Bible in 90 Days

Fiul, superior îngerilor

1 În trecut, Dumnezeu le-a vorbit strămoşilor noştri prin profeţi de multe ori şi în multe feluri, ² însă în aceste zile de pe urmă El ne-a vorbit prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin Care a făcut veacurile. ³ El, Care este oglindirea Slavei şi reprezentarea exactă a naturii Lui şi Care susţine toate lucrurile prin Cuvântul puterii Lui, a realizat curăţirea de păcate şi S-a aşezat la dreapta Măreţiei, în înălţimi, ⁴ devenind cu atât mai superior decât îngerii, cu cât Numele pe care l-a moştenit este mai minunat decât al lor.

⁵ Căci căruia dintre îngeri i-a zis vreodată:

Şi, din nou:

⁶ Şi, din nou, când Îl aduce în lume pe întâiul născut^[c], spune:

⁷ Iar despre îngeri spune:

⁸ Însă despre Fiul zice:

¹⁰ Şi:

¹³ Dar căruia dintre îngeri i-a zis vreodată:

¹⁴ Nu sunt ei toţi duhuri slujitoare, trimise să-i slujească pe cei ce urmează să moştenească mântuirea?

O mântuire atât de mare

2 De aceea, trebuie să dăm şi mai multă atenţie lucrurilor pe care le-am auzit, ca să nu fim îndepărtaţi de la ele. ² Căci dacă Cuvântul spus prin îngeri s-a dovedit sigur, iar fiecare abatere şi neascultare şi-a primit o pedeapsă dreaptă, ³ cum vom scăpa noi, dacă suntem nepăsători faţă de o mântuire atât de mare?! Ea a fost spusă la început de Domnul şi ne-a fost adeverită de către cei ce L-au auzit, ⁴ în timp ce Dumnezeu Îşi întărea mărturia prin semne şi diferite minuni şi prin darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Lui.

Isus, făcut asemenea fraţilor Săi

⁵ Nu îngerilor le-a supus El lumea viitoare, despre care vorbim, ⁶ ci cineva a mărturisit solemn undeva, spunând:

Dacă i le-a supus pe toate, n-a lăsat nimic care să nu-i fie supus, dar acum încă nu vedem că toate îi sunt supuse. ⁹ Îl vedem însă pe Isus, Care a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, încoronat acum cu slavă şi onoare datorită morţii pe care a suferit-o, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru toţi.

¹⁰ Cel pentru Care şi prin Care sunt toate a considerat potrivit ca, pentru a duce mulţi fii la slavă, să-L desăvârşească prin suferinţe pe Autorul mântuirii lor. ¹¹ Căci atât Cel Ce sfinţeşte, cât şi cei ce sunt sfinţiţi sunt toţi din Unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească fraţi, ¹² spunând:

¹³ De asemenea, El spune:

Şi, din nou, El spune:

¹⁴ Aşadar, întrucât copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, El a devenit asemănător cu ei, pentru ca, prin moarte, să-l distrugă pe cel ce are puterea morţii, care este diavolul^[n], ¹⁵ şi să-i elibereze pe cei care toată viaţa lor erau ţinuţi în sclavie prin frica de moarte. ¹⁶ Este clar că El n-a venit să-i ajute pe îngeri, ci a venit să ajute^[o] sămânţa^[p] lui Avraam. ¹⁷ De aceea, El a trebuit să fie făcut în toate precum fraţii Lui, ca să poată fi un Mare Preot milos şi credincios în slujba lui Dumnezeu şi să facă ispăşire pentru păcatele poporului. ¹⁸ Pentru că El Însuşi a fost ispitit prin ceea ce a suferit, El poate să-i ajute pe cei care sunt încercaţi.

Isus mai mare decât Moise

3 De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, gândiţi-vă cu mare atenţie la Isus, Apostolul şi Marele Preot al credinţei pe care o mărturisim. ² El a fost credincios Celui Ce L-a desemnat, aşa cum şi Moise a fost credincios în toată casa Lui. ³ El a fost găsit vrednic de o slavă mai mare decât a lui Moise, aşa cum constructorul unei case are mai multă onoare decât casa însăşi. ⁴ Căci orice casă este construită de cineva, însă Cel Ce le-a zidit pe toate este Dumnezeu. ⁵ Moise a fost credincios ca slujitor în toată Casa lui Dumnezeu, ca să depună mărturie despre lucrurile care urmau a fi spuse, ⁶ dar Cristos a fost credincios ca Fiu peste toată Casa lui Dumnezeu, iar Casa Lui suntem noi, dacă păstrăm într-adevăr cu fermitate încrederea şi lauda care aparţin nădejdii.

Avertizare împotriva necredinţei

⁷ De aceea, aşa cum spune Duhul Sfânt:

¹² Fiţi atenţi, fraţilor, ca nici unul dintre voi să nu aibă o inimă rea, necredincioasă, care să-l întoarcă de la Dumnezeul cel Viu, ¹³ ci încurajaţi-vă unul pe altul în fiecare zi, atâta timp cât se spune „astăzi“, astfel încât nici unul dintre voi să nu fie împietrit prin înşelăciunea păcatului! ¹⁴ Noi avem parte de Cristos dacă păstrăm cu fermitate, până la sfârşit, încrederea pe care am avut-o la început. ¹⁵ Este spus:

¹⁶ Cine au fost cei ce au auzit şi s-au răzvrătit? Nu toţi cei ce au ieşit din Egipt prin Moise? ¹⁷ Şi pe cine s-a mâniat El timp de patruzeci de ani? Nu pe cei care au păcătuit şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie? ¹⁸ Cui a jurat El că nu vor intra în odihna Lui, dacă nu celor care nu au ascultat? ¹⁹ Vedem că ei n-au putut intra din cauza necredinţei.

Odihna promisă de Dumnezeu

4 De aceea, întrucât promisiunea intrării în odihna Lui rămâne încă deschisă, să avem grijă ca nici unul dintre voi să nu se pomenească venit prea târziu. ² Şi nouă ne-a fost vestită Evanghelia^[s] ca şi lor, dar lor, cuvântul pe care l-au auzit nu le-a fost de nici un folos, pentru că cei care l-au auzit nu l-au unit cu credinţa^[t], ³ însă cei care am crezut intrăm în acea odihnă, aşa cum a spus:

Şi totuşi lucrările Sale au fost terminate încă de la crearea lumii – ⁴ pentru că a spus undeva, despre ziua a şaptea, astfel: „Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui“^{[v] 5} şi, din nou, în acelaşi loc: „Nu vor intra în odihna Mea!“ ⁶ Deci, fiindcă rămâne ca unii să intre în ea, şi întrucât cei dintâi, cărora li s-a vestit Evanghelia, n-au intrat din cauza neascultării, ⁷ El stabileşte din nou o zi: „astăzi“, spunând, prin David, după atât de mult timp, aşa cum a fost spus mai înainte:

⁸ Dacă Iosua le-ar fi dat odihnă, atunci Dumnezeu nu le-ar fi vorbit mai târziu despre o altă zi. ⁹ Rămâne încă pentru poporul lui Dumnezeu o odihnă de Sabat, ¹⁰ pentru că oricine intră în odihna Lui se va odihni de lucrările lui, ca şi Dumnezeu de ale Sale. ¹¹ Să ne grăbim^[x] deci să intrăm în acea odihnă, pentru ca nimeni să nu cadă printr-o neascultare ca a lor!

¹² Într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi activ, mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, străpungând până desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, şi poate judeca gândurile şi intenţiile inimii. ¹³ Nu este nimic care să poată fi ascuns de El, ci totul este gol şi descoperit ochilor Lui, ai Celui înaintea Căruia trebuie să dăm socoteală.

Isus, Marele nostru Preot

¹⁴ Aşadar, fiindcă avem un Mare Preot Care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ne ţinem tare de mărturisirea noastră. ¹⁵ Căci n-avem un Mare Preot Care să nu poată avea milă de^[y] slăbiciunile noastre, ci Unul Care a fost ispitit în toate felurile, ca şi noi, dar fără să păcătuiască. ¹⁶ Aşadar, să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare şi să găsim har care să ne ajute la timpul potrivit.

5 Orice mare preot este ales dintre oameni şi desemnat să-I slujească lui Dumnezeu pentru ei, ca să aducă atât daruri, cât şi jertfe pentru păcate. ² El poate fi blând cu cei neştiutori şi rătăciţi, pentru că el însuşi este cuprins de slăbiciune. ³ Şi din pricina acestei slăbiciuni el trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale poporului. ⁴ Nu el îşi ia această onoare, ci este chemat de Dumnezeu, aşa cum a fost şi Aaron.

⁵ Tot astfel, nici Cristos nu S-a slăvit pe Sine, devenind Mare Preot, ci Dumnezeu I-a spus:

⁶ aşa cum spune şi în altă parte:

⁷ El, în timpul vieţii Lui pe pământ, s-a rugat şi a făcut cereri, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, către Cel Care a putut să-L scape de la moarte, şi a fost auzit datorită reverenţei Sale. ⁸ Chiar dacă era Fiu, a învăţat să asculte prin ceea ce a suferit ⁹ şi, fiind făcut desăvârşit, a devenit sursa unei mântuiri veşnice pentru toţi cei care ascultă de El, ¹⁰ fiind numit Mare Preot de către Dumnezeu, potrivit rânduielii lui Melhisedek.

Avertizare împotriva apostaziei

¹¹ Cu privire la aceasta avem multe să vă spunem, dar este greu de explicat, pentru că aţi ajuns greoi la pricepere. ¹² De fapt, cu toate că acum trebuia să fiţi învăţători, voi aveţi din nou nevoie de cineva care să vă înveţe adevărurile elementare despre cuvintele lui Dumnezeu; aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. ¹³ Oricine se hrăneşte cu lapte nu este obişnuit cu învăţătura despre dreptate, pentru că este copil. ¹⁴ Însă hrana tare este pentru cei maturi, care, prin practică, şi-au antrenat capacitatea de înţelegere pentru a distinge binele de rău.

6 De aceea, lăsaţi aspectele elementare ale adevărului despre Cristos şi să ne îndreptăm spre maturitate! Să nu mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi credinţa în Dumnezeu, ² învăţătura despre botezuri, punerea mâinilor, învierea morţilor şi judecata veşnică. ³ Vom face aceasta dacă va permite Dumnezeu. ⁴ Căci este imposibil pentru cei ce odată au fost luminaţi, au gustat darul ceresc, au devenit părtaşi ai Duhului Sfânt ⁵ şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului care va să vină, ⁶ şi care totuşi au căzut, să fie aduşi înapoi la pocăinţă, întrucât ei Îl răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de ocară. ⁷ Când pământul absoarbe ploaia care, deseori, cade pe el şi dă plante care sunt folositoare celor pentru care este cultivat, el primeşte binecuvântarea de la Dumnezeu. ⁸ Dacă însă dă spini şi mărăcini, atunci nu este de nici un folos şi urmează să fie blestemat; sfârşitul lui va fi în foc.

⁹ Chiar dacă vorbim astfel, preaiubiţilor, suntem convinşi, în ce vă priveşte, de lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea. ¹⁰ Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, faptul că i-aţi slujit pe sfinţi şi continuaţi s-o faceţi. ¹¹ Dorim mult ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi sârguinţă până la sfârşit, astfel încât să se împlinească ceea ce nădăjduiţi. ¹² Să nu fiţi leneşi, ci fiţi imitatori ai celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc promisiunile!

Garanţia promisiunii lui Dumnezeu

¹³ Când Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Avraam, pentru că nu avea pe nimeni mai mare pe care să jure, a jurat pe Sine Însuşi, ¹⁴ spunând: „Te voi binecuvânta cu adevărat şi-ţi voi înmulţi foarte mult urmaşii.“^{[ab] 15} Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a obţinut promisiunea. ¹⁶ Oamenii jură pe cineva mai mare decât ei, iar un jurământ, care face cunoscut faptul că un lucru este adevărat şi sigur, pune capăt oricăror dispute dintre ei. ¹⁷ În acelaşi fel, când Dumnezeu a vrut să le arate mai clar moştenitorilor promisiunii caracterul neschimbător al planului Său, El a garantat acest lucru printr-un jurământ, ¹⁸ pentru ca, prin două lucruri neschimbătoare, în care este imposibil ca Dumnezeu să fie găsit mincinos, noi să avem siguranţă şi astfel să fim puternic încurajaţi să punem mâna pe nădejdea care ne stă înainte. ¹⁹ Avem această nădejde ca pe o ancoră pentru suflet, fermă şi sigură, şi care pătrunde în partea dinăuntru, dincolo de draperie^{[ac] 20} unde, pentru a ne arăta calea, Isus, Care a intrat înaintea noastră, a intrat pentru noi. El a devenit Mare Preot pentru totdeauna, potrivit rânduielii lui Melhisedek.

Melhisedek, preotul Dumnezeului celui Preaînalt

7 Acest Melhisedek, rege al Salemului, preot al Dumnezeului celui Preaînalt, l-a întâlnit pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul regilor şi l-a binecuvântat, ² iar Avraam i-a dat zeciuială din toate. Numele lui înseamnă, în primul rând, „Rege al dreptăţii“^[ad], apoi, de asemenea, el este şi „Rege al Salemului“, adică „Rege al păcii“^[ae], ³ fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, şi astfel, fiind asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, el rămâne preot pentru totdeauna.^[af]

⁴ Înţelegeţi deci cât de mare a fost acesta, căruia chiar şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din cea mai bună parte din pradă! ⁵ Acelora dintre fiii lui Levi, care sunt preoţi, li se cere, potrivit Legii, să adune zeciuiala de la oameni, adică de la fraţii lor, chiar dacă ei se trag din Avraam. ⁶ Însă acest om, deşi nu aparţinea genealogiei lor, totuşi a adunat zeciuiala de la Avraam şi l-a binecuvântat, pe el, care avea promisiunile. ⁷ Fără îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. ⁸ Într-un caz, zeciuielile sunt primite de oameni care sunt muritori, în altul – de cel despre care se depune mărturie că trăieşte. ⁹ Şi, într-un sens, prin Avraam, chiar Levi, cel care primeşte zeciuiala, a dat zeciuială, ¹⁰ pentru că el urma să fie urmaşul lui Avraam, dar încă nu se născuse atunci când Melhisedek l-a întâlnit pe strămoşul său.

Isus, asemenea lui Melhisedek

¹¹ Acum, dacă desăvârşirea ar fi fost posibilă prin preoţia levitică, pentru că poporul a primit Legea sub această preoţie, ce nevoie ar fi fost să mai vorbim despre un Alt Preot, Care să vină potrivit rânduielii lui Melhisedek, şi nu potrivit rânduielii lui Aaron? ¹² Atunci când este schimbată preoţia, este necesară şi o schimbare a Legii. ¹³ Cel despre Care sunt spuse aceste lucruri a aparţinut unei alte seminţii, din care nimeni n-a slujit la altar. ¹⁴ Acum, este clar că Domnul nostru S-a ridicat din Iuda, iar, în legătură cu această seminţie, Moise n-a spus nimic cu privire la preoţi. ¹⁵ Acest lucru este mult mai evident atunci când vine un Alt Preot, la fel ca Melhisedek, ¹⁶ Unul Care nu a devenit preot prin porunca unei legi pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare. ¹⁷ Căci este depusă următoarea mărturie:

¹⁸ Pe de o parte, porunca veche a fost dată la o parte, deoarece a fost slabă şi fără vreun beneficiu, ¹⁹ pentru că Legea n-a făcut nimic desăvârşit, iar, pe de altă parte, este asigurată o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.

²⁰ Şi aceasta nu s-a făcut fără jurământ! Căci ei au devenit preoţi fără să depună un jurământ, ²¹ dar El a devenit preot cu jurământ, prin Cel Ce I-a spus:

²² În consecinţă, Isus a devenit garantul unui legământ mai bun. ²³ Într-adevăr, preoţii au fost mulţi la număr, pentru că erau împiedicaţi de moarte să-şi continue lucrarea. ²⁴ Dar El, fiindcă rămâne în veci, are o preoţie permanentă. ²⁵ De aceea, El poate să-i mântuiască pe deplin^[ah] pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, întrucât El trăieşte veşnic ca să mijlocească pentru ei.

²⁶ Era potrivit să avem un astfel de Mare Preot – sfânt, fără pată, nepângărit, despărţit de păcătoşi şi înălţat deasupra cerurilor. ²⁷ Spre deosebire de alţi mari preoţi, El nu are nevoie să aducă jertfe în fiecare zi – mai întâi pentru păcatele Sale, iar apoi pentru ale poporului – pentru că a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, atunci când S-a jertfit pe Sine. ²⁸ Legea îi desemnează ca mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii, însă cuvântul jurământului care a venit mai târziu, după Lege, desemnează un Fiu, Care a fost făcut desăvârşit pentru totdeauna.

8 Lucrul cel mai important din ceea ce am spus este că avem un astfel de Mare Preot, Care S-a aşezat la dreapta tronului Măreţiei, în ceruri, ² slujitor în Locul Sfânt şi în adevăratul Cort, ridicat de Domnul, nu de oameni. ³ Fiecare preot este desemnat să aducă atât daruri, cât şi jertfe. Astfel, a trebuit ca şi Acesta să aibă ceva să aducă. ⁴ Aşadar, dacă era pe pământ, atunci nu mai era preot, întrucât există preoţi care aduc daruri potrivit cu Legea. ⁵ Ei slujesc într-un sanctuar care este o copie şi o umbră a celui ceresc – aşa cum i-a fost arătat lui Moise atunci când urma să ridice cortul. Lui i-a spus: „Vezi să faci totul după modelul care ţi-a fost arătat pe munte!“^{[ai] 6} Însă acum El a obţinut o lucrare mult mai deosebită, în aceeaşi măsură în care şi legământul pe care El îl mijloceşte este mai bun, legământ care a fost dat ca o lege, bazat pe promisiuni mai bune.

⁷ Dacă primul legământ ar fi fost fără cusur, atunci nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea. ⁸ Dar El i-a acuzat, zicând:

¹³ Vorbind despre un nou legământ, l-a făcut pe primul învechit, iar ceea ce este învechit şi îmbătrânit va dispărea în curând.

Închinarea în Tabernacul

9 Primul legământ a avut reguli pentru închinare şi pentru un Loc Sfânt pe pământ. ² A fost construit primul cort, în care erau sfeşnicele, masa şi pâinea prezentării; acesta a fost numit „Locul Sfânt“. ³ Însă dincolo de a doua draperie era cortul numit „Locul Preasfânt“, ⁴ în care se aflau altarul de aur pentru tămâie şi Chivotul Legământului, tot acoperit cu aur, în care erau vasul de aur cu mană, toiagul lui Aron care înmugurise şi Tablele Legământului. ⁵ Deasupra erau heruvimii Slavei^[ak], umbrind locul ispăşirii^[al]. Nu putem vorbi acum în detaliu despre aceste lucruri.

⁶ După ce au fost făcute astfel de pregătiri, preoţii intrau periodic în primul cort pentru a-şi îndeplini sarcinile, ⁷ însă numai marele preot intra în al doilea, şi chiar şi el numai o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aducea pentru el însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale poporului. ⁸ Duhul Sfânt a arătat prin aceasta că încă nu era deschisă calea către Locul Preasfânt atâta timp cât primul cort încă exista. ⁹ Aceasta este o ilustraţie a timpului prezent, arătând că atât darurile, cât şi jertfele care erau aduse nu puteau să ducă la desăvârşire conştiinţa celui care se închina. ¹⁰ Acestea sunt în legătură numai cu mâncarea, cu băutura şi cu diferite ceremonii de purificare; sunt reguli exterioare, care există până la vremea stabilirii noii ordini.

Sângele lui Cristos

¹¹ Însă atunci când Cristos, ca Mare Preot al lucrurilor bune care au venit, a intrat în cortul mai mare şi perfect care nu este făcut de mâini – adică nu este parte a acestei creaţii – ¹² nu cu sânge de capre şi de viţei, ci cu propriul Lui sânge, a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt, obţinând astfel o răscumpărare veşnică. ¹³ Dacă sângele caprelor şi al boilor şi stropirea cu cenuşa unei juninci îi sfinţeşte pe cei pângăriţi (având în vedere curăţirea trupului), ¹⁴ cu cât mai mult sângele lui Cristos – Care, prin Duhul veşnic, S-a dat pe Sine, fără pată, lui Dumnezeu – va curăţi conştiinţa noastră de faptele moarte, pentru a ne închina Dumnezeului celui Viu!

¹⁵ De aceea, El este mijlocitorul unui nou legământ, pentru ca aceia care sunt chemaţi să poată primi moştenirea veşnică promisă, întrucât a avut loc o moarte care-i răscumpără din neascultările comise sub primul legământ. ¹⁶ Unde este un legământ, trebuie să se dovedească faptul că cel care l-a făcut a murit. ¹⁷ Căci un legământ intră în vigoare numai când cineva moare, pentru că un legământ nu este în vigoare atâta timp cât cel care l-a făcut este încă viu. ¹⁸ De aceea, nici chiar primul legământ n-a intrat în vigoare fără sânge, ¹⁹ pentru că, atunci când fiecare poruncă le-a fost spusă de Moise tuturor celor din popor, el a luat sânge de viţei şi de capre, cu apă, lână cărămizie şi isop, şi a stropit sulul însuşi şi tot poporul, ²⁰ spunând: „Acesta este sângele legământului pe care vi l-a poruncit Dumnezeu.“^{[am] 21} În acelaşi fel a stropit cortul şi obiectele folosite la închinare. ²² Potrivit Legii, aproape totul este curăţit cu sânge, iar fără vărsare de sânge nu este iertare.

²³ Aşadar, a fost necesar să fie curăţite cu aceste jertfe copiile lucrurilor cereşti, dar lucrurile cereşti înseşi aveau nevoie de jertfe mai bune decât acestea. ²⁴ Nu este ca şi cum Cristos ar fi intrat într-un loc sfânt făcut de om, o imagine a celui adevărat, ci El a intrat chiar în ceruri, ca să Se înfăţişeze acum pentru noi în prezenţa lui Dumnezeu. ²⁵ Nu că El trebuia să Se jertfească din nou şi din nou, aşa cum marele preot intră în Locul Preasfânt în fiecare an cu sânge care nu este al lui, ²⁶ pentru că atunci El ar fi trebuit să sufere din nou şi din nou de la crearea lumii. Însă El S-a arătat acum, o dată pentru totdeauna, la sfârşitul veacurilor, ca să îndepărteze păcatul prin jertfa Lui. ²⁷ Aşa cum fiecare dintre oameni trebuie să moară o dată, iar după aceea urmează judecata, ²⁸ la fel şi Cristos, fiind jertfit o dată pentru totdeauna pentru a purta păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în legătură cu păcatul, ci pentru a-i mântui pe cei care-L aşteaptă cu nerăbdare.

Jertfa lui Cristos, o dată pentru totdeauna

10 Legea are doar o umbră a lucrurilor bune care urmează să vină, nu înfăţişarea propriu-zisă a lucrurilor. De aceea, ea nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, care sunt aduse an de an, să-i desăvârşească pe cei care se apropie. ² Altfel, oare n-ar fi încetat ele să fie aduse, dacă cei care se închină ar fi fost curăţiţi o dată pentru totdeauna şi n-ar mai fi avut conştienţa păcatului? ³ Însă aceste jertfe amintesc anual de păcate, ⁴ pentru că este imposibil ca sângele boilor şi al caprelor să îndepărteze păcatul.

⁵ De aceea când vine în lume, El spune:

⁸ După ce a zis, mai sus: „Tu nu ai dorit, nici nu Ţi-au plăcut jertfe, daruri de mâncare, arderi de tot şi jertfe pentru păcat“ – care sunt aduse potrivit cu Legea – ⁹ a adăugat: „Iată că vin să fac voia Ta.“ A dat astfel la o parte prima ordine pentru a o instaura pe a doua. ¹⁰ Prin acea voie am fost noi sfinţiţi, şi anume prin jertfa trupului lui Isus Cristos, o dată pentru totdeauna.

¹¹ Fiecare preot stă în fiecare zi şi îşi face slujba, aducând din nou şi din nou aceleaşi jertfe, care nu pot niciodată să îndepărteze păcatele, ¹² însă după ce Cristos a adus o singură jertfă pentru păcate, pentru totdeauna, S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu ¹³ şi de atunci aşteaptă până când duşmanii Lui vor fi făcuţi aşternut al picioarelor Lui. ¹⁴ Căci, printr-o singură jertfă, El i-a desăvârşit pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.

¹⁵ Duhul Sfânt, de asemenea, depune mărturie înaintea noastră. După ce spune:

¹⁷ adaugă:

¹⁸ Acolo unde există iertare pentru acestea, nu mai este nevoie de nici o jertfă pentru păcat.

Îndemn la perseverenţă

¹⁹ Aşadar, fraţilor, întrucât îndrăznim să intrăm în Locul Preasfânt prin sângele lui Cristos, ²⁰ prin calea cea nouă şi vie pe care El a deschis-o pentru noi prin draperie – care este trupul Său – ²¹ şi întrucât avem un Mare Preot peste casa lui Dumnezeu, ²² să ne apropiem cu o inimă sinceră, în siguranţa deplină a credinţei, având inimile curăţite de conştiinţa rea şi trupurile spălate cu apă curată! ²³ Să păstrăm cu fermitate nădejdea pe care o mărturisim, pentru că Cel Care a promis este credincios! ²⁴ Să fim preocupaţi cum să ne îndemnăm unii pe alţii la dragoste şi la fapte bune! ²⁵ Să nu renunţăm să ne adunăm laolaltă, aşa cum obişnuiesc unii, ci să ne încurajăm unii pe alţii, cu atât mai mult cu cât vedeţi că Ziua se apropie!

²⁶ Dacă noi păcătuim în mod intenţionat, după ce ni s-a făcut cunoscut adevărul, nu mai este nici o jertfă pentru păcat, ²⁷ ci numai o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi a focului cumplit care-i va mistui pe cei care I se împotrivesc lui Dumnezeu. ²⁸ Oricine n-a ascultat de Legea lui Moise a murit fără îndurare, pe baza mărturiei a doi sau trei martori. ²⁹ Cu cât mai sever credeţi că trebuie pedepsit un om care-L dispreţuieşte pe Fiul lui Dumnezeu, care consideră ca fiind fără valoare sângele legământului prin care a fost sfinţit şi care-L insultă pe Duhul harului?! ³⁰ Îl cunoaştem pe Cel Care a spus:

Şi, din nou:

³¹ Înfricoşător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

³² Amintiţi-vă însă de acele zile de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi îndurat multă luptă, în suferinţe, ³³ fiind uneori expuşi în mod public abuzului şi persecuţiei, iar alteori fiind părtaşi cu cei ce au fost trataţi astfel. ³⁴ Aţi împărtăşit suferinţele celor închişi şi aţi răbdat cu bucurie jefuirea bunurilor voastre, ştiind că voi aveţi ceva mai bun şi care rămâne. ³⁵ De aceea, să nu vă părăsiţi acea încredere, care aduce o mare răsplată! ³⁶ Căci aveţi nevoie de răbdare, pentru ca, după ce aţi făcut voia lui Dumnezeu, să puteţi primi ceea ce a fost promis.

³⁹ Însă noi nu suntem dintre cei ce dau înapoi şi care astfel sunt pierduţi, ci dintre cei ce au credinţă pentru a-şi scăpa sufletul.

Prin credinţă

11 Credinţa este o încredere în lucrurile nădăjduite, o certitudine cu privire la lucrurile nevăzute. ² Prin aceasta cei din vechime au fost vorbiţi de bine.

³ Prin credinţă înţelegem că veacurile au fost create prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa încât ceea ce se vede a fost făcut din lucruri care nu se văd.

⁴ Prin credinţă I-a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât a lui Cain. Prin aceasta s-a spus despre el că este drept, atunci când Dumnezeu a vorbit de bine despre darurile sale. El a murit, însă prin credinţa sa, el încă vorbeşte.

⁵ Prin credinţă a fost luat Enoh, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu l-a luat. Căci înainte de strămutarea lui s-a depus mărturie că Îi era plăcut lui Dumnezeu. ⁶ Şi fără credinţă este imposibil să-I fim plăcuţi, pentru că oricine se apropie de El trebuie să creadă că El există şi că îi răsplăteşte pe cei ce-L caută.

⁷ Prin credinţă a ascultat Noe, când a fost avertizat cu privire la lucruri pe care el încă nu le vedea, şi a construit o arcă, pentru a-şi salva familia. Prin aceasta el a condamnat lumea şi a devenit un moştenitor al dreptăţii care este potrivit cu credinţa.

⁸ Prin credinţă a ascultat Avraam când a fost chemat să plece şi să se ducă într-un loc pe care urma să-l primească drept moştenire şi a ieşit fără să ştie unde se duce. ⁹ Prin credinţă a stat el în ţara promisă, ca într-o ţară străină, locuind în corturi, cu Isaac şi Iacov, care erau moştenitori, împreună cu el, ai aceleiaşi promisiuni. ¹⁰ Căci el aştepta cetatea care are temelii, al cărei arhitect şi constructor este Dumnezeu. ¹¹ Prin credinţă a primit Sara puterea de a avea o sămânţă^[at], chiar dacă ea era stearpă, iar Avraam era înaintat în vârstă,^[au] deoarece el L-a considerat credincios pe Cel Ce a promis. ¹² De aceea, dintr-un singur om – şi acesta aproape mort – s-au născut urmaşi atât de numeroşi ca stelele de pe cer şi fără număr ca nisipul de pe ţărmul mării.

¹³ Toţi aceştia au murit crezând, însă fără să primească lucrurile promise, ci doar le-au văzut de departe, le-au salutat şi au mărturisit că sunt străini şi peregrini pe pământ. ¹⁴ Cei care vorbesc în acest fel arată că sunt în căutarea unei patrii. ¹⁵ Dacă ei s-ar fi gândit la ţara din care au plecat, ar fi avut ocazia să se întoarcă în ea, ¹⁶ însă ei aspirau după o ţară mai bună, adică una cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este ruşine să fie numit Dumnezeul lor, pentru că El a pregătit o cetate pentru ei.

¹⁷ Prin credinţă l-a jertfit Avraam pe Isaac, atunci când a fost pus la încercare; el, cel care a primit promisiunile, a fost gata să-şi jertfească singurul fiu, ¹⁸ chiar dacă i se spusese: „Prin Isaac îşi va primi numele sămânţa ta.“^{[av] 19} El s-a gândit că Dumnezeu poate să învie pe cineva din morţi şi, figurat vorbind, aşa l-a primit înapoi. ²⁰ Prin credinţă i-a binecuvântat Isaac pe Iacov şi pe Esau cu privire la viitor. ²¹ Prin credinţă i-a binecuvântat Iacov, când era pe moarte, pe fiecare dintre fiii lui Iosif şi s-a închinat rezemându-se pe vârful toiagului său.^{[aw] 22} Prin credinţă a vorbit Iosif la sfârşitul vieţii sale despre exodul poporului Israel şi a dat porunci cu privire la oasele sale.

²³ Prin credinţă a fost ascuns Moise de către părinţii săi timp de trei luni, după ce s-a născut – pentru că au văzut că era un copil frumos şi nu s-au temut de porunca împăratului. ²⁴ Prin credinţă a refuzat Moise, când a crescut, să fie numit „fiul fiicei lui Faraon“, ²⁵ alegând mai degrabă să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de păcat pentru puţin timp. ²⁶ El a considerat abuzul suferit pentru Cristos ca fiind o bogăţie mai mare decât bogăţiile Egiptului, pentru că el îşi aţintise privirea la răsplata viitoare. ²⁷ Prin credinţă a ieşit din Egipt, fără să se teamă de mânia monarhului; el a perseverat, ca şi când L-ar fi văzut pe Cel Ce este nevăzut. ²⁸ Prin credinţă a instaurat Paştele şi stropirea cu sânge, pentru ca Nimicitorul să nu-i omoare pe întâii lor născuţi. ²⁹ Prin credinţă a trecut poporul prin Marea Roşie^[ax] ca pe uscat. Când au încercat însă şi egiptenii lucrul acesta, s-au înecat. ³⁰ Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce le înconjuraseră timp de şapte zile. ³¹ Prin credinţă n-a pierit prostituata Rahav împreună cu cei neascultători, pentru că i-a primit bine pe spioni.

³² Şi ce-aş mai putea spune? N-am suficient timp să vorbesc despre Ghedeon, Barak, Samson, Iefta, David, Samuel şi despre profeţi. ³³ Prin credinţă au cucerit ei regate, au administrat dreptatea, au obţinut promisiunile, au închis gurile leilor, ³⁴ au stins furia flăcărilor, au scăpat de tăişul sabiei; din oameni slabi au fost făcuţi oameni puternici, au devenit tari în război, au alungat armatele străine; ³⁵ femeile şi-au primit morţii înviaţi; unii au fost torturaţi şi au refuzat să fie eliberaţi, ca să obţină o înviere mai bună, ³⁶ alţii au îndurat batjocură şi biciuire, şi chiar lanţuri şi închisoare, ³⁷ au fost împroşcaţi cu pietre,^[ay] au fost tăiaţi în două cu fierăstrăul, au fost ucişi cu sabia, au umblat îmbrăcaţi în piei de oi şi de capre; săraci, persecutaţi, chinuiţi, ³⁸ ei, de care lumea nu era vrednică, au pribegit prin pustie şi prin munţi, prin peşteri şi prin gropile pământului.

³⁹ Ei toţi au fost vorbiţi de bine pentru credinţa lor, însă n-au primit ceea ce a fost promis, ⁴⁰ întrucât Dumnezeu a ales dinainte un plan mai bun pentru noi, ca să nu fie ei făcuţi desăvârşiţi fără noi.

Dumnezeu Îşi disciplinează fiii

12 De aceea, întrucât suntem înconjuraţi de un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice ne-ar putea împiedica şi păcatul care ne prinde atât de strâns şi să alergăm cu perseverenţă în cursa care ne stă înainte. ² Să ne fixăm atenţia asupra lui Isus, Cel Care iniţiază şi desăvârşeşte credinţa, Cel Care, pentru bucuria ce-I stătea înainte, a îndurat crucea, dispreţuindu-i ruşinea, şi S-a aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu! ³ Gândiţi-vă cu atenţie la Cel Ce a îndurat o astfel de împotrivire faţă de El Însuşi din partea păcătoşilor, ca să nu vă lăsaţi descurajaţi şi să nu renunţaţi.

⁴ Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului ⁵ şi aţi uitat în întregime încurajarea pe care v-o spune ca unor fii:

⁷ Răbdaţi încercările de dragul disciplinării! Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Care copil nu este disciplinat de tatăl lui? ⁸ Însă dacă voi nu aveţi parte de disciplina de care au parte toţi copiii, atunci sunteţi copii nelegitimi, nu fii! ⁹ Mai mult, în cazul părinţilor noştri omeneşti, ei ne-au disciplinat, iar noi i-am respectat; n-ar trebui, cu atât mai mult, să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim? ¹⁰ Ei ne-au disciplinat pentru scurt timp, aşa cum li s-a părut lor cel mai bine, însă El ne disciplinează pentru binele nostru, ca să avem parte de sfinţenia Lui. ¹¹ Întotdeauna, orice disciplinare este mai degrabă dureroasă decât plăcută, dar, mai târziu, cei care au fost disciplinaţi prin ea adună rodul paşnic al dreptăţii.

¹² De aceea, întăriţi-vă braţele lipsite de putere şi genunchii slăbiţi! ¹³ „Faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre“^[ba], pentru ca cel şchiop să nu-şi scrântească piciorul, ci mai degrabă să fie vindecat!

¹⁴ Urmăriţi cu toţii pacea şi sfinţirea, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul! ¹⁵ Fiţi atenţi ca nici unul să nu se întoarcă de la harul lui Dumnezeu, ca nici un lăstar de amărăciune să nu crească şi să provoace durere, iar prin el mulţi să se pângărească! ¹⁶ Fiţi atenţi ca nimeni să nu fie desfrânat sau lumesc, ca Esau, care, pentru o mâncare, şi-a vândut drepturile de întâi născut. ¹⁷ Voi ştiţi că, mai târziu, când a vrut să-şi moştenească binecuvântarea, a fost respins, chiar dacă a căutat-o cu lacrimi, deoarece n-a găsit loc pentru pocăinţă.

¹⁸ Căci n-aţi venit la un munte care poate fi atins şi care este cuprins de foc; n-aţi venit la întuneric, negură şi furtună, ¹⁹ nici la sunet de trâmbiţă şi la un glas ale cărui cuvinte i-au făcut pe cei ce l-au auzit să ceară să nu li se mai vorbească, – ²⁰ pentru că n-au putut îndura porunca dată, şi anume: „Chiar dacă un animal atinge muntele, trebuie să fie omorât cu pietre!“^[bb]; ²¹ priveliştea aceea era atât de înspăimântătoare, încât Moise a spus: „Sunt înspăimântat şi tremur!“^[bc] – ²² ci aţi venit la muntele Sion, la cetatea Dumnezeului celui Viu, Ierusalimul ceresc, la miile de îngeri adunaţi pentru sărbătoare, ²³ la Biserica întâilor născuţi scrişi în ceruri, la Dumnezeu, Judecătorul tuturor, la duhurile desăvârşite ale celor drepţi, ²⁴ la Isus, Mijlocitorul Noului Legământ, şi la sângele stropit, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.

²⁵ Aveţi grijă să nu-L respingeţi pe Cel Ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat aceia care n-au vrut să-l asculte pe cel ce le-a adus mesajul divin pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel Ce ni-l aduce din ceruri! ²⁶ Atunci glasul Lui a clătinat pământul, dar acum a promis că: „Voi clătina încă o dată, nu numai pământul, ci şi cerul.“^{[bd] 27} Cuvintele „încă o dată“ arată înlăturarea a ceea ce poate fi clătinat, adică a lucrurilor create, astfel încât să rămână ceea ce nu poate fi clătinat. ²⁸ De aceea, întrucât primim o Împărăţie care nu poate fi clătinată, să mulţumim şi să ne închinăm lui Dumnezeu într-un mod care-I este plăcut, cu reverenţă şi frică, ²⁹ pentru că „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor“^[be].

Îndemnuri finale

13 Stăruiţi în dragostea frăţească! ² Nu neglijaţi să arătaţi ospitalitate străinilor, pentru că, prin aceasta, unii au găzduit, fără să ştie, îngeri! ³ Amintiţi-vă de cei care sunt închişi, ca şi cum aţi fi închişi împreună cu ei, şi de cei care sunt torturaţi, ca şi cum voi înşivă aţi fi în suferinţă! ⁴ Căsătoria să fie onorată în toate, iar patul să fie păstrat nepângărit, pentru că Dumnezeu îi va judeca pe cei desfrânaţi şi adulteri! ⁵ Să nu fiţi dintre cei care iubesc banii! Fiţi mulţumiţi cu ceea ce aveţi, pentru că El a spus: „Nicidecum nu te voi părăsi, nici nu te voi uita!“^{[bf] 6} Astfel, putem spune cu încredere:

⁷ Amintiţi-vă de conducătorii voştri, care v-au spus Cuvântul lui Dumnezeu! Uitaţi-vă la sfârşitul felului lor de viaţă şi urmaţi-le exemplul de credinţă! ⁸ Isus Cristos este acelaşi – ieri, astăzi şi în veci! ⁹ Să nu fiţi duşi în rătăcire de tot felul de învăţături străine, pentru că este bine pentru inimă să fie întărită prin har, nu prin porunci cu privire la mâncare, porunci care nu i-au ajutat pe cei ce au ascultat de ele! ¹⁰ Noi avem un altar de unde cei care slujesc la cort nu au dreptul să mănânce. ¹¹ Căci sângele animalelor este adus ca jertfă pentru păcate în Locul Preasfânt de către marele preot, iar trupurile animalelor sunt arse afară din tabără. ¹² De aceea, Isus a suferit dincolo de poarta cetăţii, ca să sfinţească poporul prin sângele Lui. ¹³ Aşadar, să ieşim la El, în afara taberei, şi să îndurăm ruşinea Lui. ¹⁴ Noi nu avem aici o cetate permanentă, ci suntem în căutarea celei care urmează să vină. ¹⁵ Prin El deci să-I aducem întotdeauna o jertfă de laudă lui Dumnezeu, adică rodul buzelor noastre care mărturisesc Numele Lui! ¹⁶ Să nu uitaţi binefacerea şi dărnicia, pentru că lui Dumnezeu astfel de jertfe Îi plac!

¹⁷ Ascultaţi de conducătorii voştri şi supuneţi-vă lor, căci ei au grijă de sufletele voastre şi vor fi răspunzători de ele, pentru ca astfel ei să facă aceasta cu bucurie şi nu gemând, lucru care nu v-ar fi de nici un folos!

¹⁸ Rugaţi-vă pentru noi! Suntem siguri că avem o conştiinţă bună, dorind să ne comportăm bine în toate. ¹⁹ Vă îndemn tot mai mult să faceţi aceasta, ca să vă fiu trimis înapoi repede!

²⁰ Dumnezeul păcii, Care L-a adus înapoi dintre cei morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor^[bh] al oilor, prin sângele legământului veşnic, ²¹ să vă echipeze cu orice lucru bun, pentru a-I face voia, lucrând între noi ceea ce este plăcut înaintea Lui, prin Isus Cristos, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor! Amin.

²² Vă îndemn, fraţilor, să primiţi cuvântul de încurajare pe care vi l-am scris. De aceea v-am scris pe scurt. ²³ Vreau să ştiţi că fratele nostru Timotei a fost eliberat. Dacă soseşte curând, va fi cu mine când vă voi vedea.

²⁴ Salutaţi-i pe toţi conducătorii voştri şi pe toţi sfinţii! Cei din Italia vă salută. ²⁵ Harul să fie cu voi toţi!

1 Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate^[bi] printre neamuri: salutări!

Încercări şi ispite

² Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie atunci când vă confruntaţi cu felurite încercări, ³ căci ştiţi că încercarea credinţei voastre produce răbdare. ⁴ Dar răbdarea trebuie să-şi ducă la desăvârşire lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, fără să vă lipsească nimic. ⁵ Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, Care dă tuturor cu generozitate şi fără să mustre, şi ea îi va fi dată. ⁶ Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască, căci cel ce se îndoieşte este ca valul mării, purtat de vânt şi dus încoace şi încolo. ⁷ Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, ⁸ fiindcă este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile lui.

⁹ Fratele care are o situaţie umilă să se laude cu înălţarea lui. ¹⁰ Cel bogat însă să se laude cu smerirea lui, pentru că va trece ca floarea ierbii. ¹¹ Soarele răsare cu căldura lui arzătoare şi usucă iarba; floarea ei cade şi frumuseţea ei piere. Aşa se va veşteji şi cel bogat în umbletele lui.

¹² Ferice de omul care rabdă încercarea! Căci, după ce a trecut încercarea, va primi cununa vieţii, pe care a promis-o Dumnezeu^[bj] celor ce-L iubesc. ¹³ Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu!“ Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău şi El nu ispiteşte pe nimeni. ¹⁴ Ci fiecare este ispitit atunci când este atras de propria lui poftă şi momit. ¹⁵ Atunci pofta concepe dând naştere la păcat, iar păcatul, o dată înfăptuit, dă naştere la moarte.

¹⁶ Nu vă lăsaţi duşi în rătăcire, fraţii mei preaiubiţi! ¹⁷ Orice dăruire generoasă şi orice dar desăvârşit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la Care nu există schimbare sau umbră din pricina mutării^[bk]. ¹⁸ El ne-a născut prin Cuvântul adevărului, după voia Lui, ca să fim un fel de prim rod între făpturile Lui.

Împlinitori ai Cuvântului

¹⁹ Fraţii mei preaiubiţi, să ştiţi următorul lucru: fiecare om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire şi încet la mânie; ²⁰ căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. ²¹ De aceea, daţi la o parte orice murdărie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care are putere să vă mântuiască sufletele!

²² Fiţi împlinitori ai Cuvântului şi nu doar ascultători, înşelându-vă singuri! ²³ Căci dacă cineva este un ascultător al Cuvântului, dar nu este şi un împlinitor, atunci el se aseamănă cu un om care-şi priveşte propria faţă într-o oglindă, ²⁴ iar, după ce s-a privit, el pleacă şi uită imediat cum era. ²⁵ Însă, cel ce se opreşte să privească în Legea desăvârşită – Legea libertăţii – şi perseverează în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor prin fapte, acela va fi fericit^[bl] în lucrarea lui.

²⁶ Dacă cineva crede că este religios, dar nu-şi ţine în frâu limba, îşi înşală inima, iar religia lui este fără valoare. ²⁷ Religia curată şi nepângărită înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să ai grijă de orfani şi de văduve în necazurile lor şi să te păstrezi neîntinat de lume.

Prejudecăţile şi Legea împărătească

2 Fraţii mei, să nu aveţi o atitudine părtinitoare în credinţa voastră în Domnul nostru slăvit Isus Cristos! ² Căci dacă intră în adunarea^[bm] voastră un om care poartă un inel de aur şi o haină strălucitoare, şi intră şi un sărac, îmbrăcat într-o haină murdară, ³ iar voi îi daţi atenţie celui ce poartă haina strălucitoare şi-i spuneţi: „Ia loc aici, te rog!“, pe când celui sărac îi spuneţi: „Stai acolo!“ sau „Stai la picioarele mele!“, ⁴ oare nu faceţi voi deosebire între voi şi nu deveniţi astfel judecători cu gânduri rele?

⁵ Ascultaţi, fraţii mei preaiubiţi! Nu i-a ales oare Dumnezeu pe săracii acestei lumi ca să fie bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei^[bn] pe care le-a promis-o celor ce-L iubesc? ⁶ Însă voi l-aţi înjosit pe cel sărac! Oare nu cei bogaţi vă asupresc şi vă târăsc prin tribunale? ⁷ Oare nu ei defăimează Numele bun care este chemat peste voi? ⁸ Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit cu Scriptura: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi“^[bo], bine faceţi. ⁹ Dar dacă daţi dovadă de părtinire, săvârşiţi un păcat şi sunteţi condamnaţi de Lege ca unii care încălcaţi Legea. ¹⁰ Căci oricine păzeşte întreaga Lege, dar încalcă o singură poruncă, se face vinovat de toate. ¹¹ Căci Cel Ce a spus: „Să nu comiţi adulter!“^[bp] a spus şi: „Să nu ucizi!“^[bq]. Aşadar, dacă nu comiţi adulter, dar ucizi, ai devenit unul care încalcă Legea! ¹² Vorbiţi şi purtaţi-vă ca unii care urmează să fie judecaţi de legea libertăţii. ¹³ Căci judecata va fi fără milă faţă de cel ce n-a arătat milă. Mila triumfă asupra judecăţii.

Credinţa şi fapta

¹⁴ Fraţii mei, la ce folos dacă cineva spune că are credinţă, dar nu are fapte? Poate o astfel de credinţă să-l mântuiască? ¹⁵ Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana zilnică, ¹⁶ iar unul dintre voi le spune: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!“, însă nu le dă cele necesare trupului, ce folos? ¹⁷ Tot astfel şi credinţa, dacă nu are fapte este moartă în ea însăşi.

¹⁸ Dar va zice cineva: „Tu ai credinţă, iar eu am fapte.“ Arată-mi credinţa ta fără fapte, iar eu îţi voi arăta credinţa mea prin faptele mele! ¹⁹ Tu crezi că Dumnezeu este Unul^[br]? Bine faci! Dar şi demonii cred – şi se înfioară! ²⁰ Of, om fără minte, vrei deci să pricepi că credinţa fără fapte este zadarnică^[bs]? ²¹ Avraam, strămoşul nostru, n-a fost el îndreptăţit prin fapte, atunci când l-a oferit pe fiul său, Isaac, pe altar? ²² Vezi deci că credinţa a lucrat împreună cu faptele lui, şi credinţa a fost făcută desăvârşită prin fapte. ²³ Astfel a fost împlinită Scriptura care spune: „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, şi El i-a socotit acest lucru dreptate“^[bt]; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu“. ²⁴ Vedeţi aşadar că un om este îndreptăţit prin fapte, şi nu numai prin credinţă. ²⁵ În acelaşi fel şi prostituata Rahav: n-a fost ea îndreptăţită prin fapte, atunci când i-a primit bine pe mesageri şi i-a trimis apoi pe un alt drum? ²⁶ Aşa cum trupul fără duh este mort, tot astfel şi credinţa fără fapte este moartă.

Stăpânirea limbii

3 Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, pentru că ştiţi că vom primi o judecată mai aspră! ² Toţi greşim în multe feluri. Dacă cineva nu greşeşte în vorbire, este un om desăvârşit, capabil să-şi ţină în frâu tot trupul. ³ Dacă punem zăbale în gura cailor, ca să-i facem să ne asculte, putem să le conducem tot trupul. ⁴ Iată, chiar şi corăbiile, deşi sunt atât de mari şi sunt duse de vânturi puternice, totuşi ele sunt conduse de o cârmă foarte mică oriunde vrea cârmaciul. ⁵ La fel şi limba: ea este un mădular mic, dar se poate lăuda cu lucruri mari. Iată, un foc mic, ce pădure mare aprinde! ⁶ Şi limba este un foc. Limba este o lume a nedreptăţii pusă între mădularele noastre. Ea pângăreşte tot trupul şi aprinde tot cursul vieţii; şi ea însăşi este aprinsă de focul Gheenei^[bu]. ⁷ Orice fel de specie de animale sălbatice, păsări, animale mici^[bv] sau peşti, poate fi îmblânzită şi a fost îmblânzită de neamul omenesc, ⁸ dar nimeni nu poate îmblânzi limba unui om. Ea este un rău de nestăpânit, plin de venin aducător de moarte. ⁹ Cu ea Îl binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl nostru şi tot cu ea îi blestemăm pe oameni, care sunt după asemănarea lui Dumnezeu. ¹⁰ Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul. Fraţii mei, aceste lucruri n-ar trebui să fie aşa! ¹¹ Oare din aceeaşi gură de izvor curge şi apă dulce şi apă amară^[bw]? ¹² Fraţii mei, poate un smochin să facă măsline sau o viţă-de-vie să facă smochine? Nici izvorul de apă sărată nu poate da apă dulce.