ În ziua următoare, i-a văzut pe doi bătându-se şi i-a îndemnat la pace, spunându-le: „Bărbaţilor, voi sunteţi fraţi; de ce vă faceţi rău unul altuia?“ ²⁷ Dar cel ce-i făcea rău semenului său, l-a împins şi i-a zis: „Cine te-a pus pe tine conducător şi judecător peste noi? ²⁸ Vrei să mă ucizi şi pe mine aşa cum l-ai ucis ieri pe egiptean“?^{[m] 29} Când a auzit aceasta, Moise a fugit şi a locuit ca străin în ţara Midian, unde i s-au născut doi fii.

³⁰ După ce au trecut patruzeci de ani, i s-a arătat un înger^[n] în pustia muntelui Sinai, într-o flacără de foc care ieşea dintr-un tufiş. ³¹ Când a văzut tufişul, Moise s-a mirat de priveliştea aceea şi, în timp ce se apropia ca să se uite mai bine, glasul Domnului i-a vorbit astfel: ³² „Eu sunt Dumnezeul strămoşilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, (Dumnezeul) lui Isaac şi (Dumnezeul)^[o] lui Iacov!“^[p] Moise tremura şi nu îndrăznea să se uite. ³³ Domnul i-a zis: „Dă-ţi jos sandalele, căci locul pe care stai este un pământ sfânt! ³⁴ Am văzut asuprirea poporului Meu care este în Egipt şi i-am auzit geamătul, aşa că M-am coborât să-l eliberez. Acum, vino, căci te voi trimite în Egipt!“^{[q] 35} Pe acest Moise, pe care ei îl respinseseră zicând: „Cine te-a pus pe tine conducător şi judecător?“, pe el l-a trimis Dumnezeu drept conducător şi eliberator, cu ajutorul îngerului care i s-a arătat în tufiş. ³⁶ El i-a scos din Egipt şi a făcut semne şi minuni în ţara Egiptului, la Marea Roşie^[r] şi în pustie, timp de patruzeci de ani. ³⁷ El este acelaşi Moise care le-a spus fiilor lui Israel: „Dumnezeu vă va ridica dintre fraţii voştri un Profet asemenea mie.“^{[s] 38} El este acela care a fost în adunare, în pustie, împreună cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu strămoşii noştri; şi el este cel care a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă. ³⁹ Strămoşii noştri însă n-au vrut să-l asculte, ci l-au respins şi, în inimile lor, s-au întors în Egipt. ⁴⁰ Ei i-au spus lui Aaron: „Fă-ne nişte zei care să meargă înaintea noastră, căci nu ştim ce s-a întâmplat cu acest Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului!“^{[t] 41} Şi în zilele acelea şi-au făcut un viţel, au adus jertfă acelui idol şi s-au bucurat de lucrările mâinilor lor. ⁴² Atunci Dumnezeu S-a întors de la ei şi i-a lăsat să se închine oştirii cerului, aşa cum este scris în Cartea Profeţilor:

⁴⁴ Cortul Mărturiei era cu strămoşii noştri în pustie, aşa cum poruncise Cel Ce i-a spus lui Moise să-l facă după modelul pe care-l văzuse. ⁴⁵ Strămoşii noştri l-au adus, la rândul lor, împreună cu Iosua, când au luat în stăpânire teritoriul neamurilor pe care le-a izgonit Dumnezeu dinaintea strămoşilor noştri; şi a rămas acolo până în zilele lui David, ⁴⁶ care a găsit har înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să-I asigure Dumnezeului lui Iacov^[v] un loc de locuit. ⁴⁷ Solomon însă a fost cel care I-a construit o casă. ⁴⁸ Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în lăcaşuri făcute de mâini omeneşti, aşa cum zice profetul:

⁵¹ Oameni încăpăţânaţi, cu inima şi urechile necircumcise, voi întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt! Aşa cum au făcut strămoşii voştri, aşa faceţi şi voi! ⁵² Pe care dintre profeţi nu l-au persecutat strămoşii voştri?! Ei i-au ucis pe cei ce prevesteau venirea Celui Drept, Cel ai Cărui trădători şi ucigaşi aţi devenit voi acum, ⁵³ voi, care aţi primit Legea poruncită prin îngeri, dar n-aţi ascultat de ea!

Lapidarea lui Ştefan

⁵⁴ Când au auzit ei acestea, s-au înfuriat şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. ⁵⁵ El însă, plin de Duhul Sfânt, a privit spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu ⁵⁶ şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului^[x] stând la dreapta lui Dumnezeu!“ ⁵⁷ Atunci ei au început să strige cu glas tare şi n-au vrut să mai asculte, ci s-au repezit într-un singur gând asupra lui; ⁵⁸ l-au scos afară din cetate şi l-au lovit cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. ⁵⁹ Şi-l loveau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!“ ⁶⁰ Apoi a căzut în genunchi şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!“ Şi spunând aceasta, a adormit.

Filip vesteşte Evanghelia în Samaria

8 Saul îşi dăduse consimţământul la uciderea lui Ştefan.

Chiar în ziua aceea a izbucnit o mare persecuţie împotriva bisericii din Ierusalim şi toţi, în afară de apostoli, s-au împrăştiat prin regiunile Iudeii şi ale Samariei^[y]. ² Nişte oameni evlavioşi l-au îngropat pe Ştefan şi l-au jelit mult. ³ Saul însă făcea prăpăd în biserică, intrând prin case, luând cu forţa bărbaţi şi femei şi aruncându-i în închisoare.

⁴ Cei ce fuseseră împrăştiaţi vesteau Cuvântul pe oriunde treceau. ⁵ Filip s-a coborât într-o cetate a Samariei^[z] şi le-a predicat pe Cristos. ⁶ Mulţimile luau aminte în acelaşi gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele pe care le făcea. ⁷ Căci din mulţi demoniaci ieşeau duhuri rele, scoţând strigăte puternice, şi mulţi paralitici şi şchiopi erau vindecaţi. ⁸ Astfel, a fost o mare bucurie în cetatea aceea.

⁹ În cetate era un om pe nume Simon, care practica vrăjitoria şi uimea neamul Samariei, pretinzând că ar fi cineva important. ¹⁰ Şi toţi, de la cel mai mic până la cel mai mare, luau aminte la el şi spuneau: „El este puterea lui Dumnezeu, cea numită «mare»!“ ¹¹ Îl ascultau cu luare-aminte pentru că de mult timp îi uimise cu vrăjitoriile lui. ¹² Dar când au crezut pe Filip, care vestea Evanghelia^[aa] despre Împărăţia lui Dumnezeu şi despre Numele lui Isus Cristos, au fost botezaţi atât bărbaţi, cât şi femei. ¹³ Chiar şi Simon însuşi a crezut şi, după ce a fost botezat, stătea tot timpul cu Filip şi se mira văzând semnele şi minunile mari care se făceau.

¹⁴ Apostolii care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria primise Cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan. ¹⁵ Când au ajuns, s-au rugat pentru ei ca să primească Duhul Sfânt. ¹⁶ Căci Duhul Sfânt nu Se coborâse încă peste nici unul dintre ei, ci fuseseră doar botezaţi în Numele Domnului Isus. ¹⁷ Atunci şi-au pus mâinile peste ei, iar aceia au primit Duhul Sfânt. ¹⁸ Când a văzut Simon că Duhul era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a oferit bani, ¹⁹ spunând:

– Daţi-mi şi mie autoritatea aceasta, ca oricine peste care-mi pun eu mâinile să primească Duhul Sfânt!

²⁰ Petru însă i-a zis:

– Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea obţine cu bani! ²¹ Tu n-ai nici parte, nici sorţ în lucrarea aceasta, pentru că inima ta nu este cinstită înaintea lui Dumnezeu! ²² Pocăieşte-te deci de această răutate a ta şi roagă-te Domnului ca, dacă este posibil, să-ţi ierte această intenţie a inimii tale, ²³ căci văd că eşti plin de otravă amară şi în lanţul nedreptăţii!

²⁴ Simon a răspuns:

– Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca nimic din ceea ce aţi spus să nu vină peste mine!

²⁵ După ce au depus mărturie şi au vorbit despre Cuvântul Domnului, Petru şi Ioan s-au întors în Ierusalim, vestind Evanghelia în multe sate de-ale samaritenilor^[ab].

Filip şi eunucul etiopian

²⁶ Un înger al Domnului i-a vorbit lui Filip astfel: „Scoală-te şi du-te spre sud, pe drumul din pustie, care coboară din Ierusalim spre Gaza!“ ²⁷ Filip s-a sculat şi s-a dus. Şi iată că un eunuc^[ac] etiopian, înalt oficial al lui Candake^[ad], regina etiopienilor^[ae], şi responsabil peste toată vistieria ei, venise să se închine în Ierusalim, ²⁸ iar acum se întorcea de acolo, stând în carul lui de călătorie şi citindu-l pe profetul Isaia. ²⁹ Duhul i-a zis lui Filip: „Du-te şi însoţeşte carul acela!“ ³⁰ Filip a alergat către el şi l-a auzit pe eunuc citindu-l pe profetul Isaia.

El l-a întrebat:

– Înţelegi ce citeşti?

³¹ Acesta i-a răspuns:

– Cum aş putea, dacă nu mă va îndruma cineva?

Şi l-a rugat pe Filip să se suie în car şi să se aşeze lângă el. ³² Pasajul din Scriptură pe care-l citea era acesta:

³⁴ Eunucul l-a întrebat pe Filip:

– Spune-mi, te rog, despre cine spune profetul aceste lucruri? Despre sine sau despre altcineva?

³⁵ Atunci Filip a luat cuvântul şi, începând de la Scriptura aceasta, i-a vestit Evanghelia despre Isus. ³⁶ În timp ce călătoreau de-a lungul drumului, au ajuns la o apă. Eunucul a zis:

– Uite apă! Ce mă împiedică să fiu botezat?

³⁷ (Filip a zis:

– Dacă crezi din toată inima ta, poţi!

El i-a răspuns:

– Cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu!)^[ag]

³⁸ A poruncit să stea carul, au coborât amândoi în apă, atât Filip, cât şi eunucul, iar Filip l-a botezat. ³⁹ Când au ieşit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip, astfel că eunucul nu l-a mai văzut şi şi-a continuat drumul bucuros. ⁴⁰ Filip s-a pomenit în Azot şi, călătorind spre Cezareea, a vestit Evanghelia prin toate cetăţile, până când a ajuns acolo.

Convertirea lui Saul

9 Între timp însă, Saul încă sufla ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot ² şi a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc, astfel încât, dacă i-ar găsi pe unii care sunt adepţi ai Căii^[ah], atât bărbaţi, cât şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim. ³ În timp ce era pe drum şi se apropia de Damasc, a strălucit deodată împrejurul lui o lumină din cer. ⁴ El a căzut la pământ şi a auzit un glas care-i zicea:

– Saul, Saul, de ce Mă persecuţi?

⁵ El a întrebat:

– Cine eşti, Doamne^[ai]?

Isus i-a răspuns:

– Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuţi! ⁶ Ridică-te^[aj], intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci! .

⁷ Bărbaţii care-l însoţeau în călătorie s-au oprit amuţiţi; auzeau într-adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni. ⁸ Saul s-a sculat de la pământ şi, măcar că ochii îi erau deschişi, nu vedea nimic. Prin urmare, l-au luat de mână şi l-au dus în Damasc. ⁹ Timp de trei zile n-a văzut şi n-a mâncat, nici n-a băut nimic.

¹⁰ În Damasc era un ucenic pe nume Ananias. Domnul i-a vorbit într-o viziune:

– Ananias!

– Iată-mă, Doamne! a răspuns el.

¹¹ Domnul i-a zis:

– Scoală-te, du-te pe strada numită „Dreaptă“ şi caută în casa lui Iuda un om din Tars, pe nume Saul. Iată, chiar acum el se roagă ¹² şi a văzut într-o viziune un om pe nume Ananias, intrând şi punându-şi mâinile peste el ca să-şi recapete vederea!

¹³ Ananias I-a răspuns:

– Doamne, am auzit de la mulţi despre toate relele pe care omul acesta le-a făcut sfinţilor Tăi în Ierusalim. ¹⁴ Chiar şi aici are autoritate din partea conducătorilor preoţilor să-i lege pe toţi cei ce cheamă Numele Tău!

¹⁵ Dar Domnul i-a zis:

– Du-te, pentru că el este un vas al Meu pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu atât înaintea neamurilor şi regilor lor, cât şi înaintea fiilor lui Israel! ¹⁶ Căci Eu îi voi arăta cât trebuie să sufere de dragul Numelui Meu!

¹⁷ Ananias a plecat, a intrat în casa unde era Saul şi, punându-şi mâinile peste el, a zis: „Frate Saul, m-a trimis Domnul – Isus, Cel Care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai – ca să-ţi recapeţi vederea şi să fii umplut de Duhul Sfânt!“ ¹⁸ Imediat, de pe ochii lui au căzut un fel de solzi, şi el şi-a recăpătat vederea. Apoi s-a ridicat, a fost botezat ¹⁹ şi, după ce a mâncat ceva, i-au revenit puterile.

Saul, în Damasc şi Ierusalim

Saul a rămas câteva zile cu ucenicii în Damasc ²⁰ şi imediat a început să predice în sinagogi despre Isus, şi anume că El este Fiul lui Dumnezeu. ²¹ Toţi cei ce-l auzeau rămâneau uimiţi şi ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim printre cei ce chemau Numele acesta?! Şi n-a venit el aici ca să-i ducă legaţi la conducătorii preoţilor?!“ ²² Dar Saul se întărea tot mai mult şi le provoca nedumerire iudeilor care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Cristosul.

²³ După mai multe zile, iudeii au uneltit să-l omoare, ²⁴ însă Saul a aflat despre uneltirea lor. Zi şi noapte ei supravegheau porţile, ca să-l omoare. ²⁵ Dar într-o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au coborât prin zid, dându-l jos într-un coş.

²⁶ Când a ajuns în Ierusalim, a încercat să li se alăture ucenicilor, dar toţi se temeau de el, pentru că nu credeau că este un ucenic. ²⁷ Atunci Barnabas l-a luat şi l-a dus la apostoli; le-a istorisit cum, pe drum, Saul Îl văzuse pe Domnul, şi El îi vorbise, şi cum, în Damasc, vorbise cu îndrăzneală în Numele lui Isus. ²⁸ De atunci venea şi se ducea împreună cu ei în Ierusalim, vorbind cu îndrăzneală în Numele Domnului. ²⁹ De asemenea, vorbea şi purta dispute cu iudeii elenişti^[ak], dar ei încercau să-l omoare. ³⁰ Când au aflat fraţii lucrul acesta, l-au dus la Cezareea şi l-au trimis în Tars.

³¹ Pe atunci, biserica de prin toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se bucura de pace şi era consolidată; umbla în frică de Domnul şi, prin încurajarea Duhului Sfânt, se înmulţea.

Petru, în Lida şi în Iafo

³² În timp ce călătorea prin toate regiunile, Petru s-a coborât şi la sfinţii care locuiau în Lida. ³³ Acolo a găsit un om pe nume Enea, care de opt ani zăcea în pat, pentru că era paralizat. ³⁴ Petru i-a zis: „Enea, Isus Cristos te vindecă! Ridică-te şi fă-ţi patul!“ Şi el s-a ridicat imediat. ³⁵ Toţi locuitorii din Lida şi din Şaron l-au văzut şi s-au întors la Domnul.

³⁶ În Iafo era o ucenică, pe nume Tabita, care tradus înseamnă „Gazelă“ (sau Dorca)^[al]. Viaţa ei era plină de fapte bune şi de milosteniile pe care le făcea. ³⁷ În zilele acelea, ea s-a îmbolnăvit şi a murit. Au spălat-o şi au pus-o în camera de sus. ³⁸ Lida este aproape de Iafo; prin urmare, când au auzit că Petru este în Lida^[am], ucenicii au trimis doi bărbaţi să-l roage: „Nu ezita să vii până la noi!“ ³⁹ Petru s-a sculat şi a plecat împreună cu ei. Când a ajuns, l-au condus în camera de sus. Toate văduvele au venit lângă el, plângând şi arătându-i tunicile şi hainele pe care le făcea Dorca pe când era cu ele. ⁴⁰ Petru i-a scos afară pe toţi, a îngenuncheat şi s-a rugat; apoi s-a întors spre trup şi a zis: „Tabita, scoală-te!“ Ea a deschis ochii şi, când l-a văzut pe Petru, s-a ridicat. ⁴¹ El i-a dat mâna şi a ridicat-o; apoi i-a chemat pe sfinţi şi pe văduve şi le-a înfăţişat-o vie. ⁴² Acest fapt a devenit cunoscut prin tot Iafo şi mulţi au crezut în Domnul. ⁴³ Petru a rămas mai multe zile în Iafo, la un anume Simon, un tăbăcar.

Corneliu

10 În Cezareea era un om pe nume Corneliu, un centurion^[an] din cohorta^[ao] numită „Italiana“. ² Era evlavios şi temător de Dumnezeu^[ap], împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii poporului şi se ruga mereu lui Dumnezeu. ³ Într-o zi, cam pe la ceasul al nouălea^[aq], a văzut clar, într-o viziune, pe un înger al lui Dumnezeu intrând la el şi spunându-i:

– Corneliu!

⁴ Corneliu s-a uitat ţintă la el şi s-a înspăimântat. El a zis:

– Ce este, domnule?

Îngerul i-a spus:

– Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, ca o jertfă de aducere-aminte^[ar]. ⁵ Acum, trimite nişte bărbaţi la Iafo şi cheamă-l pe Simon, cel care mai este numit şi Petru. ⁶ El găzduieşte la Simon, un tăbăcar, a cărui casă este lângă mare.

⁷ Cum a plecat îngerul care-i vorbise, Corneliu a chemat doi din slujitorii săi din casă şi un soldat evlavios, care-i era devotat tot timpul, ⁸ şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iafo.

Viziunea lui Petru

⁹ În ziua următoare, în timp ce ei erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit pe acoperiş să se roage pe la ceasul al şaselea^[as]. ¹⁰ I s-a făcut foame şi a vrut să mănânce. În timp ce-i pregăteau masa, a căzut într-o răpire sufletească. ¹¹ A văzut cerul deschis şi ceva ca o pânză mare fiind coborâtă pe pământ de cele patru colţuri. ¹² În ea se aflau tot felul de patrupede, animale mici^[at] ale pământului şi păsări ale cerului. ¹³ Un glas i-a vorbit astfel:

– Petru, ridică-te, înjunghie şi mănâncă!

¹⁴ Însă Petru a zis:

– În nici un caz, Doamne! Căci niciodată n-am mâncat ceva pângărit sau necurat!

¹⁵ Glasul i-a vorbit din nou, a doua oară:

– Ceea ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti pângărit!

¹⁶ Lucrul acesta s-a întâmplat de trei ori; apoi, imediat pânza a fost luată la cer. ¹⁷ În timp ce Petru era preocupat de înţelesul acestei viziuni, iată că bărbaţii trimişi de Corneliu aflaseră unde este casa lui Simon şi stăteau la poartă, ¹⁸ întrebând cu glas tare dacă Simon, care mai este numit şi Petru, găzduieşte acolo. ¹⁹ În timp ce Petru încă se gândea la viziune, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei bărbaţi; ²⁰ ridică-te deci, coboară şi du-te cu ei fără să faci deosebire, pentru că Eu i-am trimis.“

²¹ Aşadar, Petru a coborât la bărbaţii aceia şi le-a zis:

– Eu sunt cel pe care-l căutaţi. Care este motivul pentru care aţi venit?

²² Ei i-au răspuns:

– Centurionul Corneliu, om drept, temător de Dumnezeu şi vorbit de bine prin tot neamul iudeilor, a fost înştiinţat printr-un înger sfânt să trimită să te cheme în casa lui şi să audă cuvinte de la tine.

²³ Petru deci i-a invitat înăuntru şi i-a găzduit.

Petru, acasă la Corneliu

În ziua următoare s-a sculat şi a plecat împreună cu ei; l-au însoţit şi unii dintre fraţii din Iafo. ²⁴ O zi mai târziu au ajuns în Cezareea. Corneliu îi aştepta împreună cu rudele şi prietenii apropiaţi pe care-i invitase. ²⁵ Pe când dădea Petru să intre în casă, Corneliu l-a întâmpinat, a căzut la picioarele lui şi i s-a închinat.

²⁶ Petru însă l-a ridicat, zicând:

– Ridică-te! Şi eu sunt tot om!

²⁷ Şi, continuând să vorbească cu el, a intrat înăuntru, unde a găsit mulţi oameni care se adunaseră.

²⁸ El le-a zis:

– Ştiţi că unui iudeu îi este interzis de Lege să se asocieze sau să viziteze un străin, dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om pângărit sau necurat. ²⁹ De aceea am venit fără ezitare când s-a trimis după mine. Vă întreb deci, cu ce scop aţi trimis după mine?

³⁰ Corneliu a zis:

– Cu patru zile în urmă, eram în casa mea şi mă rugam chiar în ceasul acesta, ceasul al nouălea. Şi iată că un om îmbrăcat în haine strălucitoare a stat înaintea mea ³¹ şi a zis: „Corneliu, rugăciunea ta a fost ascultată şi milosteniile tale au fost amintite înaintea lui Dumnezeu. ³² Prin urmare, trimite la Iafo şi cheamă-l pe Simon, care mai este numit şi Petru; el găzduieşte în casa lui Simon, un tăbăcar, lângă mare (; când va veni el, îţi va vorbi)^[au]. ³³ Am trimis deci imediat la tine şi ai făcut bine că ai venit. Acum deci noi toţi suntem prezenţi aici, înaintea lui Dumnezeu, ca să auzim tot ce ţi-a poruncit Domnul!

³⁴ Atunci Petru a luat cuvântul şi a zis:

– Într-adevăr, înţeleg acum că Dumnezeu nu este părtinitor, ³⁵ ci că, în orice neam, cel ce se teme de El şi lucrează dreptate este primit de El. ³⁶ El a trimis fiilor lui Israel Cuvântul, vestind Evanghelia păcii prin Isus Cristos, Care este Domnul tuturor. ³⁷ Voi ştiţi ce s-a întâmplat prin toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul predicat de Ioan: ³⁸ cum Dumnezeu L-a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, Care mergea pretutindeni, făcând bine şi vindecându-i pe toţi cei ce erau asupriţi de diavolul^[av], căci Dumnezeu era cu El. ³⁹ Noi suntem martori ai tuturor lucrurilor pe care le-a făcut El în ţara iudeilor şi în Ierusalim; El este Cel pe Care ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn. ⁴⁰ Pe El, Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi a îngăduit să Se facă văzut, ⁴¹ nu întregului popor, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat şi am băut împreună cu El după ce a înviat dintre cei morţi. ⁴² El ne-a poruncit să predicăm poporului şi să depunem mărturie că El este Cel desemnat de Dumnezeu ca Judecător al celor vii şi al celor morţi. ⁴³ Toţi profeţii depun mărturie despre El, şi anume că oricine crede în El primeşte, prin Numele Lui, iertarea de păcate.

⁴⁴ În timp ce rostea Petru aceste cuvinte, Duhul Sfânt S-a coborât peste toţi cei ce ascultau Cuvântul. ⁴⁵ Credincioşii circumcişi care veniseră cu Petru au rămas uluiţi de faptul că darul Duhului Sfânt fusese turnat şi peste neamuri. ⁴⁶ Căci îi auzeau vorbind în limbi şi preamărindu-L pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: ⁴⁷ „Oare poate opri cineva apa să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?!“ ⁴⁸ Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele lui Isus Cristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.

11 Apostolii şi fraţii care erau în Iudeea au auzit că neamurile au primit şi ele Cuvântul lui Dumnezeu. ² Când Petru s-a suit la Ierusalim, cei dintre creştinii circumcişi îl criticau, ³ spunând: „Ai intrat în casă la nişte bărbaţi necircumcişi şi ai mâncat cu ei!“ ⁴ Atunci Petru a început să le explice pe rând cele întâmplate şi le-a zis: ⁵ „Eram în cetatea Iafo şi, în timp ce mă rugam, am văzut, într-o răpire sufletească, o viziune; am văzut ceva ca o pânză mare fiind coborâtă din cer de cele patru colţuri. A venit până la mine. ⁶ M-am uitat în ea cu atenţie şi am văzut patrupede de pe pământ, fiare sălbatice, animale mici^[aw] şi păsări ale cerului. ⁷ Apoi am auzit un glas care mi-a zis: «Petru, ridică-te, înjunghie şi mănâncă!» ⁸ Însă eu am zis: «În nici un caz, Doamne! Căci niciodată n-a intrat în gura mea ceva pângărit sau necurat!» ⁹ Glasul mi-a vorbit a doua oară din cer: «Ceea ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti pângărit!» ¹⁰ Lucrul acesta s-a întâmplat de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăşi la cer. ¹¹ Şi iată că imediat după aceea, la poarta casei în care eram stăteau trei bărbaţi, trimişi la mine din Cezareea. ¹² Duhul mi-a spus să mă duc cu ei fără să fac deosebire. Cu mine au mers şi aceşti şase fraţi; am intrat împreună în casa acelui om, ¹³ iar el ne-a istorisit cum a văzut un înger stând în casa lui şi zicându-i: «Trimite la Iafo şi cheamă-l pe Simon, numit şi Petru, ¹⁴ care îţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu şi toată casa ta!» ¹⁵ În timp ce eu începusem să vorbesc, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei, aşa cum S-a coborât şi peste noi la început. ¹⁶ Atunci mi-am amintit de vorba Domnului, mi-am amintit cum zicea: «Ioan a botezat cu^[ax] apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.» ¹⁷ Deci, dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus Cristos, cine eram eu ca să-L pot împiedica pe Dumnezeu?!“ ¹⁸ Când au auzit ei aceste lucruri, s-au liniştit şi L-au slăvit pe Dumnezeu, zicând: „Aşadar, Dumnezeu le-a dat şi neamurilor pocăinţa care duce la viaţă!“

Biserica în Antiohia

¹⁹ Cei ce fuseseră împrăştiaţi de persecuţia care avusese loc în urma uciderii lui Ştefan au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia^[ay]. Ei nu vorbeau despre Cuvânt nimănui în afară de iudei. ²⁰ Câţiva dintre ei însă, nişte bărbaţi din Cipru şi din Cirena, care veniseră în Antiohia, le-au vorbit şi eleniştilor^[az], vestindu-le Evanghelia despre Domnul Isus. ²¹ Mâna Domnului era cu ei, şi astfel un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul. ²² Vestea despre ei a ajuns şi la urechile bisericii care era în Ierusalim, astfel că l-au trimis pe Barnabas să meargă până în Antiohia. ²³ Când a ajuns şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să-I rămână credincioşi Domnului în toată năzuinţa inimii lor. ²⁴ Căci Barnabas era un om bun şi plin de Duhul Sfânt şi de credinţă; şi o mare mulţime de oameni a fost adăugată la Domnul. ²⁵ S-a dus apoi la Tars, ca să-l caute pe Saul ²⁶ şi, când l-a găsit, l-a dus în Antiohia. Astfel, timp de un an întreg, ei s-au adunat cu biserica şi au dat învăţătură la o mare mulţime de oameni. În Antiohia ucenicii au fost numiţi pentru prima oară „creştini“^[ba].

²⁷ În acele zile, au venit de la Ierusalim în Antiohia nişte profeţi. ²⁸ Unul dintre ei, pe nume Agab, s-a ridicat şi a arătat, prin Duhul Sfânt, că urmează să vină o mare foamete în toată lumea^[bb]. Şi aşa s-a şi întâmplat în timpul împăratului Claudiu^[bc]. ²⁹ Atunci ucenicii au hotărât să le trimită ajutor fraţilor care locuiau în Iudeea, fiecare după cât avea posibilitate; ³⁰ şi aşa au şi făcut, trimiţând acest ajutor bătrânilor^[bd], prin Barnabas şi Saul.

Uciderea lui Iacov şi întemniţarea lui Petru

12 Cam în aceeaşi vreme, regele Irod^[be] a pus mâna pe unii din biserică ca să-i chinuiască. ² El l-a omorât cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. ³ Când a văzut că lucrul acesta place iudeilor, l-a mai arestat şi pe Petru. Era în timpul Sărbătorii Azimelor. ⁴ După ce l-a arestat, l-a aruncat în închisoare, lăsându-l pe mâna a patru grupe^[bf] de câte patru soldaţi, ca să-l păzească. El intenţiona ca, după Paşte, să-l scoată afară, înaintea poporului. ⁵ În timp ce Petru era păzit în închisoare, biserica se ruga cu înflăcărare lui Dumnezeu pentru el.

Eliberarea miraculoasă a lui Petru

⁶ În noaptea de dinaintea zilei când Irod urma să-l scoată afară, înaintea poporului, Petru dormea între doi soldaţi, legat cu două lanţuri, iar nişte gărzi păzeau închisoarea, stând în faţa porţii. ⁷ Şi iată că un înger al Domnului a apărut deodată şi o lumină a strălucit în celula închisorii. El l-a trezit pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Ridică-te repede!“ Lanţurile i-au căzut de la mâini. ⁸ Apoi îngerul i-a zis: „Încinge-ţi mijlocul şi leagă-ţi sandalele!“ El a făcut întocmai. Îngerul i-a mai zis: „Înfăşoară-te în manta şi urmează-mă!“ ⁹ Petru l-a urmat şi a ieşit afară, dar nu ştia dacă este adevărat ceea ce făcea îngerul: i se părea că vede o viziune. ¹⁰ După ce au trecut de prima şi de a doua gardă, au ajuns la poarta de fier care dă în cetate, iar ea li s-a deschis de la sine. Au ieşit şi au luat-o pe o stradă; şi, deodată, îngerul a plecat de la el. ¹¹ Când s-a dezmeticit, Petru şi-a zis: „Acum ştiu într-adevăr că Domnul Şi-a trimis îngerul şi m-a salvat din mâna lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul iudeu să se întâmple!“ ¹² Dându-şi bine seama de aceasta, s-a dus acasă la Maria, mama lui Ioan, numit şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi oameni şi se rugau. ¹³ A bătut la uşa pridvorului şi o slujnică, pe nume Roda, a venit să deschidă. ¹⁴ Ea a recunoscut glasul lui Petru şi, de bucurie, în loc să deschidă uşa a alergat înăuntru şi a dat de ştire că Petru se află înaintea uşii. ¹⁵ Ei i-au zis: „Ţi-ai ieşit din minţi!“ Dar ea insista şi susţinea că este aşa cum spune ea. Ei însă ziceau: „Este îngerul lui!“^{[bg] 16} Petru însă continua să bată, aşa că au deschis şi au rămas uluiţi când l-au văzut. ¹⁷ El le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum l-a scos Domnul din închisoare şi apoi a zis: „Spuneţi-le aceste lucruri lui Iacov^[bh] şi celorlalţi fraţi!“ După aceea a ieşit şi a plecat în alt loc.

¹⁸ Când s-a făcut ziuă, s-a stârnit o mare tulburare între gardieni cu privire la ceea ce se întâmplase cu Petru. ¹⁹ Irod l-a căutat şi, pentru că nu l-a găsit, a interogat gărzile şi a poruncit să fie executate. Apoi a plecat din Iudeea în Cezareea şi a rămas o vreme acolo.

Moartea lui Irod

²⁰ Irod era foarte supărat pe cei din Tir şi Sidon. Dar aceştia au venit într-un singur gând la el şi, câştigându-l de partea lor pe Blastus, care era şambelanul^[bi] regelui, au cerut pace, pentru că ţara lor primea hrană din ţara regelui. ²¹ Într-o zi hotărâtă^[bj], Irod s-a îmbrăcat în haina regală, s-a aşezat pe scaunul de judecată şi a ţinut un discurs poporului. ²² Adunarea a strigat: „Acesta este glasul unui zeu, nu al unui om!“ ²³ Imediat l-a lovit un înger al Domnului^[bk], pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu, şi şi-a dat suflarea, fiind mâncat de viermi.

²⁴ Însă Cuvântul lui Dumnezeu continua să înainteze şi să fie răspândit. ²⁵ Barnabas şi Saul, după ce şi-au împlinit însărcinarea, s-au întors la^[bl] Ierusalim, luându-l cu ei pe Ioan, numit şi Marcu.

Trimiterea lui Barnabas şi a lui Saul

13 În biserica din Antiohia erau nişte profeţi şi învăţători: Barnabas, Simeon, numit şi Niger^[bm], Lucius din Cirena, Manaen – care fusese crescut împreună cu tetrarhul Irod – şi Saul. ² În timp ce slujeau ei Domnului şi posteau, Duhul Sfânt le-a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnabas şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat!“ ³ Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece.

În Cipru

⁴ Aşadar, fiind trimişi de Duhul Sfânt, ei s-au dus în Seleucia, iar de acolo au plecat pe mare spre Cipru. ⁵ Când au ajuns la Salamis, au predicat Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Îl aveau cu ei pe Ioan, ca ajutor. ⁶ Au traversat toată insula până la Pafos, iar acolo au întâlnit un vrăjitor, profet mincinos, un iudeu pe nume Bar-Isus, ⁷ care era cu proconsulul^[bn] Sergius Paulus, un om inteligent. Proconsulul i-a chemat la el pe Barnabas şi pe Saul, căutând să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, ⁸ însă Elima, vrăjitorul, căci aşa se traduce numele lui, li se opunea şi căuta să-l îndepărteze pe proconsul de la credinţă. ⁹ Dar Saul, numit şi Pavel^[bo], fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat ţintă la el ¹⁰ şi i-a zis: „Om plin de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiu al diavolului, duşman a tot ceea ce este drept, nu vei înceta să suceşti căile drepte ale Domnului? ¹¹ Acum iată, mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb şi nu vei mai vedea soarele până la o vreme!“ Şi deodată a căzut peste el ceaţă şi întuneric şi a început să umble bâjbâind prin jur, căutând pe cineva care să-l ducă de mână. ¹² Atunci, văzând ce se întâmplase, proconsulul a crezut, fiind uluit de învăţătura Domnului.

În Antiohia Pisidiei

¹³ Pavel şi cei ce erau cu el au plecat din Pafos pe mare şi s-au dus la Perga, în Pamfilia. Ioan însă s-a despărţit de ei şi s-a întors în Ierusalim. ¹⁴ Dar ei au plecat mai departe din Perga şi au ajuns în Antiohia din Pisidia. În ziua de Sabat au intrat în sinagogă şi s-au aşezat. ¹⁵ După citirea Legii şi a Profeţilor, conducătorii sinagogii au trimis să le spună: „Fraţilor, dacă aveţi vreun cuvânt de încurajare pentru popor, vorbiţi!“ ¹⁶ Pavel s-a ridicat, a făcut semn cu mâna şi a zis:

„Bărbaţi israeliţi şi voi care vă temeţi de Dumnezeu^[bp], ascultaţi! ¹⁷ Dumnezeul acestui popor Israel i-a ales pe strămoşii noştri; El l-a înălţat în cinste pe poporul acesta în timpul peregrinării lui în ţara Egiptului şi l-a scos de acolo cu braţul Său puternic. ¹⁸ Apoi, timp de aproape patruzeci de ani, i-a suportat^[bq] în pustie. ¹⁹ Şi, după ce a distrus şapte neamuri în ţara Canaanului, le-a dat drept moştenire ţara acestora. ²⁰ Perioada aceasta^[br] s-a întins pe aproape patru sute cincizeci de ani. După aceea le-a dat judecători^[bs], până la profetul Samuel. ²¹ Atunci ei au cerut un rege. Şi Dumnezeu le-a dat timp de patruzeci de ani pe Saul, fiul lui Chiş, din seminţia lui Beniamin. ²² Apoi l-a înlăturat pe Saul şi li l-a ridicat ca rege pe David, despre care a mărturisit: «L-am găsit pe David, fiul lui Iese, ca fiind un om după inima Mea şi care va împlini toate planurile Mele.»^{[bt] 23} Dintre urmaşii acestuia, Dumnezeu, după promisiunea Sa, a adus lui Israel un Mântuitor, pe Isus. ²⁴ Înainte de venirea lui Isus, Ioan predicase botezul pocăinţei la tot poporul Israel. ²⁵ Când Ioan era pe cale de a-şi împlini misiunea, zicea: «Cine presupuneţi că sunt eu? Nu eu sunt Acela; ci iată, după mine vine Cel Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg sandalele din picioare!»

²⁶ Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam, şi voi, care vă temeţi de Dumnezeu, nouă ne-a fost trimis cuvântul acestei mântuiri! ²⁷ Însă locuitorii Ierusalimului şi conducătorii lor nu L-au recunoscut pe Isus şi, prin faptul că L-au condamnat, au împlinit cuvintele din Profeţi, care sunt citite în fiecare zi de Sabat. ²⁸ Şi, măcar că nu au găsit nici un motiv de condamnare la moarte, ei i-au cerut lui Pilat să-L omoare. ²⁹ După ce au împlinit tot ce a fost scris cu privire la El, L-au dat jos de pe lemn şi L-au pus într-un mormânt. ³⁰ Dar Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi; ³¹ El S-a arătat timp de mai multe zile celor ce veniseră cu el din Galileea în Ierusalim şi care acum sunt martorii Lui în faţa poporului. ³² Aşadar, noi vă aducem această veste bună că, promisiunea făcută strămoşilor noştri, ³³ Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviindu-L pe Isus, aşa cum este scris în Psalmul al doilea:

³⁴ Că L-a înviat dintre cei morţi, aşa că nu urmează să Se mai întoarcă în putrezire, a spus-o când a zis:

³⁵ De aceea mai zice şi în alt psalm:

³⁶ Însă David, după ce a slujit scopului lui Dumnezeu în generaţia sa, a adormit, a fost adăugat la strămoşii săi şi a văzut putrezirea! ³⁷ Dar Cel pe Care L-a înviat Dumnezeu n-a văzut putrezirea! ³⁸ Să vă fie deci cunoscut, fraţilor, că prin El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi, de toate păcatele de care nu aţi putut fi îndreptăţiţi prin Legea lui Moise, ³⁹ este îndreptăţit oricine crede în El. ⁴⁰ Vedeţi deci ca nu cumva să vi se întâmple ceea ce s-a spus în Profeţi:

⁴² În timp ce ieşeau, Barnabas şi Saul au fost rugaţi să vorbească despre aceste lucruri şi în Sabatul următor. ⁴³ După ce s-a dat drumul adunării din sinagogă, mulţi iudei şi prozeliţi devotaţi i-au urmat pe Pavel şi Barnabas, care stăteau de vorbă cu ei, încurajându-i să rămână în harul lui Dumnezeu.

⁴⁴ În Sabatul următor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul Domnului. ⁴⁵ Dar iudeii, când au văzut mulţimile, s-au umplut de invidie. Ei vorbeau împotriva celor spuse de Pavel şi-l insultau. ⁴⁶ Barnabas şi Pavel însă au vorbit cu îndrăzneală şi au zis: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia să vă fie spus mai întâi vouă, dar, fiindcă voi îl respingeţi şi vă judecaţi astfel ca fiind nedemni de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre neamuri. ⁴⁷ Căci aşa ne-a poruncit Domnul:

⁴⁸ Neamurile s-au bucurat când au auzit lucrul acesta şi au lăudat Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau desemnaţi pentru viaţă veşnică au crezut. ⁴⁹ Cuvântul Domnului se răspândea prin toată regiunea. ⁵⁰ Dar iudeii le-au incitat pe femeile devotate, care aveau influenţă, şi pe fruntaşii cetăţii, au stârnit o persecuţie împotriva lui Pavel şi a lui Barnabas şi i-au alungat din ţinuturile lor. ⁵¹ Pavel şi Barnabas şi-au scuturat praful de pe picioare împotriva lor şi s-au dus în Iconia. ⁵² Ucenicii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt.

În Iconia

14 În Iconia, ei au intrat în sinagoga iudeilor şi au vorbit în aşa fel, încât o mare mulţime de iudei şi de greci au crezut. ² Însă iudeii care n-au crezut au stârnit şi au înveninat sufletele neamurilor împotriva fraţilor. ³ Totuşi Pavel şi Barnabas au rămas mult timp acolo, vorbind cu îndrăzneală despre Domnul, Care adeverea Cuvântul harului Său, dând voie să se facă semne şi minuni prin mâinile lor. ⁴ Mulţimea din cetate s-a împărţit: unii erau cu iudeii, iar alţii erau cu apostolii. ⁵ Neamurile şi iudeii, împreună cu conducătorii lor, s-au înţeles să le facă rău şi să-i omoare cu pietre, ⁶ dar Pavel şi Barnabas au înţeles lucrul acesta şi au fugit în cetăţile Licaoniei, Listra şi Derbe, şi în împrejurimi; ⁷ şi au vestit Evanghelia şi acolo.

În Listra şi Derbe

⁸ În Listra stătea un om neputincios, care nu umblase niciodată, fiind schilod încă din pântecele mamei lui. ⁹ El îl asculta pe Pavel în timp ce vorbea. Pavel s-a uitat ţintă la el şi, văzând că are credinţă ca să fie vindecat, ¹⁰ i-a zis cu glas tare: „Ridică-te în picioare şi stai drept!“ El a sărit în sus şi a început să meargă. ¹¹ Când au văzut mulţimile ce a făcut Pavel, au strigat în limba licaoniană: „Zeii au coborât la noi în chip de oameni!“^{[ca] 12} Pe Barnabas îl numeau Zeus^[cb], iar pe Pavel – Hermes^[cc], pentru că el era cel ce mânuia cuvântul. ¹³ Preotul lui Zeus, al cărui templu era în faţa cetăţii, a adus boi şi ghirlande de flori la porţi şi, împreună cu mulţimile, voia să le aducă jertfă. ¹⁴ Când au auzit aceasta, apostolii Barnabas şi Pavel şi-au sfâşiat hainele şi s-au repezit afară, în mijlocul mulţimii, strigând: ¹⁵ „Oamenilor, de ce faceţi aceste lucruri? Şi noi suntem oameni de aceeaşi natură ca şi voi! Noi vă vestim Evanghelia ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri nefolositoare^[cd] la Dumnezeul cel Viu, Care a făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele! ¹⁶ În generaţiile trecute, El le-a lăsat pe toate neamurile să umble pe propriile lor căi, ¹⁷ măcar că nu S-a lăsat fără mărturie în a face bine, dându-vă ploi din cer şi anotimpuri roditoare, săturându-vă de hrană şi umplându-vă inimile de bucurie!“ ¹⁸ Chiar şi cu aceste cuvinte, cu greu au reuşit să împiedice mulţimile să le aducă jertfă.

¹⁹ Nişte iudei din Antiohia şi din Iconia au venit şi au câştigat mulţimile de partea lor. Ei au aruncat cu pietre în Pavel şi apoi l-au târât afară din cetate, crezând că a murit. ²⁰ Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a ridicat şi a intrat în cetate. A doua zi a plecat la Derbe împreună cu Barnabas.

Întoarcerea în Antiohia Siriei

²¹ După ce au vestit Evanghelia şi în cetatea aceea şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors în Listra, în Iconia şi în Antiohia, ²² întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să rămână în credinţă şi spunându-le: „Trebuie să trecem prin multe necazuri ca să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu.“ ²³ Au desemnat bătrâni^[ce] în fiecare biserică şi, cu rugăciune şi post, i-au încredinţat Domnului în Care crezuseră. ²⁴ Au trecut prin Pisidia şi au venit în Pamfilia. ²⁵ Apoi au predicat Cuvântul în Perga, s-au coborât în Atalia, ²⁶ iar de acolo au plecat pe mare spre Antiohia, locul de unde fuseseră încredinţaţi harului lui Dumnezeu în vederea lucrării pe care o îndepliniseră. ²⁷ Când au ajuns, au adunat biserica şi le-au povestit tot ce făcuse Domnul cu ei şi cum deschisese El neamurilor uşa credinţei. ²⁸ Şi au rămas mult timp acolo, cu ucenicii.

Sinodul de la Ierusalim

15 Au venit însă din Iudeea unii care îi învăţau pe fraţi astfel: „Dacă nu sunteţi circumcişi, după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi!“ ² S-a stârnit o mare neînţelegere şi dispută între Pavel şi Barnabas, de o parte, şi ei, de cealaltă parte. Drept urmare, fraţii i-au desemnat pe Pavel, pe Barnabas şi pe alţi câţiva dintre ei să se suie la Ierusalim pentru această problemă, la apostoli şi la bătrâni^[cf]. ³ Aşadar, după ce au fost însoţiţi de către biserică, ei au călătorit prin Fenicia şi Samaria şi au istorisit despre cum s-au convertit neamurile. Şi le-au făcut astfel o mare bucurie tuturor fraţilor. ⁴ Când au ajuns în Ierusalim, au fost primiţi de biserică, de apostoli şi de bătrâni şi au povestit tot ce făcuse Dumnezeu cu ei. ⁵ Atunci unii din partida fariseilor care crezuseră s-au ridicat şi au spus că şi neamurile trebuie să fie circumcise şi că trebuie să li se poruncească şi lor să păzească Legea lui Moise.

⁶ Apostolii şi bătrânii s-au adunat ca să vadă ce este de făcut în legătură cu această problemă. ⁷ După multe discuţii, Petru s-a ridicat şi le-a zis: „Bărbaţi, fraţilor, voi ştiţi că de o bună bucată de vreme, Dumnezeu a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă. ⁸ Şi Dumnezeu, Care cunoaşte inimile, a depus mărturie pentru ele, dându-le Duhul Sfânt la fel ca şi nouă. ⁹ El n-a făcut nici o deosebire între noi şi ele, întrucât le-a curăţit inimile prin credinţă. ¹⁰ Acum deci, de ce-L puneţi la încercare pe Dumnezeu, punând pe gâtul ucenicilor un jug pe care nici strămoşii noştri şi nici noi nu l-am putut purta? ¹¹ Dimpotrivă, noi credem că suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus, la fel ca şi ele.“

¹² Toată mulţimea a tăcut şi i-a ascultat pe Barnabas şi pe Pavel istorisind toate semnele şi minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei printre neamuri. ¹³ Când au terminat de vorbit, Iacov a zis: „Bărbaţi, fraţilor, ascultaţi-mă! ¹⁴ Simon^[cg] ne-a istorisit cum mai întâi Dumnezeu Şi-a arătat grija luând dintre neamuri un popor pentru Numele Său. ¹⁵ Şi cu acest lucru sunt de acord cuvintele profeţilor, aşa cum este scris:

¹⁹ De aceea, eu sunt de părere să nu le pricinuim greutăţi acelora dintre neamuri care se întorc la Dumnezeu, ²⁰ ci să le scriem să se ferească de lucrurile pângărite de idoli^[cj], de adulter, de animale sugrumate^[ck] şi de sânge. ²¹ Căci încă din generaţiile din vechime Moise are în fiecare cetate oameni care-l proclamă în sinagogi, el fiind citit în fiecare Sabat.“

Scrisoarea Sinodului către credincioşii dintre neamuri

²² Atunci apostolii şi bătrânii, împreună cu toată biserica, au hotărât să aleagă dintre ei nişte bărbaţi pe care să-i trimită în Antiohia, împreună cu Barnabas şi cu Pavel. I-au ales pe Iuda, numit şi Barsabas, şi pe Silas, bărbaţi cu funcţie de conducere între fraţi. ²³ Au trimis prin ei următoarea scrisoare:

³⁰ Aşadar, când cei trimişi au ajuns în Antiohia, au adunat mulţimea şi le-au dat scrisoarea. ³¹ Citind-o, fraţii s-au bucurat de mesajul de încurajare. ³² Iuda şi Silas, care şi ei erau profeţi, i-au încurajat pe fraţi şi i-au întărit prin multe cuvinte. ³³ După ce au petrecut acolo câtva timp, au fost lăsaţi de către fraţi să plece în pace la cei care-i trimiseseră. ³⁴ (Totuşi Silas a hotărât să rămână acolo.)^{[cm] 35} Pavel şi Barnabas au rămas în Antiohia şi, împreună cu mulţi alţii, dădeau învăţătură şi vesteau Cuvântul Domnului.

Disputa dintre Pavel şi Barnabas

³⁶ După câteva zile, Pavel i-a zis lui Barnabas: „Să ne întoarcem şi să vizităm fraţii din fiecare cetate în care am predicat Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac!“ ³⁷ Barnabas voia să-l ia cu ei şi pe Ioan, numit Marcu, ³⁸ dar Pavel considera că nu este bine să-l ia cu ei pe acela care-i părăsise în Pamfilia şi nu-i însoţise mai departe în lucrare. ³⁹ Disputa a fost atât de aprinsă, încât s-au despărţit unul de altul. Barnabas l-a luat pe Marcu şi a plecat pe mare în Cipru, ⁴⁰ iar Pavel l-a ales pe Silas şi a plecat, după ce a fost încredinţat de fraţi în grija harului Domnului. ⁴¹ El a călătorit prin Siria şi Cilicia, întărind bisericile.

Timotei îi însoţeşte pe Pavel şi Silas

16 Pavel a venit în Derbe şi apoi în Listra. Şi iată că acolo era un ucenic pe nume Timotei, fiul unei iudeice credincioase, dar al cărui tată era grec. ² El era vorbit de bine de fraţii din Listra şi din Iconia. ³ Pavel a vrut să-l ia cu el în călătorie, aşa că, după ce l-a luat, l-a circumcis, din pricina iudeilor care erau în acele locuri. Căci toţi ştiau că tatăl lui era grec. ⁴ În timp ce treceau prin cetăţi, ei îi îndemnau pe fraţi să păzească hotărârile care fuseseră luate de apostolii şi bătrânii^[cn] din Ierusalim. ⁵ Bisericile se întăreau în credinţă şi creşteau la număr în fiecare zi.

Viziunea lui Pavel în care apare bărbatul macedonean

⁶ Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să predice Cuvântul în Asia^[co], au trecut prin ţinutul Frigiei şi al Galatiei. ⁷ Când au ajuns lângă Misia, au încercat să se ducă în Bitinia, dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. ⁸ Au trecut deci prin Misia şi s-au dus în Troa. ⁹ În timpul nopţii, Pavel a văzut o viziune: un macedonean stătea în picioare şi-l ruga: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!“ ¹⁰ După ce Pavel a văzut viziunea, am^[cp] căutat imediat să ne ducem în Macedonia, ajungând la concluzia că Dumnezeu ne-a chemat să le vestim Evanghelia.

În Filipi

¹¹ Am pornit pe mare din Troa şi ne-am îndreptat direct spre Samotracia. În ziua următoare am plecat spre Neapolis, ¹² iar de acolo spre Filipi, care este cea dintâi cetate dintr-o regiune a Macedoniei^[cq], o colonie^[cr]. În cetatea aceasta am rămas câteva zile. ¹³ În ziua de Sabat am ieşit dincolo de poarta cetăţii, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune^[cs]. Ne-am aşezat şi le-am vorbit femeilor care se adunaseră acolo. ¹⁴ O femeie pe nume Lidia, vânzătoare de purpură în cetatea Tiatira, care era temătoare de Dumnezeu, stătea şi ea acolo şi asculta. Domnul i-a deschis inima ca să ia aminte la cele spuse de Pavel. ¹⁵ După ce ea şi casa ei au fost botezaţi, Lidia ne-a rugat zicând: „Dacă consideraţi că sunt credincioasă Domnului, veniţi şi rămâneţi în casa mea!“ Şi ne-a înduplecat.

Pavel şi Silas în închisoare

¹⁶ Într-o zi, în timp ce ne duceam spre locul de rugăciune, ne-a întâlnit o sclavă care avea în ea un duh de divinaţie^[ct] şi care, prin ghicire, aducea mult câştig stăpânilor ei. ¹⁷ Ea se ţinea după Pavel şi după noi şi striga: „Aceşti oameni sunt robi ai Dumnezeului celui Preaînalt şi ei vă vestesc Calea mântuirii!“ ¹⁸ Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Atunci Pavel, supărat, s-a întors şi i-a zis duhului: „Îţi poruncesc în Numele lui Isus Cristos să ieşi din ea!“ Şi a ieşit chiar în ceasul acela. ¹⁹ Când stăpânii ei au văzut că speranţa lor de câştig s-a dus, i-au apucat pe Pavel şi pe Silas şi i-au târât în piaţa publică, înaintea autorităţilor. ²⁰ I-au adus înaintea magistraţilor^[cu] şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea! Sunt iudei ²¹ şi vestesc nişte obiceiuri pe care nouă, romanilor, nu ne este permis nici să le primim, nici să le practicăm!“ ²² Mulţimea s-a ridicat şi ea împotriva lor, iar magistraţii le-au sfâşiat hainele şi au poruncit să fie bătuţi cu nuiele. ²³ După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în închisoare, poruncind temnicerului să-i păzească bine. ²⁴ Primind un astfel de ordin, temnicerul i-a aruncat în celula cea mai lăuntrică şi le-a băgat picioarele în butuci.

²⁵ Pe la miezul nopţii, Pavel şi Silas se rugau şi-I cântau laudă lui Dumnezeu, iar deţinuţii îi ascultau. ²⁶ Deodată a avut loc un cutremur atât de mare, încât s-au clătinat temeliile închisorii. Toate uşile s-au deschis dintr-odată şi fiecăruia i s-au dezlegat lanţurile. ²⁷ Temnicerul s-a trezit şi, când a văzut că uşile închisorii erau deschise, şi-a scos sabia ca să se omoare, crezând că deţinuţii au fugit.

²⁸ Pavel însă a strigat cu glas tare:

– Să nu-ţi faci nici un rău, căci toţi suntem aici!

²⁹ Atunci temnicerul a cerut o făclie, s-a repezit înăuntru şi a căzut tremurând înaintea lui Pavel şi a lui Silas. ³⁰ Apoi, conducându-i afară, a zis:

– Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?

³¹ Ei i-au răspuns:

– Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta!

³² Şi i-au predicat Cuvântul Domnului atât lui, cât şi tuturor celor din casa lui. ³³ Chiar în ceasul acela din noapte, temnicerul i-a luat şi le-a spălat rănile; apoi, imediat, el şi toţi ai lui au fost botezaţi. ³⁴ După aceea i-a dus acasă la el şi le-a pus masa; şi s-a bucurat nespus cu toţi cei din casa lui pentru că a crezut în Dumnezeu.

³⁵ Când s-a făcut zi, magistraţii i-au trimis pe ofiţeri să-i spună temnicerului: „Eliberează-i pe oamenii aceia!“ ³⁶ Temnicerul i-a spus lui Pavel următoarele cuvinte:

– Magistraţii au trimis ordin să fiţi eliberaţi! Acum deci ieşiţi şi duceţi-vă în pace!

³⁷ Însă Pavel le-a zis ofiţerilor:

– Ne-au bătut în public, fără să fim judecaţi, pe noi care suntem cetăţeni romani^[cv], ne-au aruncat în închisoare, iar acum vor să ne scoată afară pe ascuns?! În nici un caz! Să vină ei înşişi să ne ducă afară!