The Daily Audio Bible

A doua urgie: broaştele

8 Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să Mi se închine. ² Dacă nu-l vei lăsa să plece, voi lovi toată ţara ta cu broaşte. ³ Râul va fi plin de broaşte; ele vor intra în palatul tău, în dormitorul tău, în patul tău, în casele slujitorilor tăi, ale poporului tău, în cuptoare şi în vasele de frământat. ⁴ Broaştele se vor sui pe tine, pe poporul tău şi pe toţi slujitorii tăi.’»“ ⁵ Domnul i-a mai zis lui Moise: „Spune-i lui Aaron să-şi întindă mâna cu toiagul peste râuri, canale şi iazuri, ca broaştele să iasă în ţara Egiptului.“ ⁶ Aaron şi-a întins mâna peste apele Egiptului, iar broaştele au ieşit şi au acoperit ţara Egiptului. ⁷ Dar vrăjitorii au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor şi au adus broaşte în Egipt. ⁸ După aceea Faraon i-a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis:

– Rugaţi-vă Domnului să ia broaştele de pe mine şi de pe poporul meu şi voi lăsa poporul să plece ca să-I aducă jertfe Domnului.

⁹ Moise i-a răspuns lui Faraon:

– Îţi las cinstea să hotărăşti^[a] când să mă rog pentru tine, pentru slujitorii tăi şi pentru poporul tău, ca broaştele să fie luate de pe tine şi din casele tale şi să rămână doar în Nil.

¹⁰ – Mâine! i-a zis el.

– Fie aşa cum spui – i-a răspuns Moise – ca să ştii că nu este nimeni ca Domnul, Dumnezeul nostru. ¹¹ Broaştele se vor depărta de la tine, din casele tale, de la slujitorii tăi şi de la poporul tău; ele vor rămâne doar în Nil.

¹² Moise şi Aaron au ieşit de la Faraon şi Moise a strigat către Domnul cu privire la broaştele pe care le-a adus peste Faraon. ¹³ Domnul a făcut aşa cum I-a cerut Moise: broaştele au murit în case, în curţi şi pe câmpuri. ¹⁴ Ei le-au adunat grămezi şi ţara s-a împuţit. ¹⁵ Când Faraon a văzut că are răgaz, şi-a împietrit inima, după cum spusese Domnul, şi nu i-a ascultat.

A treia urgie: ţânţarii

¹⁶ Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Spune-i lui Aaron: «Întinde-ţi toiagul şi loveşte praful pământului ca el să se prefacă în ţânţari în toată ţara Egiptului.»“ ¹⁷ Ei au făcut întocmai: Aaron şi-a întins mâna cu toiagul, a lovit praful pământului şi au venit ţânţari peste oameni şi peste animale; în toată ţara Egiptului praful pământului s-a transformat în ţânţari. ¹⁸ Vrăjitorii au încercat să facă şi ei ţânţari prin vrăjitoriile lor, dar n-au putut. Ţânţarii se aflau pretutindeni, pe oameni şi pe animale. ¹⁹ Atunci vrăjitorii i-au zis lui Faraon: „Acesta este degetul lui Dumnezeu!“ Dar inima lui Faraon era împietrită şi nu i-a ascultat, după cum spusese Domnul.

A patra urgie: muştele

²⁰ După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon, când el se va duce la apă, şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să Mi se închine. ²¹ Dacă nu-Mi vei lăsa poporul să plece, voi trimite roiuri de muşte peste tine, peste slujitorii tăi, peste poporul tău şi în casele tale: atât casele egiptenilor, cât şi ţara în care locuiesc se vor umple de roiuri de muşte. ²² Dar în ziua aceea voi proteja ţinutul Goşen^[b], unde locuieşte poporul Meu, iar roiurile de muşte nu vor ajunge acolo, ca să recunoşti că Eu sunt Domnul în această ţară. ²³ Astfel, voi face o deosebire^[c] între poporul Meu şi poporul tău. Semnul acesta ţi se va arăta mâine.’»“ ²⁴ Domnul a făcut întocmai şi roiurile de muşte au venit în palatul lui Faraon şi în casele slujitorilor săi; toată ţara Egiptului a fost pustiită din cauza muştelor. ²⁵ Atunci Faraon i-a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis:

– Duceţi-vă şi aduceţi jertfe Dumnezeului vostru în ţară.

²⁶ – Nu este bine să facem astfel, i-a răspuns Moise, pentru că jertfele pe care le aducem Domnului, Dumnezeul nostru, sunt privite drept urâciuni de către egipteni. Dacă aducem înaintea egiptenilor jertfe care pentru ei sunt o urâciune, nu ne vor omorî ei cu pietre? ²⁷ Va trebui să facem o călătorie de trei zile în pustie şi acolo să aducem jertfe Domnului, Dumnezeul nostru, aşa cum ne-a poruncit.

²⁸ Faraon a zis:

– Vă voi lăsa să plecaţi ca să aduceţi jertfe Domnului, Dumnezeul vostru, în pustie, doar dacă nu veţi merge prea departe. Deocamdată, rugaţi-vă pentru mine.

²⁹ – Imediat ce ies de la tine, i-a răspuns Moise, mă voi ruga Domnului ca mâine să îndepărteze roiurile de muşte de la Faraon şi de la poporul său. Numai să înceteze Faraon să se mai poarte cu viclenie şi să nu lase poporul să plece ca să aducă jertfe Domnului!

³⁰ Moise a ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului. ³¹ Domnul a făcut aşa cum I-a cerut Moise: a îndepărtat roiurile de muşte de la Faraon, de la slujitorii săi şi din poporul său; n-a rămas nici măcar una. ³² Însă şi de data aceasta Faraon şi-a împietrit inima şi nu a lăsat poporul să plece.

A cincea urgie: molimă peste animale

9 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să Mi se închine. ² Dacă nu-l vei lăsa să plece şi-l vei opri din nou, ³ mâna Domnului va lovi cu molimă grea vitele de pe câmp: caii, măgarii, cămilele, cirezile şi turmele. ⁴ Dar Domnul va face deosebire între vitele lui Israel şi vitele Egiptului pentru ca nimic să nu moară din ce este al israeliţilor.’ ⁵ Domnul a hotărât o vreme, zicând că mâine va face acest lucru în ţară.»“ ⁶ În ziua următoare, Domnul a făcut întocmai: toate vitele egiptenilor au murit, dar din vitele israeliţilor n-a murit nici una. ⁷ Faraon a trimis pe cineva şi a aflat că nici una din vitele israeliţilor n-a murit. Inima lui Faraon însă a rămas împietrită şi tot nu a lăsat poporul să plece.

A şasea urgie: bube peste egipteni

⁸ Domnul le-a zis din nou lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor şi Moise să o arunce în aer înaintea lui Faraon. ⁹ Ea se va transforma într-un praf fin peste toată ţara Egiptului şi va cauza bube cu puroi pe oameni şi pe animale în toată ţara Egiptului.“ ¹⁰ Ei au luat cenuşă din cuptor şi s-au înfăţişat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat-o înspre cer şi ea a dat naştere la bube cu puroi pe oameni şi pe animale. ¹¹ Vrăjitorii n-au putut sta înaintea lui Moise din cauza bubelor, pentru că bubele erau şi pe vrăjitori, ca pe toţi egiptenii. ¹² Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon şi acesta nu i-a ascultat, după cum îi spusese Domnul lui Moise.

A şaptea urgie: grindina

¹³ După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să Mi se închine, ¹⁴ pentru că de data aceasta Îmi voi trimite toate urgiile împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să ştii că nu este nimeni ca Mine pe întreg pământul. ¹⁵ Căci, dacă Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit pe tine şi pe poporul tău cu molimă, ai fi pierit de pe pământ. ¹⁶ Dar te-am ridicat^[d] ca să-ţi arăt puterea Mea şi astfel Numele Meu să fie vestit pe întreg pământul. ¹⁷ Încă mai continui să te ridici împotriva poporului Meu ca să nu-l laşi să plece? ¹⁸ Ei bine, mâine, pe vremea aceasta, voi face să cadă cea mai grea grindină din câte au căzut vreodată în Egipt, de când a fost întemeiat până acum. ¹⁹ De aceea trimite oamenii ca să adăpostească, la loc sigur, vitele şi tot ce ai pe câmp; orice om şi orice animal care va fi pe câmp şi nu la adăpost va muri atunci când grindina va cădea peste el.’»“ ²⁰ Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de Cuvântul Domnului şi-au adăpostit sclavii şi vitele în case, ²¹ dar cei care n-au luat în seamă Cuvântul Domnului şi-au lăsat sclavii şi vitele pe câmp. ²² Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer ca să cadă grindină peste toată ţara Egiptului: peste oameni, peste animale şi peste plantele câmpului din ţara Egiptului.“ ²³ Când Moise şi-a întins toiagul spre cer, Domnul a trimis o furtună cu grindină şi trăsnete care au căzut pe pământ. Domnul a făcut să cadă grindină peste ţara Egiptului: ²⁴ era grindină amestecată cu trăsnete, o grindină atât de grea, cum n-a mai căzut niciodată în ţara Egiptului, de când aceasta a fost întemeiată ca neam. ²⁵ Grindina a doborât la pământ tot ce era pe câmp în toată ţara Egiptului, atât oameni, cât şi animale; grindina a doborât la pământ toate plantele câmpului şi a frânt orice copac de pe câmp. ²⁶ Singurul loc în care n-a căzut grindină a fost ţinutul Goşen^[e], unde locuiau israeliţii. ²⁷ Faraon şi-a trimis slujitorii să-i cheme pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis:

– De data aceasta am păcătuit; Domnul este drept, eu şi poporul meu suntem răi. ²⁸ Rugaţi-vă Domnului, căci ne este de ajuns trăsnetul şi grindina lui Dumnezeu! Vă las să plecaţi; nu mai trebuie să staţi.

²⁹ Moise i-a răspuns:

– Cum voi ieşi din cetate, îmi voi ridica mâinile spre Domnul; trăsnetul nu va mai lovi şi nu va mai cădea grindină, ca să recunoşti că pământul este al Domnului. ³⁰ Cât despre tine şi slujitorii tăi, ştiu că încă nu vă temeţi de Domnul Dumnezeu.

³¹ Plantaţiile de in şi de orz au fost distruse, pentru că orzul dăduse în spic şi inul înflorise, ³² însă cele de grâu şi secară albă n-au păţit nimic, pentru că erau sădite târziu. ³³ Moise l-a lăsat pe Faraon, a ieşit din cetate şi şi-a ridicat mâinile spre Domnul; atunci trăsnetul şi grindina au încetat şi n-a mai plouat pe pământ. ³⁴ Când Faraon a văzut că ploaia, grindina şi trăsnetul au încetat, a păcătuit din nou şi şi-a împietrit inima atât el, cât şi slujitorii săi. ³⁵ Inima lui Faraon s-a împietrit şi nu i-a lăsat pe israeliţi să plece, după cum îi spusese Domnul lui Moise.

Isus şi copilaşii

¹³ Atunci au fost aduşi la El nişte copilaşi, ca să-Şi pună mâinile peste ei şi să se roage pentru ei, dar ucenicii i-au mustrat pe cei care i-au adus. ¹⁴ Isus însă le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, pentru că Împărăţia Cerurilor este a celor ca ei!“ ¹⁵ Apoi Şi-a pus mâinile peste ei şi a plecat de acolo.

Isus şi tânărul bogat

¹⁶ Şi iată că un om a venit la El şi L-a întrebat:

– Învăţătorule, ce lucru bun să fac, ca să am viaţă veşnică?

¹⁷ Isus i-a răspuns:

– De ce Mă întrebi despre „ce lucru bun“? Cel Ce este bun este Unul singur! Dar dacă vrei să intri în viaţă, împlineşte poruncile!

¹⁸ – Care? L-a întrebat acesta.

Isus i-a răspuns:

– „Să nu ucizi“, „Să nu comiţi adulter“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, ¹⁹ „Cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta“^[a] şi „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi“^[b].

²⁰ Tânărul I-a spus:

– Pe toate acestea le-am împlinit. Ce-mi mai lipseşte?

²¹ Isus i-a răspuns:

– Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi averile şi dă săracilor, şi vei avea astfel o comoară în ceruri. Apoi vino, urmează-Mă!

²² Când a auzit cuvintele acestea, tânărul a plecat întristat, pentru că avea multe posesiuni.

²³ Isus le-a zis ucenicilor Săi:

– Adevărat vă spun că cu greu va intra cel bogat în Împărăţia Cerurilor! ²⁴ Şi vă mai spun că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre cel bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!

²⁵ Când au auzit lucrul acesta, ucenicii au rămas foarte uimiţi şi s-au întrebat: „Atunci cine poate fi mântuit?“

²⁶ Isus i-a privit ţintă şi le-a zis:

– Lucrul acesta este imposibil pentru oameni, dar pentru Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.

²⁷ Atunci Petru I-a zis:

– Iată, noi am lăsat totul şi Te-am urmat. Noi ce vom avea?

²⁸ Isus le-a zis:

– Adevărat vă spun că la reînnoirea tuturor lucrurilor, când Fiul Omului va sta pe tronul slavei Sale, voi, cei care M-aţi urmat, veţi sta, de asemenea, pe douăsprezece tronuri şi le veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.

²⁹ Şi oricine îşi lasă case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă^[c], sau copii, sau ogoare de dragul Numelui Meu, va primi de o sută de ori mai mult şi va moşteni viaţa veşnică. ³⁰ Dar mulţi dintre cei dintâi vor fi cei din urmă, iar cei din urmă vor fi cei dintâi.

Psalmul 24

Al lui David. Un psalm.

Avertismente practice