Previous Prev Day Next DayNext

Bible in 90 Days

An intensive Bible reading plan that walks through the entire Bible in 90 days.
Duration: 88 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Faptele Apostolilor 28:17 - Romani 14:23

Pavel predică la Roma

17 După trei zile, Pavel i-a chemat la el pe fruntaşii iudeilor, iar când aceştia s-au adunat le-a zis:

– Bărbaţi, fraţilor, deşi n-am făcut nimic împotriva poporului nostru sau împotriva obiceiurilor strămoşilor noştri, totuşi am fost luat prizonier în Ierusalim şi dat în mâinile romanilor. 18 Aceştia, după ce m-au interogat, voiau să mă elibereze, fiindcă nu era în mine nici o vină pentru care să merit moartea. 19 Dar, pentru că iudeii s-au împotrivit, am fost constrâns să fac apel la Cezar, deşi nu aveam de adus nici o acuzaţie împotriva neamului meu. 20 Din acest motiv v-am chemat să vă văd şi să vă vorbesc; căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanţ!

21 Ei i-au răspuns:

– Noi n-am primit din Iudeea nici o scrisoare cu privire la tine şi nici unul dintre fraţii care au venit aici n-a anunţat sau n-a vorbit ceva rău despre tine. 22 Dar am dori să auzim de la tine lucrurile pe care le gândeşti, căci, într-adevăr, ne este cunoscut faptul că pretutindeni se vorbeşte împotriva acestei partide.

23 Aşadar, ei i-au stabilit lui Pavel o zi. Au venit mulţi în locul unde era găzduit, iar el, de dimineaţă până seara, le-a explicat lucrurile, depunând mărturie cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu şi încercând să-i convingă cu privire la Isus, atât din Legea lui Moise, cât şi din Profeţi. 24 Unii erau convinşi de cele spuse de el, dar alţii erau necredincioşi. 25 Fiindcă ei plecau acasă în neînţelegere unii cu alţii, Pavel le-a mai zis doar cuvintele acestea: „Bine a vorbit Duhul Sfânt, prin profetul Isaia, strămoşilor noştri, 26 când a zis:

«Du-te la cei din poporul acesta şi spune-le:

Veţi asculta întruna, dar nu veţi înţelege
    şi veţi privi mereu, dar nu veţi pricepe!
27 Căci inima celor din acest popor s-a împietrit!
    Urechile lor aud greu şi ochii li s-au închis,
ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile,
    să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Mine şi să-i vindec!»[a]

28 Să ştiţi deci că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimisă neamurilor, şi ele o vor asculta!“ 29 (Când Pavel a zis aceste cuvinte, iudeii au plecat, având o mare dispută între ei.)[b]

30 Pavel a rămas acolo doi ani întregi, într-un loc pe care şi-l închiriase. Şi-i primea pe toţi cei ce veneau la el, 31 predicând Împărăţia lui Dumnezeu şi dând învăţătură despre Domnul Isus Cristos, cu toată îndrăzneala şi fără nici o piedică.

Salutări

Pavel, rob al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru Evanghelia[c] lui Dumnezeu, pe care El o promisese mai dinainte prin profeţii Săi în Sfintele Scripturi şi care se referă la Fiul Său – născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte Duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu[d], prin învierea dintre cei morţi – adică la Isus Cristos, Domnul nostru, prin Care am primit harul şi apostolatul, ca să aducem, de dragul Numelui Său, la ascultarea credinţei pe toate neamurile, între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Cristos. Deci, tuturor celor care sunt preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fie sfinţi: har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos!

Dorinţa lui Pavel de a vizita Roma

Mai întâi, Îi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Cristos, pentru voi toţi, întrucât credinţa voastră este vestită în întreaga lume. Căci Dumnezeu, Căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că îmi aduc aminte neîncetat de voi, 10 cerând întotdeauna în rugăciunile mele ca, cel puţin acum, prin voia lui Dumnezeu, să reuşesc să vin la voi. 11 Căci tânjesc să vă văd, ca să vă fac parte de vreun dar duhovnicesc spre întărirea voastră, 12 pentru ca atât voi, cât şi eu, să fim încurajaţi în acelaşi timp – voi prin credinţa mea, iar eu prin a voastră. 13 Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că de multe ori mi-am propus să vin la voi, ca să am şi printre voi vreun rod, tot aşa cum am şi printre celelalte neamuri, dar până acum am fost împiedicat. 14 Eu sunt dator atât grecilor, cât şi barbarilor[e], atât celor înţelepţi, cât şi celor neştiutori, 15 astfel că, în ce mă priveşte pe mine, sunt dornic să vă predic Evanghelia şi vouă, celor din Roma.

Puterea Evangheliei

16 Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede – întâi a iudeului, apoi a grecului –, 17 deoarece în ea este descoperită o dreptate oferită de Dumnezeu, care vine din credinţă şi care duce la credinţă[f], aşa cum este scris: „Cel drept va trăi prin credinţă.“[g]

Mânia lui Dumnezeu împotriva nedreptăţii

18 Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei lipse de evlavie şi împotriva oricărei nedreptăţi a oamenilor, care înăbuşă adevărul în nedreptate. 19 Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci Dumnezeu le-a arătat. 20 De la crearea lumii, însuşirile Lui invizibile – puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui – au fost percepute clar, fiind înţelese din ceea ce a fost creat, pentru ca ei să fie fără scuză, 21 fiindcă, deşi L-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu L-au slăvit ca Dumnezeu şi nici nu I-au mulţumit, şi astfel gândirea lor a devenit fără folos, iar mintea lor nesăbuită s-a întunecat. 22 Pretinzând că sunt înţelepţi, au înnebunit 23 şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o imagine făcută după asemănarea omului muritor, a păsărilor, a patrupedelor şi a animalelor care se târăsc[h].

24 De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, ca să urmeze poftele inimilor lor, dezonorându-şi astfel trupurile între ei. 25 Ei au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună şi s-au închinat şi au slujit creaţiei în locul Creatorului, Care este binecuvântat în veci. Amin! 26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat pradă viciilor ruşinoase, căci femeile lor au schimbat relaţiile intime naturale cu unele care sunt contrare naturii; 27 tot astfel şi bărbaţii, au părăsit relaţiile intime naturale cu femeile şi s-au aprins de poftă unii pentru alţii, săvârşind lucruri scârboase unii cu alţii şi primind astfel în ei înşişi răsplata pe care o meritau pentru rătăcirea lor. 28 Şi fiindcă n-au încuviinţat să-L aibă pe Dumnezeu în cunoaşterea lor, Dumnezeu i-a lăsat pradă minţii lor corupte, ca să facă lucruri ce nu se cuvin. 29 Sunt plini de orice fel de nedreptate, de nelegiuire, de lăcomie, de răutate; sunt plini de invidie, ucidere, ceartă, înşelătorie, sunt duşmănoşi, şoptitori, 30 bârfitori, Îl urăsc pe Dumnezeu, sunt obraznici, aroganţi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, 31 necugetaţi, nu-şi ţin promisiunile, sunt fără afecţiune, nemiloşi. 32 Şi, deşi cunosc hotărârea lui Dumnezeu, potrivit căreia cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le fac, ci îi şi încuviinţează pe cei ce le înfăptuiesc.

Dreptatea judecăţii lui Dumnezeu

De aceea, tu, omule, care-i judeci pe alţii, n-ai nici o scuză, căci prin faptul că-l judeci pe altul te condamni pe tine însuţi, pentru că tu, care-l judeci, înfăptuieşti aceleaşi lucruri! Ştim că judecata lui Dumnezeu faţă de cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri este bazată pe adevăr. Şi crezi tu, omule, care-i judeci pe cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri, dar pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări şi nu-ţi dai seama că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, din cauza încăpăţânării tale şi a inimii tale care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, Care „va răsplăti fiecăruia după faptele lui“[i]: celor ce, prin perseverenţa în fapte bune, urmăresc glorie, onoare şi nemurire, le va da viaţă veşnică; dar celor ce, din ambiţie egoistă, resping adevărul şi ascultă de nedreptate, le va da urgie şi mânie. Va fi necaz şi strâmtorare peste orice suflet omenesc care săvârşeşte răul, – întâi peste iudeu şi apoi peste grec –, 10 dar va fi glorie, onoare şi pace peste oricine înfăptuieşte binele, – întâi peste iudeu şi apoi peste grec –, 11 căci înaintea lui Dumnezeu nu este părtinire.

12 Cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege, iar cei ce au păcătuit sub Lege vor fi judecaţi pe baza Legii. 13 Căci nu cei ce aud Legea sunt socotiţi drepţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce înfăptuiesc Legea sunt cei ce vor fi îndreptăţiţi. 14 Când neamurile[j], – care nu au Legea –, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta, ele, care nu au Legea, îşi sunt singure lege. 15 Ele arată astfel că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor. De asemenea, şi conştiinţa lor arată că acest lucru este adevărat, întrucât gândurile lor fie se acuză, fie se scuză între ele. 16 Acest lucru se va vedea în ziua în care, potrivit Evangheliei mele, Dumnezeu, prin Isus Cristos, va judeca lucrurile ascunse ale oamenilor.

Iudeul şi Legea

17 Dar dacă tu, care te numeşti iudeu şi îţi pui încrederea în Lege, care te lauzi cu Dumnezeu, 18 cunoşti voia Lui şi îţi dai seama de ceea ce este bine pentru că eşti instruit în Lege, 19 care eşti convins că eşti călăuză pentru orbi, lumină pentru cei din întuneric, 20 sfătuitor al celor fără minte, învăţător al celor neştiutori[k], pentru că tu ai în Lege trăsăturile esenţiale ale cunoştinţei şi adevărului, 21 tu deci care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care predici să nu furi, furi? 22 Tu, care interzici adulterul, comiţi adulter? Ţie, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele? 23 Tu, care te lauzi cu Legea, Îl dezonorezi pe Dumnezeu prin neascultarea de Lege? 24 Căci, aşa cum este scris: „Numele lui Dumnezeu este blasfemiat printre neamuri din cauza voastră.“[l] 25 Dacă asculţi de Lege, circumcizia ta este de folos, dar, dacă nu asculţi de Lege, circumcizia ta a devenit necircumcizie.[m] 26 Deci, dacă cel necircumcis păzeşte cerinţele Legii, nu va fi considerată oare necircumcizia lui drept circumcizie? 27 Aşadar, cel care, fizic, este necircumcis, însă ascultă de Lege, te va condamna pe tine, care ai codul scris şi circumcizia, dar nu asculţi de Lege. 28 Iudeu nu este cel care este iudeu în exterior şi circumcizie adevărată nu este cea evidentă în carne, 29 ci, mai degrabă, iudeu este cel care este iudeu înăuntru, iar circumcizie este cea a inimii, în duh, nu în literă[n]. Un astfel de om îşi primeşte lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.

Credincioşia lui Dumnezeu

Care este atunci avantajul iudeului sau care este avantajul circumciziei? Acesta e mare în toate privinţele! Mai întâi, pentru că lor le-au fost încredinţate rostirile lui Dumnezeu. Şi ce dacă unii n-au fost credincioşi? Va anula oare necredincioşia lor credincioşia lui Dumnezeu? În nici un caz! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi fiecare om să fie găsit mincinos, după cum este scris:

„Aşa încât Tu să poţi fi găsit drept în cuvintele Tale
    şi să fii biruitor când vei fi judecat.“[o]

Dar dacă nedreptatea noastră pune în lumină dreptatea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva este nedrept Dumnezeu când aduce urgia? Vorbesc în felul oamenilor. În nici un caz! Atunci cum va judeca Dumnezeu lumea? Iar dacă adevărul lui Dumnezeu abundă spre slava Lui, din cauza minciunii mele, atunci de ce sunt condamnat ca păcătos? Şi de ce să nu zicem, aşa cum ne defăimează unii, zicând despre noi că spunem: „Să facem răul, ca să vină binele!“? Condamnarea lor este dreaptă!

Nici un om nu este drept

Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni[p] decât ei? Nicidecum; căci i-am acuzat mai înainte pe toţi – atât pe iudei, cât şi pe greci – că sunt sub păcat, 10 după cum este scris:

„Nu există nici un om drept, nici unul măcar!
11 Nu există nici unul care să aibă pricepere!
    Nu există nici unul care să-L caute pe Dumnezeu!
12 Toţi s-au rătăcit, cu toţii au devenit buni de nimic!
    Nu mai există nici unul care să facă binele,
nici unul măcar![q]

13 Gâtlejul le este un mormânt deschis;
    cu limbile lor ei înşală,[r]

sub buzele lor este venin de viperă,[s]

14 gura le este plină de blestem şi amărăciune,[t]

15 picioarele lor se grăbesc să verse sânge,
16 iar pe căile lor se află prăpădul şi nenorocirea.
17 Ei nu cunosc calea păcii.[u]

18 Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor!“[v]

19 Ştim că tot ce spune Legea, le spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie închisă şi întreaga lume să fie găsită răspunzătoare înaintea lui Dumnezeu. 20 Căci „nici o fiinţă nu va fi îndreptăţită înaintea Lui“[w] prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoaşterea păcatului.

Dreptatea lui Dumnezeu prin credinţă

21 Dar acum, independent de Lege, a fost arătată o dreptate oferită de Dumnezeu, despre care depun mărturie Legea şi Profeţii[x], 22 şi anume dreptatea oferită de Dumnezeu prin credinţa în Isus Cristos, pentru toţi cei ce cred. Nu este nici o deosebire. 23 Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. 24 Ei sunt îndreptăţiţi fără plată, prin harul Lui, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus, 25 pe Care Dumnezeu L-a rânduit să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire[y], ca dovadă a dreptăţii Sale, căci trecuse cu vederea păcatele săvârşite în trecut, 26 în vremea îngăduinţei lui Dumnezeu, pentru ca, în vremea de acum, să-Şi dovedească dreptatea, în aşa fel încât El să fie drept şi să-l îndreptăţească totodată pe cel ce are credinţă în Isus.

27 Şi atunci, unde este lauda? Este exclusă! Prin ce lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinţei. 28 Căci noi credem că un om este îndreptăţit prin credinţă, fără faptele Legii. 29 Sau Dumnezeu este doar al iudeilor? Nu este şi al neamurilor? Da, este şi al neamurilor, 30 întrucât Dumnezeu este Unul, şi El este Cel Care-i va îndreptăţi, prin credinţă, pe cei circumcişi şi, tot prin credinţă, şi pe cei necircumcişi. 31 Atunci anulăm noi oare Legea prin credinţă? În nici un caz, ci, mai degrabă, noi întărim Legea.

Îndreptăţirea prin credinţă – exemplul lui Avraam

Şi atunci, ce vom spune că a câştigat strămoşul nostru Avraam? Pentru că, dacă Avraam a fost îndreptăţit prin fapte, atunci are motive de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu! Căci ce spune Scriptura? „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, şi acest lucru i s-a socotit dreptate.“[z] Plata unui om care lucrează nu este considerată ca un dar, ci ca un lucru care îi este datorat, însă celui care nu lucrează, ci se încrede în Cel Care-l îndreptăţeşte pe cel neevlavios, credinţa îi este socotită dreptate. Tot aşa spune şi David când vorbeşte despre fericirea omului pe care Dumnezeu îl socoteşte drept fără fapte:

„Ferice de cei ale căror nelegiuiri sunt iertate
    şi ale căror păcate sunt acoperite!
Ferice de omul căruia Domnul nu-i ţine în seamă vina!“[aa]

Aşadar, această fericire este doar pentru cei circumcişi sau şi pentru cei necircumcişi? Căci zicem: „Lui Avraam credinţa i-a fost socotită dreptate.“ 10 Dar în ce împrejurări i-a fost socotită: când era circumcis sau când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis. 11 Apoi a primit semnul circumciziei ca un sigiliu al dreptăţii pe care o primise prin credinţă, pe când era necircumcis, astfel încât el să poată fi atât tatăl tuturor celor ce cred fără să fie circumcişi, pentru ca să li se socotească şi lor dreptatea aceasta, 12 cât şi tatăl celor circumcişi care nu doar că sunt circumcişi, dar urmează şi exemplul credinţei pe care a avut-o strămoşul nostru Avraam înainte de a fi circumcis.

13 Avraam sau sămânţa lui au primit promisiunea că vor moşteni lumea nu prin Lege, ci prin dreptatea care vine prin credinţă. 14 Căci dacă moştenitori ar fi cei ce sunt sub Lege, atunci credinţa n-ar mai însemna nimic, iar promisiunea ar fi fără valoare, 15 întrucât Legea aduce mânie. Unde nu există Lege, nu există nici abatere. 16 De aceea este prin credinţă: ca să poată fi prin har, aşa încât promisiunea să fie valabilă pentru toţi urmaşii, nu doar pentru cei ce sunt sub Lege, ci şi pentru cei ce au credinţa lui Avraam, care este tatăl nostru, al tuturor, 17 aşa cum este scris: „Te-am făcut tatăl multor neamuri.“[ab] El este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în Care a crezut, Care învie morţii şi Care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi. 18 Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut că va deveni tatăl multor neamuri, potrivit cu ceea ce i-a fost spus: „Atât de numeroşi vor fi urmaşii tăi!“[ac] 19 Şi el n-a slăbit în credinţă când a observat că trupul său era aproape de moarte – avea aproape o sută de ani – şi că pântecele Sarei era mort. 20 El n-a pus la îndoială promisiunea lui Dumnezeu, ci a fost întărit prin credinţă, slăvindu-L pe Dumnezeu 21 şi fiind sigur că Dumnezeu poate să facă ceea ce a promis. 22 De aceea credinţa i-a fost socotită dreptate. 23 Acum, „i-a fost socotită“ n-a fost scris doar pentru el, 24 ci şi pentru noi, cărora urmează să ne fie socotită, nouă, care credem în Cel Ce L-a înviat dintre cei morţi pe Isus, Domnul nostru, 25 Care a fost dat pentru păcatele noastre şi Care a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră.

Rezultatul îndreptăţirii

De aceea, fiindcă am fost îndreptăţiţi prin credinţă, avem pace[ad] cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin Care am intrat, prin credinţă, în acest har, în care stăm; şi ne lăudăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Dar nu numai atât, ci ne bucurăm şi în necazuri, ştiind că necazul produce răbdare, răbdarea produce caracter matur, caracterul matur produce nădejde, iar nădejdea aceasta nu ne dezamăgeşte, întrucât dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt Care ne-a fost dat, pentru că, în timp ce noi eram neputincioşi, Cristos a murit, la timpul potrivit, pentru cei neevlavioşi. Foarte rar va muri cineva pentru un om drept, deşi pentru un om bun[ae] poate că cineva ar îndrăzni să moară. Însă Dumnezeu Şi-a dovedit dragostea faţă de noi prin faptul că, în timp ce noi eram păcătoşi, Cristos a murit pentru noi. Deci, cu atât mai mult acum, când am fost îndreptăţiţi prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. 10 Căci dacă, în timp ce eram duşmani, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult acum, fiind împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. 11 Şi nu doar atât, dar ne şi lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin Care am primit împăcarea.

Moartea prin Adam, viaţa prin Cristos

12 De aceea, aşa cum păcatul a intrat în lume printr-un singur om, iar prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut la toţi oamenii, prin aceasta toţi au păcătuit. 13 Căci, înainte de Lege, era păcat în lume, însă unde nu este Lege nu se ţine o socoteală a păcatelor. 14 Totuşi, moartea a domnit de la Adam până la Moise, chiar şi peste cei care n-au păcătuit printr-o încălcare a poruncii, cum a făcut Adam, care este un arhetip al Celui Ce urma să vină.

15 Însă cu darul nu este ca şi cu greşeala. Căci dacă cei mulţi au murit prin greşeala unuia singur, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul făcut în harul unui Singur Om, Isus Cristos, s-au dat din belşug celor mulţi. 16 Iar darul nu a venit ca printr-acel unul singur care a păcătuit. Fiindcă judecata venită printr-unul singur a adus condamnarea, însă darul, care a urmat după multe păcate, a adus achitarea. 17 Căci dacă prin greşeala unuia singur moartea a domnit prin acel unul, cu atât mai mult vor domni în viaţă cei ce primesc belşugul harului şi darul dreptăţii prin Acel Unul Singur, Isus Cristos. 18 Deci, aşa cum printr-o singură greşeală a venit o condamnare pentru toţi oamenii, tot astfel, printr-un singur act drept a venit o îndreptăţire pentru toţi oamenii, care duce la viaţă. 19 Căci aşa cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot astfel, prin ascultarea Unuia Singur, cei mulţi vor fi făcuţi drepţi. 20 Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; însă, acolo unde s-a înmulţit păcatul, harul a fost mai din belşug, 21 pentru ca, aşa cum păcatul a domnit prin moarte, tot astfel să domnească şi harul lui Dumnezeu prin dreptate, ducând la viaţa veşnică prin Isus Cristos, Domnul nostru.

Morţi şi înviaţi împreună cu Cristos

Ce vom spune atunci? Să continuăm să păcătuim ca să se înmulţească harul? În nici un caz! Cum se poate ca noi, care am murit faţă de păcat, să continuăm să trăim în el?! Sau oare nu ştiţi că toţi cei care aţi fost botezaţi în Cristos Isus aţi fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci am fost îngropaţi împreună cu El prin botezul în moarte, pentru ca, aşa cum Cristos a fost înviat din morţi prin slava Tatălui, la fel să putem şi noi să umblăm în noutatea vieţii. Căci dacă am devenit uniţi cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi uniţi cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Noi ştim că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie lăsat fără putere, în aşa fel încât să nu mai fim sclavi ai păcatului; căci, cine a murit cu adevărat, a fost eliberat de păcat. Iar dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu El. Ştim că Cristos, fiind înviat din morţi, nu mai moare, moartea nu mai domneşte asupra Lui. 10 Căci prin moartea de care a murit, a murit faţă de păcat o dată pentru totdeauna, iar viaţa pe care o trăieşte, o trăieşte pentru Dumnezeu. 11 La fel şi voi, consideraţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Cristos Isus!

12 Deci păcatul să nu mai domnească în trupurile voastre muritoare, aşa încât să ascultaţi de poftele lui! 13 Să nu mai oferiţi mădularele voastre păcatului, ca unelte ale nedreptăţii, ci oferiţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca unii care aţi fost aduşi de la moarte la viaţă şi oferiţi-vă mădularele voastre lui Dumnezeu, ca unelte ale dreptăţii, 14 pentru ca păcatul să nu mai domnească asupra voastră, întrucât voi nu sunteţi sub Lege, ci sub har!

Sclavi ai dreptăţii

15 Şi atunci? Să păcătuim, pentru că nu suntem sub Lege, ci sub har? În nici un caz! 16 Nu ştiţi că atunci când vă oferiţi pe voi înşivă ca sclavi ca să ascultaţi de cineva, sunteţi sclavii celui de care ascultaţi: fie ai păcatului, care duce la moarte, fie ai ascultării, care duce la dreptate? 17 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, deşi eraţi sclavi ai păcatului, aţi ascultat din inimă de modelul de învăţătură[af] căruia i-aţi fost încredinţaţi, 18 aţi fost eliberaţi de păcat şi aţi devenit sclavi ai dreptăţii! 19 Vorbesc în felul oamenilor, din cauza neputinţei firii voastre.[ag] Aşa cum v-aţi dat mădularele să fie sclave ale necurăţiei şi fărădelegii, în vederea fărădelegii, tot aşa acum, daţi-vă mădularele ca sclave ale dreptăţii, în vederea sfinţirii. 20 Căci atunci când eraţi sclavi ai păcatului eraţi liberi în ce priveşte dreptatea. 21 Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine, pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea! 22 Însă acum, fiind eliberaţi de păcat şi devenind sclavi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică. 23 Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Cristos Isus, Domnul nostru.

Creştinul – mort faţă de Lege, înnoit prin Duhul

Oare nu ştiţi, fraţilor, – căci eu le vorbesc unora care cunosc Legea –, că Legea domneşte peste un om atâta timp cât trăieşte el? O femeie măritată este legată prin Lege de soţul ei, atâta timp cât acesta trăieşte, însă dacă soţul ei moare, ea este dezlegată de Lege în ce priveşte legătura cu soţul ei. Deci, dacă ea trăieşte cu un alt bărbat câtă vreme soţul ei este în viaţă, se va numi adulterină, însă dacă soţul ei moare, ea este liberă faţă de Lege şi nu se va numi adulterină dacă se mărită cu un alt bărbat. Tot astfel şi voi, fraţii mei, aţi murit faţă de Lege, prin trupul lui Cristos, ca să fiţi ai Altuia, ai Celui Ce a fost înviat din morţi, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. Căci, în timp ce trăiam potrivit firii[ah], patimile păcatelor stârnite de Lege erau la lucru în mădularele noastre, aducând roade pentru moarte. Dar acum am fost eliberaţi de Lege[ai], murind faţă de ceea ce ne ţinea captivi, astfel încât să putem sluji în noutatea Duhului, şi nu după vechea literă[aj].

Legea şi păcatul

Ce vom spune atunci? Este Legea păcat? În nici un caz! Totuşi eu n-aş fi cunoscut păcatul decât prin Lege, pentru că n-aş fi ştiut ce înseamnă să pofteşti, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!“[ak] Dar păcatul, prinzând un prilej prin poruncă, a produs în mine tot felul de pofte, pentru că, fără Lege, păcatul este mort. Odinioară, fără Lege, eram viu, însă, când a venit porunca, păcatul a prins viaţă, 10 iar eu am murit. Astfel, porunca, cea care era pentru viaţă, s-a dovedit a fi una care mi-a adus moartea. 11 Căci păcatul, prinzând prilejul prin poruncă, m-a înşelat şi, prin ea, m-a omorât. 12 Prin urmare, Legea, într-adevăr, este sfântă, iar porunca este sfântă, dreaptă şi bună.

13 Atunci ceea ce este bun mi-a adus moarte? În nici un caz, ci păcatul a lucrat moartea în mine prin ceea ce este bun, pentru ca el să poată fi arătat ca păcat şi, prin poruncă, să devină păcătos peste măsură. 14 Noi ştim că Legea este duhovnicească, însă eu sunt firesc[al], vândut ca sclav păcatului[am]. 15 Căci nu înţeleg ceea ce fac, întrucât nu fac ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc! 16 Acum, dacă eu fac ceea ce nu vreau, sunt de acord că Legea este bună. 17 Prin urmare, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. 18 Eu ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea, întrucât vreau să fac ceea ce este bine, dar nu pot! 19 Căci nu fac binele pe care-l vreau, ci răul pe care nu vreau să-l fac! 20 Dacă eu fac ceea ce nu vreau, atunci nu eu sunt cel care fac, ci păcatul care locuieşte în mine. 21 Astfel, eu găsesc această lege: când vreau să fac binele, răul este prezent. 22 Fiindcă, în omul lăuntric mă bucur de Legea lui Dumnezeu, 23 dar în mădularele mele văd o altă lege, care este împotriva legii din mintea mea, făcându-mă prizonier al legii păcatului, care este în mădularele mele. 24 Ce om nenorocit sunt! Cine mă va elibera din acest trup de moarte?! 25 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru! Astfel, cu mintea mea sunt sclav al Legii lui Dumnezeu, dar cu firea mea sunt sclav al legii păcatului.

Viaţa primită prin Duhul

Aşadar, acum nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus (care nu trăiesc potrivit cu firea[an], ci potrivit cu Duhul)[ao]. Căci legea Duhului vieţii în Cristos Isus te-a[ap] eliberat de legea păcatului şi a morţii. Fiindcă ceea ce era cu neputinţă pentru Lege, întrucât era făcută neputincioasă de fire[aq], Dumnezeu a înfăptuit trimiţând, din pricina păcatului, pe propriul Său Fiu, în asemănarea firii păcătoase, şi condamnând astfel păcatul în fire, pentru ca cerinţa dreaptă a Legii să fie împlinită în noi, care nu trăim potrivit cu firea, ci potrivit cu Duhul. Într-adevăr, cei ce trăiesc potrivit cu firea se gândesc la lucrurile firii, însă cei ce trăiesc potrivit cu Duhul se gândesc la lucrurile Duhului. Căci preocuparea pentru fire este moarte, însă preocuparea pentru lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Şi aceasta, deoarece preocuparea pentru fire este duşmănie faţă de Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate s-o facă. Deci cei ce sunt în fire nu-I pot fi plăcuţi lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sunteţi în fire, ci în Duhul, dacă într-adevăr Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Dar dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, atunci nu este al Lui. 10 Dacă însă Cristos este în voi, trupul vostru este mort, din cauza păcatului, dar Duhul este viaţa voastră[ar], datorită dreptăţii. 11 Şi dacă Duhul Celui Ce L-a înviat pe Isus din morţi locuieşte în voi, atunci Cel Ce L-a înviat pe Cristos din morţi le va da viaţă şi trupurilor voastre muritoare, prin Duhul Lui Care locuieşte în voi.

12 Deci, fraţilor, noi nu suntem datori faţă de fire, ca să trăim potrivit ei! 13 Pentru că, dacă trăiţi potrivit firii, veţi muri, dar dacă, prin Duhul, daţi morţii faptele trupului, veţi trăi! 14 Căci toţi care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. 15 Fiindcă voi n-aţi primit un duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii[as] prin care strigăm: „Abba!“[at], adică „Tată!“ 16 Duhul Însuşi depune mărturie, împreună cu duhul nostru, că suntem copii ai lui Dumnezeu. 17 Iar dacă suntem copii, suntem şi moştenitori – moştenitori ai lui Dumnezeu, moştenitori împreună cu Cristos, dacă suferim într-adevăr împreună cu El, ca să putem fi şi proslăviţi împreună cu El.

Slava care ne aşteaptă

18 Căci consider că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care urmează să ne fie descoperită. 19 Chiar şi creaţia aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu, 20 întrucât creaţia a fost supusă deşertăciunii, – nu pentru că a vrut ea, ci datorită Celui Ce a supus-o –, în nădejdea 21 că şi creaţia însăşi va fi eliberată din sclavia degradării şi adusă în libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu. 22 Noi ştim că, până acum, întreaga creaţie geme şi suferă durerile naşterii. 23 Şi nu numai ea, ci şi noi înşine, care avem primul rod[au], adică Duhul[av], gemem în noi înşine, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupurilor noastre. 24 Căci în această nădejde am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde! Fiindcă, cine mai nădăjduieşte în ceea ce vede deja?! 25 Dacă însă nădăjduim în ceea ce nu vedem, atunci aşteptăm cu răbdare.

26 În acelaşi fel, Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, pentru că noi nu ştim cum ar trebui[aw] să ne rugăm, ci Duhul Însuşi mijloceşte cu suspine nerostite[ax]; 27 însă Cel Care cercetează inimile, cunoaşte care este gândirea Duhului, pentru că Acesta mijloceşte pentru sfinţi potrivit cu voia lui Dumnezeu.

Victorie deplină prin Cel Care ne-a iubit

28 Noi ştim că toate lucrează împreună[ay] spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, al celor ce sunt chemaţi în conformitate cu planul Său. 29 Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte, El i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, ca Acesta să fie primul născut dintre mai mulţi fraţi. 30 Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi îndreptăţit; iar pe aceia pe care i-a îndreptăţit, i-a şi glorificat.

31 Ce vom spune deci despre aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?! 32 El, Care nu Şi-a cruţat propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da, împreună cu El, toate lucrurile?! 33 Cine va aduce vreo acuzaţie împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel Care-i îndreptăţeşte. 34 Cine este cel care-i va condamna? Cristos Isus, Cel Care a murit şi Care, mai mult decât atât, a fost înviat, este la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi. 35 Cine ne va despărţi de dragostea lui Cristos? Necazul, sau greutăţile, sau persecuţia, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau pericolul, sau sabia? 36 Aşa cum este scris:

„Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua,
    suntem consideraţi ca nişte oi pentru tăiere.“[az]

37 Însă, în toate aceste lucruri, noi avem victorie deplină prin Cel Care ne-a iubit. 38 Eu sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici demonii[ba] , nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, 39 nici înălţimea, nici adâncimea, nici orice altceva din creaţie nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru!

Alegerea suverană a lui Dumnezeu

Spun adevărul în Cristos, nu mint: conştiinţa mea, prin Duhul Sfânt, îmi este martoră că am o mare întristare şi o durere permanentă în inimă, întrucât aş vrea, mai degrabă, ca eu însumi să fiu blestemat şi despărţit de Cristos de dragul fraţilor mei, al rudelor mele după trup şi anume israeliţii! Ale lor sunt înfierea[bb], slava[bc], legămintele, darea Legii, închinarea şi promisiunile. Ai lor sunt patriarhii şi din ei a venit, după trup, Cristos, Care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat în veci[bd]! Amin.

Dar aceasta nu înseamnă că a fost fără efect Cuvântul[be] lui Dumnezeu. Pentru că nu toţi care sunt din Israel sunt Israel. Şi deşi sunt sămânţa lui Avraam nu toţi sunt copiii săi, ci, aşa cum este scris: „Prin Isaac îşi va primi numele sămânţa[bf] ta.“[bg] Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii promisiunii sunt priviţi ca sămânţă. Căci iată care a fost cuvântul promisiunii: „La anul, pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, iar Sara va avea un fiu.“[bh] 10 Ba mai mult, Rebeca a rămas însărcinată de la un singur om[bi], strămoşul nostru Isaac. 11 Şi chiar înainte ca cei doi gemeni să se fi născut sau să fi făcut ceva bine sau rău, – pentru ca scopul lui Dumnezeu în alegere să poată rămâne, nu prin fapte, ci prin Cel Care cheamă, – 12 i s-a spus: „Cel mai mare îi va sluji celui mai mic.“[bj] 13 Aşa cum este scris:

„Pe Iacov l-am iubit,
    dar pe Esau l-am urât.“[bk]

14 Deci ce vom spune: nu cumva este nedreptate din partea lui Dumnezeu? În nici un caz! 15 Căci lui Moise i-a spus:

„Eu mă îndur de cine vreau să mă îndur
    şi am milă de cine vreau să am milă.“[bl]

16 Deci nu este ceva care ţine de cel care doreşte sau de cel care se străduieşte, ci ţine de Dumnezeu, Care arată îndurare, 17 pentru că, în Scripturi, Dumnezeu îi spune lui Faraon:

„Te-am ridicat ca să-Mi arăt în tine puterea Mea
    şi astfel Numele Meu să fie vestit pe întreg pământul.“[bm]

18 Astfel, El are milă de cine doreşte şi împietreşte pe cine doreşte.

19 Mă vei întreba deci: „Atunci, de ce mai acuză?! Căci cine se poate împotrivi voii Lui?!“ 20 Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să te contrazici cu Dumnezeu?! Oare cel modelat îi va spune celui care l-a modelat: „De ce m-ai făcut aşa?“?[bn] 21 Oare nu are olarul dreptul ca, din acelaşi bulgăre de lut, să facă şi un vas pentru întrebuinţări deosebite, dar şi unul pentru folosinţă obişnuită? 22 Şi ce dacă Dumnezeu, dorind să-Şi arate mânia şi să-Şi facă cunoscută puterea, a avut răbdare cu cei care erau vase ale mâniei Sale, pregătite pentru distrugere? 23 Şi ce dacă El a procedat astfel ca să-Şi facă cunoscută bogăţia slavei Sale faţă de nişte vase ale îndurării, pe care le pregătise mai dinainte pentru slavă, 24 incluzându-ne şi pe noi, pe care ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre neamuri? 25 Aşa cum spune în Osea:

„Pe cel ce nu era poporul Meu îl voi numi «Popor al Meu»,
    şi pe cea care nu era iubită, o voi numi «Iubită».[bo]

26 Şi în locul unde li s-a spus: «Voi nu sunteţi poporul Meu!»,
    acolo vor fi numiţi «Fii ai Dumnezeului celui Viu».“[bp]

27 Iar Isaia strigă despre Israel:

„Chiar dacă numărul israeliţilor ar fi ca nisipul mării,
    totuşi numai rămăşiţa va fi mântuită,
28 căci Domnul va duce la îndeplinire repede şi pe deplin sentinţa hotărâtă asupra pământului.“[bq]

29 Aşa cum a prezis Isaia:

„Dacă Domnul Oştirilor[br] nu ne-ar fi lăsat câţiva urmaşi[bs],
    am fi ajuns ca Sodoma
        şi ne-am fi asemănat cu Gomora.“[bt]

Necredinţa lui Israel

30 Şi atunci ce vom spune? Neamurile, care n-au urmărit dreptatea, totuşi au primit-o, – şi anume o dreptate care este prin credinţă –, 31 însă Israel, care urmărea dreptatea printr-o Lege, n-a reuşit s-o obţină. 32 De ce n-a reuşit? Pentru că ei n-au urmărit acest lucru prin credinţă, ci, ca şi cum ar fi fost posibil, prin fapte. Ei s-au împiedicat de Piatra de poticnire, 33 aşa cum este scris:

„Iată, pun în Sion o Piatră de poticnire
    şi o Stâncă de cădere!
        Oricine crede în El nu va fi făcut de ruşine.“[bu]

10 Fraţilor, dorinţa inimii mele, rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi, este ca ei să fie mântuiţi. Căci pot mărturisi despre ei că au râvnă pentru Dumnezeu, însă fără a fi întemeiată pe cunoaştere. Căci, întrucât n-au cunoscut dreptatea pe care o oferă Dumnezeu, au căutat să-şi stabilească o dreptate a lor înşişi şi nu s-au supus astfel dreptăţii pe care o oferă Dumnezeu. Căci Cristos este sfârşitul[bv] Legii, pentru ca să existe o dreptate pentru oricine crede.

Mântuirea este pentru toţi cei care cred

Moise scrie despre dreptatea pe care o dă Legea, astfel: „Omul care împlineşte aceste lucruri va trăi prin ele.“[bw] Însă dreptatea care vine prin credinţă spune aşa: „Să nu zici în inima ta: «Cine se va înălţa la cer?»“[bx] – adică pentru a-L coborî pe Cristos – „sau: «Cine va coborî în Adânc[by]?»“[bz] – adică pentru a-L ridica pe Cristos dintre cei morţi! Şi atunci, ce spune ea?

„Cuvântul este aproape de tine;
    este în gura ta şi în inima ta.“[ca]

Acesta este cuvântul credinţei, cel pe care-l propovăduim. Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn[cb] şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. 10 Căci prin credinţa din inimă se primeşte dreptatea şi prin mărturisirea cu gura se primeşte mântuirea; 11 întrucât Scriptura spune: „Oricine crede în El nu va fi făcut de ruşine.“[cc] 12 Nu este nici o deosebire între iudeu şi grec, deoarece Acelaşi Domn este Domnul tuturor şi dă cu generozitate tuturor celor ce-L cheamă, 13 fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!“[cd]

14 Aşadar, cum Îl vor chema pe Cel în Care n-au crezut? Şi cum vor crede în Cel despre Care n-au auzit? Şi cum vor auzi, fără ca cineva să le predice? 15 Şi cum să predice, dacă nu sunt trimişi? Aşa cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce aduc veşti bune!“[ce] 16 Însă nu toţi au acceptat veştile bune[cf], pentru că Isaia spune: „Doamne, cine a crezut mesajul nostru?“[cg] 17 Astfel, credinţa vine prin auzire, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos. 18 Însă eu întreb: n-au auzit ei? Ba da! Căci:

„Glasul lor a străbătut întreg pământul
    şi cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii.“[ch]

19 Însă eu întreb: oare n-a înţeles Israel? Mai întâi, Moise spune:

„Eu vă voi provoca la gelozie prin ceea ce nu este un neam;
    vă voi mânia printr-un neam fără pricepere.“[ci]

20 Iar Isaia este atât de îndrăzneţ, încât spune:

„Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau;
    M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.“[cj]

21 Însă, despre Israel, spune:

„Toată ziua Mi-am întins mâinile
    către un popor neascultător şi împotrivitor.“[ck]

Rămăşiţa lui Israel

11 Atunci întreb: Şi-a respins Dumnezeu poporul? În nici un caz! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin. Dumnezeu nu Şi-a respins poporul pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce spune Scriptura despre Ilie? Cum I-a vorbit lui Dumnezeu împotriva lui Israel? „Doamne, Ţi-au omorât profeţii şi Ţi-au dărâmat altarele. Numai eu singur am mai rămas, iar ei încearcă să-mi ia şi mie viaţa!“[cl] Însă ce i-a răspuns Dumnezeu[cm]? „Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal[cn].“[co] Tot aşa este şi acum: există o rămăşiţă care a fost aleasă prin har, iar dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte, pentru că altfel harul n-ar mai fi har. Şi atunci? Israel n-a obţinut ceea ce căuta, dar cei aleşi au obţinut; iar ceilalţi au fost împietriţi, aşa cum este scris:

„Dumnezeu le-a dat un duh de amorţeală,
    ochi să nu vadă
şi urechi să nu audă,
    până în ziua de astăzi.“[cp]

Iar David spune:

„Să li se prefacă masa într-o cursă, într-un laţ,
    într-o pricină de cădere şi într-o dreaptă răsplătire!
10 Să li se întunece ochii ca să nu mai vadă!
    Fă să li se încovoaie mereu spinarea!“[cq]

Mântuirea neamurilor

11 Atunci întreb: s-au împiedicat ei ca să cadă pentru totdeauna? În nici un caz, ci, datorită greşelii lor, mântuirea a ajuns la neamuri, pentru a-i face pe israeliţi geloşi. 12 Deci dacă greşeala lor a fost bogăţie pentru lume, iar eşecul lor a fost bogăţie pentru neamuri, cu cât mai mult va fi plinătatea întoarcerii lor?!

13 Acum vă vorbesc vouă, neamurilor: având în vedere că sunt un apostol al neamurilor, eu îmi glorific slujirea 14 încercând, cumva, să stârnesc gelozia celor din neamul meu şi să-i salvez astfel pe unii dintre ei. 15 Căci dacă respingerea lor a adus împăcarea lumii, ce va aduce atunci primirea lor, dacă nu viaţă din morţi?! 16 Iar dacă partea din aluat, oferită ca cel dintâi rod, este sfântă, atunci tot aluatul este sfânt[cr]; şi dacă rădăcina este sfântă, atunci şi ramurile sunt sfinte.

17 Dar dacă unele ramuri au fost rupte, şi tu, care eşti o ramură de măslin sălbatic, ai fost altoită în locul lor şi ai devenit părtaşă la rădăcina[cs] bogată a măslinului, 18 nu te lăuda faţă de ramuri! Însă, dacă te lauzi, aminteşte-ţi: nu tu susţii rădăcina, ci rădăcina te susţine pe tine! 19 Vei spune: „Ramurile au fost rupte ca să fiu altoit eu!“ 20 Aşa este. Ele au fost rupte pentru că n-au crezut, iar tu stai numai prin credinţă! Deci nu fi mândru, ci teme-te! 21 Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile naturale, nu te va cruţa nici pe tine! 22 Uită-te deci la bunătatea şi la severitatea lui Dumnezeu: El este sever cu cei care au căzut, iar cu tine este bun, dacă rămâi în bunătatea Lui. Altfel, şi tu vei fi tăiat. 23 Şi chiar ei, dacă nu persistă în necredinţă, vor fi altoiţi, pentru că Dumnezeu are putere să-i altoiască din nou. 24 Dacă tu ai fost tăiat din ceea ce, prin natură, este un măslin sălbatic şi ai fost altoit, împotriva naturii, într-un măslin bun, cu cât mai mult aceste ramuri naturale vor fi altoite înapoi, în propriul lor măslin?

Întregul Israel va fi mântuit

25 Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi această taină[ct], ca să nu pretindeţi că aţi fi mai înţelepţi decât sunteţi: o parte din Israel a experimentat împietrirea, până când va intra numărul complet al neamurilor. 26 Şi astfel[cu] tot Israelul va fi mântuit[cv], după cum este scris:

„Eliberatorul va veni din Sion;
    El va îndepărta nelegiuirile de la Iacov.
27 Acesta este legământul Meu cu ei,
    când le voi şterge păcatele.“[cw]

28 În ce priveşte Evanghelia, ei sunt duşmani, spre binele vostru, însă, în ce priveşte alegerea, ei sunt iubiţi, datorită patriarhilor lor. 29 Căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt definitive. 30 Aşa cum voi aţi fost cândva neascultători faţă de Dumnezeu, dar acum aţi primit îndurare datorită neascultării lor, 31 la fel sunt şi ei acum neascultători, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să poată primi şi ei (acum)[cx] îndurare. 32 Fiindcă Dumnezeu i-a închis pe toţi în neascultare, ca să-Şi arate îndurarea faţă de toţi.

Laudă lui Dumnezeu

33 O, adâncul bogăţiei înţelepciunii şi[cy] cunoaşterii lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!

34 „Căci cine a cunoscut gândul Domnului?
    Sau cine a fost sfătuitorul Lui?[cz]

35 Cine I-a dat vreodată ceva,
    ca El să trebuiască să-i dea înapoi?“[da]

36 Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.

Vieţi consacrate lui Dumnezeu

12 Prin urmare, vă îndemn fraţilor, prin îndurarea lui Dumnezeu, să vă aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi o închinare duhovnicească[db] din partea voastră! Nu vă conformaţi acestui veac, ci lăsaţi-vă transformaţi prin reînnoirea gândirii voastre, ca să puteţi discerne voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită.

Smerenie şi slujire

Prin darul care mi-a fost dat, spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci fiţi modeşti în gândirea voastră, fiecare după măsura de credinţă pe care i-a dat-o Dumnezeu. Pentru că, aşa cum într-un trup avem multe mădulare şi nu toate au aceeaşi funcţie, tot astfel şi noi, care suntem mulţi, suntem un singur trup în Cristos, iar în mod individual ne suntem mădulare unii altora. Avem diferite daruri, după harul care ne-a fost dat: dacă darul cuiva este profeţia, să-l folosească după măsura credinţei sale; dacă este slujirea, să slujească; dacă este cel de a da învăţătură, să dea învăţătură; dacă este încurajarea, să încurajeze; dacă este dărnicia, să dea cu generozitate; dacă este acela de a conduce, s-o facă cu dedicare; dacă este acela de a fi milostiv, s-o facă cu bucurie.

Dragostea

Dragostea să vă fie sinceră; urâţi răul, lipiţi-vă de bine! 10 Iubiţi-vă unii pe alţii[dc] cu o dragoste frăţească! Luaţi-vă la întrecere în ce priveşte respectul pe care vi-l acordaţi reciproc.[dd] 11 În ce priveşte dedicarea, să nu fiţi leneşi! Fiţi plini de râvnă cu duhul! Slujiţi Domnului! 12 Fiţi bucuroşi în nădejdea voastră! Fiţi răbdători în necaz! Dedicaţi-vă rugăciunii! 13 Ajutaţi-i pe sfinţii care sunt în nevoi! Fiţi ospitalieri! 14 Binecuvântaţi-i pe cei care vă persecută! Binecuvântaţi, nu blestemaţi! 15 Bucuraţi-vă cu cei care se bucură, plângeţi cu cei care plâng! 16 Trăiţi în armonie unii cu alţii![de] Nu vă gândiţi la lucrurile înalte, ci asociaţi-vă cu cei smeriţi[df]! Nu vă consideraţi singuri înţelepţi! 17 Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău! Urmăriţi ce este bine înaintea tuturor oamenilor! 18 Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii! 19 Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi niciodată singuri, ci lăsaţi loc mâniei lui Dumnezeu, pentru că este scris: „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti! zice Domnul.“[dg] 20 Însă „dacă duşmanul tău este flămând, dă-i de mâncare, iar dacă-i este sete, dă-i să bea, căci, făcând aşa, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui“[dh]. 21 Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine!

Supunere în faţa autorităţilor civile

13 Orice persoană trebuie să se supună autorităţilor, pentru că nu există nici o autoritate care să nu fi fost instituită de Dumnezeu. Autorităţile care există au fost instituite de Dumnezeu. Prin urmare, oricine se împotriveşte autorităţii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu, iar cei care se împotrivesc îşi vor primi condamnarea. Deoarece conducătorii nu le inspiră teamă celor ce fac binele, ci celor ce fac răul. Vrei deci să nu-ţi fie frică de autoritate? Fă ce este bine şi vei fi lăudat de ea! Căci ea este un slujitor al lui Dumnezeu pentru binele tău. Însă, dacă faci ceea ce este rău, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia! Ea este în slujba lui Dumnezeu, pentru a aduce mânia peste cel ce înfăptuieşte răul. Aşadar, trebuie să le fii supus nu doar din cauza mâniei, ci şi datorită conştiinţei. Din acelaşi motiv trebuie să plătiţi şi taxele[di], pentru că autorităţile sunt slujitori ai lui Dumnezeu, care se ocupă cu acest lucru. Daţi fiecăruia ceea ce-i datoraţi: taxe – cui datoraţi taxe, vamă – cui datoraţi vamă, respect – cui datoraţi respect, onoare – cui datoraţi onoare!

Dragostea faţă de semen

Să nu datoraţi nimănui nimic, în afară de dragoste, pentru că acela care-şi iubeşte semenul a împlinit Legea, întrucât „Să nu comiţi adulter“; „Să nu ucizi“; „Să nu furi“; „Să nu pofteşti“[dj], şi orice altă poruncă, sunt cuprinse în această afirmaţie: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi!“[dk] 10 Dragostea nu-i face rău semenului, deci dragostea este împlinirea Legii.

Ziua este aproape

11 Faceţi lucrul acesta[dl], ştiind ce vremuri sunt: este ceasul să vă treziţi din somn, pentru că mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am devenit credincioşi; 12 noaptea aproape a trecut şi ziua este aproape, deci să lăsăm la o parte faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armura luminii! 13 Să ne comportăm aşa cum se cuvine, ca în timpul zilei, nu în orgii şi în beţii, nu în desfrânare şi în depravare, nu în ceartă şi în invidie, 14 ci îmbrăcaţi-vă cu Domnul Isus Cristos şi nu vă preocupaţi de cum anume să vă îngrijiţi de poftele firii[dm] voastre!

Cel slab şi cel puternic

14 Primiţi-i bine între voi pe cei care sunt slabi în credinţă[dn], fără a purta dispute! Unul crede că poate să mănânce orice, pe când cel slab mănâncă doar legume.[do] Cel ce mănâncă orice să nu-l dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă orice, iar cel ce nu mănâncă orice să nu-l condamne pe cel ce mănâncă, pentru că Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu să-l condamni pe slujitorul altuia?! Dacă stă sau cade, îl priveşte pe stăpânul său! Însă el va sta, pentru că Domnul îl poate face să stea. Unul crede că o zi este mai bună decât alta, iar altul le consideră pe toate la fel. Fiecare trebuie să fie pe deplin convins în gândirea sa. Cel ce respectă o anumită zi, pentru Domnul o respectă. Cel ce mănâncă orice, pentru Domnul mănâncă, întrucât el Îi mulţumeşte lui Dumnezeu, iar cel ce nu mănâncă orice, pentru Domnul nu mănâncă şi Îi mulţumeşte şi el lui Dumnezeu. Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru el însuşi şi nimeni dintre noi nu moare pentru el însuşi: dacă trăim, pentru Domnul trăim, iar dacă murim, pentru Domnul murim. Astfel, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. Pentru acest scop a murit şi a înviat Cristos: ca să poată fi Domn şi al celor morţi, şi al celor vii. 10 Aşadar, de ce-l condamni pe fratele tău? Sau de ce-l dispreţuieşti pe fratele tău?[dp] Căci toţi vom sta înaintea tronului de judecată al lui Dumnezeu. 11 Pentru că este scris:

„Viu sunt Eu, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea
    şi orice limbă Îl va mărturisi pe Dumnezeu!“[dq]

12 Deci fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuşi înaintea lui Dumnezeu.

13 Aşadar, să nu ne mai judecăm unii pe alţii, ci, mai degrabă, judecaţi ca nu cumva să puneţi fratelui vostru o piatră de poticnire sau o pricină de cădere. 14 Ştiu şi sunt convins în Domnul Isus că nici un lucru nu este necurat în sine, însă dacă cineva consideră un lucru ca fiind necurat, atunci pentru el este necurat. 15 Dacă fratele tău este întristat din cauza a ceea ce mănânci, atunci tu nu mai trăieşti în dragoste. Nu-l nimici, prin ceea ce mănânci, pe cel pentru care a murit Cristos! 16 Nu lăsaţi ca binele vostru să fie vorbit de rău! 17 Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este nici mâncare, nici băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. 18 Cel care-L slujeşte astfel pe Cristos Îi este plăcut lui Dumnezeu şi este respectat de oameni. 19 Aşadar, să urmărim lucrurile care aduc pacea şi cele prin care ne zidim unii pe alţii! 20 Nu distrugeţi lucrarea lui Dumnezeu de dragul unei mâncări! Într-adevăr, toate lucrurile sunt curate, însă este rău pentru un om să mănânce ceva care pe celălalt l-ar face să cadă. 21 Este bine să nu mănânci carne sau să nu bei vin sau orice altceva care pe fratele tău l-ar face să cadă. 22 Aşadar, încredinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine înaintea lui Dumnezeu. Ferice de omul care nu se condamnă din cauza a ceea ce el consideră ca fiind bun! 23 Însă omul care are îndoieli este condamnat dacă mănâncă, pentru că n-o face din convingere[dr]. Orice lucru care nu vine din convingere este păcat.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.