Bible in 90 Days
Suferinţa şi înălţarea Robului Domnului
13 «Iată, Robul Meu va propăşi[a],
va fi înălţat şi ridicat şi va ajunge foarte sus.
14 Aşa cum pentru mulţi a fost[b] o pricină de groază –
atât de sluţită Îi era faţa, diferită de cea a omului,
nemaiavând înfăţişarea fiilor oamenilor –
15 tot aşa El va uimi[c] multe neamuri;
împăraţii vor amuţi înaintea Lui,
căci vor vedea ceva ce nu le-a mai fost spus
şi vor înţelege ceva ce n-au mai auzit.»
53 Cine a crezut mesajul nostru?
Cui i-a fost descoperit braţul Domnului?
2 El a crescut înaintea Lui ca un lăstar,
ca o rădăcină ieşită dintr-un pământ uscat;
nu avea nici frumuseţe, nici strălucire care să ne atragă,
nu era nimic în înfăţişarea Lui care să ne placă.
3 Dispreţuit şi părăsit de oameni,
Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa,
era atât de dispreţuit, încât oamenii îşi ascundeau faţa de El,
iar noi nu L-am luat în seamă.
4 Într-adevăr, El a luat asupra Lui neputinţele noastre
şi a purtat bolile noastre.
Noi însă L-am considerat lovit,
zdrobit de Dumnezeu şi nenorocit.
5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre,
zdrobit pentru fărădelegile noastre;
pedeapsa care ne dă pacea era peste El
şi prin rănile Lui suntem vindecaţi.
6 Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi,
fiecare urmându-şi propriul drum,
dar Domnul a pus asupra Lui
nelegiuirea noastră, a tuturor.
7 Când a fost asuprit şi chinuit,
El nu Şi-a deschis gura.
Ca un miel care este dus la tăiere
şi ca o oaie care tace înaintea celui ce o tunde,
tot aşa nici El nu Şi-a deschis gura.
8 A fost luat prin forţă şi judecată nedreaptă.
Dar cine din generaţia Sa s-ar fi gândit
că[d] El era şters de pe tărâmul celor vii
şi lovit pentru nelegiuirile poporului Meu?
9 I-au pus mormântul lângă al celor răi
şi L-au aşezat în[e] mormântul[f] celui bogat,
deşi El nu a săvârşit nici un act de violenţă
şi în gura Lui nu s-a găsit nici o înşelăciune.
10 Domnul însă a vrut să-L zdrobească prin suferinţă.
Dar după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru vină,
Îşi va vedea urmaşii[g] şi va trăi multe zile,
iar voia Domnului va propăşi prin El.
11 «La sfârşitul suferinţelor Lui va vedea lumina[h]
şi va fi mulţumit;[i]
prin cunoştinţa Sa[j] Robul Meu cel drept va îndreptăţi pe mulţi
şi le va purta nelegiuirile.
12 De aceea Îi voi da o parte la un loc cu cei mari[k]
şi va împărţi prada cu cel puternic[l],
căci S-a dat pe Sine Însuşi la moarte
şi a fost numărat alături de cei nelegiuiţi.
Totuşi El a purtat păcatul celor mulţi
şi a mijlocit pentru cei păcătoşi.»
Un legământ de pace veşnic
54 «Bucură-te, stearpo,
tu, care nu poţi naşte!
Izbucneşte în chiuituri şi strigă,
tu, care nu eşti în durerile naşterii!
Căci copiii femeii părăsite vor fi mai mulţi
decât ai celei măritate, zice Domnul.
2 Lărgeşte locul cortului tău
şi întinde învelitoarele locuinţelor tale!
Nu te opri!
Lungeşte-ţi corzile
şi întăreşte-ţi ţăruşii!
3 Căci te vei întinde la dreapta şi la stânga,
iar urmaşii[m] tăi vor lua în stăpânire neamuri
şi vor locui cetăţile pustiite.
4 Nu te teme, căci nu vei mai fi făcută de ruşine!
Nu te ruşina, căci nu vei mai suferi dispreţul!
Vei uita ruşinea tinereţii tale
şi nu-ţi vei mai aminti de ocara văduviei tale.
5 Căci Cel Ce te-a făcut îţi este soţ –
Domnul Oştirilor este Numele Său –
şi Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel –
El este numit Dumnezeul întregului pământ.
6 Ca pe o soţie părăsită
şi cu duhul mâhnit,
aşa te-a chemat Domnul;
ca pe o soţie alungată în tinereţe,
zice Dumnezeul tău.
7 Pentru o clipă te-am părăsit,
dar te voi aduna cu multă îndurare.
8 Într-o izbucnire de mânie
Mi-am ascuns faţa de tine pentru o clipă,
dar cu o dragoste veşnică mă voi îndura de tine,
zice Domnul, Răscumpărătorul tău.
9 Pentru Mine aceasta va fi ca în zilele lui Noe,
când am jurat că apele lui Noe nu vor mai inunda pământul;
tot aşa am jurat şi acum
că nu mă voi mai mânia pe tine şi nu te voi mai mustra.
10 Pot să se mute munţii,
pot să se clatine dealurile,
dar dragostea Mea statornică nu se va îndepărta de la tine
şi legământul Meu de pace nu se va clătina,
zice Domnul, Cel Ce se îndură de tine.
11 Nenorocito! Bătuto de furtună! Nemângâiato!
Îţi voi reclădi pietrele în antimoniu[n]
şi-ţi voi pune temelii de safir.
12 Îţi voi face meterezele din rubin,
porţile din nestemate
şi toate zidurile din pietre scumpe.
13 Toţi fiii tăi vor fi învăţaţi de Domnul
şi mare va fi pacea fiilor tăi.
14 Vei fi întemeiată în dreptate,
departe de tiranie,
căci nu vei avea de ce să te temi;
departe de teroare,
căci aceasta nu se va mai apropia de tine.
15 Dacă cineva va porni un război împotriva ta, nu va fi trimis de Mine;
oricine porneşte un război împotriva ta va cădea din pricina ta.
16 Să ştii că Eu l-am creat pe fierarul
care suflă în cărbunii aprinşi
şi făureşte o armă potrivită pentru scopul ei;
tot Eu l-am creat şi pe pustiitor să nimicească.
17 Orice armă care este făurită împotriva ta va da greş
şi pe orice limbă care se ridică să te judece o vei condamna.
Aceasta este moştenirea robilor Domnului
şi îndreptăţirea lor din partea Mea, zice Domnul.
Invitaţie la abundenţă
55 Voi toţi cei care sunteţi însetaţi,
veniţi la ape!
Voi care n-aveţi argint,
veniţi, cumpăraţi şi mâncaţi!
Veniţi, cumpăraţi vin şi lapte
fără argint şi fără plată!
2 De ce vă cheltuiţi argintul pe ceea ce nu este pâine
şi truda pe ceea ce nu satură?
Ascultaţi-Mă cu atenţie şi mâncaţi ce este bun,
desfătaţi-vă sufletul cu mâncare gustoasă!
3 Luaţi aminte şi veniţi la Mine!
Ascultaţi şi sufletul vostru va trăi!
Voi încheia cu voi un legământ veşnic
şi astfel îndurările faţă de David vor fi întărite.
4 Iată, l-am făcut un martor înaintea popoarelor,
un conducător şi un stăpânitor pentru popoare.
5 Iată, vei aduna neamuri pe care nu le cunoşti
şi neamuri care nu te cunosc vor alerga la tine,
din pricina Domnului, Dumnezeul tău,
a Sfântului lui Israel,
căci El te-a împodobit cu glorie.»
6 Căutaţi pe Domnul cât timp mai poate fi găsit!
Chemaţi-L cât timp mai este aproape!
7 Nelegiuitul să-şi părăsească calea,
iar omul rău să renunţe la gândurile lui!
Să se întoarcă la Domnul, Care îi va arăta îndurare,
la Dumnezeul nostru, Care îl va ierta pe deplin.
8 «Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre,
iar căile voastre nu sunt căile Mele,
zice Domnul.
9 Pentru că, aşa cum sunt de sus cerurile faţă de pământ,
tot aşa sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre
şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.
10 Căci, aşa cum ploaia şi zăpada
coboară din ceruri
şi nu se întorc înapoi
până nu udă pământul,
făcându-l să rodească şi să încolţească,
dând sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă,
11 tot aşa este şi cu al Meu Cuvânt, care iese din gura Mea:
nu se va întoarce la Mine fără rod,
ci Îmi va împlini dorinţa
şi va reuşi în lucrul pentru care L-am trimis.
12 Veţi ieşi cu bucurie
şi veţi fi călăuziţi în pace;
munţii şi dealurile
vor izbucni în strigăte de bucurie înaintea voastră
şi toţi copacii câmpiei
vor bate din palme.
13 În locul mărăcinilor va creşte chiparosul
şi în locul ciulinului[o] va creşte mirtul,
iar aceasta va fi o faimă pentru Domnul,
un semn veşnic, nepieritor.»“
Mântuire pentru toţi cei ce ascultă
56 „Aşa vorbeşte Domnul:
«Căutaţi să judecaţi corect
şi faceţi ce este drept!
Căci, în curând, mântuirea Mea va veni
şi dreptatea Mea va fi arătată.
2 Fericit este omul care face lucrul acesta,
care se ţine strâns de el,
care păzeşte Sabatul şi nu îl pângăreşte,
care îşi fereşte mâna să facă vreun rău.»
3 Străinul care se alipeşte de Domnul să nu zică:
«Domnul mă va separa, cu siguranţă, de poporul Său!»,
iar eunucul să nu se plângă zicând:
«Sunt doar un copac uscat!»
4 Căci aşa vorbeşte Domnul:
«Eunucilor care păzesc Sabatele Mele,
care aleg să facă ceea ce Îmi este plăcut
şi care se ţin strâns de legământul Meu
5 le voi da în Casa Mea şi între zidurile Mele
un loc de cinste şi un nume
mai bun decât al fiilor şi al fiicelor;
le voi da un nume veşnic,
care nu va fi curmat.
6 Iar pe străinii care se alipesc de Domnul
pentru a-I sluji,
pentru a iubi Numele Domnului
şi pentru a-I fi slujitori –
pe toţi cei ce păzesc Sabatul şi nu îl pângăresc,
pe toţi cei ce se ţin strâns de legământul Meu –
7 pe aceştia îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt
şi îi voi face să fie plini de bucurie în Casa Mea de rugăciune.
Arderile lor de tot şi jertfele lor
vor fi acceptate pe altarul Meu,
căci Casa Mea va fi numită
o casă de rugăciune pentru toate popoarele.»
8 Stăpânul Domn –
Cel Care-i adună pe deportaţii lui Israel – zice:
«Voi aduna şi pe alţii alături de ei,
pe lângă cei deja adunaţi!»
Mesajul Domnului către cei nelegiuiţi
9 Veniţi, voi, toate vieţuitoarele câmpului!
Veniţi şi devoraţi, voi, toate vieţuitoarele pădurii!
10 Străjerii lui Israel sunt orbi,
sunt toţi fără cunoaştere.
Toţi sunt nişte câini de pază muţi,
care nu pot să latre,
care stau tolăniţi şi visează
şi cărora le place să doarmă.
11 Sunt nişte câini foarte lacomi,
niciodată sătui.
Sunt nişte păstori fără pricepere,
fiecare urmându-şi propriul drum,
fiecare, fără excepţie, umblând după propriul câştig.
12 «Veniţi! zice fiecare dintre ei. Voi scoate vin
şi ne vom îmbăta cu băutură tare!
Iar mâine va fi ca azi,
ba încă mai bine!»
57 Cel drept piere
şi nimănui nu-i pasă.
Oamenii devotaţi sunt luaţi
şi nimeni nu înţelege
că cei drepţi sunt luaţi
pentru a fi cruţaţi de nenorocire.
2 Cei ce umblă drept
vor avea parte de pace
şi se vor odihni în culcuşurile lor.
3 «Cât despre voi, veniţi încoace,
fii de vrăjitoare,
odrasle din bărbat adulter şi femeie prostituată!
4 De cine credeţi că vă bateţi joc?
Împotriva cui credeţi că rânjiţi
şi scoateţi limba?
Nu sunteţi decât nişte copii ai nelegiuirii,
nişte odrasle ale minciunii,
5 care vă aprindeţi de poftă printre stejari
şi sub orice copac verde,
care vă sacrificaţi copiii în văi,
printre stânci.
6 Idolii din pietrele netede ale văii sunt moştenirea ta;
ei, da, ei sunt soarta ta.
Lor le torni jertfe de băutură
şi le aduci daruri de mâncare.
Să fiu Eu oare îndurător la vederea acestor fapte?
7 Ţi-ai aşezat patul
pe un munte înalt şi semeţ
şi acolo te-ai urcat
ca să aduci jertfă.
8 În spatele uşii şi al tocului ei
ţi-ai aşezat simbolul păgân.
Uitând de Mine, ţi-ai dezvelit patul,
te-ai suit în el şi l-ai făcut primitor.
Ai făcut o înţelegere cu ei,
le-ai iubit patul
şi le-ai privit goliciunea.
9 Te-ai dus la Moleh[p] cu untdelemn,
ţi-ai înmulţit parfumurile,
ţi-ai trimis ambasadori până departe,
i-ai trimis chiar până în Locuinţa Morţilor.
10 Ai obosit de atâtea hoinăreli,
dar nu zici: ‘Renunţ!’
Te afli încă în putere
şi de aceea nu eşti sleit.
11 De cine te-ai înspăimântat şi te-ai temut atât,
încât să minţi,
să nu-ţi mai aminteşti de Mine
şi nici măcar să nu te mai gândeşti la Mine?
Pentru că multă vreme am tăcut,
de aceea nu te temi de Mine.
12 Voi face cunoscute însă dreptatea ta şi faptele tale,
dar ele nu îţi vor fi de folos.
13 Când vei striga după ajutor,
să te scape mulţimea ta de idoli!
Pe toţi îi va risipi însă vântul
şi o simplă suflare îi va spulbera,
dar cel ce caută refugiu în Mine va moşteni ţara
şi va stăpâni muntele Meu cel sfânt.»“
Cei ce se căiesc vor fi mângâiaţi
14 „Se va zice:
«Construiţi! Construiţi! Pregătiţi un drum!
Înlăturaţi orice obstacol din calea poporului Meu!»
15 Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt şi Cel Preaînălţat,
Cel Ce trăieşte veşnic şi al Cărui Nume este sfânt:
«Eu locuiesc într-un loc înalt şi sfânt,
dar sunt şi cu cel zdrobit şi smerit în duh,
ca să înviorez duhurile celor smeriţi
şi inimile celor zdrobiţi.
16 Nu voi certa pe vecie
şi nu voi fi pentru totdeauna mânios,
pentru că atunci duhul şi sufletele pe care le-am făcut
ar leşina înaintea Mea.
17 M-am mâniat din cauza păcatului lăcomiei lui;
l-am pedepsit şi, de mânie, Mi-am ascuns faţa,
dar el a continuat, răzvrătit, să umble pe căile alese de inima lui.
18 Am văzut cum s-a purtat, dar îl voi vindeca,
îl voi călăuzi, şi-i voi aduce mângâiere,
lui şi celor ce-l jelesc,
19 creând laudă pe buzele lor.
Pace, pace celui de departe şi celui de aproape,
zice Domnul. Eu îl voi vindeca!
20 Dar cei răi sunt ca marea agitată,
care nu se poate linişti
şi ale cărei valuri aruncă numai noroi şi mâl.
21 Pentru cei răi nu este pace, zice Dumnezeul meu.
Adevăratul post
58 «Strigă tare, nu te opri!
Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă!
Fă-i cunoscută poporului Meu răzvrătirea
şi Casei lui Iacov – păcatele!
2 Zi de zi ei Mă caută
şi par dornici să cunoască căile Mele,
ca un neam care ar practica dreptatea
şi n-ar fi părăsit porunca Dumnezeului lor.
Îmi cer hotărâri drepte
şi par dornici să se apropie de Dumnezeu.
3 ‘De ce când postim Tu nu vezi?
De ce când ne smerim Tu nu iei seama?’
Pentru că în ziua postului vostru vă satisfaceţi propriile dorinţe
şi vă asupriţi toţi lucrătorii.
4 Pentru că atunci când postiţi vă certaţi, vă luptaţi
şi vă loviţi plini de răutate cu pumnul.
Postind cum faceţi voi azi,
nu vă veţi face vocea auzită în înălţimi.
5 Oare aşa arată postul care-Mi este plăcut –
o zi în care omul să se smerească pe sine,
să-şi plece capul ca o trestie
şi să se culce în sac şi cenuşă?
Aceasta numeşti tu post
şi zi plăcută Domnului?
6 Iată postul care-Mi este plăcut:
să dezlegi lanţurile nedreptăţii,
să desfaci legăturile jugului,
să-i eliberezi pe cei asupriţi
şi să zdrobeşti orice jug,
7 să-ţi împarţi pâinea cu cel flămând,
să le oferi săracilor fără casă un adăpost,
iar când vezi un om gol, să-l acoperi
şi să nu te ascunzi de cel ce este rudă cu tine[q].
8 Atunci lumina ta va răsări ca zorii
şi vindecarea ta va apărea repede;
atunci dreptatea[r] ta va merge înaintea ta,
iar slava Domnului îţi va fi ariergarda.
9 Atunci vei chema, iar Domnul va răspunde;
vei striga după ajutor, iar El va spune: ‘Iată-mă!’
Dacă vei înlătura din mijlocul tău jugul asupririi,
arătarea cu degetul şi vorbirea răutăcioasă,
10 dacă te vei lipsi pe tine în folosul celui flămând
şi dacă vei sătura nevoile celui sărman,
atunci lumina ta va răsări în întuneric,
iar noaptea ta va fi ca amiaza.
11 Domnul te va călăuzi tot timpul,
îţi va împlini nevoile chiar în locuri uscate de soare
şi-ţi va întări oasele.
Vei fi ca o grădină bine udată
şi ca un izvor de apă,
ale cărui ape nu seacă niciodată.
12 Ai tăi îţi vor rezidi vechile ruine
şi vei ridica din nou temeliile generaţiilor străbune;
vei fi numit: ‘Cel ce drege spărturile zidurilor’,
‘Cel ce restaurează drumurile ca să fie locuite din nou’.
13 Dacă îţi vei opri piciorul de la a pângări Sabatul
şi de la a-ţi satisface propriile plăceri în ziua Mea sfântă,
dacă Sabatul va fi o desfătare pentru tine
şi ziua sfântă a Domnului – o zi onorată,
dacă o vei cinsti prin a nu merge pe calea ta,
prin a nu face ceea ce-ţi place
şi prin a nu vorbi lucruri fără folos,
14 atunci te vei bucura în Domnul,
te voi face să străbaţi călare înălţimile ţării
şi te voi hrăni cu moştenirea părintelui tău Iacov»,
căci gura Domnului a vorbit.
Păcat, căinţă şi mântuire
59 Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă să mântuiască,
nici urechea Lui prea surdă ca să audă,
2 ci nedreptăţile voastre v-au separat
de Dumnezeul vostru
şi păcatele voastre I-au ascuns faţa de voi,
astfel că nu vă aude.
3 Căci mâinile vă sunt mânjite cu sânge
şi degetele cu nedreptate;
buzele voastre spun minciuni
iar limba voastră murmură nelegiuiri.
4 Nimeni nu cheamă la dreptate,
nici unul nu-şi susţine cauza cu sinceritate,
ci se bazează pe vorbe goale şi spun minciuni,
zămislesc necaz şi dau naştere la rău.
5 Clocesc ouă de vipere
şi ţes pânză de păianjen.
Oricine le mănâncă ouăle moare,
iar dacă vreunul este spart, iese o viperă.
6 Pânzele lor nu pot sluji ca îmbrăcăminte
şi ei nu se pot acoperi cu ceea ce au făcut.
Faptele lor sunt nişte fapte nedrepte
şi numai acte de violenţă se află în mâinile lor.
7 Picioarele lor aleargă spre rău
şi se grăbesc să verse sânge nevinovat;
gândurile lor sunt gânduri de răutate,
iar pe căile lor se află prăpădul şi nenorocirea.
8 Ei nu cunosc calea păcii
şi dreptatea nu se află pe potecile lor.
Au strâmbat cărările pe care păşesc,
astfel că nimeni care umblă pe ele nu cunoaşte pacea.
9 De aceea judecata dreaptă se află departe de noi
şi dreptatea nu ajunge până la noi.
Căutăm lumina, dar nu este decât întuneric;
căutăm strălucirea, dar umblăm în beznă.
10 Bâjbâim ca nişte orbi de-a lungul unui zid,
bâjbâim ca nişte oameni fără vedere;
ne împiedicăm la amiază ca pe-nserate
şi între cei puternici suntem ca nişte morţi.
11 Mormăim cu toţii ca nişte urşi
şi ne jelim trişti ca nişte porumbei.
Căutăm dreptatea, dar aceasta nu există,
căutăm mântuirea, dar aceasta este departe de noi.
12 Căci răzvrătirile noastre sunt multe înaintea Ta
şi păcatele noastre mărturisesc împotriva noastră.
Ne purtăm răzvrătirile cu noi
şi ne cunoaştem nelegiuirile:
13 răzvrătire şi înşelăciune împotriva Domnului,
spatele întors către Dumnezeul nostru,
instigare la asuprire şi revoltă,
plănuire de cuvinte mincinoase
şi rostirea lor din inimă.
14 Astfel, justiţia este îndepărtată
şi dreptatea stă la distanţă,
căci adevărul se împiedică în piaţă
şi onestitatea nu poate intra.
15 Adevărul nu este de găsit
şi oricine se abţine de la rău devine o victimă.
Domnul a văzut şi nu I-a plăcut
că nu mai era dreptate.
16 El a văzut că nu era nimeni,
a fost uimit că nu era nimeni care să intervină,
aşa că braţul Său I-a adus mântuire
şi dreptatea Sa L-a sprijinit.
17 S-a îmbrăcat cu dreptatea precum cu o platoşă
şi Şi-a pus pe cap coiful mântuirii;
s-a îmbrăcat cu hainele răzbunării
şi s-a înfăşurat cu râvna precum cu o mantie.
18 Va răsplăti fiecăruia după faptele lui:
duşmanilor Săi le va da mânie
şi vrăjmaşilor Săi – răsplata cuvenită.
Le va da ţinuturilor de lângă mare răsplata cuvenită.
19 Aşa că, cei din apus se vor teme de Numele Domnului
şi cei de la răsăritul soarelui vor avea teamă de slava Lui,
căci El va veni ca un râu vijelios,
condus de Duhul[s] Domnului.[t]
20 «Răscumpărătorul va veni în Sion,
la cei din Iacov, care se întorc de la nelegiuire,
zice Domnul.
21 Cât despre Mine, acesta este legământul Meu cu ei, zice Domnul: Duhul Meu, Care este peste tine şi cuvintele Mele, pe care le-am pus în gura ta, nu se vor mai îndepărta din gura ta, din gura copiilor tăi sau din gura urmaşilor copiilor tăi, zice Domnul, de acum şi pentru totdeauna.»
Gloria Sionului
60 «Ridică-te! Străluceşte! Căci lumina ta a venit
şi slava Domnului a răsărit peste tine.
2 Iată! Deşi întunericul învăluie pământul,
şi negura groasă acoperă popoarele,
peste tine răsare Domnul
şi slava Lui apare deasupra ta.
3 Neamurile vor veni la lumina ta
şi împăraţii vor lua parte la strălucirea zorilor tale.
4 Ridică-ţi ochii şi priveşte în jur!
Cu toţii se adună şi vin la tine:
fiii tăi vor veni de departe,
iar fiicele tale vor fi aduse pe braţe.
5 Văzând acestea vei radia de bucurie,
inima ta va tresări şi va fi fericită,
căci belşugul mării[u] va fi adus la tine,
la tine vor veni bogăţiile neamurilor.
6 O mulţime de cămile îţi vor străbate ţara,
cămile tinere din Midian şi Efa.
Toţi cei din Şeba vor veni
aducând aur şi tămâie
şi vestind laudele Domnului.
7 Toate turmele Chedarului vor fi adunate la tine;
berbecii din Nebaiot îţi vor sluji,
suindu-se pe altarul Meu ca jertfe acceptate,
iar Eu Îmi voi împodobi slăvita Mea Casă.
8 Cine sunt aceştia care zboară ca nişte nori
şi ca nişte porumbei spre cuiburile lor?
9 Ţinuturile de lângă mare Mă aşteaptă,
iar corăbiile de Tarşiş[v] sunt cele dintâi care
îţi aduc fiii de departe,
împreună cu argintul şi aurul lor,
pentru Numele Domnului, Dumnezeul tău,
şi pentru Sfântul lui Israel,
căci El te-a împodobit cu glorie.
10 Străinii îţi vor reface zidurile
şi împăraţii lor îţi vor sluji,
pentru că, deşi în mânia Mea te-am lovit,
totuşi, în bunătatea Mea, îţi arăt îndurare.
11 Porţile tale vor fi pentru totdeauna deschise;
ele nu vor fi închise nici ziua şi nici noaptea,
pentru ca neamurile să îţi aducă bogăţia lor,
cu împăraţii lor în fruntea procesiunii.
12 Căci neamul şi împărăţia care nu-ţi vor sluji vor pieri;
neamurile acelea vor fi în întregime pustiite.
13 Gloria Libanului va veni la tine –
chiparosul, ulmul şi pinul împreună –
pentru a împodobi locul Sanctuarului Meu
şi Eu voi glorifica astfel locul unde Mi se odihnesc picioarele.
14 Urmaşii celor ce te-au asuprit
vor veni plecându-se înaintea ta
şi cei ce te-au dispreţuit
se vor prosterna la picioarele tale;
te vor numi Cetatea Domnului,
Sionul Sfântului lui Israel.
15 În loc să mai fii părăsită,
urâtă şi ocolită de toţi,
Eu voi face din tine o minunăţie veşnică
şi o pricină de bucurie pentru toate generaţiile.
16 Vei suge laptele neamurilor,
vei suge bogăţiile[w] împăraţilor
şi vei înţelege că Eu, Domnul, sunt mântuitorul
şi răscumpărătorul tău, puternicul lui Iacov.
17 În schimbul bronzului îţi voi aduce aur,
iar în schimbul fierului, argint;
în schimbul lemnului îţi voi aduce bronz,
iar în schimbul pietrelor, fier.
Voi pune pacea drept supraveghetor
şi dreptatea drept domnitor.
18 Nu se va mai auzi de violenţă în ţara ta,
nici de pustiire sau distrugere între hotarele tale,
ci îţi vei numi zidurile ‘Mântuire’
şi porţile ‘Laudă’.
19 Nu soarele îţi va mai fi lumină ziua,
nu luna îţi va mai da lumină noaptea,
ci Domnul va fi lumina ta veşnică,
şi Dumnezeul tău va fi slava ta.
20 Soarele tău nu va mai apune,
iar luna ta nu se va mai întuneca,
pentru că Domnul va fi lumina ta veşnică
şi zilele tale de jale se vor sfârşi.
21 Toţi din poporul tău vor fi drepţi
şi vor stăpâni ţara pe vecie.
Ei sunt vlăstarul pe care l-am plantat,
lucrarea mâinilor Mele,
prin care Eu Mă slăvesc.
22 Cel mai mic va creşte de o mie de ori
şi cel mai neînsemnat va deveni un neam puternic.
Eu sunt Domnul
şi, la vremea cuvenită lor, voi face să se împlinească repede aceste lucruri.»“
Anul de îndurare al Domnului
61 „Duhul Stăpânului Domn este peste Mine,
căci Domnul M-a uns
ca să aduc celor sărmani vestea bună.
El M-a trimis să-i vindec[x] pe cei cu inima zdrobită,
să vestesc celor captivi eliberarea
şi celor legaţi[y] – izbăvirea,
2 să vestesc anul de îndurare[z] al Domnului
şi ziua răzbunării Dumnezeului nostru,
să mângâi pe toţi cei ce jelesc,
3 să le ofer celor ce plâng în Sion –
să le ofer coroană în loc de cenuşă,
untdelemnul bucuriei în locul plânsetului,
mantaua laudei în locul duhului mâhnit.
Vor fi numiţi stejari ai dreptăţii,
un sad al Domnului, care să-I arate slava.
4 Ei vor rezidi vechile ruine
şi vor ridica ceea ce a fost devastat în trecut;
vor restaura cetăţile aflate în ruină,
pe acelea care, timp de generaţii, au rămas devastate.
5 Străinii vor rămâne şi vă vor paşte turmele,
iar fiii străinului vă vor fi plugari şi vieri.
6 Voi însă veţi fi chemaţi preoţi ai Domnului,
veţi fi numiţi slujitori ai Dumnezeului nostru;
vă veţi înfrupta din bogăţiile neamurilor
şi vă veţi lăuda cu bogăţiile lor.
7 În locul ruşinii lor, vor primi îndoită porţie
şi în locul ocării, se vor bucura de moştenirea lor.
Astfel, ei vor moşteni o îndoită parte în ţara lor
şi bucuria veşnică va fi a lor.
8 Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea,
Eu urăsc jaful şi nedreptatea;
îi voi răsplăti cu credincioşie
şi voi încheia un legământ veşnic cu ei.
9 Urmaşii[aa] lor vor fi cunoscuţi printre neamuri
şi descendenţii lor printre popoare.
Toţi cei ce-i vor vedea vor recunoaşte
că ei sunt descendenţi care au fost binecuvântaţi de Domnul.
10 Sunt copleşit de bucurie în Domnul
şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu,
căci El M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii şi
M-a acoperit cu mantia dreptăţii
ca pe un mire care se încununează cu o mitră
şi ca pe o mireasă care se împodobeşte cu bijuteriile ei.
11 Căci aşa cum pământul face să răsară vlăstarul
şi aşa cum grădina face să încolţească ceea ce este semănat,
tot aşa Stăpânul Domn va face ca dreptatea şi lauda
să răsară înaintea tuturor neamurilor.
Sionul primeşte un nume nou
62 De dragul Sionului nu voi tăcea,
de dragul Ierusalimului nu voi rămâne tăcut,
până când dreptatea lui nu va răsări ca zorile
şi mântuirea lui nu va arde ca o torţă.
2 Neamurile vor vedea dreptatea ta
şi toţi împăraţii vor privi slava ta;
ţi se va da un nume nou,
unul pe care-l va hotărî gura Domnului.
3 Vei fi o coroană minunată în mâna Domnului
şi o cunună regală în palma Dumnezeului tău.
4 Nu te vor mai chema «Cea părăsită»,
iar ţara ta n-o vor mai numi «Pustie»,
ci te vor chema «Plăcerea Mea este în ea»[ab],
iar ţara ta o vor numi «Măritată»[ac],
pentru că Domnul Îşi va găsi plăcerea în tine,
iar ţara ta va fi măritată.
5 Aşa cum un tânăr se căsătoreşte cu o fecioară,
tot aşa fiii tăi se vor[ad] căsători cu tine;
aşa cum un mire se bucură de mireasa lui,
tot aşa se va bucura Dumnezeul tău de tine.
6 Pe zidurile tale, Ierusalime,
am pus străjeri.
Ei nu vor tăcea niciodată,
nici zi, nici noapte!
Voi, care-I aduceţi aminte Domnului,
nu vă odihniţi
7 şi nu-I daţi pace până nu restaurează Ierusalimul
şi până nu-l face o laudă pe pământ!
8 Domnul a jurat cu mâna Sa dreaptă,
cu braţul Său puternic:
«Nu voi mai da grânele tale
drept hrană duşmanilor tăi,
iar străinii nu vor mai bea vinul nou
pentru care tu ai trudit,
9 ci cei ce adună grânele le vor şi mânca
şi-L vor lăuda pe Domnul,
iar cei ce adună strugurii vor bea vinul
în curţile Sfântului Meu Lăcaş.»“
10 „Intraţi! Intraţi pe porţi!
Pregătiţi calea pentru popor!
Construiţi! Construiţi drumul larg!
Îndepărtaţi pietrele!
Ridicaţi un steag pentru popoare!
11 Iată că Domnul a vestit
până la capătul pământului:
«Spuneţi fiicei Sionului:
‘Iată, Mântuitorul tău vine la tine!
Iată, plata Lui este cu El
şi răsplata Lui merge înaintea Lui!’»
12 Ei vor fi numiţi: «Poporul sfânt»,
«Răscumpăraţi ai domnului»,
iar tu vei fi numită: «Cea căutată»
«Cetatea care nu va mai fi părăsită».“
Ziua răzbunării Domnului şi a răscumpărării
63 – Cine este Acesta, Care vine din Edom,
Care vine cu hainele roşii din Boţra?!
Cine este Acesta, înveşmântat atât de frumos,
păşind atât de plin de putere?!
– Eu sunt, Cel Ce vorbesc cu dreptate
şi Care am putere să mântuiesc!
2 – De ce-Ţi sunt hainele roşii
şi veşmintele ca ale unuia care calcă în teasc?
3 – Eu singur am călcat în teasc,
iar dintre popoare n-a fost nimeni cu Mine.
Le-am călcat în mânia Mea,
le-am călcat în picioare în furia Mea.
Sângele lor Mi-a stropit hainele,
astfel că pe toate Mi le-am pătat.
4 Căci ziua răzbunării era în inima Mea
şi anul răscumpărării Mele sosise.
5 M-am uitat şi nu era nimeni să Mă ajute;
am fost uimit căci nu era nimeni să Mă sprijine;
prin urmare, puterea Mea Mi-a adus izbândă
şi mânia Mea M-a sprijinit.
6 Am călcat în picioare popoare în mânia Mea,
le-am îmbătat în furia Mea
şi le-am vărsat sângele pe pământ.
Laudă şi mărturisire
7 „Voi vesti îndurările Domnului
şi isprăvile Domnului,
potrivit cu tot ceea ce a făcut Domnul pentru noi;
voi vesti marea Lui bunătate
faţă de Casa lui Israel,
pe care i-a arătat-o potrivit îndurării Sale
şi potrivit bogăţiei dragostei Lui.
8 El a zis: «Negreşit, ei sunt poporul Meu,
fiii care nu Mă vor trăda»,
şi astfel El a devenit Mântuitorul lor.
9 În tot ce au suferit,
a suferit împreună cu ei,
iar Îngerul Prezenţei Sale i-a izbăvit.
În dragostea şi în mila Sa
El i-a răscumpărat;
i-a ridicat şi i-a purtat
în toate zilele din vechime.
10 Dar ei s-au răzvrătit
şi L-au întristat pe Duhul Său cel Sfânt.
De aceea El S-a făcut duşmanul lor
şi a luptat El Însuşi împotriva lor.
11 Atunci ei şi-au adus aminte[ae] de zilele străvechi,
de zilele când Moise Îi conducea poporul.
Unde este Acela Care i-a trecut prin mare
împreună cu păstorul turmei Sale?
Unde este Acela Care a pus printre ei
Duhul Său cel Sfânt,
12 Acela Care Şi-a trimis braţul slăvit
să-i fie mână dreaptă lui Moise,
Acela Care a despărţit apele înaintea lor
pentru a-Şi face un renume veşnic,
13 Acela Care i-a condus prin adâncuri?
Asemenea unui cal ce aleargă prin pustie,
ei nu s-au împiedicat
14 şi asemenea unor vite ce coboară în câmpie,
aşa i-a condus Duhul Domnului la odihnă.
În felul acesta Ţi-ai călăuzit Tu poporul,
pentru a-Ţi face un Nume slăvit.
15 Priveşte din ceruri şi vezi,
din Locuinţa Ta sfântă şi slăvită!
Unde-Ţi sunt râvna şi puterea?
Fiorul Tău lăuntric şi compasiunea Ta
s-au retras de la mine.
16 Totuşi Tu eşti Tatăl nostru,
chiar dacă Avraam nu ne cunoaşte,
chiar dacă Israel nu ne recunoaşte;
Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru,
din vechime Tu Te numeşti «Răscumpărătorul nostru»!
17 De ce, Doamne, ne-ai făcut să rătăcim de la căile Tale?
De ce ne-ai împietrit inimile, ca să nu ne mai temem de Tine?
Întoarce-Te, de dragul robilor Tăi,
de dragul seminţiilor ce-Ţi sunt moştenire!
18 Pentru puţină vreme poporul Tău cel sfânt a avut parte de Lăcaşul Tău,
dar acum duşmanii noştri l-au călcat în picioare.
19 Am fost multă vreme ca unii care nu erau sub stăpânirea Ta,
ca unii peste care nu era chemat Numele Tău.[af]
64 O, de ai despica cerurile şi ai coborî!
Cum ar tremura munţii înaintea Ta!
2 Ca focul care aprinde vreascurile
sau face ca apa să fiarbă,
aşa să-Ţi faci cunoscut Numele duşmanilor Tăi,
pentru ca neamurile să tremure înaintea Ta!
3 Când ai făcut lucruri înfricoşătoare, la care nu ne aşteptam,
când Te-ai coborât, munţii s-au cutremurat înaintea Ta.
4 Din vremuri străvechi nu s-a pomenit,
nici o ureche n-a auzit
şi nici un ochi n-a văzut vreun alt Dumnezeu în afară de Tine,
Care să lucreze pentru cei ce-L aşteaptă.
5 Tu vii în întâmpinarea celor ce, cu bucurie, împlinesc dreptatea,
a celor ce, pe căile Tale, îşi aduc aminte de Tine.
Dar iată că te-ai mâniat,
pentru că am continuat să păcătuim împotriva lor.
Şi să mai fim oare mântuiţi?[ag]
6 Toţi am devenit ca nişte necuraţi
şi toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită.
Toţi ne ofilim ca o frunză,
şi nedreptăţile noastre ne mătură ca vântul.
7 Nu este nimeni care să cheme Numele Tău
sau să încerce să se ţină strâns de Tine,
căci Ţi-ai ascuns faţa de noi,
şi ne-ai lăsat să pierim din cauza nedreptăţilor noastre.
8 Dar Doamne, Tu eşti Tatăl nostru!
Noi suntem lutul, iar Tu eşti olarul nostru;
noi toţi suntem lucrarea mâinii Tale.
9 Nu te mânia prea tare, Doamne!
Nu-ţi aminti de nelegiuire pentru totdeauna!
Priveşte spre noi, Te rugăm, căci suntem cu toţii poporul Tău!
10 Cetăţile Tale sfinte au devenit o pustie;
Sionul însuşi este o pustie,
iar Ierusalimul o pustietate.
11 Templul[ah] nostru sfânt şi plin de slavă,
în care părinţii noştri Te lăudau,
a fost dat pradă flăcărilor
şi toate lucrurile în care ne găseam plăcerea sunt ruine.
12 După toate acestea, Doamne, vei rămâne totuşi deoparte?
Vei continua să taci şi să ne pedepseşti atât de aspru?“
Judecată şi mântuire
65 „M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine;
am fost găsit de cei ce nu Mă căutau.
Am zis: «Iată-Mă, iată-Mă!»
unui neam care nu chema Numele Meu[ai].
2 Toată ziua Mi-am întins mâinile
către un popor neascultător,
care umblă pe o cale care nu este bună,
în voia gândurilor lui;
3 către un popor care nu conteneşte să Mă provoace
pe faţă,
aducând jertfe în grădini
şi arzând tămâie pe altare din cărămidă;
4 care stă în morminte
şi-şi petrece noaptea în locuri tainice;
care mănâncă carne de porc
şi are bucate necurate în vasele lui;
5 care zice: «Stai deoparte!
Nu te apropia de mine, căci sunt prea sfânt pentru tine!»
Aceste lucruri sunt un fum în nările Mele,
un foc care arde toată ziua.
6 Iată, stă scris înaintea Mea:
«Nu voi tăcea, ci voi răsplăti pe deplin;
voi pune o răsplată deplină în poala lor,
7 atât pentru nedreptăţile lor, cât şi pentru ale părinţilor lor»“,
zice Domnul.
Pentru că au ars tămâie pe munţi,
şi M-au sfidat pe dealuri,
voi măsura în poala lor
o răsplată deplină pentru faptele lor din trecut.“
8 „Aşa vorbeşte Domnul:
«După cum se mai găseşte suc într-un ciorchine,
iar cineva spune: ‘Nu-l distruge,
căci încă se mai află ceva bun în el!’,
tot aşa voi face şi Eu de dragul robilor Mei:
nu-i voi nimici pe toţi.
9 Voi face să iasă o sămânţă[aj] din Iacov
şi din Iuda un moştenitor al munţilor Mei!
Aleşii Mei îi vor moşteni
şi robii Mei vor locui acolo.
10 Şaronul va fi păşune pentru turme,
iar valea Acor – un loc de odihnă pentru cirezi,
pentru poporul care Mă caută.
11 Cât despre voi, care-L părăsiţi pe Domnul,
care uitaţi de muntele Meu cel sfânt,
care întindeţi o masă ‘Norocului’[ak]
şi umpleţi o cupă de vin amestecat în cinstea ‘Destinului’[al],
12 vă voi destina sabiei.
Toţi vă veţi pleca pentru înjunghiere,
pentru că, atunci când am chemat, nu aţi răspuns,
când am vorbit, nu aţi ascultat,
ci aţi făcut ce era rău înaintea Mea
şi aţi ales ceea ce nu-Mi era plăcut.»“
13 „De aceea aşa vorbeşte Stăpânul Domn:
«Iată! Robii Mei vor mânca,
însă voi veţi flămânzi.
Iată! Robii Mei vor bea,
însă voi veţi înseta.
Iată! Robii Mei se vor bucura,
însă voi veţi fi făcuţi de ruşine.
14 Iată! Robii Mei vor chiui dintr-o inimă veselă,
însă voi veţi ţipa dintr-o inimă îndurerată
şi vă veţi văita dintr-un duh zdrobit.
15 Vă veţi lăsa numele ca un blestem aleşilor Mei
şi Stăpânul Domn vă va omorî,
iar robilor Săi le va da un alt nume.
16 Oricine va rosti o binecuvântare în ţară,
va rosti o binecuvântare prin Dumnezeul adevărului
şi oricine va jura în ţară,
va jura pe Dumnezeul adevărului,
pentru că necazurile de dinainte sunt uitate
şi ascunse de ochii Mei.
Ceruri noi şi un pământ nou
17 Căci iată, creez ceruri noi
şi un pământ nou!
Lucrurile de dinainte nu vor mai fi amintite
şi nu vor mai reveni în mintea nimănui.
18 Prin urmare, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă pentru totdeauna
de ceea ce creez,
căci iată, creez Ierusalimul pentru a fi o veselie
şi poporul lui, o bucurie.
19 Mă voi bucura de Ierusalim
şi mă voi veseli de poporul Meu.
Nu se va mai auzi în el nici plâns
şi nici ţipăt,
20 nu va mai fi acolo
nici un sugar care să trăiască doar câteva zile
şi nici un bătrân care să nu-şi împlinească zilele.
Cel care va muri la o sută de ani
va fi considerat tânăr[am]
şi cel care nu va ajunge[an] suta de ani
va fi considerat blestemat.
21 Îşi vor construi case şi vor locui în ele;
vor planta vii şi vor mânca rodul lor.
22 Ei nu vor mai zidi case ca alţii să locuiască în ele,
nu vor mai planta ca alţii să mănânce,
căci, precum zilele unui copac,
aşa vor fi şi zilele poporului Meu,
iar aleşii Mei se vor bucura pe deplin
de lucrul mâinilor lor.
23 Ei nu vor trudi în van,
nici nu vor naşte copii sortiţi pieirii,
căci vor fi o sămânţă binecuvântată de Domnul,
ei şi urmaşii lor.
24 Înainte ca ei să Mă cheme, Eu le voi răspunde,
înainte să termine de vorbit, Eu îi voi auzi!
25 Lupul şi mielul vor paşte împreună,
leul va mânca paie ca boul,
iar hrana şarpelui va fi ţărâna!
Ei nu vor face rău, nici nu vor distruge ceva
pe întregul Meu munte sfânt,
zice Domnul.»“
Judecată şi speranţă
66 „Aşa vorbeşte Domnul:
«Cerul este tronul Meu,
iar pământul este aşternutul picioarelor Mele!
Unde deci Mi-aţi putea zidi voi Mie o casă?
Sau unde va fi locul Meu de odihnă?
2 Mâna Mea a făcut toate aceste lucruri
şi aşa au luat fiinţă toate[ao],
zice Domnul.
Iată însă omul spre care voi privi:
spre cel umil şi smerit în duh,
spre cel ce se cutremură la Cuvântul Meu.
3 Oricine înjunghie un bou
nu este mai bun decât cel care omoară un om;
oricine jertfeşte un miel
nu este mai bun decât cel care rupe gâtul unui câine;
oricine aduce un dar de mâncare
nu este mai bun decât cel ce aduce ca jertfă sângele unui porc
şi oricine arde tămâie ca aducere-aminte
nu este mai bun decât cel ce binecuvântează un idol.
Aceştia şi-au ales propriile căi,
iar sufletul lor găseşte plăcere în urâciunile lor.
4 De aceea şi Eu voi alege să mă port aspru cu ei
şi să aduc peste ei lucrurile de care se tem,
căci atunci când am chemat, nici unul n-a răspuns,
atunci când am vorbit, n-au ascultat,
ci au făcut ceea ce este rău în ochii Mei
şi au ales ce nu-Mi place.»
5 Ascultaţi Cuvântul Domnului,
voi, care tremuraţi la Cuvântul Său:
«Fraţii voştri, care vă urăsc
şi vă resping din pricina Numelui Meu, au zis:
‘Să fie slăvit Domnul!
Să vă vedem bucuria!’
Totuşi ei vor fi făcuţi de ruşine.
6 Ascultaţi! Un zgomot se aude din cetate!
Un glas se aude din Templu!
Este glasul Domnului,
răsplătind din plin duşmanilor Săi!
7 Înainte de a simţi dureri,
ea a născut;
înainte ca durerile să-i vină,
ea a născut un fiu!
8 Cine a mai auzit una ca asta?!
Cine a mai văzut asemenea lucruri?!
Se poate naşte oare o ţară
într-o singură zi?!
Se poate oare ca un neam să fie adus la viaţă
aşa, într-o clipă?!
Şi totuşi, abia au apucat-o durerile,
că Sionul şi-a şi născut fiii.
9 Să aduc până la clipa naşterii şi să nu las să se nască?!
zice Domnul.
Să opresc oare naşterea, Eu, Care fac să se nască?!»
zice Dumnezeul tău.
10 Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul! Fiţi veseli pentru el,
toţi cei ce-l iubiţi!
Bucuraţi-vă împreună cu el în veselie,
toţi aceia care aţi plâns pentru el,
11 ca să fiţi hrăniţi şi săturaţi
la sânul lui mângâietor,
ca să beţi din plin şi să vă desfătaţi
de abundenţa gloriei lui!
12 Căci aşa vorbeşte Domnul:
«Iată-Mă gata să întind spre el pacea[ap],
asemenea unui râu,
şi bogăţia neamurilor,
asemenea unui şuvoi care se revarsă!
Veţi fi alăptaţi şi purtaţi pe braţe,
veţi fi dezmierdaţi pe genunchi.
13 Aşa cum o mamă îşi mângâie copilul,
aşa vă voi mângâia şi Eu
şi veţi fi mângâiaţi în Ierusalim.»
14 Când veţi vedea aceasta, inima vi se va bucura,
iar trupul vi se va revigora asemenea ierbii proaspete;
se va cunoaşte atunci că mâna Domnului este cu robii Săi,
iar mânia Sa este împotriva duşmanilor Săi.
15 Căci, iată! Domnul vine într-un foc,
iar carele Sale sunt ca un vârtej!
El vine ca să răsplătească, dezlănţuindu-Şi mânia printr-o aprigă furie
şi mustrarea, prin flăcări de foc.
16 Căci prin foc şi sabie Îşi va aduce Domnul judecata
asupra tuturor oamenilor
şi mulţi vor fi cei ucişi de Domnul.
17 «Cei ce se sfinţesc şi se curăţesc pentru a intra în grădini,
mergând unul câte unul[aq]
în mijlocul celor ce mănâncă carne de porc,
şoareci şi alte animale scârboase,
vor pieri împreună, zice Domnul.
18 Căci din cauza faptelor şi a gândurilor lor[ar] vin să adun toate neamurile şi limbile. Ele vor veni şi vor vedea slava Mea!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.